VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Mircea Snegur. Omul şi preşedintele
Octombrie 2004, Nr. 06

Mircea Snegur. Omul şi preşedintele

Comentează   |   Cuprins

Cea mai mare realizare a vieţii?

Nu mi-am dezamăgit părinţii, "recuperându-le investiţiile"pe care le-au făcut în educaţia mea. Am confirmat valoarea celor şapte ani de acasă. Am mers prin viaţă exact aşa cum mi-am luat startul.


Cea mai importantă decizie în calitate de şef de stat?

Susţinerea prin fapte concrete a Mişcării de eliberare şi renaştere naţională şi contribuirea eficientă la proclamarea Independenţei, ieşirea R. Moldova din componenţa imperiului sovietic şi fondarea unui stat democratic bazat pe drept.

Cine este politicianul pe care nu l-aţi apreciat la timpul potrivit, dar pe care îl admiraţi acum?

Nu mi-am schimbat despre nimeni părerea.

Cine sau ce v-a provocat vreodată cea mai mare supărare?

Eu însumi. După ce înţelegeam că puteam lua altfel unele decizii.

Cartea, filmul, vinul preferat.

Cărţile istorice şi detectivele contemporane. Mai nou, am citit dintr-o răsuflare piesa lui Andrei Strâmbeanu,„Oltea". Mi-a amintit de „Apus de soare" a lui Delavrancea. Mă bucur că după 1989 putem viziona pelicule despre Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, din care aflăm mai multe despre noi şi istoria noastră.Îmi place vinul alb. Dar medicii spun că un pic de tărie face mai bine.

Aţi avut o poreclă la şcoală?

Nu-mi amintesc. De fapt, colegii nu mă puteau porecli pentru că învăţam bine şi aveau de la cine copia. L-am cunoscut mai bine pe primul preşedinte al ţării când nu mai deţinea această funcţie. Ne făcea uneori, de sărbători, vizite la redacţie şi, în pofida zâmbetului blajin de pe chip, părea că duce pe umerii săi tot greul şi nevoile ţării. Nu s-a putut scutura de ele nici după ce plecase de la Preşedinţie.

L-am regăsit în acelaşi birou „din vale", din clădirea pe care cândva, nu foarte demult, scria „Partidul Renaşterii şi Concilierii". Dă rar pe acolo, doar când fixează o întâlnire cu cineva sau când are vreo şedinţă politică. în rest, se simte mai confortabil în biroul de acasă, unde, temporar, domneşte o „dezordine de creaţie"... de luni de zile. îşi mai scrie memoriile şi, categoric, nu vrea să apeleze la computer. Scrie totul cu mâna şi ar vrea ca manuscrisele sale să se păstreze. în această lucrare, mai aproape de beletristică decât de documentar, va încape toată viaţa lui - o viaţă plină a unui om îndrăgostit de pământ de mic copil care ajunge primul preşedinte al unui stat. Scrie şi despre familia sa, o familie de moldoveni care au avut de suferit la fel ca ceilalţi de pe urma foametei, deportărilor din '49 care le-au dus bunica în regiunea Amur şi nu le-au mai dat-o înapoi... Despre familia în care au fost şi sunt şase copii. în care Mircea a fost cel mai mare şi cel care a preluat, după decesul prematur al tatălui, grija pentru fraţii şi surorile mai mici. O familie cu părinţi care îşi pedepseau copiii după năzbâtii şi îi mângâiau pe cap, datorită isprăvilor bune de la şcoală. Părinţi care i-au educat cu ruşine faţă de oameni şi cu frică de Dumnezeu şi care nu uitau niciodată să le cumpere, de Paşte, câte un rând de straie şi sandale.

Învăţa bine şi dirigintele 1-a pus şef de zvenou, el urmând să facă temele împreună cu patru colegi cu mintea mai mult la joacă decât la carte. Ei, dar ei cum făceau? Viitorul preşedinte scria temele, iar ceilalţi copiau. In schimb, îl învăţau să fumeze. Erau prin clasa a 6-ea... Ca zvenevoi, avea priorităţi. Cei patru îl luau cu ei la joacă, că el era mai timid.

