VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Iurie Matei. Pictorul îndrăgostit de spaţii mici
Mai 2005, Nr. 13

Iurie Matei. Pictorul îndrăgostit de spaţii mici

Comentează   |   Cuprins

Pictorul Iurie Matei, care s-a născut acum 37 de ani, pe 11 martie, în comuna Cazangic, Lăpuşna, este unul de talie internaţională, care a impresionat prin lucrările sale publicul din Olanda, România, Ucraina, Italia etc. Este pasionat de Dali şi consideră că lucrările sale sunt mai aproape de simbolism. Recunoaşte că este foarte productiv şi că are atât de multe tablouri încât nici nu le mai duce contul. Motto-ul pictorului: „Tabloul trebuie să fie ca o femeie -frumoasă şi inteligentă". Se consideră non-conformist şi refuza chiar din facultate să-şi realizeze lucrările după şabloanele impuse de profesori. Tablourile lui Iurie Matei se află în colecţii private din Moldova, Olanda, Germania, SUA, Franţa, Israel, Ucraina etc. îi place să-şi vândă lucrările puţin mai ieftin persoanelor care deja le colecţionează cu condiţia că le poate cere atunci când organizează o expoziţie. Şase familii din Moldova şi multe altele de peste hotare păstrează în colecţiile sale lucrările pictorului Iurie Matei. A realizat până acum scenografia costumelor la peste 12 piese de teatru şi trei filme artistice. Renunţă la burlăcie în 2002. Soţia pictorului, Natalia, a absolvit facultatea de drept şi îşi face planuri de carieră. în 2003, familia maestrului este întregită de Richard Matei care este pasionat de priveliştile de dincolo de geam şi de oferitul primelor autografe stângace. Iurie vede viitorul feciorului mai curând ca al unui sportiv de performanţă decât pictor.

Zicându-ne că un pictor este interesant pentru public nu doar prin lucrările sale, dar şi prin lumea sa interioară, ne-am cerut în ospeţie la domnul Matei.

Gândul că locuinţa unui pictor trebuie să fie deosebită m-a însoţit până la uşa maestrului, ba chiar şi atunci când am intrat într-un bloc construit pe timpul sovieticilor cu scări întunecoase. Intuiţia nu m-a înşelat. La etajul trei - o uşă de un galben strident, iar în loc de banala sonerie - un clopoţel cu funie. După uşă - 36 de metri pătraţi. Iurie, care ne întâmpină, mărturiseşte că nu-i plac spaţiile mari. Văzându-ne miraţi, ne explică că toată lumea care vine la el în ospeţie, în special cei de peste hotare, rămân iniţial nedumeriţi de parametrii restrânşi ai încăperii, însă peste un minut îşi regăsesc confortul.

DESIGNER, STILIST Şl ZUGRAV

Iurie Matei a cumpărat această garsonieră în 1990, pe când era încă student. în 1997, întorcându-se din Olanda, a decis să-şi renoveze de unul singur apartamentul. Uşile au fost scoase, pereţii dărâmaţi, rezultând în final o combinaţie de bibliotecă, living, dormitor şi bucătărie - totul într-un singur spaţiu. Deşi nu-i place să zugrăvească, şi-a vopsit pereţii apartamentului în roz şi verde. Pictorului îi place mai mult galbenul, însă, spune el, această culoare aplicată pe spaţii mari extenuează, în timp ce verdele şi rozul au efect calmant.

MOBILĂ DE LA PIAŢA DE VECHITURI

Este pasionat de anticariat. Mobila veche dă un aer deosebit încăperii în care maestrul petrece cea mai mare parte a timpului. Două dulapuri, un bufet, o canapea şi trei fotolii au fost cumpărate dintr-un magazin de vechituri, deschis în 1992 în piaţa centrală din Chişinău. Iurie Matei consideră că mobila veche are personalitate. Unul dintre cele mai frumoase dulapuri din colecţia sa de anticariat a fost cumpărat de la o bătrânică cu 12 dolari. Deşi dulapul este încă de pe timpul lui Stalin, el a costat mai puţin decât albumul ui Rembrandt pe care pictorul 1-a cumpărat cu o zi înainte de a cumpăra dulapul. Iurie Matei intenţionează să ducă toate piesele de mobilier în viitoarea lor casă pe care speră să o construiască în timpul apropiat, în stil brâncovenesc.

COMBINAŢIE DE CLASIC ŞI MODERN

Deocamdată, colecţionează arlechini. Păpuşile atârnă pe doi pereţi alături de numeroase poze. Iurie recunoaşte că îl atrage această tendinţă modernă, împrumutată de la americani, de a afişa pozele cu prieteni pe pereţii din casă. Arlechinii sunt aduşi de pictor de prin toate călătoriile sale, ultimii doi fiind de provenienţă italiană. Cei dăruiţi de prieteni sunt botezaţi pe loc. Acum, în casa pictorului convieţuiesc „Fraţii Porubin" „Stela Verebceanu", „Nelly Ciobanu", „Robert" şi „Senea". Iurie Matei mai colecţionează monede vechi şi fleruri de călcat. Piesa „forte" din locuinţa sa rămâne a fi, totuşi, biblioteca, care este una impresionantă. Iurie cumpără cărţi din toate ţările, însă nu se dă în vânt după romanele considerate la modă. Şi totuşi, ultima piesă care a intrat în colecţia pictorului este „Codul lui Da Vinci" de Dan Brown. Deşi a cumpărat această carte după ce despre ea s-a tot vorbit în presă, a rămas mulţumit de achiziţie. Din păcate, cea mai puţin atractivă pentru Iurie Matei rămâne a fi bucătăria. Deşi în studenţie era renumit prin borşurile sale pe care le gătea cu plăcere pentru prieteni, pictorul n-a prea fost văzut de mult pe la bucătărie.

UN ATELIER FĂRĂ TABLOURI

Ceea ce m-a mirat cel mai mult e că în casa lui Iurie Matei practic nu există tablouri, cu excepţia celui de pe şevalet (apropo, acesta este un portret al actorului Igor Caras, la care abia a început să lucreze, dar care este demult vândut în Olanda). Lui Iurie nu-i place să-şi ţină lucrările acasă, pentru că, zice el, le stă mai bine pe pereţii din casele colecţionarilor săi. Pe de altă parte, dacă le-ar ţinea acasă, ar fi tentat să mai schimbe periodic câte ceva la ele. Prietenii de lucru ai pictorului sunt muzica clasică şi televizorul. Pe acesta din urmă reuşeşte doar să-1 asculte.

Rodica Biletchi

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

e cel mai bun piktor
bujak vasile   -  
28 Martie 2011, 20:52
Sus ↑
da sunt de acord îmi place artele lui
radu   -  
29 Aprilie 2013, 21:57
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°