VIP Magazin
11 Decembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Ion Muşuc. "Este scopul nostru de a aduce primăvara în Moldova"
Martie 2005, Nr. 11

Ion Muşuc. "Este scopul nostru de a aduce primăvara în Moldova"

Comentează   |   Cuprins

S-ar simţi mai bine în pielea de antreprenor decât în cea de om politic. În anii 90 a fost pasionat de ideea de a clădi o afacere pe teren nou şi i-a reuşit acest lucru. Cu toate acestea, lecţiile primite l-au făcut să îmbrăţişeze o nouă meserie, cea de politician. Acum un an, a devenit preşedinte al Partidului Social-Democrat din Moldova. Echilibrat, Ion Muşuc vede partea plină a paharului în ceea ce priveşte politica moldovenească.

S-a născut la Bilicenii Noi, raionul Sângerei, într-o familie de ţărani inteligenţi. Sunt trei fraţi şi o soră, Ion fiind cel mai mare copil din familie. Deseori, îi spuneau „Muşuc cel mare", căci atunci când venea vorba de ajutat părinţii, Ion era cel care „mobiliza" fraţii.
„Viaţa de la Biliceni îşi avea rânduiala sa. Cel mai interesant era vara", îşi aduce aminte dl Muşuc. Familia lui avea o livadă mare cu vişini şi cireşi. De aceea, băieţii se grăbeau nu numai la mâncat cireşe, dar şi la cules. Pentru că ştiau: dacă vor vinde bine roadă, tata le va cumpăra bicicletă sau minge de fotbal. Intr-o vară, tata adusese de la magazin o armonică. De atunci, lui Ion îi căzu cu tronc instrumentul şi până acum îşi adună familia în jurul acordeonului. La aniversarea de 50 de ani, a primit de la soţia sa un dar nespus de drag: acordeonul lui din copilărie, reparat, acordat şi bine lustruit. Şi-a iubit foarte mult tatăl şi-i regretă cu multă tristeţe dispariţia.

A fost un elev sârguincios. Ţine minte un profesor de matematică proaspăt venit în şcoală pe care îl plăceau toţi elevii. „Era democrat de felul său. A fost primul profesor pe care l-am văzut patinând împreună cu noi, copiii". In copilărie, a muncit foarte mult. În clasele mai mari, devenise omul nr. 3 după importanţă din colhoz. Era şofer la combina satului şi se mândrea că lucra cot la cot cu cei maturi. Şi nici fetele nu treceau indiferente pe lângă flăcăul chipeş şi blond care a pus stăpânire pe ditamai maşină. Nu-1 prea interesau fetele. Abia în anul în care nu a reuşit la facultate şi-a permis să se uite la ele. Pe soţia lui a cunoscut-o repede. Se dusese la serata dedicată zilei Constituţiei (5 decembrie) şi o zărise pe Galina: avea părul lung şi era îmbrăcată într-un impermeabil de fâş roşu. S-a îndrăgostit imediat. „Este prima şi singura mea dragoste", mărturiseşte dl Muşuc.

S-au căsătorit peste câţiva ani, când Ion era în ultimul an la Institutul de telecomunicaţii din Odesa. Fiind student, şi-a câştigat banii lucrând în port, ca hamal. Dar asta 1-a salvat de la „foame studenţească", căci banii din bursă şi cei de acasă nu ajungeau întotdeauna.

Şi-a început cariera profesională în domeniul construcţiilor în telecomunicaţii şi a fost fidel meseriei alese. De atunci, s-au scurs aproape 20 de ani. A urcat, de la şef de şantier, la şef de secţie, inginer-şef. După ce s-a destrămat imperiul, cu oamenii cu care a lucrat a fondat „Telecom Holding", o întreprindere ce a adus în Moldova inovaţii tehnologice precum pagingul, telefonia mobilă etc. Aşa a apărut, ulterior, „Megadatul", a cărui poveste este cunoscută de toată lumea.

