VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Echipa Medpark: Diana Manea
Martie 2016, Nr. 138

Echipa Medpark: Diana Manea

Comentează   |   Cuprins

Medic terapeut, cardiolog, categoria superioară, d.ş.m., conf.univ. Misiunea sa este de a diagnostica şi trata bolile interne. O face de mai bine de 23 de ani, depistând şi cele mai ascunse maladii, iar experienţa sa o împărtăşeşte generaţiilor noi de medici, fiind lector universitar.

Importanţa centrului consultativ este indiscutabilă. Într-o instituţie cu un profil chirurgical performant, este imposibil să nu existe un astfel de departament. Pentru că este tratat pacientul, şi nu boala. Pentru fiecare pacient există o conduită aparte şi toate semnele lui sunt interpretate ca un tot întreg. Acel departament care face această legătură, care face un diagnostic când nu este clară situaţia pacientului, este Departamentul medicină internă. Într-adevăr am reuşit, pentru marea majoritate a pacienţilor, să găsim cauza, să stabilim diagnosticul şi să indicăm tratamentul corect, ca să-i vedem pe toţi cu zâmbetul pe buze, cu dorinţă de viaţă şi cu o calitate a vieţii mult mai înaltă decât până a se adresa la noi.

 

 

Centrul Consultativ

Asigură asistenţă medicală primară şi continuă în peste 40 de domenii mediale, investigaţii, servicii de laborator şi radiologie. Pe parcursul celor 5 ani de activitate, echipa acestui centru a oferit peste 200.000 de consultaţii medicale specializate.  

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°