VIP Magazin
18 Septembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Familia Ţvircun  fascinată de lumea poveştilor
Septembrie 2005, Nr. 17

Familia Ţvircun fascinată de lumea poveştilor

Comentează   |   Cuprins

Familia ministrului Educaţiei, Tineretului şi Sportului a răspuns printre primii la apelul UNICEF Moldova de a desfăşura Campania de colectare a cărţilor “Dăruiţi o poveste celor care n-o au”. Atât Lilia şi Victor Ţvircun, cât şi copiii lor, Alexandra, de 19 ani, studentă la Middle East Technical University de la Ankara, şi Anton, de 9 ani, elev la Liceul „Columna”, nu-şi imaginează serile fără o poveste.

Dle ministru, cum sunt copiii dvs.?

Victor Ţvircun: Alexandra e energică, are talent la studierea limbilor moderne. La acest capitol, m-a întrecut – ştie cu o limbă mai mult decât mine, adică şase. Anton e la început de cale şi sper să „înfrunte” greutăţile vieţii copilului de diplomat, care e nevoit să treacă prin diferite experimente, plecând dintr-o ţară-n alta.

Ce accente aţi pus în educaţia lor?

V. Ţ.: Să fiu sincer, prea multe eforturi de educaţie nu am depus.

Lilia Ţvircun: Nu ne-am prea jelit copiii, ştiind că viaţa nu-i va cruţa sub nici o formă. Ne-am străduit ca ei să crească buni la suflet, să reuşească în viaţă.

Alintarea şi pedeapsa... ce păreri aveţi la acest capitol?

V.Ţ: Posibil că i-am alintat, fiindcă ne-am căsătorit după 30 de ani şi copiii au apărut târziu. Consider că Lilia a făcut o faptă eroică, născându-l pe Anton la 40... Pedeapsa ca o măsură educativă trebuie să existe. În ţările orientale în care am fost, atitudinea faţă de copii este una extrem de specială - ei sunt idolatrizaţi, însă acest lucru nu-i strică. Dacă ne vom permite să înjosim copilul, el niciodată nu ne va respecta.

Ce fel de poveşti le-aţi citit Sandei şi lui Anton?

V. Ţ.: Lecturile au fost şi sunt tradiţia familiei noastre. Copiilor le citeam poveşti din toată lumea, în primul rând, cele ale lui Ion Creangă, apoi veneau poveştile ruseşti, ucrainene, maghiare. Biblioteca noastră are peste 8000 de volume, în diferite limbi.

L. Ţ.: Poveştile ocupă vreo şase poliţe în biblioteca noastră. Ele ne-au ajutat chiar şi în activitatea diplomatică. Discutând cu străinii sau rostind vreun toast, poveştile ne „inspirau”.

Care sunt poveştile voastre preferate?

Anton: ... „Madagascar”! De fapt, „Spărgătorul de nuci” şi „Harry Potter”.

Alexandra:
Nu am o poveste anume, sunt atât de multe! Important e că mi le citea tata. Îmi place foarte mult „Vrăjitorul din Oz”, cred că am citit-o de cel puţin cinci ori.

V. T.: Îmi plac poveştile lui Andersen, „Aventurile lui Niels Holgerson”.

Este lectura o parte importantă din educaţie?

V.Ţ: Copiii sunt fascinaţi de lumea poveştilor, dar e important şi contactul viu cu părinţii. Faptul că tata sau mama stă lângă copil, măcar 5-10 minute, e esenţial. Astfel, între ei se stabileşte o legătură de încredere. Cititul cărţilor ar trebui să revină în casele noastre, mai ales că acum literatura e atât de bogată. Pentru mine, poveştile poartă un sens filozofic, poţi învăţa multe din ele.
Cultura de masă a „înghesuit” cumva tradiţia de a citi în familie, inclusiv pe cea de a cumpăra o carte...


V.Ţ.: Cred că nu trebuie să ne opunem cerinţelor timpului. Mă bucură faptul că în ultimii ani a crescut cultura poligrafică – aţi observat ce cărţi minunate apar şi ce frumos sunt ilustrate. Statul ar trebui să se implice în selectarea poveştilor, să nu apară în librării cărţi ce distrug psihicul copiilor. Apoi, noi nu am valorificat rolul şi importanţa bibliotecilor. Pe timpuri, aveau loc diverse acţiuni culturale de stimulare a lecturii. Are rost să revenim la acea tradiţie. La acest capitol, un rol important revine Ministerului Educaţiei, ce ar putea contribui la organizarea Sărbătorii cărţii, a târgurilor şi expoziţiilor de carte.

L.Ţ.: Astăzi, deseori, intrând într-o casă, vezi mobilă din piele, vase scumpe, interioare ultramoderne, nu şi biblioteci. Întotdeauna sunt curioasă să răsfoiesc cărţi pe care nu le avem sau să văd ce citesc alţii. O bibliotecă e şi faţa noastră, e „aerul” cu care respirăm.

V.Ţ.: În anii ’70-’80, toţi îşi adunau acasă biblioteci bogate. Cred că e un moment pozitiv – dacă omul care a adunat o colecţie, nu a şi citit-o, atunci copiii sau nepoţii lui vor scoate neapărat o carte de pe raft.

Aţi practicat vreodată „arest la domiciliu cu cartea în mână”?

L.Ţ.: Niciodată! Pentru noi lectura e o plăcere. Dacă în familie apărea o carte interesantă, nu dormeam noaptea ca s-o citim. Când eram însărcinată, soţul mi-a citit Jerome K. Jerome.

V.Ţ.: Părinţilor le revine sarcina de a deschide ochii copiilor spre lumea cărţilor. Un copil nu are nici un motiv să nu-i placă cărţile, pline de istorii şi imagini frumoase. Citiţi-le cât mai multe poveşti şi fiica sau fiul dvs. vor descoperi gustul lecturii.

Care sunt cărţile citite cu interes în ultima perioadă?

L.Ţ.: „Codul lui Da Vinci”.

V.Ţ.: „Codul de legi ale învăţământului”. Prefer cărţile de specialitate, istorice, ultima – „Enigmele campaniilor de la Prut”.
Alexandra: „The curtain falls” de Naio Marsh. Recent mi s-a făcut cadou „Istoria artei”.

Mai aveţi un hobby comun pe care nu-l cunoaştem?
 
V. Ţ.: Ne place să cântăm, aceasta fiind o altă tradiţie preluată de la părinţi. Sunt cântece pe care le cântăm doar între rude, melodii transmise din generaţie în generaţie.

Rodica Trofimov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°