VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Dumitru Diacov. Cu cărţile pe faţă
Octombrie 2005, Nr. 18

Dumitru Diacov. Cu cărţile pe faţă

Comentează   |   Cuprins

Important? Da. Este şef de partid şi lider de fracţiune parlamentară. Influent? Atât cât poate fi influent într-o opoziţie care implică dialogul cu puterea, dar exclude participarea la guvernare. Controversat? Sigur. Altfel nu s-ar afla atâta în gura presei. Abil? Hhhm… se descurcă onorabil cu întrebările pe care noi le numim incomode. Grizonat? Pentru el, anii de politică activă nu au fost chiar un alint. Bogat? Ironizează pe seama colegilor care promit să-şi petreacă vacanţele printre alegătorii de la ţară şi declară că locuiesc în apartamente de 40 de mii de lei. Proprietăţi? Are două apartamente, la Chişinău şi Moscova, un ziar care nu-i aduce venituri şi un Mercedes, ca toată lumea bună.

Singuratici pe harta Europei

Cum aţi caracteriza etapa politică pe care o traversăm şi care este dispoziţia Dvs. politică?

Pe fundalul declaraţiilor foarte pozitive şi proeuropene, viaţa reală nu se deosebeşte prea mult de perioadele precedente. Moldova nu figurează pe agenda politică activă a structurilor europene, nefiind, de fapt, prezentă nici în vizorul activ al SUA sau Federaţiei Ruse, nici în cel al României. Până la urmă, după o analiză profundă, observăm că suntem foarte singuratici pe harta Europei. Foarte puţină lume înţelege ce vrem şi foarte puţini sunt gata să ne sprijine.
Dispoziţia mea este conformă acestei înţelegeri a realităţii. Ţara îşi epuizează eforturile în intenţii, aspirăm spre Europa, dar, în realitate, facem foarte puţin ca să reducem din distanţa care ne desparte.

Scrutinele electorale arată că aveţi un electorat stabil, dar există şi multă lume care nu-l iubeşte pe Dumitru Diacov. Cum v-aţi caracteriza de la o parte?


Este greu să vorbeşti despre sine. Presupun că sunt un om cu calităţi, dar şi cu neajunsuri. Un lucru pe care pot să-l spun în interviu, în faţa lui Dumnezeu, la biserică, în faţa familiei şi a nepoţilor, este că nu am făcut măgării. Nu am folosit funcţiile deţinute în interes personal. Nu am pus niciodată un leu străin în buzunar, fie de la stat, fie de la oamenii de afaceri. Realizez faptul că unii nu mă au la inimă, dar, mă rog, nu sunt o domnişoară care să placă tuturor. Vreau ca oamenii să mă înţeleagă. Şi vă asigur: cei care gândesc şi analizează sunt de acord cu mine şi PD. Dar nu şi cei care reprezintă alte partide. Aici deja este vorba de interese. Vă spun sincer: mă bucur că Partidul Democrat se menţine pe poziţii sănătoase şi în topul preferinţelor electoratului. PD e unul din puţinele partide care se poate mândri cu asemenea performanţe, pe fundalul celor care se chinuie ani în şir să intre în topuri, în schimb sunt extrem de gălăgioşi şi agresivi.

Aţi sesizat anumite schimbări după realegerea şefului statului?

Desigur, sesizez ceea ce sesizează toată lumea - că există o încercare de a uni eforturile mai multor grupări politice pentru a soluţiona probleme importante ale ţării. Sigur că această colaborare are părţi pozitive, dar şi negative. Se creează impresia că guvernarea are nevoie de conlucrare cu opoziţia numai atunci când ea are nevoie. Sper că această înţelegere destul de eronată din partea guvernanţilor se va schimba şi colaborarea politică va ajunge una de fiecare zi, adică ceea ce propunem să fie luat în seamă şi de partidul puterii.

Deşi aţi declarat contrariul, toată lumea a fost sigură că o să participaţi la realegerea actualului şef al statului. De ce nu aţi încercat să fiţi imprevizibil?

În primul rând, alternativa nealegerii dlui Voronin era haosul. Cu cât mai reală devenea această posibilitate, cu atât mai clar era că trebuie să luăm o decizie, indiferent de ne place sau nu. Asta nu înseamnă că ne-am asumat şi responsabilitatea guvernării. Pe de altă parte, noi nu am spus niciodată că nu vom vota actualul preşedinte, aşa cum a spus dl Roşca. Dar Roşca a mers primul la înţelegeri şi Diacov a fost ultimul care a luat această decizie doar pentru a menţine o stare de echilibru în R. Moldova şi pentru a influenţa deciziile puterii. Din această cauză, am şi înaintat preşedintelui cele 16 condiţii care sunt foarte importante pentru evoluţia democrată a statului.

