VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Janet Erhan. Altă femeie
Iunie 2005, Nr. 14

Janet Erhan. Altă femeie

Comentează   |   Cuprins

O regăsesc puţin îngrijorată şi plictisită, preocupată de managementul şi administrarea restaurantului Yakiniku zen – un local japonez din centrul capitalei. E şi normal - potenţialii clienţi, cam alintaţi, nu se prea dau în vânt să-şi murdărească mâinile gătind yakiniku, adică carne prăjită după moda japoneză, la mesele cu instalaţii speciale aduse din Japonia şi preferă terasele. Şi cu soiul ăsta de insatisfacţie managerială în ochi, Janet îmi spune că a pălit-o un dor teribil de muzică, de scenă, şi că înregistrează deja piese pentru un album în care o vom regăsi altfel. O altă Janet. O femeie care simte, iubeşte, luptă cu sine, cu propriile sentimente şi caută răspunsuri pentru toate întrebările, situaţiile, problemele.

Acum vreo 10 ani (a naibii mai fuge timpul!), lumea a remarcat-o imediat. Explozie de energie scenică, gropiţe în obraji, fustiţe scurte, zâmbet dulce şi o voce caldă. Unde mai pui că şi maică-sa, îndrăgostită de limba franceză, a fost foarte inspirată când a insistat să-şi numească fiica mijlocie Janet. Numele ei se memorizează uşor şi se uită mai greu. În cartea de botez au înscris-o Eugenia, iar oameni care o iubesc îi spun Jenica. Mai puţini, însă, aveau de unde să ştie atunci, în anii în care ea şi-a câştigat un nume, că această nebunatică Janet nu mai era de mult un copil, că iubea pe cineva şi încetase să mai iubească pe altcineva, că suferea din dragoste, că trecuse printr-un divorţ şi că mai avea şi o drăgălaşă de copilă pentru care era şi este cea mai bună mamă de pe pământ.

„La 6 ani, am descoperit Chişinăul. Un oraş uriaş pentru mine, fata care nu ieşise încă niciodată din Băcioi. Clădirile uriaşe m-au fascinat. Iar atunci când o rudă s-a pornit la Chişinău să-şi dea băiatul la şcoala muzicală „Eugen Coca”, şi mama a rugat-o să mă ia şi pe mine, nimeni nu s-a gândit că nu mă voi întoarce înapoi. Am trecut doar eu preselecţia. A fost un noroc”. Timp de unsprezece ani, Janet a făcut pianul şi tot atâţia a stat la internat. Simţul responsabilităţii faţă de părinţi o făcea să lupte pentru note mai bune. Oricum, nu ieşea întotdeauna cum ar fi vrut. Nu poate uita nici azi cum o profesoară îi făcea o cruce pe frunte dacă scăpa vreo greşeală la trecutul temelor pe curat. Sau, dacă uita să-şi pună ciupicii când intra în sala de clasă, îi împungea degetele cu tocul pantofului. În clasa a şasea era deja o orăşeancă manierată. Surorile îi reproşau că e prea alintată, că se îmbracă altfel decât ele şi că părinţii o iubesc mai mult.

Ce s-a întâmplat cu primul mariaj?

Am stat într-o bancă cu Silviu, viitorul meu soţ, mai mulţi ani. El era chişinăuian, romantic şi făcea vioara. Ne ajutam la lecţii şi sufeream îngrozitor când era dat afară din clasă pentru năzbâtii. Eram foarte buni prieteni, iar în clasa a noua am înţeles că putem fi mai mult decât atât. Pe când aveam eu 18 ani şi el 19, ne-am pus pirostriile. Într-un an, ni s-a născut Daniela. După cum vezi, totul a fost ca într-o nebunie de adolescenţi. Singurul lucru pe care nu-l regret este fetiţa noastră.

Ce vezi când te uiţi înapoi?

Acum îmi dau seama că pe atunci încă nu eram gata de o căsătorie. Dacă întorc înapoi această filă, înţeleg că el, până la urmă, era un bărbat bun, doar că noi înţelegem târziu, din păcate, că asta nu e suficient. În momentul în care viaţa ne face mai puternice şi mai independente, îi vrem şi pe ei mai puternici şi mai independenţi. Dar se întâmplă altfel. După cinci ani de viaţă în doi, am divorţat. Sunt fericită că are grijă de Daniela şi, pentru ea, am revenit la prietenia din şcoală cu tatăl ei. Acum, fiecare are viaţa lui şi ne înţelegem foarte bine. Uneori am impresia că fetiţa noastră ţine la el mai mult decât la mine. E fată mare, are 13 ani, îi place muzica şi joacă tenis.