...A terminat şapte clase cu diplomă şi a continuat studiile la şcoala din satul vecin, Frumuşica. Venea în fiecare seară acasă şi, cum lumina electrică mai era un vis, îşi făcea temele la lampa cu gaz. Dl preşedinte zice că a avut o copilărie obişnuită, cu minge şi cu o vacă ce trebuia păscută. Duminica vaca se sătura mai repede, iar el, cu premiul bănesc luat de la părinţi pentru ajutorul dat în gospodărie, mergea în sat la film, nu la fete. A fost tot timpul cu gândul la carte şi nu a trecut decât prin nişte fulgerături romantice adolescentine, având parcă grijă să nu lase în urmă vreo fată cu inima frântă atunci când va pleca la institut.

Încă de pe când mergea cu mama la prăşit şi vedea cum agronomul satului tot dă indicaţii, s-a gândit că e bună specialitatea asta. Mai era şi bunelul, care avea pământ în proprietate şi 1-a obişnuit cu agricultura încă de la şase ani... Şi a mers la Institutul Agricol. La început, Facultatea de agronomie nu 1-a impresionat deloc. Nu înţelegea la ce-i trebuia fizica şi matematica superioară, marxism-leninismul şi abia la anul III a trecut la obiectele de specialitate. Până la terminarea institutului a întâlnit -o pe Georgeta şi, în jumătate de an, s-au căsătorit. Când a absolvit facultatea, a primit diploma şi un premiu de la soţie - pe Vitalie, primul copil. Peste opt ani, a apărut Natalia. Doi copii cuminţi care i-au umplut viaţa.

Dle preşedinte, cum vi se pare viaţa pe care aţi lăsat-o în urmă?

Interesantă. Nu regret nimic. La 21 de ani am devenit agronom. La 23 de ani oamenii m-au ales preşedinte de colhoz. Şi acum mă cheamă să mai stăm de vorbă. Pe urmă am făcut aspirantura şi am devenit savant. Am fost director general la o asociaţie de succes de la Bălţi. Am condus un raion. Fără să lucrez o zi nici ca partorg măcar, am ajuns prim-secretar al comitetului raional de partid. La 45 de ani, am fost înaintat în Comitetul Central. Deci, în politică am ajuns relativ târziu. Nu regret nici trecerea de partea romanticilor, în 1989. Singura părere de rău este că nu am valorificat pe deplin potenţialul acumulat după '89. Dar poate mă înşel. Am creat un partid, o echipă de politicieni. Alături de mine s-a educat o generaţie întreagă.

Cum s-a întâmplat că unul dintre fraţi, adică dvs., ajungeţi pe cea mai înaltă treaptă posibilă, iar ceilalţi rămân oameni simpli, nu profită de statutul dvs. şi nu vor funcţii?

Este vorba de cei şapte ani de acasă. Când am devenit şef de stat, au fost foarte corecţi, străduindu-se să numi creeze probleme. Aşa am fost educaţi - să nu fim hapsâni şi să ne mulţumim cu ce ne-a dat Dumnezeu.

Aceleaşi valori le-aţi transmis şi copiilor dvs.?

În procesul de educaţie, meritul incontestabil este al doamnei. Eu aveam prea multe activităţi şi, de multe ori, eram acasă doar seara târziu. Copiii noştri au însuşit de mici comportamentul nostru. De pe la cinci ani, citeau cărţi, pentru că abecedarul îl trecuseră, în fugă, la grădiniţă. Vitalie era un model pentru Natalia. El făcea filozofia la Universitatea „Lomonosov" din Moscova, iar ea se pregătea minuţios de vacanţele lui. îşi pregătea răspunsuri documentate la întrebările pe care presupunea că i le va pune el, când va veni acasă. Nu admitea ca Vitalie să-şi facă o părere greşită despre ea. Acum, Mircică, este exact aşa. îi place să discute cu „nenea Vitalie", care îl poartă, virtual, prin toate ţările şi capitalele globului pământesc.

Nepotul Mircea, fiul Nataliei, este, se pare, cea mai mare mândrie a dvs. ?

Mircea îmi seamănă leit. Cum îmi zvâcneşte mie inima când intru în raionul Floreşti, la fel îi zvâcneşte lui când aude de Moldova. El e mai mult peste hotare, pentru că aşa e specialitatea părinţilor. Dar tânjeşte enorm după casă. Uneori se roagă să-1 trecem la o şcoală de aici. Vrea să stea la noi, la bunei, şi ne promite că va învăţa bine şi că va fi ascultător. Odată, Vitalie 1-a întrebat de ce tot vorbeşte de Moldova în termeni atât de nostalgici. „Cum de ce? s-a revoltat Mircea. Acolo e casa noastră, ţara noastră!". Acum învaţă în Viena, dar când vine în vacanţă, la noi, părinţii îi dau o listă cu însărcinări şi un ghiozdan de cărţi, iar noi trebuie să-1 punem să citească. Şi avem grijă să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile. E foarte comunicativ şi limba rusă a însuşit-o într-o vară. Are prieteni care locuiesc lângă cealaltă bunică, are prieteni aici, lângă noi, şi nepoţelul lui Piotr Chirilovici, Petrică, cu care a copilărit, îl sună şi se întâlnesc. Desigur că pentru noi e cel mai frumuşel, cel mai drăguţ şi cel mai deştept. Privim împreună filme cu desene animate şi fotbal.


În ce relaţii aţi fost cu preşedintele Lucinschi în perioada care a urmat plecării dvs. din funcţia de preşedinte?

Exact acelaşi gen de relaţii pe care le am cu actualul preşedinte. Relaţii omeneşti. Nu comentez nimic în legătură cu actuala guvernare, cum nu am comentat nici despre cea precedentă. Evit reacţiile secundare. Aşa a fost şi cu dl Lucinschi. Când găsea de cuviinţă, mă telefona, ne consultam. Dar eu cred că acum suntem în relaţii mult mai bune decât atunci. Aşa era viaţa, prea mulţi doritori au fost de a crea tensiuni între noi.

În cei câţiva ani în care aţi avut un gard comun, nu v-aţi trecut niciodată pragurile la un pahar de vin şi la un teanc de plăcinte?

Nu. Un pahar de vin se bea în altă parte, pe la recepţii. Şi e păcat. Dar aşa era moda. Noi nu am moştenit de la vechea conducere tradiţia de a merge unul la altul în ospeţie. Aşa am ieşit noi din vechiul sistem. La nivel raional se obişnuia să te vezi cu familiile, dar în conducerea „de vârf" nu se practica aşa ceva.

Care este relaţia dvs. actuală cu politica?

Nu aş spune că mă manifest ca un politician activ. Şi nici nu e cazul. Rolul meu e de a fi alături de această echipă, a Blocului „Moldova Democrată", care sper să aibă succes. Unificarea e lucrul pe care l-au aşteptat alegătorii, fapt dovedit de campania electorală din 2001. Oamenii din diferite localităţi ne implorau să facem asta sau, dacă nu eram în stare, ne cereau cel puţin să nu le mai tulburăm atâta minţile. Dar să spun că satisfacţia actuală este prea mare, nu pot. Mai există multe rezerve întru consolidarea forţelor democratice.

O să aveţi un loc în listele electorale?

Nu pot să vă spun, deoarece nu eu decid asta.

Ce nu aţi spus niciodată ziariştilor?

Am spus totul, cu diferite ocazii. Doar urmează să fie sistematizate toate, ceea cu ce mă şi ocup în prezent. Viaţa mea va deveni în curând ca o carte deschisă pe care sper că o veţi citi pe nerăsuflate.

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău