VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Ion Aldea-Teodorovici.Născut în ziua Bunei-Vestiri
Mai 2004, Nr. 02

Ion Aldea-Teodorovici.Născut în ziua Bunei-Vestiri

Comentează   |   Cuprins

La 11 ani de la trecerea tragică în eternitate a soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, moştenirea lăsată de ei este la fel de valoroasă ca şi până la momentul dispariţiei lor fizice. La fel şi preţuirea pe care continuă s-o aibă din partea românilor care îi păstrează, în memoria lor colectivă, într-un loc ferit de glodul politicului. Din păcate, valorificarea acestei zestre rămâne, din noiembrie 1992, la punctul zero. Prin "valorificare" am în vedere catalogarea întregii creaţii a lui Ion Aldea-Teodorovici, care depăşeşte cadrul muzicii uşoare, studiul muzicologic al creaţiei sale (singura analiză - profesionistă, profundă, nuanţată - a făcut-o până acum compozitorul Tudor Chiriac), cel puţin redactarea unei biografii obiective şi fără ţarţamuri patriotarde.

După cum spune Ştefan Petrache, un prieten bun al celor doi mari dispăruţi, noi ba nu-i observăm, ba îi canonizăm, pe când ei merită o atitudine caldă, egală, o apreciere la justa valoare. La urma urmei, au fost oameni publici, nu nişte pustnici - au iubit, au suferit, au fost marginalizaţi, au atins culmile succesului, fapt ce le-a atras mari duşmănii şi invidii, în fine, au fost ca şi noi. Cu o mică, dar fundamentală deosebire: nimeni dintre noi nu poate fi ca ei. Ei ne reprezentaseră - şi continuă să ne reprezinte - pe fiecare dintre noi. De aceea, ieşiseră mulţimile să-i petreacă pe ultimul drum - prin cântarea lor, ei materializaseră o idealitate care, la 3 noiembrie 1992, era îngropată în Cimitirul Central din Chişinău.

La 7 aprilie 2004, compozitorul şi cântăreţul Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit 50 de ani. A fost al doilea copil al lui Cristofor Teodorovici şi al Măriei Aldea. Tatăl mai avusese două căsătorii din care rezultaseră doi fii -Adrian (n. 1939) şi Igor. Până la 1940, Cristofor Teodorovici fusese implicat în mişcarea de stânga, ceea ce i-a adus condamnarea la moarte. Cu doar câteva clipe înaintea execuţiei prin împuşcare, a fost salvat de un neamţ cunoscut, relatează - din amintirile tatălui său -Adrian Teodorovici. Pedeapsa capitală i-a fost comutată cu închisoare pe viaţă. O dată cu ocupaţia sovietică, este eliberat din captivitate şi revine din România. La Chişinău, este dascăl la Sobor şi la Biserica "Sfânta Vineri", fiind constrâns să renunţe la dăscălie în favoarea artei. în timpul detenţiei, îi murise de necaz prima nevastă; de cea de-a doua sa soţie a divorţat, căsătorindu-se cu Măria (o moaşă iscusită care, în timpul războiului, a fost şi chirurg).

Adrian Teodorovici spune că tatăl său a avut cu ea o căsnicie fericită. Naşterea mezinului a adus o mare bucurie în familia care se înfiripase, îşi făcuse casă la Leova, pruncului dându-i-se numele bunicului pe linie paternă, Ion. Tot ce se menea la casă Cristofor Teodorovici făcea de dragul lui Ion, în care avea o nădejde mare, dezmierdându-1 "geniul lui tăticu".

Pe când avea vreo patru ani, supravegheat îndeaproape de taică-său, a început studiul viorii. La zece ani, îi moare tatăl şi maică-sa îl aduce la Şcoala de Muzică "Eugeniu Coca", unde studiază clarinetul, pe care însă n-o absolveşte, transferându-se la Colegiul de Muzică de la Tiraspol (instrumente aerofone). In acelaşi an, este luat la armată, unde îndură multă înjosire, chiar bătaie, până ce se descoperă întâmplător că este autorul piesei "Crede-mă", interpretată de Sofia Rotaru. Comandantul 1-a întrebat dacă ar putea să înjghebe o formaţie în unitate, scăpând astfel de corvoadă. în anii 1975-1981, e instrumentist, compozitor, solist în formaţia " Contemporanul".

Despre povestea întâlnirii celor doi (prin 1976) există cel puţin două versiuni. Prima spune că s-ar fi cunoscut în Parcul Catedralei când Doina, împreună cu o prietenă, era la o îngheţată. Cea de-a doua zice că s-ar fi văzut pentru prima oară în restaurantul "Chişinău". Ion era cu Petrică, fratele său, şi cu saxofonistul Petre Mălai, prieten şi coleg. Doina era cu prietena sa cea mai apropiată, Victoria Ciornei. Fiind una la părinţi, Doina primise o educaţie aleasă (pian, dans) în familia lui Gheorghe şi a Eugeniei Marin, în casa lor adunându-se crema intelectualităţii basarabene, astfel încât în cercul prietenilor Doinei intra Victoria Marinat şi fiicele lui Pavel Boţu. Era mândră, în frumuseţea şi eleganţa ei distinsă. Ion a rămas fără replică. Să nu credeţi însă că a fost o apropiere uşoară. Deşi, la 22 de ani ai săi, Ion era deja un compozitor cunoscut, la vederea Doinei, cu manierele sale elevate, rămase jenat în stângăcia sa de băiat trecut prin internate. Dar nu cedă. Adevărul e că au fost două caractere foarte puternice, în cei cinci ani de până la căsătorie (Doina era cea care tărăgăna lucrurile), s-au certat şi s-au împăcat de mii de ori. Venind ca o dulce-amăruie capitulare în eterna luptă dintre Bărbat şi Femeie, nunta lor a fost chiar de poveste, cu toate obiceiurile, cum nu îndrăznise nimeni să facă în Chişinăul postbelic.

Între 1981-1987, Ion urmează compoziţia la Conservatorul din Chişinău. Licenţiată la Litere (1980, USM), Doina era conferenţiară la catedra de literatură universală la Institutul "I. Creangă". Perioada coincide cu venirea pe scenă a Doinei, pe care cineva "de sus" n-o avea la inimă, ostracizând apariţiile televizate ale duetului. Astfel, cu o oră înainte de emisie, erau scoşi din grilă, fără nici o explicaţie, fără a se şti cine a făcut-o. Este şi timpul în care au avut cele mai multe turnee, ajungând să fie cunoscuţi şi preţuiţi în toată republica. Câtă durere a înghiţit Ion, cât a plâns Doina! Prin 1986-87, când venise o vreme împrospătătoare, cei care mai ieri îi "tăiau" din program le cereau colaborarea. Zinaida Julea îşi aminteşte că, şi în 1991-1992, se întâmpla să fie eliminaţi din concert sau să li se pună condiţia ca Ion să cânte fără Doina. "Au fost un cuplu minunat. Oare ce le spune conştiinţa celor care le-au făcut rău? Regret că n-am apucat să colaborăm mai mult". Această părere de rău este împărtăşită de cei mai buni interpreţi din muzica noastră.

În acei ani de graţie divină, duetul şi-a schimbat ţinuta: Doina şi-a primenit radical imaginea - punându-şi maramă, devenise gravă, statuară. Iar Ion a creat piesele sale de rezistenţă: "Reaprindeţi candela", "Mănăstirea Căpriana", "Răsai!", "Maluri de Prut", "Suveranitate", "Eminescu"... Devenite imnuri naţionale, aceste cântece au sfidat sârma ghimpată de pe Prut, ţâfna unora care îi admonestau cu morgă pentru felul cum pronunţă "e" iniţial în "Eminescu", autorul acestui cântec intrând în conştiinţa românului simplu până la confuzia cu poetul naţional. Nu fabulez, chiar s-a întâmplat. într-o noapte, când mergeau cu maşina pe şoseaua Bucureşti, Ion şi mama Doinei, dna Eugenia Marin, Ion a depăşit viteza şi a fost oprit de un agent de circulaţie care 1-a salutat: "Să trăiţi, dom' Eminescu!". "Am încălcat regulile, dar nu sunt Eminescu, sunt Aldea-Teodorovici!", îl corectă Ion. "Să trăiţi! Pentru noi sunteţi Eminescu!".

Rodica Mahu

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

parerea mea este ca aceasta informatie este foarte frumoasa
cristina stolearenco   -  
20 Decembrie 2011, 18:36
Sus ↑
buna
serafim   -  
07 Octombrie 2012, 18:21
Sus ↑
Dar ce despre muzica lor nu puteti sa scriti ceva?
Anonim   -  
20 Martie 2014, 21:17
Sus ↑
bine dar la oameni le trebuie mai multa informatie
nikittas   -  
26 Ianuarie 2015, 18:39
Sus ↑
bine
nikittas   -  
26 Ianuarie 2015, 18:39
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău