VIP Magazin
30 Octombrie 2020
Print
Print
Print
Print
Marian Lupu: Sunt fericit în familia mea și servind țara mea, Moldova
Octombrie 2014, Nr. 124

Marian Lupu: Sunt fericit în familia mea și servind țara mea, Moldova

Comentează   |   Cuprins

Este, fără îndoială, un nume de rezonanţă în lumea politică. L-am cunoscut. Este lipsit de aroganţă și foarte calm. Un om care se impune prin atitudine. Născut și educat într-o familie de pedagogi, Marian Lupu a învăţat încă de mic ce înseamnă să fii responsabil și muncitor. În adolescenţă, însetat de carte și pasionat de literatura franceză a secolului al XIX-lea, a citit toate volumele lui Alexandre Dumas. Probabil a fost inspirat de eroii mușchetari, căci a ajuns o figură importantă și onestă în Puterea de stat a Moldovei. Au fost și alţi clasici ai literaturii, rând pe rând, Jack London, Erich Maria Remarque, Victor Hugo. Și în cele câteva clipe înainte de a începe dialogul, l-am surprins analizând cărţile vechi din încăpere. Îl atrăsese Cehov.

Crede în noroc. Dar, mai ales – în muncă. Spune despre sine că munca l-a adus acolo unde îl găsim astăzi. Chiar dacă, la prima vedere, pare destul de sever, Marian Lupu știe să fie romantic. A fost dragoste la prima vedere acel moment când a cunoscut-o pe Victoria, pe atunci stagiară la Ministerul Economiei. Un an mai târziu, și-au unit visurile și destinele, promiţând să fie împreună la bine și la greu. Împreună i-am văzut și acum, uniţi și puternici.

Marian Lupu spune că nașterea celor doi copii, Alexandra și Cristian, a fost un dar în perioada în care se forma și profesional.

A parcurs cu grijă și devoţiune fiecare etapă de creștere în carieră. Calea de la specialist principal în Departamentul relaţii economice externe până la președinte al Parlamentului și președinte interimar al Republicii Moldova nu a fost ușoară. Astăzi promovează imaginea ţării în lume și susţine integrarea europeană. Este primul politician din Moldova care deţine o funcţie politică mondială, vicepreședinte al Internaţionalei Socialiste. Este optimist în privinţa viitorului frumos al Republicii Moldova.

Vă invit să-l cunoașteţi pe omul, liderul politic și președintele Partidului Democrat, și, în același timp, pe tatăl și soţul care a știut încă din anii frumoși de studenţie că alături de un bărbat puternic va sta o femeie înţeleaptă. 

SUNTEM NUMĂRUL UNU



Domnule Lupu, este în avantajul PDM-ului să fie primul partid în buletinul de vot?

A fost un noroc care prevestește un succes. Colegul meu, vicepreședintele Parlamentului Sergiu Sârbu, a avut o mână norocoasă. Mergem sub numărul unu în aceste alegeri și vom realiza numai lucruri bune pentru ­Moldova, și după 30 noiembrie.
Suntem primii pe buletinul de vot și tot primii am organizat o alegere deschisă pentru formarea listei de candidați a PDM în alegeri.

Cu ce partide sunteți dispuși să colaborați după alegeri pentru a forma o coaliție de guvernare?

Sunt de părere că nu are niciun rost să aplici tactica de „a împărți blana ursului” care nu a fost încă omorât. Pentru noi, la moment, cel mai important este să mergem la oameni, să le povestim ce am reușit, ce n-am reușit. Vrem să le povestim care sunt viziunile și angajamentele noastre și, pe această cale, să le solicităm creditul de încredere pentru a face mai bine ceea ce deja am început să realizăm. Un lucru este cert și nu se schimbă: Partidul Democrat va susține și va promova în continuare apropierea de Uniunea Europeană și creșterea țării. Cu alte cuvinte, vom acționa în așa fel încât Acordul politic de asociere care a fost semnat cu UE și ratificat de parlamentul nostru să aducă concret beneficii pentru familiile din țară.

Putem vorbi despre un eșec al parcursului european dacă după alegeri se va forma o coaliție de centru-stânga la guvernare?

Pericolul deturnării cursului de integrare europeană a Republicii Moldova există. De aceea noi, partidele proeuropene, ne conjugăm eforturile, nu ne atacăm între noi, iar Partidul Democrat se preocupă de problemele reale din țară. Pe această cale, ţinem să mărim șansele parcursului european al Republicii Moldova.

În perioada sovietică se considera că parcurgem o etapă de tranziție. După independență, timp de 20 de ani, tot suntem într-o perioadă de tranziție. Când o vom depăși?

Odată cu semnarea Acordului de asociere, având instrumente eficiente și resurse financiare importante, resurse care ne vor ajuta să promovăm politica de industrializare a țării, să dezvoltăm sectorul agro-industrial, să atragem investiții directe, să formăm noi locuri de muncă. Repub­lica Moldova are viitor, ca stat dezvoltat, ca stat social, ca stat cu perspectivă europeană. Noi avem susținerea partenerilor strategici și vom depăși și această perioadă de tranziție. 

ÎNTR-O FAMILIE CA A MEA,  AI MEREU CE ÎNVĂŢA

Vă influențează criticile la adresa dumneavoastră? Le urmăriți pe bloguri, Facebook sau pe alte rețele de socializare?

Sunt imun. Eu am o atitudine foarte calmă atât pentru odele de laudă și simpatie, cât și pentru critică, fiindcă altfel nu se poate. E firesc să fie și una, și alta. Suntem o societate democratică și trebuie să ne conformăm.

Era greu să fiţi fiu de profesori?

Să știți că nu. Nu mi-a fost greu să fiu fecior de profesor. Părinții mei o viață întreagă au muncit în sistemul de educație, în cadrul universitar. Într-o familie ca a mea, ai mereu ce învăța.

Știu că pe la 14-15 ani erați foarte pasionat de lectură. Ce cărți preferați atunci?

Pe la vârsta de 13-14 ani devoram cărțile. Citeam zi și noapte. Am citit toate cărțile din biblioteca părinților. Iar vara când mergeam la bunici, probabil eram unicul client la bibliotecă. În satul de baștină al tatălui meu am găsit toate volumele lui Dumas și le-am citit într-o lună sau o lună și jumătate. Citeam „Iliada” lui Homer, „Eneida” lui Virgiliu, îl citeam pe Jack London, pe Remarque, Maurois, Druon, Hugo. Am studiat la o școală specializată în limba și literatura franceză, de aceea avem o înclinație spre literatura franceză. Dintre autorii noștri moldoveni cel mai mult mi-a plăcut proza lui Aureliu Busuioc: „Unchiul din Paris”, „Local – ploi de scurtă durată”, „Singur în fața dragostei”. Sunt cărți care te cuceresc.

Ce visa mama dumneavoastră să deveniți?

Părinții niciodată nu m-au presat. Mama, așa cum a muncit toată viața la Universitatea de Medicină, la un moment dat a făcut o încercare de tatonare a terenului, să vadă dacă sunt dispus să îmbrățișez profesia de medic, însă simțeam că nu este, totuși, o aplecare pentru mine și delicat i-am răspuns că nu vreau să merg pe această cale. Intuitiv, mi-a fost mai aproape economia. Intuiția mi-a arătat calea corectă. Și astăzi, cu soția, nu le impunem ceva copiilor noștri, ei trebuie să-și aleagă calea lor, iar noi să-i susținem.

Sunteți o fire romantică?

Cum spune soția mea, Victoria, cred că pe parcursul vieții am făcut un salt de la o persoană foarte romantică la una care încă nu este definitiv pragmatică. E firesc ca la 18-19 ani să fii mai romantic, iar la o vârstă de 40-50 de ani să se producă anumite schimbări, fiindcă viața te schimbă, viața îți impune anumite rigori și norme. Sunt un om pragmatic, dar care a păstrat trăsăturile romantice.

CU CÂT MAI MARE E FUNCŢIA,  CU ATÂT MAI MARE E RESPONSABILITATEA

Credeți în noroc?

Da, cred în noroc. Este un lucru important. Cred într-o forță divină. Cred într-o cale, mai mult sau mai puțin prescrisă. Cred în faptul că omul nu cunoaște multe lucruri, dar asta nu înseamnă că ele nu există.

Ați trecut prin toate etapele ierarhice ale carierei. Care etapă v-a plăcut cel mai mult?

Eu mi-am început cariera profesională imediat după ce am susținut teza de doctor în primăvara lui ‘91, de la un nivel elementar tehnic, cel mai mic, la Ministerul Economiei. Până a atinge nivelul de viceministru și ministru, la o distanță de zece ani, nu am omis nicio treaptă ierarhică. A fost o mișcare constantă ceea ce a fost, datorită norocului. Anume atunci când deprindeam și cunoșteam lucrurile, venea propunerea pentru următorul nivel. Cu cât mai mare era funcția, cu atât mai mare era responsabilitatea.

Cu ce realizare vă mândriți cel mai mult?

Aș pune în evidență trei lucruri cu care mă mândresc. Din 1995 până în 1997 am promovat un proiect prin care țara noastră să fie trecută în alt grup în cadrul Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, astfel că, din 1998, Republica Moldova a început să beneficieze de credite externe concesionale. Până atunci, țara noastră putea să ia împrumut din exterior în condiții dezavantajoase – 8 procente, chiar 12 procente. Din momentul în care noi am trecut în alt grup, am început să avem posibilitatea de a primi credite la nivel de 0,75 procente. A fost o realizare foarte importantă.

Un al doilea moment important și unul reprezentativ pentru mine a fost în 2009, atunci când Partidului Democrat i s-a propus să formeze o coaliție cu PCRM, iar mie – funcția de președinte de țară. Voturile erau exact 61 la număr pentru un asemena format. Acesta a fost un moment crucial atunci când un partid, o echipă, un om, toți împreună am înțeles prioritatea intereselor naționale ale țării și am dat la o parte interesul personal.