Sunteţi sigur că aceste condiţii vor fi respectate?

Desigur, există multe motive de îngrijorare, dar finalul sesiunii trecute a demonstrat că, în principiu, comuniştii au trecut prin încercări foarte serioase de a face compromisuri. Această realizare este mai importantă decât confortul meu personal.

Deci, nu a existat alt târg între Dumitru Diacov şi Vladimir Voronin?

Nu. Absolut. Nu am negociat funcţii, beneficii, nu am negociat coparticipare la guvernare.

Colegii Dvs. de partid nu s-au supărat că nu aţi negociat?

Unii dintre ei şi-au dorit, poate, câte ceva.

Totuşi, lumea remarcă că nu aţi  fost niciodată  prea departe de dl Voronin. Cât de aproape sunteţi acum de putere?

Dar cine stabileşte de cine trebuie să fiu eu aproape şi de cine trebuie să mă ţin mai departe?! Ani de zile, am fost foarte aproape de Snegur, Lucinschi şi Voronin. Şi acum, când ne întâlnim, ne salutăm şi vorbim omeneşte. Însă au existat şi divergenţe de ordin politic între noi. Niciodată nu m-am ferit să spun lucrurilor pe nume. Inclusiv dlui Voronin. Chiar şi astăzi, când el este atotputernic.

O personalitate politică importantă din Germania mă întreba de ce, în 1998, am făcut coaliţie cu PPCD, şi de ce nu am făcut atunci coaliţie cu comuniştii. Cum, domnule, mă miram eu, să facem coaliţie cu comuniştii?! Păi voi, îmi explica el,  fiind un partid de centru-stânga, sunteţi mai aproape de comunişti decât de creştin-democraţi. În principiu, avea dreptate. Stânga moderată, centristă în majoritatea ţărilor a colaborat cu extrema stângă. Astăzi, nici în Franţa, nici în Italia nu mai sunt comunişti, există o stângă normală, europeană. Eu, aşa cum am discutat cu Voronin acum cinci ani, aşa discut şi astăzi. Dacă sunt aproape de el, nu înseamnă că aceste discuţii sunt pline de consens. Eu reprezint un partid moderat, modern şi proeuropean în esenţă, şi niciodată nu uit acest lucru. Moldova are nevoie de conlucrare, nu de baricade şi de luptă politică cu orice preţ. În mod sigur, aceste colaborări trebuie să fie publice, transparente, în vizorul analiştilor politici. Atunci mulţi vor vedea că Diacov e unul din puţinii politicieni sinceri şi responsabili.

Cum stau lucrurile în Partidul Democrat? Există tensiuni sau sunt doar zvonuri?

Din punctul meu de vedere, nu există, dar formaţiunea este un organism viu, e constituită din numeroşi oameni şi aceştia sunt foarte diferiţi. Uşa partidului nostru a fost întotdeauna deschisă, în ambele sensuri. Cei care nu se înscriu în linia partidului sunt liberi să plece, dar pleacă numai cei care caută fotolii mai comode.

Cum se direcţionează fluxurile financiare către un partid politic?

„Fluxuri financiare” e o expresie prea serioasă pentru situaţia de astăzi a PD. Trăim  într-o ţară în care oamenii de afaceri îţi dau bani doar dacă au un interes concret. Moldova nu e Rusia şi nici România, unde se fac donaţii partidelor din simpatie sau din interesul de a menţine o anumită atmosferă politică, aşa cum se fac donaţii şi pentru presa liberă, pentru a menţine un curent de cultură. Noi avem câţiva oameni - putem să-i numărăm pe degetele unei singure mâini – care, din când în când, ne sprijină. Iar partidul nici nu are mari cheltuieli.

De ce nu a mers relaţia Dvs. cu Serafim Urechean?

Urechean întotdeuna s-a erijat într-un politician de dreapta, dar, în realitate, puţin ţine cont de doctrine şi ideologii. De multe ori l-am rugat să-şi asume responsabilitatea de lider al unui bloc politic din care fac parte partide de diferite orientări. Nu şi-a dorit acest lucru. Sau nu a fost în stare să stăpânească acel conglomerat. Întotdeauna a apărat interesele unui grup restrâns de oameni, cu viziuni radicale, care au avut un comportament foarte agresiv faţă de PD. Această stare de spirit nu a putut fi suportată. Am înţeles că plecarea noastră ar putea consolida BMD. Faptul că nu s-a întâmplat acest lucru şi blocul se demolează în continuare, este proba ideii că am procedat corect cu această retragere.

Nu vă tentează o revenire la dragostea dintâi – jurnalismul?

Fac jurnalistică în fiecare zi. Prin promovarea ideilor împărtăşite de PD.

Pentru că m-am născut în Siberia, am descoperit Patria abia la cinci ani

Ziceaţi cândva că cei şapte ani de acasă au fost nişte ani fericiţi. Cum au fost, în detalii?

Copilăria întotdeauna este frumoasă, chiar dacă e foarte săracă. Eram în familie cinci copii, la cinci ani am revenit acasă din Siberia, unde m-am născut. Atunci am descoperit patria, rudele, buneii, iar peste un an am plecat în clasa întâi.

Jumătate de an nu am fost înscris în catalog, veneam ca liber ascultător şi eram mereu pus în situaţia să demonstrez că sunt egal cu cei mai mari cu un an-doi decât mine. Când am rămas fără mamă, eram student şi responsabilitatea a trecut pe umerii surorilor mai mici. Nu am mai putut conta pe un sprijin de acasă. Dar după universitate, am încercat să le sprijin eu. Din cele 500 de ruble câştigate la nuntă, 450 le-am lăsat familiei, să acopere datoriile. La Chişinău nu aveam nici o rudă, nici un cunoscut, aşa că tot ce am construit, am construit singuri, cu Tatiana.

Într-un fel, Tatiana a fost norocul Dvs.?

Ea era legătura mea cu studenţia, cu tinereţea mea de la Minsk. M-a ajutat să suport perioada foarte grea în care nu mă puteam acomoda la Chişinău. Deseori, mă trezeam cu gândul să mă întorc la Minsk. Dar nu
m-am întors. Am stat aproape 11 ani la cămin, acolo ni s-au născut fetele, iar primul apartament l-am primit abia în 1984, fiind corespondent la „Komsomoliskaia pravda”. Dacă nu-l primeam atunci, cine ştie cum ar fi evoluat lucrurile. Mulţi colegi au rămas până azi în acelaşi cămin, fără comodităţi şi fără spaţiu.

Cum sunt fetele Dumneavoastră?

Sunt foarte mulţumit că sunt nişte fete educate. Dau bună ziua la oameni, ştiu să răspundă, nu au încercat niciodată să se folosească de poziţia părinţilor – e drept că nu am discutat niciodată politică în familie.

Care dintre nepoţi vă seamănă?

Nu e neapărat să-mi semene la înfăţişare. E important să mă cunoască în calitate de bunel şi încerc să găsesc mai mult timp pentru ei decât am găsit pentru copiii mei.

Cu ginerii cum vă împăcaţi – vă place să fumaţi cu ei şi să beţi cafele sau îi mai chemaţi la covor?

Ginerii mei sunt foarte departe de grijile şi preocupările mele. Ne întâlnim, cam rar poate, şi ei preferă să nu se amestece în treburile socrului.

Ca să revenim la ceea cu ce am început, cum credeţi că va fi această toamnă politică pentru Dvs.?

Din păcate, cred, una încă destul de zbuciumată. Fiecare revine cu ideea de a clarifica lucrurile până la capăt. Şi Voronin, şi Urechean, şi Roşca, şi Diacov. În ce măsură vom fi în stare să realizăm ceea ce am declarat?! Vom putea influenţa spre bine viaţa reală a oamenilor sau nu?! Va ţine cont partidul de guvernământ de propunerile noastre sau va încerca să folosească opoziţia drept fundal democratic?! Când Moldova va trece de la declaraţii la fapte reale?!

Realizarea Planului de acţiuni Uniunea Europeană – R. Moldova este limitată în timp. Peste doi ani trebuie să raportăm despre îndeplinirea obligaţiunilor asumate. Este un volum colosal de muncă şi pentru realizarea lui ţara are nevoie nu numai de stabilitate, dar şi de o anumită atmosferă de încredere reciprocă, de sinceritatea relaţiilor între guvernare şi opoziţie, între putere şi societatea civilă. În sesiunea trecută, am făcut abia un prim pas în această direcţie. Noul sezon politic ne va arăta cum vor evolua lucrurile pe viitor!  

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău