VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Grigore Gacikevici. Un bancher grăbit să reuşească totul
Aprilie 2005, Nr. 12

Grigore Gacikevici. Un bancher grăbit să reuşească totul

Comentează   |   Cuprins

În ciuda strădaniilor mele, pe site-ul Băncii de Economii nu am reuşit să dau de CV-ul preşedintelui. Asta mi-a justificat, în faţa conştiinţei mele profesionale, faptul că am mers la interviu fără să ştiu aproape nimic despre Grigore Gacikevici. Aveam doar o primă impresie de persoană deschisă, pe care mi-o făcusem la întâlnirea de acum câteva luni, pe care am avut-o după un telefon dat "într-un noroc" în anticameră. Oricum, site-ul BEM, îmbâcsit cu mii de cifre şi zerouri, mi-a dat senzaţia satisfăcătoare că urmează să scriu despre o bancă în care totul sau aproape totul este transparent. Concluzie confirmată ulterior şi de Grigore Gacikevici, care îmi spune că este un personaj modest şi că nu ar fi acceptat interviul dacă nu ar fi avut ocazia să vorbească în primul rând despre banca pe care o administrează exact de un an.

Şi iată că, la finele unei săptămâni cu un ritm teribil de lucru, am ajuns la interviu. După primul schimb de replici ... rămân fără replică (tautologie intenţionată) vârsta dlui preşedinte e de 31 de ani! "Par mai în vârstă?", mă întreabă interlocutorul meu. Nu, dar însuşi postul pe care-1 ocupă te predispune să crezi că discuţi cu o persoană care are, cel puţin, 35.

Este foarte serios, pare bine pregătit pentru postul pe care-1 ocupă, are eleganţă şi clasă de conducător modern. Este tânărul care a făcut una dintre cele mai rapide şi mai spectaculoase ascensiuni: de la cel mai inferior post de economist care putea fi inventat - la preşedintele uneia dintre cele mai importante instituţii bancare. "Viaţa e una şi trebuie să reuşim totul", îmi împărtăşeşte şeful Băncii de Economii principiul după care se întâmplă lucrurile în viaţa sa. "într-un timp cât mai scurt trebuie să facem cât mai multe cu putinţă. Acest principiu, poate, explică faptul cum am ajuns la 30 de ani acolo unde am ajuns. M-am grăbit întotdeauna să fac mai mult decât cei de-o vârstă cu mine".

Este un perfecţionist convins. Vrea să ia totul de la viată. Se teme să nu-şi reproşeze vreodată că ar fi putut mai multe şi nu le-a făcut din lene sau pentru că nu s-a grăbit să-şi aducă în ordine lista cu priorităţi. Acum, în funcţia de preşedinte al BEM, a simţit că-i lipsesc cunoştinţele de română. A angajat o profesoară şi, de trei ori pe săptămână, la 7.30 dimineaţa, învaţă despre locul subiectului şi predicatului în propoziţie şi ia lecţii de comunicare, pentru a şti să pună corect accentul. "Dacă am un scop, îl realizez numaidecât. Acum vreau să vorbesc fluent româna. îmi place să fac totul perfect şi mi-ar fi ruşine să vorbesc cu greşeli".

A vrut să fie şi un elev perfect, absolvind şcoala cu medalie de argint. A dat la Facultatea de Economie a Universităţii (ulterior ASEM), dar nu a înţeles nici până acum de ce a făcut această alegere. Era prea liric şi romantic pentru o persoană care s-ar fi putut îndrăgosti de ştiinţele exacte. Chiar şi foştii învăţători au rămas contrariaţi - fusese câştigător al olimpiadelor republicane la germană şi la limba şi literatura rusă. Pe de-asupra, făcea sport de performanţă, iar săriturile în înălţime ocupaseră un segment mai mult decât important în viaţa sa de până atunci. Maestru în sport al URSS, deţinător al medaliei de argint la atletica uşoară în acelaşi spaţiu, membru al selecţionatei de juniori a Uniunii Sovietice şi, ba-bahhh - o carieră economică. Ceea ce 1-a determinat a fost faptul că majoritatea colegilor din sport făcea economie şi, când a trebuit să aleagă, a avut o singură replică: de ce nu?! în plus, viitorul sportului moldovenesc era cam întunecat de criza financiară din domeniu.

Dle Gacikevici, după ani de vise sportive în care puteaţi ajunge campion al URSS sau chiar al Europei, v-a fost greu să vă împăcaţi cu o activitate din cu totul alt domeniu?


Economia mi-a plăcut din mers, poate datorită profesorilor, foarte deschişi spre metodele economiei de piaţă. După ce am absolvit ASEM, am avut de ales între a face sport într-o ţară care nu are bani pentru sport şi între a începe să lucrez în economie. Şi atunci a decis soarta pentru mine. Conducătorul tezei mele de licenţă, care lucra la Banca de Economii, mi-a propus - unui începător - să vin la bancă, la cel mai mic post de economist. Era începutul lui 1995 şi, într-un an, am avansat la postul de şef al Departamentului Hârtiilor de Valoare şi şef adjunct al Direcţiei Trezorerie. In noiembrie 1996, am plecat, pe urmele unei echipe în frunte cu Ana Gheorghiu, la "Investprivatbank". La acel moment, într-o bancă mai mică puteai parcurge mai multe etape într-o perioadă scurtă de timp. Am fost angajat pe post de şef adjunct al Direcţii Operaţiuni de Piaţă. Timp de opt ani, banca a cunoscut salturi spectaculoase, dar şi căderi pe potrivă; a fost o perioadă în care risca să fie comasată, iar noi rămăseserăm vreo 20 de oameni care au decis că meargă până la capăt, în asemenea momente de tensiune psihologică, verifici de ce eşti în stare şi cât coşti. Continuând lupta pentru existenţă, am găsit investitori, banca a început să-şi revină şi, în momentul în care am plecat de acolo, ea deţinea o poziţie sigură în grupul de bănci de aceeaşi mărime. Am plecat de la "Investprivatbank" fiind deja membru al Consiliului Directorilor şi şef al Direcţiei Operaţiuni de Piaţă.

Cum aţi ajuns la Banca de Economii?

M-au invitat la Guvern. Am avut câteva discuţii...

Aţi acceptat greu această ofertă?

Sigur că reflecţiile mele nu au durat doar o zi. Am învăţat - mai ales de la tata, care întotdeauna a deţinut posturi de conducere, - că de faci ceva, trebuie să faci bine, ca să nu ai pentru ce roşi. De la el am deprins să fac totul ireproşabil. Nu e lucru simplu, pentru că în lume e foarte puţină perfecţiune. Dar, dacă tinzi spre forme ideale, cel puţin reuşeşti să faci foarte bine ceea ce vrei. Deci, trebuia să fiu sigur că o să mă descurc.

Aţi avut multe dubii?

Nu. Pur şi simplu am făcut o analiză, am pus pe o foaie opţiunile pro şi contra. Bineînţeles, îmi asumam, în primul rând, o responsabilitate enormă pentru o bancă uriaşă. Fiecare dintre noi lasă o urmă în viaţă: a unuia e mai însemnată, a altuia - mai neimportantă, şi dacă îţi pasă ce laşi după tine, atunci trebuie să fii atent faţă de ceea ce-ţi asumi.

Aţi venit cu o echipă foarte tânără. Aţi aruncat mulţi oameni în stradă?

Nu, sunt foarte raţional şi atent atunci când abordez politica personalului. E cea mai delicată chestiune. Apreciez oamenii şi mă strădui să fiu corect faţă de fiecare.

Presupun că aţi avut şi proiecte grandioase. Ce aţi vrut să schimbaţi la o bancă care era deja în top?

Nu sunt adeptul revoluţiilor. În general, băncile nu au nevoie de revoluţii, ele sunt nişte structuri fine şi foarte sensibile. Prin orice mişcare nefirească putem afecta procesele bancare, riscăm că punem în pericol încrederea clienţilor, a acţionarilor, dar şi bani foarte mari. După mine, banca are un potenţial enorm care nu este încă pus în valoare până la capăt. Este adevărat că în anumite perioade acest potenţial a fost pierdut, iar ulterior restabilit, graţie eforturilor Guvernului orientate spre reafirmarea băncii. Poziţia mea este câ fiecare stat trebuie să aibă o bancă puternică de stat, care ar putea prin calibrul său să sprijine, în primul rând, agenţii economici.

De ce un client trebuie să aleagă BEM?

Banca de Economii merită să fie aleasă, pentru că este o bancă care oferă toate tipurile de servicii şi este în fruntea topului la capitolul tehnologii informaţionale. Avem o reţea teritorială de peste 500 de agenţii şi filiale, suntem prezenţi practic în fiecare a doua localitate din republică. Suntem singura bancă care a pus integral în funcţiune sistemul on-line, tehnologiile fiind astăzi pentru o bancă o sursă importantă de supravieţuire. Promovăm intensiv noul nostru proiect econom.md, prin intermediul căruia serviciile comunale pot fi achitate prin internet.

O bancă controlată de stat nu sperie firmele private?

Fiecare client are anumite temeri atunci când alege o bancă. Când îţi rişti banii, când munceşti 24 de ore din 24 ca să-ţi pui pe picioare propria afacere, este firesc să alegi bine banca în care poţi avea încredere. Cred că noi am reuşit şi continuăm să câştigăm încrederea oamenilor de afaceri. Printre clienţii noştri figurează cele mai importante companii din toate domeniile. Avem o mulţime de parteneri şi în businessul mic şi mijlociu, cu toată gama de afaceri, şi aceasta reflectă universalitatea băncii. Deci, este eronată opinia că BEM deserveşte doar clienţii de stat, că acordă credite doar acestei categorii. In realitate, doar 30 la sută din creditele băncii pleacă spre partenerii statali, restul fiind credite acordate agenţilor economici privaţi.

Vă deranjează foarte mult ce se vorbeşte pe la spate?

Pur şi simplu, sunt conştient de faptul că, aşa cum statul deţine pachetul de control al băncii, atitudinea faţă de bancă este una mai delicată. Or, nu este nimic rău în faptul că reprezinţi o bancă de stat şi încerc să explic tuturor acest lucru, inclusiv reprezentanţilor FMI şi Băncii Mondiale, care au fost plăcut surprinşi de ceea ce au văzut la Banca de Economii - aceeaşi abordare a clienţilor, deschiderea spre metodele economiei de piaţă şi tehnologii informaţionale de ultimă oră. în ceea ce priveşte creditarea companiilor de stat, condiţiile pe care trebuie să le întrunească acestea sunt mult mai dure decât cele puse în faţa companiilor private. Să ştiţi că, deşi banca este una de stat, nimeni nu-mi impune ceva ce ar veni în contradicţie cu legislaţia şi bunul-simţ. In virtutea eticii personale şi profesionale, ştiu că cel mai important pentru un bancher este reputaţia. Ea poate fi pierdută foarte uşor şi nu se reabilitează niciodată. Dacă îmi pun semnătura pe un document, o fac doar în cazul în care sunt sigur că ceea ce este scris acolo este legal şi corect.

Din informaţiile de care dispuneţi, credeţi că am putea face un top al milionarilor moldoveni?

Cred că avem mulţi moldoveni foarte bogaţi. O să fac acum trimitere la politica Guvernului şi nu aş vrea să interpretaţi asta drept o încercare de a flata puterea. Faptul că transformarea ţării într-un stat bogat este una din priorităţile anunţate oficial de preşedintele ţării şi Guvern este un moment esenţial. Aceasta le permite oamenilor să se relaxeze, să nu se teamă. Sărăcia nu este un viciu, iar bogăţia nu e o infracţiune. Cei care şi-au câştigat milioanele cu propria sudoare, nu pot umbla mereu cu inima-n călcâie. Dacă au devenit milionari, înseamnă că au muncit foarte mult, că au pierdut sănătate, şi mă îndoiesc că cineva dintre ei, dacă ar avea şansa să întoarcă timpul, ar alege aceeaşi cale, atât de grea. Mulţi dintre ei şi-au lăsat fără atenţie familia, copiii, şi-au sacrificat viaţa personală.

Credeţi că ascensiunea în carieră v-a afectat cumva în alte planuri?

Da, am remarcat că am început să citesc mai puţin. Asta mă deranjează, mă pune pe gânduri. Am un munte de lecturi în spate şi nu aş vrea să mă opresc doar la ele.

Aveţi o carte preferată?

Cineva a spus că dacă nu poţi arăta în cartea preferată locul pe care vrei să-1 citească şi altcineva, înseamnă că n-ai citit această carte şi n-ai dreptul s-o numeşti preferată. Am multe cărţi care-mi plac, pot să revin de nenumărate ori la Bulgakov, Cehov şi Hemingway. Dar cartea mea preferată, unde pot să vă arăt pasaje geniale cu ochii închişi, este "Douăsprezece scaune" şi "Viţelul de aur" de Ilf şi Petrov. Ştiu această carte pe de rost, acum o citesc şi în limba română. Apropo, este o ediţie de la Bucureşti, foarte populară peste Prut. Mi-a adus-o un prieten.

Cum este o zi de muncă a şefului BEM? Câte cafele pe zi consumaţi, căte întâlniri aveţi fixate în agendă?

îmi încep lucrul, ca şi colegii mei, la 8.15. E mai complicat să spun când îl termin. Cu cafeaua e o chestie foarte interesantă. La locul vechi de lucru, îmi permiteam câte două cafele pe zi, iar acum nu reuşesc să iau nici măcar una. Nu am timp. La capitolul întâlniri cu clienţii şi partenerii, am, în medie, câte 8-10 pe zi. Primele luni nu plecam acasă mai devreme de 9-10 seara. Acum mă strădui să ajung în familie nu mai târziu de ora 8. Nu întotdeauna reuşesc, dar fac efort. Am cea mai bună soţie din lume şi atunci când mi s-a făcut această ofertă, evident că am întrebat-o: "Vei rezista? Mă vei aştepta?". Mi-a promis că va fi înţelegătoare, dar m-a rugat să-mi pun totuşi scopul să vin acasă ceva mai devreme. Mă străduiesc.

Prin ce vă deosebiţi în viaţa de zi cu zi de şeful de la serviciu?

Sunt o persoană receptivă şi încerc să-i ajut pe cei care au nevoie de umărul meu. Pentru mine, noţiunea "prietenie" are mare preţ. Sunt recunoscător că am prieteni şi, oricât de banal ar părea, mă străduiesc să fiu om, să procedez omeneşte, aşa cum mi-a zis tatăl meu: de la asta n-o să-ţi fie rău niciodată. Am noroc de nişte părinţi de aur. Au venit în Moldova în 1967, imediat după absolvirea Institutului de transport din Harkov. De 38 de ani activează cu fidelitate la Calea Ferată din Moldova. La fel, tata a început de la posturi foarte mici, acum fiind director adjunct al acestei întreprinderi. Iar mama este mamă, ea şi-a făcut întotdeauna griji pentru mine. Acum, aşteaptă să-i dăruim primul nepot. Sau nepoţică.

Unde mergeţi să vă odihniţi cu prietenii?

Am foarte puţin timp pentru distracţii. Muncesc şi sâmbăta, cel puţin până la prânz. însă, ori de câte ori apare ocazia să stăm cu prietenii, avem ce ne aminti după asta. De exemplu, eu le scriu cântece la zilele de naştere. Fac textele, le punem pe melodii celebre, înregistrăm totul pe un disc pe care îl facem cadou. Din punct de vedere muzical e dificil să dau o apreciere genului, dar pentru noi e impresionant. La capitolul distracţii, mai pot fi incluse şi premierele cinematografice şi teatrale, la care mergem împreună cu soţia. Este adevărat că sunt cam puţine la Chişinău, dar încercăm să nu pierdem nimic.

Aveţi o poveste de cuplu deosebită?

A fost dragoste de la prima vedere. Neam cunoscut la 27 septembrie 2002.

Ţineţi minte până şi data?

Ţin minte toate datele legate de soţia mea. Eram cu prietenii la Odesa, am intrat într-un restaurant şi am văzut-o... Şi m-am îndrăgostit. Peste un an ne-am căsătorit. Olga este şi ea economistă, dar la moment se dedică casei noastre. Avem un scop mare şi foarte important - copiii, - pe care ne dorim mult să-1 realizăm cât mai repede.

V-aţi găsit greu jumătatea, dacă v-aţi făcut atât de târziu, după standardele locale, o familie?

Am căutat-o mult. Dar nu regret. Sunt cel mai fericit bărbat de pe pământ.

Asta se cheamă dragoste...

Da, asta e dragoste. Olga este o femeie minunată, înţelegătoare şi foarte inteligentă. Dacă în timpul lucrului am 30 de secunde libere, o sun neapărat să aflu dacă totul e bine şi pentru a-i spune că o iubesc.

Aveţi o definiţie pentru cuvântul „iubire"?

Femeia trebuie iubită. Iubită din tot sufletul. Necondiţionat, fără „poate" şi „dacă".

Sunteţi romantic, dăruiţi flori şi aţi putea chiar să cântaţi serenade sub balcon?

Sunt un romantic incurabil. La fiecare dată "a noastră" (avem câteva date memorabile în fiecare lună, legate de relaţia noastră de cuplu), ne facem mici surprize, daruri simbolice. Lumea, în general, este o lume bună, frumoasă, şi la baza ei stau sentimente absolut normale, omeneşti, pe care, pur şi simplu, trebuie să le protejăm.

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°