Dar cea mai importantă realizare a vieții mele nu ține de domeniul profesional, ea ține de cel personal: familia, părinții, copiii, soția – lucruri care rămân a fi cele mai importante pentru orice om și politician normal.

Care sunt limitele lui Marian Lupu?

Niciodată nu mi-am stabilit careva limite. Eu consider că politicul nu este o profesie, mai degrabă este o vocație. Nu trebuie să te legi de anumite limite, fiindcă devii rigid, și atunci, pe această cale, devii mult mai puțin eficient.

 O FAMILIE ÎNSEAMNĂ O ECHIPĂ

Sunt necesare micile compromisuri în politică?

În politică sunt necesare pe alocuri și compromisuri. Politica cere așa ceva, cere suficiente capacități de a discerne cât este absolut necesar să faci compromisuri, când în joc sunt interesele celor mulți. Altfel nu se poate. Dacă nu ești capabil să accepți compromisuri înseamnă că nu ești politician.

Țineți mereu cont de părerile soției?

Nu doar de opinia soției, ci și de cea a copiilor – care, slavă Domnului, gândesc matur. O familie înseamnă o echipă – oameni care țin unii la alții, oameni care se consultă și care adoptă decizii împreună.

Cum v-ați întâlnit cu soția dvs.? Ne referim anume la ziua când prima oară ați văzut-o. Ce v-a plăcut atunci la ea?

Am întâlnit-o la serviciu. Eu tocmai îmi începeam activitatea la Ministerul Economiei, dar ea era în anul IV de studii și stagiară. Eu, fiind conducătorul acestei stagieri, am profitat de asta și, în așa mod, am făcut cunoștință. Peste un an, după ce ne-am cunoscut, ne-am și căsătorit. În iunie 1992. Foarte multe lucruri m-au atras atunci, de la frumusețea ei exterioară la frumusețea sufletească.

Și nunta a fost așa cum v-ați imaginat-o?

Probabil că timpurile erau altfel, nu era acest glamour care este prezent astăzi. A fost o nuntă foarte modestă, alături de cei apropiați. A fost unul dintre cele mai frumoase evenimente din viața noastră.

Succesul dumneavoastră se împarte la doi?

Neapărat. Eu cred că succesele se împart nu numai la doi, dacă e să luăm în calcul părinții și copiii, pentru că toți m-au susținut și la bine, și la greu. Eu zic că nu în spatele unui bărbat puternic stă o femeie puternică. Eu zic că nu în spate, ci alături de el stă femeia. Fără susținerea familiei, fără susținerea soției, nu aș fi cine sunt astăzi.

Nașterea copiilor v-a influențat să fiți mai bun, să lucrați mai mult, să avansați?

Nașterea fiicei mele m-a schimbat mult. Eu, până în ’96, nu vorbeam limba engleză, dar simțeam necesitatea. Și, în acea situație, cu o fetiță de un anișor, soția mi-a zis că am nevoie de engleză pentru a evolua. Ea se descurca acasă, iar eu mergeam după orele de lucru, șase zile pe săptămână, de la șase la opt, la lecții individuale de limbă engleză. Nașterea copiilor ne influențează foarte puternic. Ei ne fac mai responsabili. Ne schimbă spre bine.

Ați dori ca fiul dumneavoastră să meargă pe urmele tatălui și să facă politică?

Eu aș vrea ca el să-și aleagă acea cale care să-i acorde armonie, echilibru și pace în suflet.

Alexandra, fiica dumneavoastră, vă cântă la chitară?

Alexandra a făcut și muzică, și pian, și chitară, și dansuri clasice – lucrul acesta a ajutat-o foarte mult pentru o dezvoltare generală. Cântă din când în când ca hobby în minutele mai libere.

Și când vă întâlniți cu vecinii, ce vă spun?

În acele momente când ne întâlnim cu vecinii, ne salutăm, vorbim despre vreme, despre curte, despre ce urmează să facem, despre chestii obișnuite, lumești.

Foarte des întrebuințați cuvântul RESPONSABILITATE. Nu obosiți de-atâtea responsabilități (față de țară, față de partid, față de familie)? Aveți nevoie măcar uneori să vă detașați de ele?

Un politician nu poate să activeze doar atunci când îi este ușor. Trebuie să știi să muncești atunci când este mai greu.

Când și unde ați fost cel mai mult fericit?

Acasă, în familie, alături de cei dragi, fiindcă ei îți determină acest echilibru, reușitele pe care le înregistrezi. Dar am fost și sunt la fel de fericit să-mi servesc țara, Moldova. 

 

Text: Alexandru Bordian. Foto: www.fotoroom.md. Stil: Salon CRISTIS. Coafură: Ecaterina Matcovschi. Make-up: Svetlana Panikova. Loc: Salon CAVIO, str. Calea Ieșilor, 10

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău