VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Jorge Dental Studio. Zâmbetul perfect are un nume
Martie 2016, Nr. 138

Jorge Dental Studio. Zâmbetul perfect are un nume

Comentează   |   Cuprins

Muncile şi treburile zilnice ne fac să ne întâlnim cu diverşi oameni. Fiecare dintre ei lasă o anumită impresie despre el: cineva a zâmbit şi a spus câteva vorbe plăcute, altcineva a râs ca răspuns la o glumă de-a noastră, iar sufletul, imediat, ți se face mai luminos şi mai vesel. Zâmbetul este o soluţie testată pentru stabilirea relaţiilor în viaţa privată, dar şi profesională. Totuși, să fim sinceri, pentru un zâmbet larg, liber, e nevoie de dinţi perfecţi. Aşa sunt cerinţele timpurilor noastre. Dacă vrei să fii în trend, trebuie să le iei în considerare. Cum ne pot ajuta stomatologii pentru atingerea scopului fixat, ne va povesti dublul campion al Moldovei la restaurarea dinţilor frontali, Gheorghe Ciupercă, medicul-şef al Clinicii Stomatologice „Jorge Dental Studio”.

Vă rog să ne spuneți care sunt tendințele vremurilor noastre în domeniul stomatologic și câtă atenție acordă oamenii felului în care arată dinții frontali?

Într-adevăr, în zilele noastre, tot mai mulți oameni sunt preocupați de frumusețea propriului lor zâmbet. Bunăoară, vedetele şi persoanele publice apelează la serviciile stomatologiei estetice tot mai des, pentru că ele cunosc adevărata valoare a unui zâmbet frumos. Acum, dinţii perfecţi sunt apreciaţi la același nivel ca și un ceas scump sau un inel cu diamante, căci arată statutul persoanei. Cât despre noi, specialiştii din stomatologia estetică, suntem gata cu drag să vă oferim serviciile noastre şi să vă facem zâmbetul fumos într-un timp scurt.

Domnule Gheorghe Ciupercă, care dintre metodele de aliniere şi de înălbire a dinţilor moderne sunt cele mai eficiente?

Toţi cunosc sintagma „zâmbet de la Hollywood”, care înseamnă albul perfect. Dar ştiaţi că anume de la Hollywood vin aceste cuvinte? În anii ’30 ai sec. trecut, medicul francez Charles Pincus a creat special pentru staruri plăcile „Hollywood Laminates”, care se fixau pe dinţii actorilor în timpul filmărilor. Graţie lor vedetele puteau să strălucească la propriu cu zâmbetul de un alb perfect. De atunci, tehnologia respectivă s-a dezvoltat treptat, acum fiind accesibilă oricui. Vorbim despre fațete dentare (numite și veneers) – plăci ceramice subţiri fixate pe suprafaţa dinţilor. Cu ajutorul lor, noi creăm zâmbetul alb strălucitor, schimbăm culoarea şi forma dinţilor. Se ia în calcul şi forma feţei pacientului, așteptările acestuia, chiar şi lookul lui. Nu e credibil? Încercaţi metoda și vă veți convinge. Merită!


Valentina Poian
: „Graţie domnului doctor Gheorghe Ciupercă, zâmbetul meu a devenit impecabil! Îi mulţumesc şi îl recomand!”

Ce avantaje au fațetele ceramice în comparaţie cu coroanele şi restaurarea estetică?

Faţetele ceramice (veneers) sunt considerate în mod justificat una dintre cele bune metode minimum invazive de restaurare (adică, una dintre cele mai blânde pentru ţesuturile dentare sănătoase). Ele au devenit o alternativă destoinică la restaurarea artistică a dintelui, precum şi a coroniţelor metalo-ceramice şi integral ceramice. În comparaţie cu ele, fațetele posedă un şir de avantaje incontestabile:

a) fațetele sunt foarte fine (0,2-0,8 mm) și, din această cauză, necesită polizarea minimă a dintelui sub microscop;

b) după caracteristicile lor fizice, fațetele ceramice se aseamănă cel mai mult cu smalţul dentar. Ele posedă fluorescenţă naturală, conduc, absorb şi reflectă lumina la fel ca şi smalţul natural, ceea ce nu se poate spune despre materialele compozite;

c) fațetele sunt durabile şi rezistente. Se ştie că plombele şi restaurările, cu timpul, îşi pot pierde culoarea, se pot întuneca, întrucât materialele compozite îmbibă pigmenţii coloranţi din produsele alimentare, ceai, cafea, vin roşu şi altele, dar pe faţetele ceramice nu se depun incrustaţii, ele se curăţă cu uşurinţă;

d) sub faţetă dintele rămâne viu şi trăieşte mult mai mult decât sub coroniţă.

Graţie proprietăţilor lor, fațetele ceramice devin din ce în ce mai populare atât în rândul tinerilor, cât și al generaţiilor mai în vârstă. Aceşti oameni sunt uniţi de dorinţa de a avea un zâmbet cu adevărat strălucitor. Femeile devin mai încrezătoare, în ochi apare un licăr, zâmbetul emană prospeţime şi sănătate. Iar aceasta înseamnă că viaţa e frumoasă!

Domnule doctor, ce le uraţi cititorilor revistei „VIP magazin”?

Odată cu sosirea primăverii, le doresc tuturor o stare de spirit plină cu soare, mult curaj, o doză imensă de optimism pentru anul întreg! Oferiţi tuturor lumina voastră interioară, zâmbiți cât mai mult și lumea întreagă vă va răspunde la fel!

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°