Este pasionat de mai multe. îi place vânătoarea ca modalitate de a ieşi în sânul naturii şi de a te relaxa. Marile bucurii îi sunt aduse, însă, de nepoţi. Are două nepoţele de la fiul Eduard şi un nepot de la fiica Irina. „S-au schimbat ritmurile în viaţă de când au apărut nepoţii. Ne place să ne adunăm la fazendă". Acolo, departe de larma politicii, dar şi a oraşului, îi alintă cum ştie el mai bine. Valeria, nepoata cea mai mare, are la bunicul în livadă copăcelul ei, care creşte odată cu ea. Nepoţelului îi place să participe împreună cu el la cositul ierbii, dar şi la udatul grădinii. Uneori, cu Valeria duce discuţii serioase în ceea ce priveşte limba română (i-a reproşat odată că nu o vorbeşte bine). Dar, după ce s-a mai şcolit la mai multe cursuri, dl Muşuc s-a descurcat bine dând acest interviu în română - asta ca să punem punct unor discuţii mai vechi pe această temă.

Dle Muşuc, cum aţi caracteriza actuala scenă politică din R. Moldova?

Consider că la ora actuală se duce lupta dintre două clanuri de nomenclaturişti. Societatea aşteaptă, de fapt, o schimbare a forţelor politice din Moldova. Clasa politică de astăzi este formată din lideri vechi, de ieri. De aceea, este nevoie de a delega la putere oameni noi, care nu sunt atinşi de „virusul" puterii şi al îmbogăţirii pe spatele oamenilor. Şi cel mai grav lucru este acel că politicienii sunt lipsiţi de moralitate.

Ce rol îşi asumă PSDM pe această arenă?

In primul rând, partidul nostru are o doctrină, care a fost susţinută de societatea civilă. Este o doctrină ce se bucură de succes în Europa şi care e aproape de mentalitatea noastră. S-a consolidat echipa partidului: echipa veche, în frunte cu Oazu Nantoi, şi oamenii noi care au aderat la partid în ultimii ani. Cred că acesta e un început bun pentru a schimba clasa politică din Moldova. Avem nevoie de o elită politică nouă, modernă, care ne va aduce ţara în Europa unită.

Acum un an, aţi fost ales preşedinte al PSDM. Cum a evoluat partidul în această perioadă ?

Am lucrat foarte mult pentru consolidarea partidului. De aceea, înainte de toate, am întărit structura noastră teritorială - au aderat noi membri, profesionişti, partidul depăşind în acest moment cifra de 10 000 de membri. Am reanalizat ideologia, am lansat documente programatice noi: Manifestul Social Democrat, apoi cele trei iniţiative social democrate, care toate împreună au evoluat într-un program politic complex - PROgramul Poporului de edificare a statului de drept Social echitabil Democratic puternic Republica Moldova (PRO PSDM). Am deschis şcoala de partid pentru activiştii PSDM, care a activat permanent până la alegeri, iar în timpul campaniei electorale instruieşte agitatorii. Am fondat Centrul de Cercetări şi Elaborări Economice, care se ocupă la modul cel mai serios de programul economic. După alegeri avem în plan să fondăm un Institut Social Democrat, care va integra toate direcţiile de elaborări teoretice şi practice ale partidului. PSDM astăzi este deschis tuturor celor care locuiesc pe teritoriul R. Moldova. Suntem un partid cu adevărat naţional şi reprezentativ. Poziţia noastră e că noi toţi suntem moldoveni, cetăţeni ai statului R. Moldova, dar de origine respectivă - român, ucrainean, bulgar, găgăuz etc.

Este acreditată ideea că partidul pe care îl conduceţi nu are sorţi de izbândă pentru a ajunge la putere. De unde vin aceste declaraţii?

Aşa vorbesc concurenţii noştri. Dar există şi sondaje obiective, precum cel realizat de „Gallup", care este cu renume mondial şi care arată clar care este raitingul nostru. Noi am crescut semnificativ în ultimul an, populaţia ne cunoaşte mai bine, avem mulţi simpatizanţi. Trecem sigur pragul electoral şi avem şanse foarte bune să formăm o fracţiune puternică în Parlament.

