VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Inesa Stratulat. Femeia cu suflet de pasăre…
Februarie 2006, Nr. 22

Inesa Stratulat. Femeia cu suflet de pasăre…

Comentează   |   Cuprins

Personajul despre care vom vorbi suportă căderile cu o inspiraţie serioasă, care pe mine mă depăşeşte. Ţine capul sus. Tot timpul. Unii cred că-l ţine prea sus. Mă rog, tot ea m-a învăţat că nu poţi să placi tuturor.

Pasărea albastră

Nu s-a alintat niciodată. Când veni vremea de şcoală, se duse singură şi se înscrise la pian, însă profa’ a remarcat auzul ei şi o luă pentru clasa de vioară. A avut succes până a aflat că-n lumea asta mai e un instrument cu coarde – chitara. Din ziua aceea sunetul de la vioară ieşea surd şi orfan pentru că degetele Inesei erau toate numai bătături de la chitară. Nu cred că e tocmai important, dar imaginaţi-vă un copil ce e trimis cu încredere de părinţi la Chişinău să-şi ia încălţăminte pentru iarnă şi vine acasă în pantofi şi cu chitara nouă subsuoară. A fost copilul teribil de grăbit. Tare s-a grăbit să crească, să înveţe, să ştie, să creeze. Nu i-a ajuns niciodată o noapte nedormită pentru lucru, nu i-a ajuns niciodată putere de a fi pur şi simplu femeie... şi a vrut mai mult.
 
E prietena mea. Am cunoscut-o mai întâi ca voce. Vorbea la telefon cu mezina, Cezara. Şi atâta dragoste era în vocea ei, că mi-am jurat atunci ca voi vorbi la telefon cu feciorul meu numai cu tonalitatea asta.

E foarte greu să vorbeşti despre prietena ta. În public, mai ales. Am întrebat-o zilele astea ce să scriu? Mi-a răspuns abia şoptit:
- Adevărul.

- Care adevăr? Cel care s-a obişnuit lumea să citească despre vedete? Cum că se ţin doar de recepţii, baluri de caritate şi tot felul de sindrofii? Poate să povestesc tuturor cum mă suni la trei după miezul nopţii şi mă iei la înjurat de ce nu dorm şi de ce stau iar toată noaptea trează? Sau poate să scriu ce-mi raspunzi când te întreb ce Dumnezeu cauţi pe sub geamurile mele spre dimineaţă?

(râde cu o abia perceptibilă tristeţe în voce...)  - Nu făceam nimic sub geamurile tale, eram în trecere de la birou spre casă. Ştii bine că am avut de montat urgent o lucrare. Îmi zic că nu e bine aşa. Şi o iau de la-nceput.  Am stat cu ea la confidenţe… Mă dau la o parte din viaţa ei şi o las să o cunoască lumea  naturală şi nemachiată. La propriu şi la figurat.

E depresivă. Atunci când îşi atinge scopul. Şi dacă pentru ziua următoare nu mai are vise sau planuri, atunci moare. Încet – încet. Până apare un firav şi utopic vis.

Am un truc vechi pe care-l mai folosesc uneori când o vad aşa, “fără ocupaţie”.

Îi scriu câte un mesaj în care o rog să mă ajute să fac cutare lucru. În astfel de situaţii, s-au născut multe idei geniale: şi “Prăjitura cu trotil”, şi piesa “Dacă ai şti”, şi proaspătul colind– duet la care am filmat videoclipul.

Destinul ei a avut multe şanse să se revanşeze în faţa ei. Dar ea nu le-a folosit.

Dacă a întâlnit piedici, a tăcut, nu s-a răzbunat şi nu a zis niciodată: “Las-că vă arăt eu odată”. A zâmbit trist şi deştept ca un barbat în faţa unei femei decăzute şi şi-a văzut de drum.

Pasărea Iunonei

“Mai devreme sau mai târziu se întâmplă ceva la nivel emoţional – raţional - fizic, care îl scoate din minţi pe unul dintre parteneri, şi respectivul este pe cale să guste din tentaţiile din jurul lui. Aşa apare cineva pe care-l ştii de mulţi ani sau pe care l-ai cunoscut adineaori şi care devine peste noapte persoană simpatică, făcându-te să te întrebi “ce-ar fi dacă...?”. (Aşa mi-a explicat ea ruptura.) “În astfel de momente inima îţi bate mai tare, aerul de acasă nu mai este suficient ozonat şi începi să crezi că mariajul tău a ajuns la limită, că relaţia e atât de veche, încât nu mai are şansa să ajungă poveste romantică, că ceea ce ai pe masă nu mai pare a fi caviar, iar ceea ce vezi dimineaţa la baie nu mai e idealul tău de altădată.... Şi atunci unul pleacă, altul rămâne, unul abandonează, celălalt rămâne să vagabondeze psihologic... Mă rog, se produc multe schimbări la nivel emoţional, nu se explică prin teorie, trebuie să trăieşti asta pe pielea proprie ca să realizezi că ai rămas decapitat. Clar m-am exprimat?”

Nu trăieşte din amintiri şi nici nu-şi umple golurile cu ce a fost, zice că…

.. Trebuie să trăim nu din amintiri, ci cu amintiri.
 
“Am tăcut până acum din mai multe motive: unul ar fi că nici eu nu realizam prea bine ce mi s-a întâmplat şi de ce? E cel mai greu să suporţi situaţiiile despre care nu poţi spune nimic. Nu am ţinut cu tot dinadinsul să creez o mistică de doi bani despre viaţa mea personală păstrând tăcerea, dar cu cât se ştie mai puţin despre mine, cu atât publicul va fi mai sigur în privinţa mea. Sufletul meu acum a ajuns la o stare de etanşeitate perfectă.” Înţelegi?

Înţeleg…sigur că da, nici nu poate fi altfel. Dar dincolo de etanşeitate mai e o durere. Mută, nespusă, neurlată. Ea-mi zice că s-a dus. Mie mi se pare că nu. Nici durerile, nici iubirea…

Detestă fraza: “Nu ştii ce vrei.” O scoate din minţi. A ştiut mereu ce vrea. Şi acum e acelaşi lucru. Dar nu spune nimănui. E un proiect vechi, revăzut, cu o noua corectură.

Nu a suferit niciodată din cauza unei iubiri neîmpărtăşite, nu a scris scrisori, nu a tăcut în receptor. Nu a avut iubiri nebune şi pasiuni tulburătoare de minte, a trăit nebuneşte şi a iubit nebuneşte viaţa lângă un singur om.

  Nu a fost niciodată ahtiată după bărbatul care are neapărat o “conduită socială adecvată”. Poate fi atractiv, dar în acelaşi timp poate emana atâta falsitate cu parfumul nou “Armani”, încât inhibă orice femeie.

Pasărea Minervei...

E o combinaţie între senzualitate, farmec matern şi o picătură de vulnerabilitate. Acestea sunt atuurile care au facut să ia viaţa în mâinile ei şi să le rânduiască pe toate singură.

E jucăuşă, dar ceva totuşi îţi spune că e o femeie cu care nu se poate glumi. O voce egală, dar nu monotonă, un pic obosită, un pic tandră, degete subţiri care răsfiră încet paginile unei cărţi de specialitate. Îi place sinceritatea chiar dacă de multe ori doare.

Poartă toamna pe taior, pe pantofi, pe chip. O toamnă care a pus punct unei perioade. Nici ea nu ştie dacă această toamnă e tristă sau dacă doare. Ştie doar că de ceva timp trăieşte continuu în acest anotimp. Vorbim despre frumuseţe… “E important, dar nu tocmai paranoic. Vectorul fizic înseamnă un plus, dar nu sunt sigură ca e întotdeauna avantajos pentru cea “care poartă” această frumuseţe. Ştii, Indi, vorba mamei tale: “Trebuie să te ducă capul să fii frumoasă”. Mi se pare mult mai trendy să-ţi “moşteneşti” o cultură frumoasă. Cu toate că în ziua de azi IQ nu se mai poartă atât de des la evenimente mondene.

E o învingătoare. Are un stil de viaţă şi un mod anume de a vorbi. A, şi  blue jeans (eu am convins-o să poarte!!!!), o blană fină de nurcă “brunetă”, plus dacă nu visam când am văzut-o ultima oară, o cămaşă neagră cu picouri care mi-au tăiat răsuflarea.

 De multe ori, la ora bilanţului personal, când îşi analizează viaţa e convinsă că face munca unui bărbat. Însă niciodată nu i-a trecut prin cap să renunţe.

“Sunt în punctul în care am acumulat foarte mult şi pot să mă bucur de ce am învăţat până acum. Sunt mai senină, mai relaxată şi-mi pasă mai puţin de convenienţe. Mă recunosc mai mult în femeia de acum, decât în copilul de la 20 de ani.”

Pasărea – mamă…

Copiii mei sunt la vârsta la care debordează de vitalitate. Şi energie. Le acord libertatea deplină, dar cred că, pentru ei, ideal este să ştie că există limite, foarte clar precizate. O seară petrecută alături de ei înseamnă multă veselie, distracţie şi hohote de râs. Încerc să nu-i inhib în nici un fel. Aş vrea să-i învăţ să se exteriorizeze cât mai mult, să-şi manifeste din plin toate trăirile interioare. E foarte important pentru vârsta asta să ţipe, să plângă, să râdă, să fie trişti. Încerc să-i învăţ să comunice cât mai mult, să aibă încredere că vor fi înţeleşi şi susţinuţi. Da. Asta. E important. (Am uitat să vă spun că Inesa are acum şi un băiat, fiul surorii ei care zice că nu pleacă nicăieri de la ea).

-Ai dispărut. Lumea nu te vede practic nicăieri, mai mult, au fost zile când te-ai ascuns şi de oamenii apropiaţi. De ce?

- Pentru că nu mai aveam nimic de spus. Pentru că voiam să ajung la fund cu durerea mea, pentru că oamenii dragi, tot nu mai ştiau cum să mă consoleze.

Îmi place să am o comunicare cu publicul larg, dacă înţelegi ce vreau să zic, atâta vreme însă cât am o acoperire. Eu, faţă de mine. Când ştiu că pot să ofer şi am sentimentul că umplu nişte goluri, atunci îmi place asta. Atunci când acest sentiment nu există, fug de lume. Aşa am învăţat de la ai mei că relaţiile nu poţi să le întemeiezi pe minciună, iar când vrei să fii comod şi apari în faţa cuiva aşa cum vrea el să te vadă.... ce iese? Numai minciună.

- Cum e femeia din tine?

Femeie. Înainte de toate sunt femeie; cu sentimente, reacţii, puncte vulnerabile şi supărări. Adaptarea la situaţii, la conjunctură este foarte importantă pentru mine şi asta cer.

- Cât a durat perioada de convalescenţă?

- Nu pot să spun cât a durat “convalescenţa”, pentru că nu se contabilizează în zile sau săptămâni. Convalescenţa se măsoară în privirile senine şi triste ale copiilor mei care se întrebau în fiecare seară: “Oare cum va veni mama azi acasă?”.

Am avut o pauză de doi ani şi am observat că atunci când ieşi din topuri nu te mai bagă nimeni în seamă. Acum s-a întâmplat însă minunea... am revenit şi au revenit şi amicii care mă uitaseră.

- Ce nu-ţi place la noi?

Posesivitatea ar fi pe primul loc. Al doilea, lipsa de raţiune în situaţii de criză: când suntem pline de nervi, anulăm orice urmă de judecată şi funcţionăm pe o logică numai a noastră, pe care au renunţat toţi să o înteleagă. Pe de altă parte, e uimitor cum putem să ştergem tot, după care nu ne mai amintim nimic din ce am spus sau am făcut. Asta este şi fascinant şi frustrant totodată. Femeile au ceva în plus faţă de bărbaţi, trec foarte uşor de la o stare la alta. Dar nu e regulă sigură pentru toate noi. Sunt şi de cele care logică nu au defel, nu?

- E cineva de vină pentru că v-aţi separat?

Nu, pur şi simplu se întâmplă. O relaţie  se consumă atunci când nu mai ai de spus nimic celuilalt, când nu mai comunici. Sunt oameni care ţin cu dinţii o relaţie, deşi e evident că nu sunt fericiţi.

- Ce te face fericită?

Deocamdată, îmi creez eu nişte fericiri. Fericită mă face acum faptul că fac ceea ce îmi place şi că trăiesc din ceea ce îmi place.
Atitudinea mea faţă de muncă este comparabilă cu o relaţie cu un om căsătorit! Flirtez cu munca mea. De aceea îmi rezerv dreptul de a evada din când în când. Sunt conştientă că aceasta e o mare şansă. În plan sentimental nu sunt complet fericită. Şi nici nu aş vrea să ajung atât de fericită, încât să nu-mi mai doresc nimic.

Frumuseţea ieşită din tipare, cu atitudine personală mai evidentă decât simplele calităţi fizice, iată ce remarc la ea de fiecare dată când o văd. A pariat pe frumuseţea interioară şi inteligenţa ce se transmite prin moştenire. Echilibrul şi liniştea interioară se reflectă în tot ceea ce reprezintă exteriorul: expresia feţei, gesturile, modul de exprimare şi toate elementele care, într-un final, alcătuiesc frumuseţea unei persoane. Şi acum am întrezărit în ea Pasărea Phoenix.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Am cea mai mare admiratie pentru aceasta femeie minunata, fascinanta, care emana numai dragoste si bunatate. Sunt mandra ca am avut norocul sa o cunosc personal! Cea mai mare bogatie a ei sunt, indiscutabil, copilasii ei frumosi. Am fost educatoarea Cezarei si pot sa va spun cu certitudine ca ea va ajunge departe, deoarece are aceeasi energie, frumusete si ambitie ca si mamica ei. Va doresc o viata plina de bucurii si liniste sufleteasca.
Diana Obada-Bozianu   -  
16 Ianuarie 2011, 15:20
Sus ↑
am cea mai mare admiratie pentru aceasta femeie minunata
danu...   -  
14 Februarie 2011, 21:15
Sus ↑
bun articol. Doar ca autorul vorbeste de la persona intai ("care pe mine mă depăşeşte", "E prietena mea. Am cunoscut-o") si nicaieri nu e scris cine este autorul articolului. as vrea sa vad cine a scris materialul
Tina   -  
10 Noiembrie 2011, 11:54
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°