VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Mihai Ciobanu. Artistul mereu în căutare
Iulie 2008, Nr. 51-52

Mihai Ciobanu. Artistul mereu în căutare

Comentează   |   Cuprins

L-am “prins” într-o aglomerare totală de evenimente: nici nu eram sigur dacă va avea timp pentru un interviu - concert aniversar, repetiţii, spectacole în ţară şi peste hotare, examene de absolvire la Colegiul de Muzică “Ştefan Neaga”, unde profesează... Eram curios cum va ieşi prima “experienţă” a unui interviu cu un interpret de muzică populară. Nu ştiam cum va reacţiona maestrul Mihai Ciobanu în discuţia  cu un  “necredincios”, pentru care domeniul respectiv, să fiu sincer, nu reprezintă prioritatea nr.1. Pînă la urmă, a ieşit bine pentru toată lumea, dacă reporterul nu a fost alungat din casa artistului.

Ce ar spune Mihai Ciobanu despre Mihai Ciobanu?

Este mereu în căutare, nu stă locului şi nu-i place să meargă pe urmele altora. Şi este purul adevăr. Caut "cărări" nebătătorite. Dovadă fiind lansarea DVD- lui karaoke "Voie bună s-adunăm..." Şi pentru că lumea, în cele mai bune cazuri, cunoaşte o strofă şi refrenul, am anexat la acest DVD şi o cărţulie cu textele cântecelor.

Mă străduiesc să nu fac nimic la întîmplare, iar orice realizare - DVD, CD, carte sau înregistrarea unui cîntec - să fie de cea mai bună calitate. Mă consider un artist profesionist şi nu-mi permit să dezamăgesc aşteptările admiratorilor mei. Cred că sînt norocos, deoarece am întîlnit în viaţa mea oameni cu suflet mare, care m-au susţinut şi m-au încurajat: Vasile Romanciuc, poetul şi prietenul, cel care mă ajută de multe ori, inclusiv la îngrijirea textelor; Grigore Vieru, fără de care nu ar fi cîntat o Moldovă întreagă "Casa părintească nu se vinde”; Anatol Ciocanu, cel care m-a încurajat şi  mi-a dat speranţă la începutul carierei mele artistice, dar şi mulţi alţii. Am ajuns la o vîrstă cînd se fac şi unele bilanţuri. Drept că pînă la 100 de ani mi-au rămas vreo 45, dar cred că am contribuit şi eu la promovarea cîntecului popular.

Îmi place să fac bine, mă conduc de zicala "binele la bine trage, iar răul la cine-l face". Nu alerg după avere, consider că cea mai mare bogăţie sînt familia, copiii, prietenii şi dragostea pentru ceea ce faci.

Formarea Dvs. ca interpret de muzică populară a fost rodul unei "campanii" chibzuite sau o întîmplare?

Am cîntat de mic. Cred că vocea şi dragostea pentru cîntec le-am moştenit de la mama. Şi nu putea fi altfel, deoarece o ţin minte pe mama cîntînd - şi la bine, şi la greu. Mai des la greu, pentru că nu este uşor să creşti 11 copii. Şi mai greu este atunci cînd părinţii îşi petrec copiii pe ultimul drum. Mama a fost aceea care m-a îndemnat să urmez calea cîntecului popular. Am susţinut cu succes examenele de admitere la Colegiul de Muzică "Ştefan Neaga", dar... aşa a fost să fie. Am devenit student abia după armată.

La calităţile vocale pe care le aveţi, aţi încercat vreodată să cîntaţi altceva decît muzică populară? În ce măsură v-a reuşit?

În 2001, în colaborare cu capela corală "Moldova" (dirijor Valentin Budilevschi), am scos un CD cu cîntece populare şi romanţe pe versurile lui Mihai Eminescu cu genericul "Busuioc înlăcrimat". A fost un eveniment premieră pentru meleagurile noastre. În ce măsură mi-a reuşit? Cred că a fost bine, deoarece acest CD a rezistat două ediţii. Nu credeam că va fi atît de solicitat. Am avut şi o încercare timidă de a cînta muzică uşoară, dar am înţeles la timp că nu mi-e firesc. Trebuie să faci ce ştii mai bine şi atunci Dumnezeu te ajută.

Aveţi lansate nenumărate albume - e destul de dificil în condiţiile actuale, faţă de epoca "de aur", cînd înregistraţi în "dealul Schinoasei"...

Primul CD, "Ce te doare, inimioară?", l-am înregistrat în Cehia. Era în 1998 şi mulţi mă întrebau la ce bun o fac, dacă la noi nimeni nu avea aparatajul necesar pentru a-l asculta. Dar, s-a bucurat de succes. A ajuns în topul preferinţelor. Au urmat apoi alte CD-uri -"Busuioc înlăcrimat", "Casa părintească nu se vinde", "Pe ostrovul Prutului" (un CD pe versurile poetului Grigore Vieru), "La Nistru la mărgioară" (înregistrat cu grupul de bărbaţi "Basarabenii"), "Anii nu se uită-n calendar", DVD-ul "Eu îmi cînt cîntecul meu" şi cel mai recent album, "Mi-i dor de ochii mamei" - o serie de cîntece în amintirea  mamei. Şi după cum spun cei care l-au ascultat - este un CD select pentru un ascultător select. Recunosc - e dificil, e o muncă pînă la epuizare. Dar şi mai plăcut este cînd vezi rodul muncii tale.

Dacă vorbim despre înregistrări în "dealul Schinoasei" - am lucrat acolo timp de 20 de ani şi am păstrat în fonoteca mea cîte o copie a materialului înregistrat. E munca mea, am depus suflet. A fost o înţelegere neoficială, la îndemnul oamenilor de la radioteleviziune - să nu se demagnetizeze prin depozite ca multe alte lucrări. Unele piese am fost nevoit să le reînregistrez, deoarece nu corespund rigorilor tehnicii actuale. O serie de cîntece le-am refăcut în studioul lui Andrei Lefenco.

Duceţi o contabilitate a veniturilor ca urmare a comercializării discurilor?

Mai degrabă vă pot spune despre cheltuielile necesare la editarea unei cărţi sau pentru lansarea unui CD, DVD. Dar, mărturisesc că sînt ajutat de prieteni, de admiratorii mei. Contribui şi eu cu banii pe care-i cîştig la nunţi, petreceri, spectacole - mulţumesc lui Dumnezeu că sînt solicitat. Mă bucur cînd îmi fac noi prieteni. Să vă povestesc un caz: cîntam la o petrecere. Toată lumea era veselă, dansa, fredona împreună cu mine toate melodiile, eram răsplătit cu aplauze mai rar întîlnite în sălile de concert. O doamnă - fie că nu avea dispoziţia bună, fie că avea ceva neplăceri, dar era posomorîtă, ursuză, critica şi muzica, şi evenimentul în cauză. Spre dimineaţă s-a apropiat de mine, mi-a mulţumit pentru prestaţie şi, cu lacrimi în ochi,  mi-a spus că, de azi înainte, a îndrăgit cîntecul popular, a înţeles ce comoară posedă poporul nostru. De atunci, această familie este prezentă la toate spectacolele de folclor. Un alt caz care mi-a rămas în amintire a avut loc într-un sat din nordul republicii. Aveam spectacol, sala arhiplină, eram aplaudat după fiecare strofă. După un cîntec, s-a ridicat în scenă o bătrînă, frumoasă la chip şi la port, mi-a întins o nafură în care erau înfipţi cîţiva bănuţi - atît avea, sărmana. Şi mi-a spus: "Acum pot să mor, fiindcă te-am văzut şi te-am auzit". M-a cutremurat gestul ei şi nu puteam începe următorul cîntec - aveam un nod în gît.

Astfel de cazuri - şi ele sînt multe - îmi dau puteri, energie, mă fac să nu dorm nopţile pentru a căuta o melodie, un vers.

Ce impresii v-a lăsat concertul aniversar din 28 mai?

Am mers spre acest spectacol cinci ani de zile. Şi cred că nu a fost o zi să nu mă fi gîndit la el, să nu fi analizat de o mie de ori cîntecele ce urmau a fi interpretate. Reuşita spectacolului o împart cu regizoarea Lidia Panfil, căreia îi sînt nespus de recunoscător, cu orchestra "Folclor" şi dirijorul Petre Neamţu, cu Ilona Stepan şi corul condus de Dumneaei şi cu toată echipa de creaţie. Le mulţumesc. Privind în urmă, sesizez că a fost un spectacol de zile mari, un spectacol de bilanţ în cariera mea artistică. Prin genericul acestui eveniment era spus totul - "Anii nu se uită-n calendar". Spectacolul a trecut cu brio, deoarece am avut alături oameni generoşi, care m-au susţinut atît moral, cît şi financiar. Îndeosebi aş vrea să-i mulţumesc lui Ion Panici, un om cu suflet mare şi cu dragoste nemărginită de cîntec popular. Mă rog, au fost şi momente mai puţin aşteptate. La un aşa eveniment descoperi în oameni calităţi mai puţin plăcute - invidia, pizma, eşti discutat mai des şi nu întotdeauna de bine. Ori, mă bucur că spectacolul a avut un ecou pozitiv, a lăsat o amintire frumoasă în inimile spectatorilor – am şi primit mesaje de mulţumire pe Internet.