Cum ai ajuns pe scenă?

După Conservator, nu mă vedeam nici profesoară de solfegiu, nici dirijoare de cor. Şi, exact acum 10 ani, Georgeta Voinovan a scris o piesă pentru mine. Deci, odată lansată, trebuie să-ţi creezi o imagine, un repertoriu, să urci treapta următoare. Asta înseamnă, la modul materialist, mulţi bani. Am mers la Bucureşti să semnez un contract de muncă în SUA şi am dat înapoi. Mi s-a părut ceva suspect. Am semnat altul cu Japonia - o ţară cu oameni extraordinari printre care am trăit jumătate de an. Am cântat şi dansat într-un restaurant. Dar m-am întors acasă repede, - fetiţa mea avea doar cinci ani şi avea nevoie de mine. Evident, mă aşteptau mizerii prin ziare, s-a tot comentat, evident că m-a deranjat, dar au trecut toate. Am încercat să refac familia, dar am înţeles fie că nu avea rost, fie că nu va ieşi nimic.

De ce nu ai insistat?

Nu am mai putut s-o fac pe supusa, umila - şi aici poţi anexa toată gama de calităţi pe care le aşteaptă un bărbat complexat de la femeia lui. Mi-am acoperit golul din inimă cu mai multă muzică, am început să mă preocup mai mult de repertoriu. Eram conştientă că vocea mea nu este inegalabilă şi ieşită din comun, dar cred că am făcut nişte piese bune care au devenit şlagăre, mulţi chiar mi-au spus că am energie scenică şi temperament, ceea ce e foarte important la o artistă. Oricum, aceste lucruri erau mult mai reale decât visul meu din copilărie de a fi actriţă. Şi, în plus, ieşirile mele pe scenă au fost stimulatoare – au urmat invitaţii la spectacole, scrisori de la admiratori şi recunoaşterea publicului.

*  *  *

Janet e dezinvoltă şi sinceră. Poate pentru că nu ne vedem pentru prima şi nici pentru a doua oară. Nu are ce-mi ascunde. „Mulţi mi-au spus în faţă că nu prezint nimic. Dar am cântat 10 ani!”. Nu arată cu degetul, iartă şi nu-i plac scandalurile. Deşi o afectează tot ce se întâmplă. Totodată, nu poate să-şi deschidă prea mult sufletul. Ca să nu fie un subiect prea aprins de discuţii. Nu o interesează viaţa altora şi nici pe a ei nu arde de dorinţă să o expună prea mult.

A mai fost de câteva ori în Japonia, dar a înţeles că nu mai are timp şi nici dorinţă să evolueze în restaurante. A creat o agenţie de impresariat artistic şi astfel şi-a oferit o a doua şansă de a reuşi în lumea asta. Acum doi ani s-a căsătorit cu Anatol. Un băiat care a avut răbdarea să insiste asupra acestei relaţii şi s-o facă să renunţe la libertatea ei. „Nu este muzicant şi nu-l interesează statutul de persoană publică, spune Janet. Dar mă simt împlinită. La 12 ani după Daniela, l-am născut pe Alex, ca ea să nu fie singură. Am avut o sarcină grea, am stat mai mult la pat şi, în paralel, mai munceam la restaurant”.

Cu Nagai-san munceşte din 2001. Este şi naşul, dar şi partenerul ei de afaceri.  Dar i se pare dificil să administreze un asemenea restaurant, a obosit, uneori grijile localului o fac să lase mâinile în jos, dar fiecare dimineaţă îi alimentează bateriile cu... dimineaţa. Ca să dilueze aceste stări, îşi petrece câteva ore pe zi într-un studio în care înregistrează piese noi făcute de Ioana Sulac special pentru ea. Simte că mai are de spus ceva în muzică. Ambiţioasă, vrea s-o revedem în curând alta. Cu o muzică pe care o simte mai profund, cu o muzică pe care o trăieşte, cu o sclipire de femeie împlinită în ochi.   

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău