VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Ilan Laufer. Bun la Bucureşti, bun la Chişinău
August 2012, Nr. 99

Ilan Laufer. Bun la Bucureşti, bun la Chişinău

Comentează   |   Cuprins

E dimineaţă, o oră dintre micul dejun şi brunch, iar căldura se strecoară încet şi pe terasa de la Grand Hall. În faţa ochilor se întinde tot mai agitat bulevardul Gării. Ilan cere un Asti cu gheaţă, zice că e cea mai tare băutură dacă o serveşti aşa, cu gheaţă. „Fără gheaţă, e de rahat!” Mă tem că o să-mi placă prea tare şi o să-mi încep cu şampanie fiecare dimineaţă. Ilan mănâncă patru albuşuri de ou şi un file de vită preparat la grătar, totul fără sare. E prima lui masă pe ziua de azi. „O să ţin un regim de două săptămâni, trebuie să topesc orice depozit de grăsime, pentru că o să apar cu torsul gol pe coperta unei reviste din România".

În România, Ilan devine un personaj tot mai vânat de jurnalişti. anul trecut, an de mare criză peste tot, Ilan a câştigat din retail cam două milioane de euro. „Cine, mama măsii, e acest Ilan?”, se vor întreba frustraţi acei care nu pot face nici 10 mii de euro.

Haideţi să vă spun eu cine e Ilan. De câţiva ani e la Chişinău şi a devenit partener de afaceri cu unul dintre cei mai bogaţi şi respectaţi oameni de afaceri de pe aici, Alexandru Pincevschi. Altfel, umblă fetele după el de se prăpădesc. El a făcut deja alegerea şi zice că nu-l interesează alte femei. Dar cred că îi place că se mai uită şi altele. Despre ce îi mai place, ce nu, ce vrea, cum a ajuns aici, vă spune el. Eu îl iau la întrebări.

Text de Rodica Ciorănică. Foto de Florin Tăbârţă şi PhotoONE.ro
Vestimentaţie: Hugo Boss şi garderobă personală

>> Ilan, ai fost mereu un tânăr de succes sau faima, banii şi starea asta prin care te simţi CINEVA au venit peste noapte?
Nu a fost tot timpul aşa. Am început să lucrez de la 20 de ani, în 2003, eram foarte tânăr, iar primele locuri de muncă, în domeniul imobiliar, nu mi-au adus un succes prea mare. Mă gândeam să plec în SUA, când m-a sunat un prieten şi mi-a spus să mă duc la un interviu pentru un brand de haine care dorea să se dezvolte în România. Şi, din glumă, din nu ştiu ce, am făcut un CV şi m-am dus. Erau 18-20 de candidaţi pentru postul respectiv şi mi-am zis că sigur nu o să primesc eu postul de director de dezvoltare la o companie multinaţională. Dar m-au ales pe mine. Şi atunci am început să cunosc succesul. Am lucrat pentru ei un an de zile, le-am deschis 12 magazine în toată România. Eu trebuia să caut spaţiile, să negociez contractele de închiriere cu proprietarii, să semnez contractele, să contractez firme de construcţie şi să deschid magazinul. Lucrând aici, în timp foarte scurt l-am cunoscut pe dl Sergiu Ştapler, unul dintre mentorii mei, care pe vremea aceea era la „Winmart”, o reţea de vreo 17 centre comerciale în toată România. Mi-a făcut o ofertă de job, „area sales manager”, să fiu responsabil de opt centre comerciale, plus proiectele noi ale companiei. Şi atunci am acceptat oferta, am primit un salariu de 2000 de euro pe lună, am primit maşină, mi se decontau toate cheltuielile şi aveam deja altă funcţie. Pe vremea aceea să lucrezi ca dezvoltator era mult mai frumos, aveai puterea în mână şi aşa am început să intru în zona asta a centrelor comerciale,  a lucrului cu chiriaşii. Asta se întâmpla la început de 2005. Pentru „Winmart”  am făcut de la zero „Grand Center Ploieşti”, care practic a fost şi cel mai important proiect al reţelei. A fost un proiect de 40 de mii de m2, aveam 22 de ani şi reuşisem să închiriez singur un centru comercial de un asemenea gabarit. La început eram foarte îngrijorat, m-am dus la domnul Ştapler şi i-am zis: „Da cum se face? Daţi-mi un ajutor.” El m-a dat afară din birou: „Eu te-am angajat pe tine ca să faci tu treaba asta, nu să vii să mă întrebi pe mine”. M-am speriat, dar în acelaşi timp asta m-a ambiţionat să muncesc mai mult şi să văd ce trebuie să fac. Am reuşit. A fost pentru prima oară când în „Winmart” au venit branduri. La finalizarea acestui proiect am primit un bonus şi, ca perspectivă… nu mai era o perspectivă foarte mare…

>> Şi atunci ai decis să faci altceva…
Da, la sfârşit de 2006, am devenit antreprenor independent. Ca să pot să încep businessul, am creat Retail Group. Nu aveam cum să concurez cu firmele mari, să fac eu proiecte în exclusivitate, adică să mă duc eu la un dezvoltator la 23 de ani şi să zic: „Dă-mi un proiect 40 de milioane, că ţi-l fac eu.” Şi atunci, practic a trebuit să fac altceva, să vin cu ceva original şi am încercat să adun mai mulţi retaileri internaţionali (aşa ca Zara sau H&M), să-i întâlnesc, să-i unesc şi să-i reprezint. Era bine să mergem toţi în acelaşi centru comercial ca să fim o forţă şi să avem o putere de negociere a chiriei mai mare. Practic, pentru prima oară eu i-am unit sub aceeaşi pălărie la Retail Group şi aveam vreo 20 de clienţi. Chiar aşa am început… Prima oară am stat cu birou gratuit la un prieten într-o mansardă. I-am cerut să mă lase să stau câteva luni, până o să ridic firma. Nimeni nu credea că o să reuşesc.

Până atunci nu mai făcuse nimeni aşa ceva. Am obţinut discounturi foarte mari pentru clienţii mei, chiar de sute de mii de euro pe durata unui contract. Apoi, un dezvoltator din Israel, care construia Euro Mall Piteşti, m-a chemat şi mi-a zis că are zece spaţii libere şi că, dacă le închiriez în două săptămâni, îmi dă 50 de mii de euro. Şi le-am închiriat în zece zile, mi-am luat banii şi am început totul mai serios. Primul proiect pe care l-am făcut în exclusivitate a fost Carrefour Piteşti, un proiect de 50 de mii m2 şi am câştigat peste 300 de mii de euro. Au fost primii mei bani mari câştigaţi. De atunci au mai urmat vreo zece proiecte pe care le-am făcut în exclusivitate, ultimul dat în folosinţă fiind Grand Hall. Anul trecut am câştigat mulţi bani, cred că am avut vreo 2 milioane de euro, ceea ce este foarte mult.

>> Cât timp ţi-a trebuit să ajungi de la 300 de mii de euro până la primul milion?
Cred că un an de zile.

>> Eşti un norocos.
Cred că am fost foarte talentat şi sunt în continuare aşa. Am ţinut foarte mult să fiu un om care apreciază enorm profesionalismul, încerc să fiu carismatic, plăcut, iar clienţii să revină şi să-şi dorească să lucreze cu mine. În acelaşi timp, am avut noroc că am fost oarecum străin în România. Chiar dacă nu aveam nimic, aveam o imagine cât de cât bună. Că mă chema Laufer… Nu prea ştiau ei dacă am sau dacă n-am bani. Lucrul acesta era un fel de enigmă care juca pentru mine şi părea ceva solid, părea ceva mai de încredere decât dacă mă chema Popescu sau Ionescu.

>> Şi ai început să arunci cu banii în dreapta şi în stânga?
Nu. Cu primii bani am cumpărat un teren, apoi şi un apartament… Am renovat casa fostei mele prietene pentru părinţii ei, i-am ajutat pe cumnaţii mei din vremea aceea, deci foarte multe lucruri de genul acesta. Am împrumutat bani oamenilor care au avut nevoie, am făcut cadouri frumoase prietenilor mei. Nu am cheltuit bani în cluburi, pe droguri şi alte lucruri.