Parcă avem partide multe, ce apar mai ales în pragul alegerilor şi totuşi ducem lipsă de lideri politici naţionali, aş spune. De ce?

Buba noastră e că nu am avut noroc de patrioţi, bărbaţi de stat, oameni politici adevăraţi. La început, ne legaserăm speranţe de cei înaintaţi de Frontul de eliberare naţională. Dar nomenclatura i-a „stricat" pe mulţi, cu bani şi cu pomeni. De aceea, vârful politic este dominat de dorinţa politicienilor de a se îmbogăţi. In drum spre putere şi-au pierdut orice valoare umană, de parcă banii ar fi cei mai importanţi. Să nu uităm de ceva semnificativ - rânza moldoveanului care nu ne dă pace. Toţi se văd preşedinţi de ţară, prim-miniştri. Acest categorism al nostru ne duce de râpă. Cu regret, şi la aceste alegeri, ne ciocnim cu partide care nu au activat de un an şi care acum în prag de alegeri apar ca ciupercile după ploaie, au iluzia că vor trece în parlament... E adevărat, că trecem şi printr-o tranziţie politică, de aceea e nevoie să aibă loc şi schimbul generaţiilor pentru ca şi ţara să se poată schimba.

A venit „timpul" tinerilor?

Este nevoie de o întinerire a forţelor. Noi vorbim despre aceasta de câţiva ani şi, totuşi, nomenclatura a uzurpat totul şi elimină orice tentativă de promovare a tinerilor. Avem mulţi tineri în formaţiunea noastră, sunt mulţi care au aderat la partid în ultimele luni.

Cum aţi privit intrarea fiului dvs. în politică?

A fost o decizie dificilă, dar conştientă a lui Eduard. Mă bucură faptul că împărtăşim aceleaşi valori şi idealuri. Este un patriot adevărat, mult mai dur şi perseverent decât mine în probleme de principiu.

Dle Muşuc, dvs. personal, cum vi se pare această „funcţie" de politician ?

Dacă vorbesc de mine personal, nu aveam dorinţa de a intra în politică. Sunt mai aproape de antreprenoriat. Dar totuşi văd ce se face astăzi în societatea noastră şi nu pot rămâne indiferent - vrei să trăieşti, până la urmă, într-o ţară civilizată. Este greu să fii politician, pentru că te afli într-un stres permanent. E o luptă permanentă. Trebuie să ai un caracter puternic şi mai ales să te menţii pe poziţiile tale ca să nu-ţi vinzi calităţile umane.

Cum v-aţi început afacerile?

Lucram într-un trust şi mă ocupam de construcţii. Când am făcut primii bani şi am avut primele venituri, am investit în construcţii şi în telecomunicaţii. În acest domeniu erau mulţi specialişti şi, când s-a distrus imperiul, oamenii au rămas fără serviciu. Am fost una dintre primele întreprinderi private din Moldova în telecomunicaţii. Asta se întâmpla în 1994.

Aţi primit o lovitură exact atunci când afacerile vă mergeau bine...

A fost o lovitură foarte puternică. Şi noi am rezistat, ce era să facem? Ar fi normal ca afacerile să nu fie legate de politică şi invers. Clanurile de la putere au monopolizat businessul şi au împărţit lumea în ai săi şi în duşmani.

Care este soarta Clubului oamenilor de afaceri „Timpul", pe care l-aţi prezidat câţiva ani ?

O asociaţie ce reacţiona întotdeauna prompt la ceea ce se întâmpla în societate... Poate din cauza că nu se doreşte politizarea acestuia, Clubul nu reacţionează foarte des la ceea ce se întâmplă la noi. Actualul preşedinte al clubului, dl Crapivka este un om activ. Cu toate că puteam să rămân membru al Clubului, am ieşit imediat, pentru a nu da motiv speculaţiilor politice.

Care sunt problemele grave din societate care necesită o rezolvare urgentă?

într-un stat ce abia se formează sunt importante instituţiile democratice. Or, astăzi, acestea sunt paralizate şi nu funcţionează. Trecerea la republica parlamentară trebuia să însemne o democratizare a societăţii, dar aceste 70% pe care le-au acumulat comuniştii în parlament au avut un impact negativ: un singur partid a monopolizat toată puterea în stat. Nemaivorbind de mediul de afaceri, care este birocratizat la maximum. Avem foarte multe întreprinderi înregistrate şi numai 15 % dintre ele activează, iar restul, pur şi simplu, nu au rezistat. Numai noi avem atât de multe proceduri impuse de stat - autorizaţii, hârtii etc. Statul nostru este unul parazitar, care şi-a dezvoltat propriile servicii şi atât. Puterea a monopolizat afacerile cele mai profitabile, comerţul, în special. Celor de la guvernare le este convenabil să exporte moldoveni, ca să crească importul mărfurilor şi, drept rezultat, să înflorească comerţul care e în mâinile lor. Când în realitate economia bate pasul pe loc, iar numărul pensionarilor e mai mare decât al celor angajaţi...

Ce soluţii există?

In ceea ce priveşte democratizarea, în programul nostru e stipulat clar că trebuie puse bazele unui stat de drept care să nu permită pe viitor uzurparea puterii în stat şi instaurarea dictaturii. Un stat în care puterea va aparţine poporului, în care funcţionarii vor fi în slujba cetăţeanului de rând şi nu invers. Noi propunem un sistem de stat bazat pe principiile democraţiei reprezentative şi participative. Poporul va forma prin vot direct toate ramurile puterii. Cetăţenii vor vota direct preşedintele ţării, vor forma puterea judecătorească, vor alege majoritatea deputaţilor nominal, vor controla gestionarea banilor publici. Mass media publice vor fi sub controlul societăţii civile.

În programul dvs. aţi pus accentul pe educaţie şi studii...

Sunt lucruri foarte importante. Noi parcă trăim cu ziua de azi, dar nu ne gândim la perspectivă. Au trecut 15 ani de la independenţă şi noi aşa şi nu am rezolvat problema cu educaţia şi pregătirea viitoarelor generaţii. în sistemul nostru de învăţământ domneşte un haos total. Este necesar să ştim ce fel de specialişti pregătim şi câţi. Ar fi mai bine să pregătim nu numai jurişti şi economişti, ci şi să atragem atenţia la alte meserii, graţie cărora tinerii îşi vor putea câştiga existenţa.

Cum vedeţi viitorul în politica externă a Moldovei?

În general, astăzi în societate avem un consens în ceea ce priveşte politica externă: integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană. Altceva e că partidul comuniştilor declară cinic acest lucru, iar în realitate procedează invers. Trebuie să ne dezvoltăm relaţiile de bună vecinătate cu România şi Ucraina, să avantajăm relaţiile tradiţionale economice cu Rusia. Toată lumea râvneşte să ajungă pe piaţa rusească, iar noi pierdem acest lucru. Trebuie să avem o politică convenabilă pentru stat şi să nu privim lucrurile emotiv, ci pragmatic. Iar politica externă trebuie să amplifice dimensiunea economică. Toate acestea sunt stipulate în programul nostru, de aceea, după alegeri, putem pune pe masă un program concret de guvernare.

Credeţi că „Primăvara vine"?

La o întâlnire cu dna ambasadoare a SUA, dumneaei mi-a spus că Moldovei nu-i ajung oameni idealişti. „Dar dvs. sunteţi idealist şi asta e bine", a menţionat ea. Atunci când ai idealuri, există şi vrerea de a-ţi realiza ideile. într-o măsură oarecare, echipa PSDM este idealistă, dar din punct de vedere managerial - suntem pragmatici. Deci avem idei şi le vom realiza. Este scopul nostru de a aduce primăvara în Moldova.

Rodica Trofimov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+6°