VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Marina Sturdza. Prinţesa speranţei
Mai 2014, Nr. 120

Marina Sturdza. Prinţesa speranţei

Comentează   |   Cuprins

Marina Sturdza, „Prinţesa îngerilor”, aşa cum a fost numită în presă pentru nenumăratele acţiuni caritabile pe care le iniţiază, revine pe 16 mai la Chişinău pentru desfăşurarea celui de-al V-lea Bal de Caritate Hospice Angelus organizat sub patronajul său de către Fundaţia Filantropică „Angelus Moldova”. Un eveniment Black&White plin de eleganţă şi simplitate, cu peste 200 de invitaţi din mediul diplomatic şi business, ce are menirea să colecteze surse pentru asigurarea continuităţii serviciilor gratuite de îngrijire paliativă a pacienţilor în stadiu terminal sau avansat de boală aflaţi sub aripa Hospice Angelus.

Prinţesa Marina Sturdza a venit pentru prima dată la Chişinău în 2004, an în care a şi creat „Angelus”. În acest an, se rotunjeşte un deceniu de dragoste la prima vedere de Moldova şi, cu această ocazie, ne-am propus să realizăm un compendiu din interviurile oferite de prinţesă pentru presa de aici.

>> La trei ani şi jumătate, fără să mă întrebe nimeni, am fost exilată. Atunci familiile mele erau mult prea vizibile şi, când au venit comuniştii, toată lumea a mers direct în închisoare sau în domiciliu forţat. Apoi, după ce tatăl meu vitreg a ieşit din închisoare, pe căi informale am reuşit să plecăm. Undergroundul evreiesc s-a mobilizat şi a sprijinit ieşirea din ţară, sub o identitate falsă, a mamei şi a tatălui meu vitreg. Eram cam incomodă pentru lucruri clandestine şi am fost drogată ca să nu vorbesc româneşte. M-au dus în Elveţia, dar, din păcate, părinţii mei dispăruseră, nu ajunseseră acolo. Au fost nevoiţi să se ascundă mai mult timp în Polonia. Eu am fost găzduită de o familie generoasă din Zürich, dar, după câteva luni, când au văzut că părinţii mei nu se găsesc, m-au drogat iarăşi şi m-au dus înapoi în România. Pe urmă s-a aflat, prin intermediari, că tatăl meu vitreg şi mama mea ajunseseră în sfârşit în Elveţia unde învăţase cândva tatăl meu, aveau prieteni şi sperau să înceapă o viaţă nouă. Aveam deja patru ani şi jumătate. M-au scos pentru a doua oară din ţară. N-au îndrăznit să mă urce în tren de la Bucureşti, a trebuit bunica mea să mă ducă la graniţă şi să mă urce acolo, neştiind dacă domnul ce trebuia să mă însoţească luase trenul sau nu. Apoi părinţii au primit un telefon: „Pachetul e la gară”. Pachetul eram, de fapt, eu, aşezată pe valijoară. Ne-am regăsit.



>> Am locuit multă vreme într-un beci. Dar pentru părinţii mei erau cruciale anumite lucruri, de exemplu educaţia. N-aveam ce mânca, dar am mers la o şcoală privată.

>> Copiii sunt, în primul rând, foarte conformişti. Nu vor să se deosebească unii de alţii, iar eu eram foarte diferită. Respectiv, foarte însingurată.

>> Partea bună e că am terminat şcoala de foarte tânără, la 15 ani. Partea mai puţin bună a fost că, din acelaşi motiv, nu am putut să dau la diplomaţie, aşa cum mi-am dorit. Trebuia să mai aştept câţiva ani. Şi, precum aveam nişte mici talente în arte, am dat la Belles Arts. M-am specializat în ilustraţii. Apoi am început să scriu despre pictură, design, arhitectură şi am devenit jurnalist în tot ce se numeşte lifestyle. Asta a durat vreo 15 ani. Am făcut simultan şi televiziune, şi radio. Mergeam la defileuri de modă la Milano, Paris, Londra. Eram invitată şi pe bază personală, nu numai pentru că, întâmplător, lucram şi pentru „Vogue”.

>> Libertatea de expresie a fost crucială pentru mine.

>> Dacă te gândeşti la momentele cele mai bune din viaţa ta, îţi dai seama că nu au nicio legătură cu banii sau cu faptul că ai fost sau nu la Paris.

>> Lumea întotdeauna are nevoie de vis şi de oameni care să-l întruchipeze, oricât de dure ar fi timpurile.



>> Dacă faci un bine nu contează dacă e pentru tine sau în scopuri nobile. Tot un bine e.

>> Noi am avut un capital de generozitate extraordinar. Eu văd că familiile mele au construit spitale, universităţi, au făcut hospice-uri… Inclusiv la Odessa, acum câteva secole… Văd că spiritul acesta revine şi văd că şi în România, şi în Moldova suntem mult mai pregătiţi să luptăm pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor. Ce a contribuit la distrugerea acestui capital de generozitate a fost spaima… Frica a spart multe lucruri bune, a turtit iniţiativa, a fost tăiat spiritul de încredere în puterea individului. Ei, o să ne trezim.

>> Probabil, lucrul care a animat parcursul meu a fost optimismul. Fiecare experienţă, şi chiar eşecurile te obligă să te mişti înainte. Sunt o persoană veselă şi îmi găsesc satisfacţie în lucruri mici.

>> Dacă ai încredere, oamenii se ridică la măsura pe care le-o dai, sunt sigură de asta.

>> Înţelepciunea este foarte strâns legată de generozitate, cred. Înţelepciunea cere să faci un efort să-l înţelegi pe celălalt, să înţelegi circumstanţe, să treci peste unele, să nu te agăţi de altele…

>> Noi am făcut în ultimul secol din moarte ceva rău şi groaznic. Dar moartea, de fapt, face parte din viaţă. Durerea este cea care ne înspăimântă şi ne distruge familiile. În momentul în care ai luat durerea, eşti complet altfel.



>> Cred că frumuseţea este ceva fizic, o resimţi, te afectează. Oamenii spectaculos de frumoşi te marchează, locurile splendide îţi dau o emoţie, pădurile îţi transmit şi ele ceva. Cred că frumuseţea face bine. De ce merg, de exemplu, la galerii de artă ca să văd lucrurile pe care le-am mai văzut? Pentru că mă liniştesc, îmi induc o anumită stare.

>> Dacă singura ta identitate este felul în care arăţi, îmbătrâneşti mai dureros. De aceea cred că e mai bine să nu fii prea frumos, ci să dezvolţi în tine şi alte calităţi, şi alte aptitudini. Te ajută să treci mai frumos prin viaţă.

>> Dacă avem o problemă de imagine exterioară este din cauză că avem o problemă interioară.

>> Sigur sunt globalizată şi poate că asta ţine de statutul meu de fost emigrant. Eşti acasă peste tot 95%, dar 100% – nicăieri. Stau la Londra, la New-York, la Bucureşti, dar cel mai mult sunt pe drumuri. E o dilemă care nu ştiu dacă se va rezolva – cred că sunt produsul hibrid al unei vieţi care a început pe drumuri şi se va termina la fel.

>> Evident, nu-mi place să am necazuri, dar atunci când apar, ador să găsesc cheia potrivită pentru rezolvarea lor. Prefer să adun oamenii, mă amuză să văd în jur atâta lume de calitate, chiar am plăcerea să-i împreunez. Nu mai simt nevoia să fac eu totul…

>> Cred în bunătate, cred în momente bune. Dar cred că există şi binele ca rău, regret să constat acest lucru. Caut şi găsesc bunul în gesturi simple. Un cuvânt bun este unul simplu şi fără pretenţii, dar care are greutate.

>> Sunt cetăţean român şi canadian, am reşedinţă în Marea Britanie, de suflet sunt moldoveană. Şi-mi iubesc toate patriile.


(Idei selectate din interviurile pentru revista „Punkt” şi ziarul „Timpul”, Selecţie: Doina Popa. Foto: arhiva fundaţiei „Angelus Moldova”)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°