>> Ce te-a motivat să reuşeşti într-un termen atât de scurt?
Eu am avut o copilărie destul de grea. Am avut foarte multe fluctuaţii de ţară, de mediu, de oameni şi lucrul acesta afectează foarte mult stabilitatea interioară a persoanei, mai ales a unui copil. Ca un simplu fapt divers, m-am mutat de 48 de ori până acum, am stat în 48 de case diferite de când m-am născut, nu am avut până acum un loc stabil, o casă a mea. Noi, practic, am migrat între două ţări. Suntem trei copii la părinţi, eu sunt fratele mijlociu, suntem născuţi şi eu, şi sora mea mai mare în România. Până la vârsta de şase ani trăisem şi în România, şi în Israel, ceea ce era destul de greu pentru o perioadă în care copilul trebuie să se dezvolte. După dezastrul de la Cernobîl, mama ne-a luat din România şi s-a întors cu noi în Israel, iar tata a mai stat patru ani la facultate şi îl vedeam foarte rar. Părinţii erau tineri, ambii medici, se certau des din cauza acestor neconcordanţe dintre planurile şi carierele lor. Ei nu şi-au dat seama pe vremea aceea că certurile dintre ei pot să afecteze copiii, să-i traumatizeze… Cei care mă cunosc de aproape ştiu că am suferit foarte mult în copilărie. Am avut şi probleme, am fost şi la recuperare, şi la tratament, şi la psiholog, la psihanaliză. Până la 20 de ani… Mi-am dorit foarte mult să mă fac bine şi să trec peste toate. Aveam în primul rând blocaje de vorbire, nu aveam încredere în mine absolut deloc, mă simţeam tot timpul abandonat. Foarte greu a fost.

Nu am avut bani în copilăria mea, părinţii mei au muncit foarte mult ca să ne ofere un trai atât cât au putut şi atunci multe lucruri pe care mi le-am dorit nu am putut să mi le permit… Mi-am dorit să călătoresc cu familia mea pentru că niciodată, până la 22 de ani, nu am fost împreună într-o călătorie.

Cred că ceea ce mi se întâmplă acum e o recompensă pentru toată copilăria mea. Indiferent de momentele grele pe care le-am avut în business, şi am avut foarte multe: şi frici, şi emoţii, şi certuri cu diverşi oameni care au încercat să mă tragă în jos şi să se opună unei evoluţii pozitive ale mele. Totuşi nimic nu a fost atât de dificil cum a fost trecerea peste momentele grele imprimate asupra inimii mele de copil. Pot să spun tuturor care vor citi lucrul acesta că este foarte important felul în care îşi cresc copiii şi un copil este dat ca să-l protejezi şi să-l iubeşti, şi nu ca să-ţi verşi nervii asupra lui. Stările de panică permanentă îi fură unui copil toată bucuria de a trăi ca un copil, de a face lucrurile pe care le face un copil, îţi ia încrederea în tine… Astea au fost foarte traumatizante.

>> De cine ai fost mai aproape, de mama sau de tata?
Şi de mama, şi de tata. Dar în copilărie am fost foarte legat de bunicul meu, el era singurul punct de stabilitate din viaţa mea în acea perioadă agitată a vieţilor tuturor din jurul meu şi, în vacanţe, mă duceam la el. Bunicul stătea în aceeaşi casă din zona Buzău, noi ne mutam, el tot în aceeaşi casă stătea… El a fost răbdător, lângă el mă simţeam ocrotit, era un punct de linişte pentru mine, plângeam foarte tare amândoi când plecam de la el, când plecam înapoi acasă.

>> La şcoală erai un băiat de succes?
Am fost un băiat deştept, luam note maxime la obiectele la care învăţam, dar am fost şi foarte problematic, aş spune chiar până în facultate, când m-am maturizat.  La mine acasă fiind o situaţie dezechilibrată cu totul, asta s-a reflectat asupra mea. Lucrul acesta doar m-a întărit în viaţă şi mi-a crescut dorinţa de a reuşi în viitor. Nu am avut foarte multe lucruri când mi-am dorit, inclusiv dragostea părinţilor mei, care a lipsit oarecum în toată agitaţia asta permanentă şi atunci mi-am dorit să fiu un om mai bun, mi-am dorit să pot să ofer celor din jurul meu, să le dăruiesc.

>> În copilărie, unde evadai atunci când părinţii aveau probleme?        
Aveam nişte prieteni, cu care fugeam după şcoală pe maidan… Eram relativ mic, dar ai mei nu ştiau unde sunt, plecam şi mă întorceam seara, eram destul de responsabil, ştiam să am grijă de mine, de mic… de la 10 ani.

>> Prietenii tăi cum au tratat succesul tău?
Am câţiva prieteni. Unii sunt oarecum parteneri cu mine, într-un mod sau altul lucrăm împreună şi alţii sunt oameni care lucrează cu mine şi sunt şi prietenii mei. Practic, odată cu succesul meu, s-au bucurat şi ei de o stabilitate şi de un sprijin din partea mea,  de un nivel de trai mai bun şi cred că doar s-au bucurat şi îşi doresc să fac mai multe pentru că şi ei vor avea mai multe din acest lucru.

>> Ce contează cel mai mult când un om vrea să reuşească?
În cazul meu, a fost important felul meu de a fi, faptul că întotdeauna am încercat să fiu foarte diplomat, să las o uşă deschisă, să fiu plăcut, să nu ţin coada pe sus, să plec capul atunci când a fost nevoie, chiar dacă aveam dreptate. Dar nu consider că sunt atât de succes cum mă consideră alţii. Vorbesc foarte serios. Simt că pot mai mult. Dacă aş simţi că atât pot şi aş fi făcut milioanele de până acum, aş fi zis: „Uau. Gata! Pe iaht!”.

>> Nu ţi-ai luat un iaht, dar puteai să-ţi iei cea mai tare casă, cea mai scumpă maşină şi să cheltuieşti banii într-o săptămână.
Să ştii că nu am vrut să mă dau tare în faţa nimănui cu ce am reuşit. Mi-am luat un Yamaha, cu un motor foarte rapid şi tunat, e una din pasiunile mele. Am o casă la Corbeanca pe care le-am construit-o recent părinţilor mei, am terminat-o acum două-trei luni. Casa în care locuiesc eu acum este o casă foarte frumoasă, făcută la cel mai înalt nivel, pentru că ţin la acest loc, îmi place mult confortul şi e făcută după gustul meu. Am într-adevăr o maşină scumpă. Am un S Class 500, ultimul model, deoarece contează foarte mult imaginea mea pentru întâlnirile de afaceri pe care le am. Mai am o maşină decapotabilă, un BMW seria 6. Dar oricum nu am maşini de bani în exces, nu am un Ferrari sau Lamborghini. Unul dintre lucrurile care mă caracterizează foarte mult, încerc să dau oricărui obiect pe care îl am funcţionalitate. Orice obiect de lângă mine trebuie să-şi justifice prezenţa. Nu-mi place ca lucrurile să stea şi să nu facă nimic.

>> Cum se schimbă viaţa unui om după ce poţi face orice, îţi poţi permite orice…
Eu încă nu sunt în starea asta, eu mă simt un soldat, nu mă simt un general. Spunea cineva că visul oricărui soldat adevărat este să ajungă un general, înseamnă că sunt un soldat adevărat, fiindcă vreau să ajung un general, dar încă simt că sunt soldat. Poate că am făcut nişte paşi, dar scopul meu dintotdeauna a fost să ajung dezvoltator. Să fac eu proiectele, nu să prestez servicii, şi visul acesta al meu de a ajunge dezvoltator este aproape să se împlinească pentru prima dată în Moldova, alături de dl Pincevschi, cu care am o relaţie extraordinară.

>> Cum ai ajuns la Chişinău?
Simplu. Eu căutam să-mi dezvolt compania. Eram în perioada 2007-2008, pieţele creşteau, încă nu venise criza. Prin cineva am aflat de dl Pincevschi, că este şi evreu şi atunci am zis ok. L-am sunat. I-am zis că sunt interesat să vin la Chişinău să deschid o filială şi a zis: „Vino, te rog. Te aştept”. Ne-am văzut, a fost dragoste la prima vedere şi nu am mai deschis filiala, dar am început să lucrez pentru dl Pincevschi şi, între timp, dintr-un  prestator de servicii, am devenit partener.

>> Tu vii oarecum dintr-o lume în care afacerile se fac şi se abordează altfel. Sunteţi diferiţi tu şi dl Pincevschi… Ce luaţi unul de la celălalt?
Am foarte multe de învăţat de la dl Pincevschi, mă surprinde mereu prin anumite reacţii pe care le are, prin anumite sfaturi pe care mi le dă, este un businessman de mare succes şi un om foarte inteligent, care ştie să rezolve orice conflict pe calea limbajului corect şi prin comunicare, şi nu prin forţă sau justiţie. Ce învaţă el de la mine? Cred că stilul de a face business la nivel internaţional, know-how-ul pe care îl am, felul în care ştiu să împachetez orice produs şi să-l vând mai valoros decât el ar fi în mod real.

>> Ştiu că mai puneţi ceva la cale, un proiect destul de grandios…
Da, aşa este. Avem un proiect nou la care lucrăm, unul foarte mare şi cred că acesta este cel mai ambiţios proiect văzut pe piaţa din Republica Moldova şi conceptul este realizat de mine şi de dl Pincevschi. Cred că este deja o realizare foarte mare faptul că de când am început să-i schiţăm un nou concept, din ce în ce mai multă lume este interesată de achiziţionarea lui. După cum se vede, interesul nostru i-a ridicat valoarea.                           

>> Dacă mâne ai fi Dumnezeu, care ar fi primele trei lucruri pe care le-ai face?
Sigur, dacă aş avea atât de multă putere, aş interzice ca cineva să mai aibă atât de multă putere. Este primul lucru pe care l-aş face. Nu mai cred în dictatură, nu cred în preşedinţi care conduc statele cu mână de fier, cred în democraţie, cred în drepturile omului şi cred că de pe planeta aceasta trebuie să dispară corupţii. Aceste lucruri le-aş schimba, nu altceva. Şi aş vrea ca lumea să nu moară de foame.

Simplu, despre fericire…

>> E un joc al destinului să vii în Chişinău ca să te îndrăgosteşti tot de o Româncă. Noi am început să ieşim în Bucureşti, dar prima oară am făcut dragoste la Chişinău.

>> Fericirea pentru mine este o stare pe care mi-o dă Alina. În ultima perioadă, de când sunt cu Alina, sunt cel mai fericit.

>> Fericirea, când o simţi în felul acesta, nici nu te mai temi să o pierzi, ştii că este acolo pentru tine. Pentru prima oară mă simt împlinit, nu doar fericit. E o diferenţă între a fi fericit şi a fi împlinit. Eu cred că sunt şi fericit, şi împlinit.

>> Oriunde sunt cu Alina este locul meu preferat. În relaţiile anterioare aveam locuri preferate, aveam restaurante favorite, cu Alina este diferit, oriunde sunt cu ea, acolo este locul preferat. Acesta este cel mai spectaculos lucru. Am o relaţie foarte frumoasă şi plăcută cu fetiţa ei, Karina.

>> Mă bucur că am găsit-o. Chiar dacă nu ştiam ce caut. Ştiam că îmi doresc o femeie care să mă aprecieze şi pe care s-o apreciez foarte mult. Pentru mine, foarte mult contează respectul şi dragostea, adică încerc prin relaţia mea să corectez greşelile părinţilor mei, pe care le conştientizez foarte mult. Ei au pus accentul pe supravieţuire şi au lăsat dragostea şi respectul deoparte. Asta a fost situaţia lor, iar eu am suferit foarte mult din această cauză.

>> Este prima oară în viaţă când vreau să-i spun femeii de lângă mine tot adevărul, sincer şi din interior, fără să-mi doresc să ascund nimic. De asta lucrurile funcţionează atât de bine între noi doi. Nu mai eşti nevoit niciodată să stai în gardă, nu mai e nevoie niciodată să te gândeşti la ce ai zis, ce ai minţit, ce ai inventat. Pur şi simplu spui totul şi curge totul atât de natural, încât simţi că eşti cu tine, nu simţi că eşti cu altcineva. Eu simt că sunt cu mine. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

e interesanta evolutia vietii acestui tinar, dar prea arogant ...si intrebarile si raspunsurile...
Ana   -  
22 August 2012, 09:53
Sus ↑
super tare...
nu-i arogant deloc!!!
JJJ347   -  
03 Septembrie 2012, 11:03
Sus ↑
Guys da ce bautura este Asti? poate Ice tea?
LOL...
Ghita din chipesca   -  
04 Septembrie 2012, 20:19
Sus ↑
Foarte tare ma impresionat .
Sergiu   -  
23 Septembrie 2012, 20:12
Sus ↑
Jos Palaria!!! Respect si un exemplu pentru fiecare... Bravo....
Polina   -  
30 Septembrie 2012, 14:41
Sus ↑
ce Romantic...Brav-o!
Diana   -  
04 Octombrie 2012, 16:24
Sus ↑
O evolutie fantastica din ceea ce am vazut prin mass media.spunand o evolutie fantastica ma refer la faptul ca nu a trebuit sa ia painea altuia, sau sa aibe contracte ineficiente dar profitabile cu statul nostru iubit. ii apreciez ambitia curajul dar nu in ultimul rand profesionalismul de care da dovada (nu am auzit de el facand scandaluri sau fiind un om al cluburilor).
andrei   -  
05 Octombrie 2012, 00:39
Sus ↑
bravo ILAN,i-am cunoscut intamplator pe parintii tai,si am ramas impresionata de felul lor de a fi,calzi si dragutzi.Mama ta e o doamna in adevaratul sens al cuvantului,iar tatal tau un om extraordinar.Nu e de mirare ca au un baiat asa de bine educat.
lizaxing   -  
05 Octombrie 2012, 13:10
Sus ↑
bravo ILAN te cunosc din copilarie si vad ca nu te-ai schimbat deloc.tineo tot asa
ady CISLAU   -  
18 Octombrie 2012, 22:57
Sus ↑
bravo ILAN si tineo tot asa
ady CISLAU   -  
18 Octombrie 2012, 23:00
Sus ↑
Asti este un vin spumant , poarta numele localitatii unde este facut in Italia Asti , un vin spumant comercial este Asti Martini , o sampanie dulce .
edina   -  
19 Octombrie 2012, 01:32
Sus ↑
bravo lui , nu vad deloc AROGANTA doar ISTETIME
dana   -  
19 Octombrie 2012, 17:27
Sus ↑
un super om si un sef la fel
dana   -  
20 Noiembrie 2012, 15:51
Sus ↑
M-a impresionat sinceritatea cu care a raspuns la intrebari, chiar m-a surprins. Deci merita tot ceea ce are :)
Cristina   -  
24 Noiembrie 2012, 01:10
Sus ↑
Bravo lui. Un om extraordinar, frumos si destept, sincer si lipsit de aroganta, cult si istet, sportiv si ancorat in realitate.
cami   -  
30 Noiembrie 2012, 22:49
Sus ↑
Ilan sant si nu sant surprins pentru ca , cum te-am cunoscut eu ultima data cand ne-am vazut in Israel an inteles ca esti mult mai matur decat varsta ta. Ma bucur si pentru parintii tai care stiu cat de greu au muncit ca sa se descurce.
lupu weintraub   -  
04 Decembrie 2013, 15:11
Sus ↑
barbatii ca Ilan sunt pe cale de disparitie.bravo! un om minunat!
lumi   -  
17 Octombrie 2014, 19:09
Sus ↑
Cel mai tare a fost cind a zis,, auzisem de domnul Pinchevschi ca e evreu, deci a fost ok"
In rest nu cted o iota din toata povestea lui
gopore   -  
20 Noiembrie 2014, 19:15
Sus ↑
Basme d'astea cu cocosul rosu, cu flacai care au pornit de la 2000 de dolari in anul 2003 si au ajuns la milioane de dolari azi sint pentru proastele pe care le agati la semafoare.Cind o sa isi cumpere vila la Londra, Paris sau New York, ca smecherii, o sa il cred ca e bogat.Pina atunci va fi doar unul din numerosii terchea berchea din Israel cate n-au 10 mii de euro in cont.Cit de prosti ne crede sa ne spuna ca a primit 50 de mii de euro ca sa gasit chiriasi pentru 10 spatii comerciale la mall pitesti, acolo chiria pentru un spatiu e maxim 1000 de euro, parca era prost proprietarul ala israelian sa ii dea lui bani astia cind o agentie imobiliara ii gasea chiriasi pentru un comision de 2-3 mii de euro si ziceau si saru mina. Baliverne pentru fraieri
gopore   -  
21 Noiembrie 2014, 14:47
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°