VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Lucia şi Nicolae JURAVSCHI. Cuplul olimpic
Decembrie 2006, Nr. 32

Lucia şi Nicolae JURAVSCHI. Cuplul olimpic

Comentează   |   Cuprins

Când am mers în ospeţie la Lucia şi Nicolae Juravschi, nu ne-am dus ca să facem o vizită preşedintelui Comitetului Naţional Olimpic (deşi eram curioşi să inspectăm dulapul cu trofee şi medalii) şi dnei lector universitar, ci ca să cunoaştem un cuplu frumos şi o familie şi mai frumoasă, cu doi copii minunaţi, Nicoleta şi Victor.

Faceţi un cuplu extrem de frumos şi chiar longeviv. Cum credeţi: familia rămâne acea celulă de bază a societăţii? Pentru că trăim nişte vremuri sub semnul modernităţii şi al solitudinii, când tot mai mulţi preferă să-şi împartă viaţa cu sine însuşi, într-o singurătate deprimantă...

Lucia: Fără nici o îndoială, familia rămâne a fi celula care stă la temelia unei societăţi, fiindcă datorită ei se păstrează nişte valori ce se perpetuează în timp. Şi dacă ştii să păstrezi aceste valori, le transmiţi şi copiilor tăi.
Nicolae: Familia este pilonul principal al societăţii. Este lucrul cel mai important pe care îl poate avea un om, este şi un loc de refugiu, în care simţi că trăieşti şi te bucuri de succesele celor dragi. De atmosfera din familie depinde dacă avem sau nu succese, ne merg bine sau nu afacerile.

Şi familia dvs. pe ce se ţine?

Lucia: Pe dragoste.
Nicolae: Pe spirit de echipă, pe responsabilitate. Avem doi copii frumoşi şi nu ne este indiferentă soarta lor. Ne place să fim împreună şi mă bucur că în casă domneşte un spirit sănătos de familie. Dacă se întâmplă să avem neplăceri, ne străduim să le înlăturăm cât mai repede.
Lucia: Iniţial, eram foarte diferiţi. Dar am învăţat foarte multe unul de la altul. Eu – să fiu mai ambiţioasă, iar Nicolae, poate, să fie ceva mai calculat. El este incendiar, ia deciziile cu o grabă uimitoare şi tocmai din această cauză viaţa noastră decurge într-un ritm alert. Nu ştiu care a fost viteza cu care a câştigat Olimpiada, dar se pare că ne-a impus şi nouă acest ritm. Câteodată, ne mai permite să ne relaxăm un pic, după care iarăşi pornim în goana mare şi evenimentele se succed cu iuţeală în viaţa noastră.

Credeţi cumva că sentimentele sunt eterne?

Lucia: Da, eu aş spune că în timp, ele cresc în intensitate.
Nicolae: Avem 16 ani de căsătorie, multe lucruri s-au limpezit deja şi ne vedem împreună de drumul nostru. La începutul căsniciei, eram mai mult plecat de acasă, acum însă mă bucur de orice clipă alături de copii şi de soţie.

Cum v-aţi cunoscut?

Nicolae: Cum am cunoscut-o eu pe Lucia sau ea pe mine?
Lucia: Eu te-am cunoscut la televizor...
Nicolae: Am văzut-o prima dată când eram elev, la şcoală, mama-soacră era profesoară de limba şi literatura moldovenească şi venea la ore împreună cu Lucia – o fetiţă firavă, cu fundiţe mari în păr. După care am plecat la Chişinău şi când mi-am dat seama că trebuie să mă gândesc şi la o viitoare familie, mi-am amintit de fata cu fundiţe. Eram sigur că o să creăm o familie unită, pentru că aşa am simţit-o pe Lucia. Nu-i prea înţeleg pe cei care spun: „m-am căsătorit o dată, a doua oară şi, uite, nu mi-a mers în viaţă...” Am un simţ lăuntric: mi-e destul o săptămână ca să cunosc omul.  
Lucia: L-am cunoscut într-un context aşa, mai glorios. Eram clasa a X-a când a câştigat Olimpiada şi toată lumea vorbea de Nicolae Juravschi. Îmi aduc aminte că era toamnă şi organizam concursul „Toamna de aur”. Jumătate din  expoziţie era dedicată olimpismului şi lui Nicolae Juravschi...
Nicolae: Şi ce are olimpiada cu toamna?
Lucia: Bine, toamna se numără... olimpicii. Toată lumea era pătrunsă de sentimentul mândriei şi noi, fetele, eram curioase să ştim dacă e însurat, dacă are vreo domnişoară. Peste exact un an, prietenele mele au aflat că eu sunt domnişoara lui Juravschi... Eram foarte timidă, dar era imposibil să nu te laşi cucerită de farmecul lui. Era un bărbat copt, foarte atent, vorbea foarte captivant, mai ales despre sport.

Ce este cel mai greu într-o căsnicie?

Nicolae: E o întrebare destul de complicată la care nu prea ştiu ce să spun... Cred că răspunderea faţă de familie. Trebuie să păstrezi ceea ce ai. Nu poţi să tragi o linie şi să spui până aici a fost aşa, dar mai departe va fi altfel.
Lucia: Cândva, Nicolae spunea că cel mai complicat într-o barcă e să simţi partenerul. A simţi partenerul e o treabă extrem de serioasă: pot fi doi „simplişti” foarte buni, dar care, puşi într-o barcă, nu reuşesc să treacă primii linia de finiş. Şi cred că acelaşi lucru se referă şi la o familie. În căsnicia noastră ne completăm reciproc, dar în multe chestiuni i-am dat prioritate soţului. Aşa cred că este corect, dar asta nu înseamnă că sunt mai puţin emancipată. Cred că cel mai trist e să nu simţi partenerul.

În ce spirit vă educaţi copiii? Nicoleta este deja domnişoara, are 15 ani, iar Victor o ajunge din urmă...

Nicolae: Suntem atenţi la tot ce se numeşte „tehnologii” – calculator, televizor, programe multimedia, DVD, CD... Avem grijă ca totul să fie dozat. Desigur, acordăm atenţie dezvoltării fizice: Victor face flotări şi taekwon do, iar Nicoleta a făcut nataţie. Duminica, mergem cu toţii în parc, unde ne plimbăm cu bicicletele, la sala de forţă. Ne place să trebăluim împreună pe lângă casă.
Lucia: Asta se numeşte educaţie prin muncă şi sport. Copiii noştri se tot schimbă, dar cred că Nicoleta seamănă mai mult cu Nicolae – e ambiţioasă – iar Victor e o fire romantică, aşa ca mama. Şi dacă până la căsătorie viaţa mea era un fel de teatru ca la Shakespeare (îi citeam lui Nicolae poezii din Baudelaire, Eluard), astăzi, viaţa noastră seamănă cu o arenă, toţi într-un fel sau altul practicăm diverse discipline sportive, fapt ce ne-a făcut să fim uniţi şi perseverenţi.

Ce privilegii are un campion olimpic în ţara sa şi la nivel internaţional?

Nicolae: Un succes olimpic înseamnă cea mai importantă realizare în viaţa unui sportiv. Peste hotare, campionii olimpici sunt adevărate modele pentru tineri, sunt foarte apreciaţi şi se bucură de susţinere. Acolo, un succes olimpic e ca un cec în alb pentru sportiv, deopotrivă în aspect material şi ca poziţie în societate. Constat, cu mare regret, că la noi, un campion olimpic nu beneficiază de oarecare privilegii şi că, deocamdată, nu a fost adoptat un regulament cu privire la modul de stabilire a indemnizaţiilor viagere pentru sportivii de performanţă. Sportivii care au în palmares distincţii de nivel internaţional trebuie să fie sprijiniţi de stat.  

Familia dvs. a călătorit foarte mult în străinătate. Prin ce se deosebeşte bomondul “lor de al nostru”? Dar elitele?

Nicolae: Fiecare societate are specificul său. Lumea e frumoasă prin diversitate, dar evident că există şi trăsături comune. Admir nonşalanţa, libertatea gândirii şi corectitudinea europenilor. Dar când sunt peste hotare, mi-e dor de căldura sufletească a oamenilor de acasă, căci europenii, fiind mai pragmatici, sunt mai puţin afectivi. Oamenii de elită de peste hotare te cuceresc prin simplitatea lor, căci par lipsiţi de orgoliul măririi.    
Lucia: Subiectele de discuţie în societatea înaltă din străinătate sunt realmente de elită, deoarece denotă o cultură deosebită, rafinament, inteligenţă şi un vast orizont.

Pe ce valori credeţi că s-a format elita moldovenească?

Nicolae: Elita noastră nu are tradiţii seculare, pentru că suntem un stat tânăr, dar şi din cauza unor circumstanţe specifice. Unii s-au pomenit în clasa elitei peste noapte, de aceea, aş diviza elita moldovenească în două categorii: cea a valorilor culturale şi ştiinţifice şi cea a valorilor pur materiale. E regretabil de tot faptul că în societatea noastră, deseori, e scoasă în evidenţă elita valorilor materiale, fiind puse în umbră valorile autentice.    
Lucia: Pornind de la semnificaţia cuvântului, îmi dau seama că elita moldovenească nu se constituie pe principii clasice. Pe unii, poate, întâmplarea i-a propulsat şi le-a oferit o pistă de lansare... Cred că sunt câteva principii clasice fără de care noţiunea de elită este lipsită de sens: nivel înalt de cultură, inteligenţă, creativitate plus jertfire de sine.

Cam la ce evenimente se întâlnesc moldovenii cu stare, nume şi funcţii?

Nicolae: Depinde de relaţii şi de interese.
Lucia: Ar putea fi un spectacol, un concert, evenimentele mondene, dar şi diverse întâlniri de interese. Şi, desigur, serbările familiale.  

De ce este nevoie – de bani, putere, relaţii – ca să faci parte din înalta societate?

Nicolae: Mi-ar plăcea ca doar calităţile deosebite să fie un criteriu de selecţie pentru a face parte din societatea respectivă. Dar realitatea te impune să mânuieşti şi aceste pârghii ale maşinăriei sociale – bani, putere, relaţii.
Lucia: Montesquieu spunea că armonia şi măsura în toate acţiunile  trebuie să fie o lege nescrisă pentru un om înţelept. Dar, bineînţeles, aceste „instrumente” nu sunt suficiente pentru a ajunge în societatea înaltă.

Ce momente frumoase vi s-au întâmplat în 2006?

Nicolae: Un moment frumos a fost constituirea organului de dirijare a sportului.
Lucia: Mi-am susţinut teza de doctorat, copiii ne-au bucurat cu rezultate frumoase la şcoală.

Ce minuni aşteptaţi de la anul care vine?

Nicolae: Aşa cum aşteaptă Becali de la „Steaua”? 2007 este anul calificărilor pentru sportivii noştri şi sper să fie unul cu rezultate pe măsura aşteptărilor.
Lucia: Să învăţ a patina şi să alerg 150 km la maraton.

Rodica Trofimov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Dupa cum stiu in Moldova mai sunt campioni olimpici, nu doar Juravschi. Nu-i acordati prea mare atentie tipului?
eu   -  
09 Ianuarie 2012, 13:17
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°