Se vorbeşte mult despre muzica populară autentică şi cea de autor. Unde trebuie să fie limita ca, la expunerea în faţa publicului, prima să nu fie prea verde, iar a doua - prea clasică?

Cred că un interpret profesionist trebuie să posede şi harul improvizaţiei. Nu mă consider compozitor, dar mă bucur cînd îmi reuşeşte crearea unei melodii în stil folcloric. Orice melodie populară are la izvoarele ei un autor, doar că noi nu-l cunoaştem. Şi nu întotdeauna textul iniţial poate fi adus în scenă. Cîntecul "Pe doi ani la revedere" avea un text iniţial departe de a fi cîntat: "Zece ani de puşcărie\Zece anişori am stat\Pentr-un drăcuşor de fată...etc. Cine l-ar fi acceptat pe timpurile celea? Am apelat la poetul Anatol Ciocanu  şi din colaborarea noastră  a apărut cîntecul care şi astăzi este solicitat.

De unde aţi găsit textul acela?

Activam în orchestra "Mioriţa", cu care am colindat o lume întreagă şi, de două ori pe săptămînă, făceam naveta la Ruseştii Noi, Ialoveni, unde aveam ore de muzică la şcoala din sat. Organizam diferite concursuri - cine îmi aducea o zicală deosebită, o poezie, un cîntec, afla notele trimestriale sau anuale cu două zile înainte. Erau nişte jocuri pedagogice care îmi plac şi acum. Aşa am cules multe cîntece, inclusiv şi pe acesta.

Cum v-a reuşit ca Grigore Vieru să vă scrie versurile unor piese, ba chiar şi muzica?

Nu vreau să fiu înţeles greşit - toţi sînt conştienţi de valoarea lui Grigore Vieru, inclusiv eu - dar colaborarea noastră a venit mereu din dorinţa poetului. Desigur, am rămas fericit de pe urma acesteia. De multe ori maestrul venea şi cu versiunea muzicală a textului. Încercam împreună să îmbinăm armonios textul  şi muzica. În final, a ieşit o minune de CD -" Pe ostrovul Prutului".

Dar mesajul muzical al piesei "Casa părintească nu se vinde" vă aparţine?

Am "plămădit" această melodie mai mult de zece ani. Ajunsesem să visez acest cîntec. Întîmplarea a fost să ne întîlnim cu Grigore Vieru la locul şi timpul potrivit. Au existat mai multe variante, ca în final să apară acea piesă care este cunoscută şi solicitată de la mic la mare. Cred că ea va rezista în timp.

Aţi cerut bani de la Fuego pentru această piesă? Puteţi lua exemplu de la Yan Raiburg...

Ne-am înţeles noi. Dar m-au durut acele născociri precum că am luat 20 de mii de dolari şi nu i-am împărţit cu Grigore Vieru. Ştiu şi de la cine au pornit ele. Dar cred că argumentele pe care i le-am adus au convins persoana în cauză. A fost o condiţie: în orice spectacol să fie anunţat autorul textului şi muzicii. Fuego e un interpret care respectă condiţiile. Dar am auzit această piesă şi în alte interpretări, care nu întotdeauna erau de bună calitate.

Aveţi o familie muzicală - vă "suflă" fiul în spate? E în stare să-şi depăşească tatăl?

M-a şi depăşit deja, iar eu sînt doar fericit. Mihăiţă este violonist, ca şi soţia mea, şi este mîndria noastră. A reuşit să cîştige multe concursuri de specialitate. Avem şi o nepoţică, Alexandrina, care studiază pianul şi este foarte muzicală. Mai am şi trei surori care cîntă foarte frumos. Au participat şi în concertul aniversar. Aşa că muzica este unul din pilonii pe care se ţine familia noastră.

Despre pasiunile lui Mihai Ciobanu ce ne spuneţi?

O pasiune a mea este colecţionarea clopoţeilor şi farfurioarelor de prin locurile pe care le-am vizitat, ori eu am colindat lumea în lung şi-n lat. Dacă aveţi în vedere ocupaţii de genul pescuitului sau vînătoarea, nu mi-a mers niciodată la prins peşte - de fiecare dată camarazii îmi dădeau şi mie cîţiva peşti, să nu vin acasă cu mîna goală. La vînătoare am fost o singură dată, doar pentru a sesiza atmosfera pentru următoarea mea temă muzicală. Nu cred că mă vede cineva cu arma pe umăr, gonind bieţii iepuraşi pe dealuri.

Vă mulţumesc, maestre şi… spor la muncă! Succese şi noi realizări!

Text: Marcel Toma.
Foto: arhiva personală

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

hahahah
grigore   -  
30 Martie 2010, 14:38
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+14°