VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Eugene Lee McCord. O poveste despre un oficial american sau  cum a ajuns un vin de la Mileşti la o recepţie prezidenţială de peste ocean
Iunie 2006, Nr. 26

Eugene Lee McCord. O poveste despre un oficial american sau cum a ajuns un vin de la Mileşti la o recepţie prezidenţială de peste ocean

Comentează   |   Cuprins

Acum cinci ani

A intrat într-un magazin de pe strada centrală a acestei ţări noi şi oarecum bizară pe care abia începea să o descopere si, examinând vitrina cu vinuri, a strigat uşor exaltat: “Vreau acest vin rusesc! Îl cunosc de mulţi ani şi îmi place.” Moldoveanul care-l însoţea mai nu a scăpat servieta din mâini.  “Ce vin rusesc? E vin de-al nostru, moldovenesc, de la mama lui.” Oarecum jenat, americanul venit pentru prima oară în Moldova a realizat brusc că toate închipuirile lui despre Rusia se răsturnau aici, în magazinul ăsta dintr-o capitală a unui stat nou-nouţ, abia desprins de Uniunea Sovietică. Marile confuzii abia începeau să iasă la iveală: cei pe care-i ştia de ruşi nu erau de fapt ruşi, vinul care i-a plăcut tot timpul şi pe care-l considera rusesc, nu era rusesc…

Unde naiba e ţara asta?

Acum, în restaurantul lui Călin Vieru, dl McCord  îşi aminteşte că nimeni, sorry, aproape nimeni, nu ştia de Moldova atunci când a venit la o recepţie dată în Atlanta, Georgia, SUA, cu un vin de Mileştii Mici. Cum vinul nu era de lăsat pe fundul paharului, a venit şi întrebarea: unde naiba e ţara asta? El ştia că este un vin produs doar în perioada sovietică şi nicidecum cunoscut ca un produs moldovenesc.

Allow me to introduce…

Scuze că nu am făcut din start prezentările. Protagonistul acestui articol este o persoană foarte importantă. Se numeşte Eugene Lee McCord, om de afaceri american, reprezentant al Departamentului de transporturi al statului Georgia, SUA şi un foarte bun prieten şi consilier personal al lui Jimmy Carter, cel de-al treizeci şi nouălea preşedinte american. Mentorul său este Bert Lance, bancher, politician şi consilier personal al Preşedintelui Carter.  

“Am 66 de ani. Sunt căsătorit de 44 de ani. Soţia mea,  Billie Davis McCord, este stră-stră- strănepoata lui Jefferson Davis, Preşedinte al Statelor Confederale ale Americii, din timpul războiului civil din America. Dl McCord este un sudist convins şi un gentelmen al Sudului. Sunt entuziast, optimist, o personalitate motivată. Săgetător. I am aggressive…Vreau să stimulez un suport financiar către Moldova. De ce? Pentru că îmi place totul aici. Simt o obligaţie personală faţă de ţara voastră poate şi pentru că am descoperit-o atât de târziu, abia cinci ani în urmă”. Ca să recupereze parcă timpul pierdut, dl McCord este a douăzeci şi cincia oară la Chişinău (în cinci ani !!!). Paşaportul său este plin cu vize moldoveneşti. Este   însoţit de Eduard Ţurcanu, partenerul său de afaceri în mai multe companii.

Parteneri la bucătărie

A cunoscut mai mulţi moldoveni şi români la o recepţie dată în statul Atlanta pentru principesele Margareta şi Sofia ale României. Peste alte câteva luni, a fost invitat să prezinte mecanismul de business american pentru o delegaţie din aceeaşi zonă. I-a invitat pe câţiva membri ai grupului la o cină şi, din reacţia lor la nota de plată de 800 de dolari adusă de chelner, a înţeles că vin dintr-o ţară foarte săracă. “Am realizat că Moldova e un loc unde aş putea face ceva. Am înţeles că aici este multă muncă şi foarte puţini bani. Am fost atât de impresionat, încât am creat într-un timp incredibil de scurt Centrul de Business Moldova-Georgia-USA. Şi am zburat la Chişinău. Aşa a început legătura mea de natură emoţională cu Moldova”.

Două săptămâni mai târziu îl întâlneşte pe Eduard Ţurcanu, care urma să-i devină partener în toată afacerea sa practico-sentimentală legată de acest popor straniu care munceşte pe gratis. Au devenit parteneri in the kitchen, adică în bucătărie, precizează Eduard, care atunci, in the kitchen, era la zero cu engleza. “Exact ca Nixon cu Hruşciov, râde acum dl McCord. De la memorabila întâlnire cu vin şi cafea, simţim că reprezentăm oameni şi interese de stat şi că eu introduc Moldova în lumea mea.”

Şampanie, vă rog

Se opreşte de povestit. Îi sună mobilul. Expresia feţei devine serioasă, apoi gravă, apoi faţa i se destinde într-un zâmbet radios. “Champaigne! », le strigă chelnerilor din Pani Pit. Are motive să ceară şampanie. După îndelungate eforturi ale interlocutorului nostru de a stabili nişte poduri pe anumite segmente între lumea noastră şi lumea lui, preşedintele Vladimir Voronin tocmai şi-a dat acordul pentru vizita oficială a preşedintelui Jimmy Carter la zilele vinului care se vor desfăşura în octombrie. Ex-preşedintele urmează să vadă şi infinitele beciuri pentru care  Mileştii-Mici au intrat în Cartea Recordurilor. Ce mai emoţii şi pe capul dlui Mihai Măciucă! Chiar dacă a întârziat cu exact 25 de ani (Jimmy Carter şi-a încheiat mandatul prezidenţial în ‘81), suntem onoraţi  de vizita unui şef de stat de asemenea calibru. Totuşi, nu bem şampanie. Ziua de muncă abia a început şi nu putem risca să devenim excesiv de veseli de draga dimineaţă. Dl McCord revine la “descoperirea Moldovei”. “Iniţial, m-a speriat incapacitatea de a comunica cu cei de aici – atunci nu ştiam (şi nu ştiu nici acum) nici româna, nici rusa”.  Crede că ăsta e cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui înrăit în ale comunicării, unui mare consumator de dialoguri şi discuţii elevate despre geopolitică, sisteme politice, politică locală  şi …vinuri moldoveneşti. Dar cea mai mare problemă e engleza britanică a moldovenilor. Ea este diferită în limbajul de afaceri.  

Ce a mers la ruşi, nu merge şi la americani

În cei cinci ani petrecuţi între două aeroporturi – cel de la Chişinău şi unul din SUA, s-a ocupat de analize, întâlniri cu persoane politice, de business, a analizat influenţa URSS asupra Moldovei şi businessului autohton. “Am constatat un lucru  - URSS a dat totul şi a luat totul. Moldova a obţinut o identitate proprie abia când a fost declarată republică. Dar rămâne în continuare un stat sărac din cauza lipsei de oportunităţi şi a faptului că nimeni nu ştie de Moldova. Prima întrebare care mi s-a pus în SUA a fost, v-am mai spus: Unde naiba e ţara asta? Din păcate, Moldova mai e încă un client al Rusiei şi cred că Rusia nu pune doi bani pe produsele modoveneşti pentru că nu are nevoie de ele.”

Şi dacă nu au ruşii nevoie de munca ţăranilor moldoveni, să aibă americanii nevoie de ea? “Absolutely, îmi confirmă Eugene Lee McCord. Avem nevoie şi de vinuri, şi de produse agricole, pentru că sunt naturale, organice, sănătoase. Cu o singură condiţie - calitatea pe care au acceptat-o ruşii, nu ar putea fi acceptată de occident. Americanii sunt nişte cinici, nişte consumatori ai naibii de dificili - ei trebuie să cunoască conţinutul, definiţia. La ce e bun să consumi cutare sau cutare produs.

Mileştii Mici – the best

De patru ani, “Wines of Moldova”  lucrează cu Mileştii Mici pentru a pregăti exportul vinului în SUA. “Moldova are şapte zone istorice pentru producerea de vin, recunoscute de experţi din toată lumea, îmi spune dl McCord. În URSS nu se consuma însă decât vin alb sau roşu. Nimeni nu a vrut să descopere mai mult. Noi sperăm să reuşim să lucrăm la volume mari şi de asemenea asupra calităţii. Vom găsi o soluţie şi la capitolul investiţii, ca vinurile să poată fi competitive pe piaţa americană. Va fi greu, dar nu foarte greu. Mileştii Mici e cea mai bună întreprindere din Moldova şi e avantajos pentru că e de stat şi putem avea încredere, adică ne legăm cu un partener serios”.

Ceva straniu în Moldova?

„Nimic. Doar urmările regimului sovietic. Să ştiţi că grija mea pentru oamenii din Moldova vine dintr-un sentiment personal – femeile sunt frumoase şi inteligente. Mă bucur pentru femeile şi bărbaţii educaţi şi deştepţi din Moldova. Cred că Moldova a fost un partener de încredere pentru URSS în învăţământ, industrie şi resurse. Dar moldovenii nu au multă experienţă în exterior în afară de relaţiile normale şi curente cu Rusia şi ţările din spaţiul ex-sovietic. Asta e problema lor. Ei trebuie să înveţe şi să dezvolte practicile de business europene şi americane pentru ca viitorul Moldovei să crească şi să aibă beneficii economice din resursele sale.”

Rămâne să aşteptăm toamna. Şi sărbătoarea vinului. Şi înalţi oaspeţi americani. Ca să vedem cu ochii noştri finalul unei pasiuni pe care o face  o ţară mică pentru o ţară mare... Sau invers.

Text de Rodica Ciorănică
Foto de Roman Canţîr
Locaţie: Restaurantul Pani Pit

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°