VIP Magazin
18 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Gheorghe Duca - Viaţa ca un spectacol
Martie 2012, Nr. 95

Gheorghe Duca - Viaţa ca un spectacol

Comentează   |   Cuprins

Este preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, chimist, fondator al Şcolii Ştiinţifice „Chimia Ecologică”. Este autor a peste 1500 de publicaţii, inclusiv 25 de manuale, peste 40 de monografii, 140 de brevete. Un iscusit rezolvator de probleme atât în domeniu, cât şi în viaţă. Este tată a trei copii şi de trei ori bunic. La 60 de ani împliniţi, Gheorghe Duca dezvăluie componentele şi reacţiile chimice din viaţa sa.

>> Şaizeci este o cifră, o bornă de hotar în viaţa oricărui om. Pe de o parte, totalizăm materializarea aspiraţiilor, iar pe de altă parte, ţinând cont de experienţa de viaţă acumulată, de realizări, trasăm noi culmi. La şaizeci de ani sunt format profesional, sunt fondator de şcoală academică, am elaborat şi implementez un nou sistem de gestionare a sferei ştiinţei şi inovării, mă bucur de o recunoaştere internaţională destul de largă, practic în toate marile centre ştiinţifice din lume. Mă bucur de copiii mei, pentru că au finisat studiile şi au un rost în viaţă, iar nepotul şi cele două nepoţele îmi alină sufletul.

>> Dacă astăzi aş fi la început de cale, tot chimie aş alege să fac, cu condiţia ca circumstanţele să fie aceleaşi. Am crescut într-o familie de învăţători, tatăl meu a fost învăţător de chimie şi biologie, mama – învăţătoare de clasele primare. Părinţii mei visau ca eu să devin medic, dar eu optam pentru chimie. Uneori îl înlocuiam pe tatăl meu la ore şi acest fapt m-a făcut să îndrăgesc chimia, practic să mă-ndrăgostesc de obiectul acesta. Eram un mare rezolvator de probleme de chimie şi asta m-a făcut din copilărie să-mi formez o gândire sistemică.

>> Sunt un chimist şi în afara laboratoarelor. Chimiştii sunt o castă, o familie deosebită de ceilalţi, pentru că sunt experimentatori. Acest fapt mă impune, de fiecare dată când apare un fenomen social sau un fenomen de viaţă, să analizez motivele apariţiei şi modalităţile de rezolvare a acestuia.

>> La 30 de ani aveam acelaşi scop pe care îl aveam şi la 20 de ani, să fac cercetare. Şi făceam cercetare, eram preocupat de reacţiile chimice de oxidare şi reducere ce au loc în imensa retortă a mediului ambiant. Finisam teza de doctor habilitat şi, în urma căutărilor insistente, dezvăluiam mecanismele interacţiunii dintre om, acţiunile sale şi natură privind atenuarea consecinţelor nefaste asupra mediului şi prevenirea poluării lui. Cercetarea este scopul pe care îl am şi în prezent.

>> Nu am auz muzical, dar am avut alte daruri de la Dumnezeu: am fost unul dintre cei mai buni dansatori în şcoală, în raion, în universitate... peste tot dansam. Jucam baschet, eram înalt. Îmi plăcea să citesc, dar mai mult îmi plăcea să fac teatru. Din copilărie vedeam viaţa ca pe un spectacol, ca pe un film şi, în viziunea mea, se bucură de succes cei care pot juca mai bine. Eu încercam să joc rolul de lider, pentru că simţeam în mine un potenţial. De fiecare dată am încercat şi de multe ori am reuşit să mă manifest ca lider în diferite circumstanţe, în diferite ipostaze.

>> În şcoală am făcut teatru. Primul spectacol în care am jucat a fost „Răzvan şi Vidra” de B. P. Hasdeu. L-am jucat pe Răzvan: eram înalt, subţire, cu mustaţă şi smolit. Mi-a rămas în minte scena în care Răzvan se adresează Vidrei nu ca unei simple iubite, ci ca unei femei ce-i oglindeşte sufletul: „Femeie, precum pojarul se naşte dintr-o singură scânteie, aşa m-aprinde ciudata vorbă, femeie. De când pe dânsa o făcuse Dumnezeu, el nu mai face nimic mai fermecat de lucrul său.”

>> Pentru mine, familia este ceva mai mult decât mi-aş dori, ceva mai mult decât am. Ea îmi este foarte scumpă şi poate de aceea îmi iubesc copiii, de aceea îi laud. Pentru un om, cel mai scump trebuie să fie cel care iese din tine, pentru că, aşa cum te iubeşti pe tine, trebuie să iubeşti şi ceea ce a ieşit din tine, ce ai format. Şi asta este o parte a moralei sănătoase.

>> Când am perceput lumea, i-am văzut pe bunici. Părinţii au fost cei mai buni educatori pentru mine. Am avut parte de o educaţie bună, mi se spunea mereu: să nu obijduieşti pe nimeni, să nu faci rău nimănui, dacă ai să faci rău, la rău ai să ajungi, să faci bine şi dacă bine ai să faci, la bine ai să ajungi, acesta era un credo. În toată viaţa mea, foarte multă lume m-a jignit, eu m-am străduit cât mai puţin să jignesc. Simt şi ştiu că în urma acţiunilor mele au rămas oameni nedreptăţiţi, dar să mă ierte ei toţi şi Dumnezeu să mă ierte.

>> Ceea ce am făcut, nu am făcut pentru mine, dar pentru cei care mă înconjoară. Am făcut catedră nouă pentru cei 30 de oameni care lucrează acolo, pentru acei 150 de studenţi care învaţă acolo, am făcut un centru de cercetare nu pentru mine, ci pentru acei 20-30 de oameni care lucrează la acest centru de cercetare, am făcut un liceu pentru copii dotaţi, am creat un nou domeniu, chimia ecologică, pentru că am ajuns într-o situaţie când toţi vorbeau despre problemele mediului şi învinuiau chimia de toate.

>> Ca să scrii foarte mult, trebuie să citeşti foarte mult. În afara cărţilor de specialitate care-mi sunt mereu la îndemână şi pe care le citesc, îmi place să citesc poezii. Tot timpul am găsit în poezia lui Grigore Vieru filozofie. Chiar şi despre limbă, chiar şi despre mamă, el vorbea atât de simplu, dar profund, cum putea să vorbească doar un om foarte talentat. Pe Ion Druţă îl citesc cu mare drag. Citindu-l, mă văd la mine-n sat. Denumirile cărţilor scrise de Druţă nu se traduc în nicio limbă, nu ai cum să traduci „Păsările tinereţii noastre”, „Povara bunătăţii noastre” sau „Frunze de dor”. El este inedit. Un om care a scris într-o limbă ce nu poate fi tradusă mot à mot este un mare talent.

>> Nu ştiu când anume creez. Ţin minte cum am scris teza de doctor habilitat stând o lună în spital, atunci s-a creat circumstanţa. A venit muza, dar muza s-a creat din necesitate. Nu o făceam pentru că lucram şi nu dispuneam de timp. Şi, atunci, m-am izolat, iar când m-am izolat, m-am deschis. Muza nu cade din cer şi nu vine din nimic, ea vine spontan, ea vine imediat, dar este rezultatul muncii, al gândirii continue.

>> Tot timpul am fost sprijinit de femeile din viaţa mea. Bunica, mama şi soţia m-au însufleţit, mi-au adus muza, mi-au deschis multe capacităţi pe care am reuşit să le valorific. Consider că cel mai bun comportament al bărbaţilor faţă de femei este să le iubească, aşa cum o iubesc eu pe soţia mea, Maria.

>> Peste ani, voi scrie un memoriu. Am multe de spus. Am foarte multe de spus. Am să dezvălui nişte lucruri care, cred eu că pentru generaţiile viitoare, vor fi interesante şi utile. Va începe cu fraza: „Nu-mi pare rău că am trăit o viaţă”, deşi am nu puţine remuşcări.

(Text: Doina Popa. Foto: Fotoroom.md) 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+4°