VIP Magazin
21 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Mihaela Strâmbeanu. SCLAVA IUBIRII
Iunie 2004, Nr. 03

Mihaela Strâmbeanu. SCLAVA IUBIRII

Comentează   |   Cuprins

24 ianuarie 1971 - ziua de naştere a Mihaelei (părinţii - Giovanina
şi Panfil Strâmbeanu) 1978-1988 - elevă la Şcoala nr. 6 din Chişinău De la 7 ani - membră a echipei de juniori a selecţionatei
Moldovei la gimnastica artistică; în paralel, face zece
ani de coregrafie profesionistă 1986 - campioană a Moldovei la gimnastică; maestru în sport al
URSS
1988-1992 - studentă la Institutul de Teatru şi Film din Tbilisi,
Georgia, clasa profesorului Nugzar Lordchipanidze 1992 - actriţă la Teatrul „E. lonesco"
1992 - Premiul I la Festivalul tinerelor talente din Chişinău pentru rolul Prunttei din „Mizantropul" în regia lui Labiche.
Din 1993-actriţă la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu"
1995 - premiul „Cea mai sexy actriţă a anului"
2000- premiul pentru cea mai originală actriţă în rolul Bagheerei din „Mowgli" în regia lui M. Fusu

Este zăpăcită şi romantică. Bineînţeles, frumoasă. O actriţă talentată, dar nevaioriflcată pe deplin. De mai bine de zece ani, în cabina Mihaelei Strâmbeanu de la Teatrul Naţional „Minai Eminescu" au prins viaţă Nina Zarecinaia, nebuna febrilă, Amaranta Ursula, doamna de Tourvel, Oleana, Mona, curtezana, servitoarea, Pierrette, Aldonza Dulcineea, Bagheera, bolnava, contesa Hoaţancovici, regina Clitemnestra, Belzer, Elena Andreevna. în spectacolul dur al vieţii, Mihaela a ales să fie o învingătoare, chiar dacă deseori dramele sufletului „i-au zis" să renunţe la rol. De fiecare dată când se ridică cortina şi scena, vibrează de trăiri, simte că ar urma acelaşi drum: cel dea fi actriţă.

Viaţa ei se aseamănă unui tangou argentinian: mişcări sincopate, pauze dramatice, reveniri spectaculoase. Radiază fineţe şi langoare, dar este şi obraznică, şi plină de personalitate. Extaziază, ce-i drept, când vrea, publicul. Inclusiv bărbaţii. Continuă să perturbe liniştea criticilor de artă. Ne întâlnim prima dată la cabină. în rotocoalele fumului creator de ţigară, Mica, aşa-i zic colegii, stă de vorbă cu Luminiţa Ţâcu. Despre „Unchiul Vanea". Trage cu urechea şi la radio - de câteva luni a devenit radiomană şi nu scapă nici o emisiune de la postul preferat de radio „Kiss FM". Discuţia alunecă de la „Unchiul Vanea" la un personaj real din viaţa Mihaelei - Doctorul. De această dată, nu joacă nici un rol, e pur şi simplu îndrăgostită lulea şi tentativa mea de interviu zboară în câteva minute pe fereastră. într-un final, ne întâlnim la o pizzerie (ochii vecinilor sunt numai pe ea). N-am ce zice: e femeia fatală, gospodina care ştie să arate ca un top-model, să vorbească engleza şi georgiana, să joace biliard, e femeia care îşi doreşte copii. îmi mărturiseşte că este una din rarele ieşiri din ultima perioadă, plină de depresii neghioabe. Bărbatul care i-a dat speranţă de viaţa, de fapt, a scos-o din ghearele „morţii albe".

Acum, că este îndrăgostită, are inima deschisă şi se simte ca un copil de trei ani.

Rolul gimnastei de performanţă

Lumea i-a prezis un viitor strălucit, cel al antrenoarei de gimnastică, în vara lui 1988 a depus actele la Institutul Pedagogic, la sport, înaltă, mlădioasă, debordând de energie, trecând pe lângă Teatrul „M. Eminescu", i-a sărit în ochi un anunţ: „Se caută actori". Inima i-a zvâcnit cu durere, căci în toti anii în care a practicat gimnastica şi dansul, visa pe ascuns de toată lumea, de părinţi chiar, să fie ca Zina Zmeu sau ca Dina Cocea. Nu a fost spectacol al „Luceafărului" sau al Teatrului „Puşkin" pe care să nu-1 fi văzut, admirându-i pe şciukiniştii Mihai Fusu, Petru Vutcărău, Ala Menşicov. „Şi eu m-am dus, idioata de mine, să dau la teatru", râde Mihaela.

Pornită să cucerească marea scenă, a aruncat mănuşa destinului. în ziua probelor, şi-a strâns părul coadă şi s-a înarmat cu o fustă puţin spus scurtă. Când a văzut-o, Nugzar Lordchipanidze, care venise special la Chişinău pentru a selecta viitorii studenţi pentru Tbilisi, şi-a încruntat sprâncenele, întrebând-o cum o cheamă. „Mihaăla", i-a răspuns într-o rusă sonoră. „Dragă Mihaela, stai departe de teatru? Du-te, te rog, şi-ţi schimbă hainele, altfel voi fi nevoit să-ţi apreciez exteriorul şi nu calităţile actoriceşti". Cu nasul în pământ, a alergat la Botanica şi şi-a pus rochia de la balul de absolvire. La proba de dans, nu a rezistat şi a îmbrăcat costumul de gimnastă. Şi-a încununat „recitalul" cu „Mistreţul cu colţi de argint" de Şt. Augustin-Doinaş, convingând comisia că e demnă de Tbilisi. In final, maestrul georgian i-a mulţumit pentru faptul că a schimbat „banda lui Wilson", adică fusta pe rochie. „Ştiam pe de rost toate versurile şi cântecele de pe caseta Cenaclului „Flacăra". Ţin minte, povesteşte Mihaela, veneam de la şcoală şi, în loc să-mi fac lecţiile, aşa cum eram în uniformă, luam taxiul, pe atunci costa 1 rublă şi 26 de copeici, de la str. Independenţei până la Palatul pionierilor şi coboram la Şcoala nr. 1, unde se adunau grupuri de tineri. Mergeam împreună în parc, spuneam poezii şi cântam tot repertoriul „Flăcării". Era frumos, ce mai!".

Rolul femeii fatale

La Tbilisi, a învăţat cu ce se mănâncă teatrul. în cei patru ani de studenţie, regizorul Lordchipanidze nu a scos-o din „femininul şacalului", băgându-i în cap că teatrul reprezintă o „sinteză colectivă". Abia când şi-a luat diploma de actriţă de teatru şi film, Nugzar Lordchipanidze a recunoscut că i-a fost una dintre cele mai bune studente şi i-a urat succes (asta după ce mama a mângâiat-o cu mătura pe spinare pentru faptul că a schimbat gimnastica pe teatru).

De Georgia o leagă nu numai anii studenţiei, ci şi amintirea celui care trebuia să-i devină soţ, Levan Abaşidze, steaua cinematografiei gruzine, actorul care a murit pe platoul de filmare în timpul conflictului din Abhazia. Toate fetele din Georgia erau înnebunite să afle cine le-a furat idolul. Veneau în grupuri la institutul unde învăţa Mihaela ca s-o vadă şi să-i pună „nota". Credeau că e o fiţoasă, dar se linişteau pe dată când aflau că Levan al lor mânca borş moldovenesc pregătit de Mihaela şi că ea, în fond, este o fată simplă, cu suflet mare, care-1 iubea pe alesul său la fel de mult ca toate compatrioatele acestuia. În dimineaţa tragediei, Mihaela a visat că-i explodase ceasul dăruit de Levan. Vestea despre moartea lui i-o aduse tata. L-a luat la pumni, pentru că nu-i venea să creadă. Dar erau prea multe coincidenţe - ceasul, zborul cu ultima cursă Chişinău -Tbilisi... La înmormântare a zburat prin Moscova, ruta a fost reţinută timp de câteva ore din cauza unui explozibil detectat la bord. De atunci, îi este frică să viseze şi să ia avionul. In 1992, viaţa nu mai avea nici un sens pentru ea. „Cred că n-a fost să fie...".

... Lacrimile-i sunt ca nişte mărgele de chihlimbar. Plânge uşor, des, plânge cu râs, râde cu plâns. In clipele grele, mama şi regizorul Minai Fusu au păzit-o de rele. Iar tata a învăţat-o să fie bărbată. Chiar dacă era sever, el i-a dat cele mai multe lecţii de viaţă şi a fost cu ea cum trebuie să fie un tată cu un băiat, cu o fată şi cu mulţi băieţi şi fete la un loc. „Tata m-a învăţat patinaj artistic de la trei ani. El m-a învăţat şi cum trebuie să merg corect: să nu târşâi picioarele de asfalt şi cu spatele drept. Ţin minte că şi ne distram - ne plimbam pe Ştefan cel Mare şi ridicam picioarele cât mai sus ca să ajungem crengile copacilor. El a fost cel care m-a Tatăl ei nu a mai ajuns s-o vadă luat de mânuţă şi m-a dus la sport, în toate rolurile. După tragedia cu zicându-mi: „O fată trebuie să se Levan, Mihaela şi-a refăcut viaţa, ocupe cu ceva şi să nu umbli lela". dedicându-se, la 21 de ani, scenei.

Presa nota fiecare succes: „Un spectacol cu Mihaela Strâmbeanu îşi asigură o bună parte a succesului", „Bagheera" - Mihaela Strâmbeanu se visează Medeea", "Am emoţii când mă apropii de teatru". In 2000, s-a căsătorit cu unul din actualii bodyguarzi ai preşedintelui Voronin. In căsnicia pe care a avut-o s-a sufocat de atâta cumsecădenie şi de prea multă linişte. A dat cu piciorul în apartament, în bani, prânzuri prin restaurante, numai ca să redevină ea însăşi. „Banii îţi dau gustul dulce al libertăţii şi, dacă tot sunt fată la mama acasă, nu mă sperie perioadele de sărăcie, care sunt binevenite şi utile câteodată, pentru că altminteri rişti să te prefaci într-un hulubaş sălbatic". Până la urmă recunoaşte: chiar dacă este posesivă, ar prefera o persoană mai puternică decât ea. Şi, cum uneori o cam ia razna cu posesiunea ei, are nevoie de un bărbat ca s-o pună în „rame". „Important e ca bărbatul să fie inteligent, căci inteligenţa e un bun ce nu dispare. Cred în fidelitate, în cazul în care el este „bărbatul" în casă. Dacă ea înşeală, el este de vină, pentru că nu a ştiut să-i ofere ceea ce trebuie. Puţini sunt bărbaţii îndrăgostiţi de femeia alături de care pot să-şi petreacă o viaţă".


Femeile lui Cehov. Nina Zarecinaia, Elena Andreevna

De la Nina Zarecinaia din „Pescăruşul" lui Cehov, în regia lui M. Fusu, rolul ei de debut în scena profesionistă, a învăţat că o femeie trebuie să aibă putere să învingă greutăţile, să-şi caute vocaţia şi să-şi afirme personalitatea. Aldonza-Dulcineea, unul din rolurile la care ţine în mod special, i-a împrumutat puterea de viaţă şi dragostea. 0 vreme, a stat în umbră, fiind distribuită în roluri episodice sau secundare. Şi-a zis că nu există roluri mici, ci actori mici. Abia după 1999 a primit roluri mai importante. Le iubeşte pe toate şi nu poate să-şi imagineze existenţa fără vreunul dintre ele. „Toate fac parte din viaţa mea. Am lucrat la aceste roluri, am trăit cu ele şi am trăit frumos. Şi dacă cineva m-ar întreba ce aş face de-ar fi s-o iau de la capăt, i-aş spune: „Aş alege aceeaşi cale, cu toate tragediile şi bucuriile ei". Mulţumeşte Domnului şi Melpomenei că au grijă de ea. Nu crede că meseria de actor nu este atât de la modă ca..., cea mai veche profesie, dar are certitudinea că e eternă. Anul acesta, speră la o distribuţie într-un monospectacol „One Man Show". Talentul ei este recunoscut chiar şi atunci când joacă în roluri de masă sau cu faţa acoperită. Aşa s-a întâmplat la „Anna Karenina", în care figura actriţelor a fost acoperită cu un văl negru. Spectatorii au recunoscut-o după nasul mult prea grecesc şi după alura mult prea ţanţoşă. Este singura actriţă de la Chişinău care poartă un inel în forma acelor măşti ce simbolizează teatrul.

Visează să o joace pe Cleopatra. Ultima ei distribuţie este rolul Elenei Andreevna din "Unchiul Vanea", cucoana mofturoasă, dar tânără, frumoasă şi dorită. Rolurile mari ale Mihaelei sunt pe drum. Ştim că ea va fi în stare să le facă faţă. Chiar dacă pentru unii teatrul este o evadare, în el, până la urmă, rămân cei puternici.

- Am prea multă dragoste în mine şi din preaplinul ei aş vrea s-o dăruiesc tuturor. Visul meu e să fac lumea fericită, câtuşi de puţin. Şi simt că aş putea să-mi dau viaţa pentru asta. Am prea multe în mine, multe, de toate şi nu ştiu cum să le împart. Fără dragoste, aş muri. Dragostea este ca o lovitură de pantof, care ne transformă în oameni bolnavi. Desigur, poţi să ai milă de tine, poţi să fugi de ea. Dar atunci viaţa ar fi mult mai tristă şi neinteresantă, iar cardiograma noastră n-ar fi decât o linie dreaptă...

Rodica Trofimov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

sunteti super
lena   -  
10 Aprilie 2010, 22:32
Sus ↑
TOATA GRUZIA ASTEAPTA CU SUFLETUL LA GURA MARE RE-UNIRE
A MOLDOVEI DE EST CU ROMANIA MARE IN ANUL 2012.
SAQARTVELO   -  
01 Noiembrie 2011, 08:41
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+3°