VIP Magazin
15 Decembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici
Mai 2012, Nr. 97

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici

Comentează   |   Cuprins

Anul 2012 a fost declarat de Parlament anul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. În acest an se împlinesc 20 de ani de la trecerea în eternitate a legendarului cuplu, supranumit şi Două inimi gemene.

În anii mişcării de renaştere naţională, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au fost simbolurile românismului şi ale revenirii la valorile naţionale.Din 2003, se organizează Festivalul-concurs internaţional de muzică uşoară „Două inimi gemene” in memoriam Doina şi Ion Aldea-Teodorovici.

Ion Aldea-Teodorovici
compozitor, interpret (1954-1992)
Data, locul naşterii: 7 aprilie 1954, or. Leova
Studii: Şcoala-Internat de Muzică „Şt. Neaga”, Colegiul de Muzică din Tiraspol, Institutul de Arte (1987)
Experienţă: saxofonist în formaţia „Contemporanul”, conducător al formaţiei „DiATe”, conducător artistic la Teatrul „M. Eminescu”
Creaţie: peste 300 de cântece patriotice, lirice, pentru copii şi muzică pentru filme („Iona”, „Disidentul”, „Ce te legeni, codrule”). Piese de teatru: „Fântâna Anghelinei” (A. Burac), „Dragă consăteanule” (Gh. Malarciuc), „Abecedarul”, „Tata”, „Pomul vieţii” (toate de D. Matcovschi). A scris muzică instrumentală, simfonică, „Rapsodie”, variaţii pentru pian, cvintet pentru coarde, muzică pentru copii..
Distincţii: Laureat al Premiului „Boris Glavan”; al Festivalului al XII-lea al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova; Artist Emerit al R. Moldova, decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii” (1993).

Doina Aldea-Teodorovici
interpretă (1958-1992)
Data, locul naşterii: 15 noiembrie 1958, or. Chişinău
Studii: Şcoala nr. 1 Româno-Franceză din Chişinău (1975), Facultatea de Filologie, Universitatea de Stat (1980)
Experienţă: profesoară de folclor, literatura moldovenească veche şi universală la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” şi Institutul de Arte. Din 1982 – interpretă de muzică uşoară.
Interese: a studiat pianul de la şase ani. Dansatoare (amatoare)în Ansamblul de dansuri populare „Moldoveneasca” (turnee în URSS, Germania, Mongolia, Alger, Cuba, Iugoslavia). Traduce la Studioul „Moldova-Film” din limba rusă în română.   
Distincţii: Artistă Emerită a R. Moldova, decorată post-mortem cu „Ordinul Republicii” (1993).

Ei au ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul

Cum ar fi fost această primăvară pentru ei doi, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici? Primăvara lui 2012, în care am sărbătorit Ziua Drapelului Naţional, iar cântecul lor „Trei culori” a răsunat din toate difuzoarele ţării. Primăvara în care omenirea vorbeşte de încălzirea globală, crize financiare şi trenduri în muzica comercială. Primăvara din anul în care băiatul lor, Cristi, va împlini 30 de ani. Primăvara unui Chişinău cu multă publicitate în limba rusă şi a unei Moldove din care a plecat jumătate de populaţie. Ce ar fi zis ei oare?...

Am crescut cu cântecele lor. Am plâns, ne-am revoltat, am sperat şi am visat. Am mers după ei, după Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, şi după poeţii care au avut curajul să lupte cu sistemul sovietic prin tăişul cuvântului în anii de renaştere naţională, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Hadârcă, Simion Ghimpu. Prin sinceritatea şi curajul lor, au dăruit moldovenilor sentimentul de libertate şi demnitate naţională, devenind ei doi, la rândul lor, două mari simboluri ale anilor ’90. Tandemul lor de creaţie, Ion – un compozitor plin de har, Doina – o interpretă cu un timbru deosebit, a dăruit istoriei noastre zeci de melodii cu caracter patriotic şi cântece lirice de dragoste, compozitorul semnând muzica la peste 300 de piese, inclusiv muzică de film, simfonică, de teatru şi pentru copii. Este absolut mirifică imaginea duetului Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Au fost mereu împreună: pe scenă, în cântec, în visele şi succesele lor. Până şi în clipa morţii...

În anul proclamat Anul Doinei şi al lui Ion Aldea-Teodorovici, când se împlinesc 20 de ani de la trecerea în nefiinţă a celor doi mari artişti, „VIP magazin”  şi compania „Moldcell” şi-au propus să le aducă un omagiu prin această istorie a vieţii lor şi o selecţie de melodii de pe discul ataşat revistei.

Ion, „geniul lui tăticu”
-a născut pe malul Prutului, la Leova, în familia lui Cristofor Teodorovici şi a Mariei Aldea. Tatăl mai avusese două căsătorii, din care îi avea pe Adrian şi Igor. Cu Maria Aldea, Dumnezeu i-a dăruit încă doi bravi fii – Petre şi Ion. Până la 1940, Cristofor Teodorovici fusese implicat în mişcarea de stânga, ceea ce i-a adus condamnarea la moarte. Cu doar câteva clipe înainte de a fi executat prin împuşcare, a fost salvat de un neamţ, îşi amintea fratele Adrian. Pedeapsa capitală i-a fost schimbată cu închisoare pe viaţă, dar este eliberat odată cu sosirea armatei române în Basarabia. După cum îşi aminteşte Ştefan Petrache, bunul prieten al lui Ion Aldea-Teodorovici, tatăl lor era un intelectual de viţă sârbească, de acolo şi se trage numele de „Teodorovici”, foarte omenos, cuminte şi tare iute în acelaşi timp. La Chişinău, tatăl lui Ion este dascăl la Sobor şi la Biserica „Sfânta Vineri”, dar este constrâns să renunţe la dăscălie în favoarea artei şi devine profesor de muzică (a predat muzica la şcoală şi a dirijat corul din Leova). În timpul detenţiei sale îi murise de necaz prima soţie, de cea de-a doua a divorţat, căsătorindu-se cu Maria Aldea – moaşă iscusită care, în timpul războiului, a fost şi chirurg.

Laşterea lui Ion sau Ionel, cum îi spuneau toţi, a adus o mare bucurie în familie. I-au dat numele în cinstea bunicului pe linie paternă. Şi tot ce se făcea la casă, Cristofor Teodorovici  făcea de dragul lui Ion, pe care îl iubea nespus de mult şi în care avea o nădejde mare, dezmierdându-l „geniul lui tăticu”.

La cinci ani, Ion a început să studieze vioara şi pianul. Tatăl Cristofor a reuşit să le transmită băieţilor săi împătimirea pentru cântec, dragostea pentru adevăr şi dreptate. De fapt, Ion a fost evlavios ca tata şi cu un suflet mare şi bun, în care putea să încapă un univers întreg. Tot tata a sădit în sufletul lui Ionel dragostea pentru folclorul românesc. I-a părăsit când Ion avea zece ani. Şi se prea poate că multe lucruri nu a reuşit să le spună fiilor săi. Mama Maria a trebuit să muncească din greu pentru a-şi creşte feciorii. Avea şi ea o voce deosebită, ştia multe cântece şi rugăciuni.

În adolescenţă a avut noroc de o prietenie deosebită cu Ştefan Petrache, care de o vârstă cu Petre, fratele mai mare al lui Ion şi cu care învăţa împreună. Prin 1964, Petre l-a invitat pe Ştefan în vacanţă la Leova. Aşa a făcut cunoştinţă cu familia Teodorovici şi cu tanti Nătăliţa, sora mamei băieţilor, care îl considera pe Ştefan drept băiatul ei. Relaţiile din familie erau atât de simple, nostime şi foarte frumoase, încât el le spunea Nătăliţa şi Maricica. Ştefan tot timpul îi lua apărarea lui Ion când era necăjit de fraţii mai mari… În fiecare vară se întâlnea cu Ionel, el cânta la pian… Peste câţiva ani aveau să cânte împreună în formaţia „Contemporanul”. După moartea soţului său, mama Maria l-a adus pe Ion la Şcoala de Muzică „Eugeniu Coca”. A fost admis, deşi nu oricare putea învăţa la Chişinău. Viaţa l-a maturizat prea repede. Nu absolveşte „Coca”, pentru că se transferă la Colegiul de Muzică din Tiraspol, unde învaţă clarinetul şi saxofonul, compune primele melodii şi pe care îl absolveşte în 1973. În acelaşi an pleacă la armată.

Armata, Sofia Rotaru şi „Crede-mă, iubire, crede-mă”
După absolvirea şcolii de la Tiraspol, Ion este înrolat în armata sovietică, în Zaporojie, Ucraina. Deşi puteau să-l înroleze la fanfară, aşa cum se proceda cu toţi muzicanţii profesionişti, Ion a fost „repartizat” la artilerie. Şi asta pentru că era moldovean. A fost un an cumplit. Pentru că se opunea procedeelor barbare de distrugere a personalităţii, îndeosebi a moldovenilor, a fost bătut foarte tare. A stat în spital două săptămâni, apoi a fost trimis în aplicaţie de patru ori în Siberia. Peste un an, comandantul general al unităţii în care Ion îşi făcea serviciul militar i-a auzit numele la radio. Sofia Rotaru, înainte de a cânta piesa „Crede-mă, iubire, crede-mă”, le-a amintit ascultătorilor că autorul acesteia, tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici, face armata în Zaporojie. Imediat cum a auzit acest lucru, comandantul l-a chemat şi l-a întrebat dacă poate să facă un jazz-band. Aşa a scăpat Ion de „katiuşa” şi de batjocura „dedovşinei”.

În 1975 se angajează în formaţia „Contemporanul”, condusă de Mihai Dolgan, unde era saxofonist, compozitor şi solist. Devine coleg şi prieten cu Petru Mălai, Igor Bolboceanu, Alexandru Cazacu, Ştefan Petrache. A cântat până în 1981 în „Contemporanul”, când a intrat la conservator, clasa de compoziţie şi pedagogie. Decisese să ia cariera pe cont propriu şi să-şi creeze propria formaţie. Îşi ia nume dublu (Aldea - familia de fată a mamei), pentru a nu fi confundat cu fratele său Petre, şi el un compozitor talentat, foarte cunoscut la acel moment.

Doina, crăiasa din poveşti
fost o fată deosebită. Ascultătoare, sârguincioasă, exemplară. Doiniţa. Doar cei care nu o cunoşteau îndeaproape îi spuneau Doina. Ochii ei mari privesc cu interes din fotografiile de grădiniţă, din albumele de la şcoală. S-a născut în familia lui Gheorghe şi a Eugeniei Marin. Mama ei a fost profesoară şi director-adjunct la Şcoala nr. 1 din Chişinău, astăzi Liceul „Gh. Asachi”, tata – adjunct la Departamentului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi. În casa lor se aduna mereu crema intelectualităţii moldoveneşti, iar prietenele Doinei deveniseră cu timpul Victoria Marinat şi fiicele lui Pavel Boţu.

Fata de oraş îşi petrecerea verile la ţară, la sud, în Baurci-Moldovenesc, de unde este de baştină Eugenia Marin. Îşi însemna cu roşu în calendar ziua în care trebuia să plece la bunici. 25 mai. Era cea mai fericită! Acolo, în mijlocul verişorilor şi prietenilor de mahala, organiza concerte în faţa unui public select – rudele şi toţi vecinii de prin împrejurimi. Lumea venea la concert cu propriile scăunele, fiind anunţaţi din timp despre ora reprezentaţiei. Îndrăgostită de artă, a devenit cu timpul o dansatoare aproape profesionistă, înscriindu-se în Ansamblul de dansuri populare „Moldoveneasca”, cu care a cutreierat multe ţări. Nu aveai cum să nu o remarci pe această şatenă înaltă, cu o siluetă perfectă, cu ochii mari şi expresivi şi care vorbea o română impecabilă!
i mai plăcea să citească, acasă având o impresionantă bibliotecă de literatura universală şi română, ascunsă pe cel de-al „treilea” raft. Impresionată de energia şi fanteziile lui Peppi Ciorap Lung, a decis să le facă o surpriză părinţilor, pregătind prima sa prăjitură – „utopliniki” se numea. Speriaţi de fumul de pe scară, unde locuia un Ivasik mereu pus pe experimente de tot felul, soţii Marin nici n-au bănuit că fumul venea din apartamentul lor, şi nu al vecinilor. Prăjitura a ieşit minunată, doar că era un pic arsă… Altădată, avea şase ani, îmbrăcată într-o rochie de-a mamei şi cu broboadă pe cap, s-a apucat să facă ordine în casă, cu preaviz pe uşa de la intrare: „Vă rog să vă ştergeţi picioarele, am făcut ordine”.

La facultatea de filologie de la Universitatea de Stat din Moldova, Doina Marin era una dintre cele mai elegante şi exemplare studente. După absolvire, a fost repartizată la Institutul Pedagogic „Ion Creangă”, unde a predat literatura veche moldovenească, folclorul şi literatura universală. Mulţi dintre studenţii ei îşi amintesc cu multă căldură de lecţiile deosebite ale Doinei Gheorghevna. Se simţea în largul ei în faţa auditoriului şi-i plăcea la nebunie ceea ce făcea. Se prea poate că marea ei dăruire de sine a deranjat pe cineva, aşa că la un 1 septembrie nu s-a regăsit în orarul facultăţii, deşi de la decanat a fost asigurată că va avea ore. Nimeni nu o prevenise că trebuia să depună cerere. Studenţii s-au revoltat, au protestat chiar, însă Doina nu s-a mai întors la facultate. Plângea de fiecare dată când trecea pe lângă institut. Nu ştia că, peste ani, avea să adune alte şi alte dureri…

Prima întâlnire
ând s-au cunoscut, Ion avea scris numai „Seară albastră”. Era suficient de celebru, făcea deja parte din „Contemporanul”. Au făcut cunoştinţă la o îngheţată în faţa Catedralei. Ion era cu Petru Mălai, iar Doina – cu Victoria Ciornei. Rafinamentul Doinei, frumuseţea şi eleganţa distinctă l-au frapat din primele clipe pe Ion. După ce s-au căsătorit, au celebrat în fiecare an ziua întâlnirii lor. Îşi cumpărau câte o îngheţată şi o savurau pe o bancă din parcul central.

Au avut o relaţie de iubire în jur de cinci ani. Despre aşa cupluri se spune că sunt suflete-pereche. Ea i-a apreciat imediat talentul şi îi spunea maică-sii: „E un titan al muzicii. Ai să vezi”. Doina crescuse în mijlocul cărţilor şi albumelor de artă, într-o casă plină de intelectuali, scriitori, compozitori, cântăreţi, savanţi, medici, unde se aduna floarea intelectualităţii republicii, iar Ion… cu viaţa lui zbuciumată, cu ani trăiţi în cămine şi şcoli-internat, a crescut mai mult singur. Şi când mai venea acasă la Doina şi povestea lucruri „înfiorătoare” despre lumea care venea din Siberia cu mulţi bani şi înşira mese lungi la restaurante, cheltuindu-şi toţi banii într-o singură noapte... Toate aceste lucruri despre chefuri, bani şi fete sunau tare ciudat lângă o fată rafinată ca Doina.

În anii în care s-au întâlnit, vecinele familiei Marin au cam prins ciudă pe Ion şi practic nu vorbeau cu  el. Ba nu le plăcea cum Ion a parcat maşina, ba că prea tare tropăie când urca scările şi tot aşa. Când dna Eugenia le-a întrebat de ce se comportă aşa, bătrânele au răspuns: „Ne-a furat cel mai frumos trandafir şi dorim să-l respecte”.

După cinci ani de prietenie, într-o zi, Eugenia Marin, i-a întrebat de nuntă. „Care nuntă?”, au sărit ambii ca arşi. „A voastră. O facem pe 26 septembrie”. Nici ea nu ştia de ce a pronunţat această dată. Aşa cum se cuvine, Ion, împreună cu fraţii săi Petre şi Adrian, a venit într-o zi să o peţească pe Doina. Înalţi toţi trei ca nişte brazi, chipeşi şi îmbrăcaţi la patru ace, toţi trei înzestraţi cu talent de la Dumnezeu, au sunat la uşa familiei Marin. Au frământat mult pragul, fără a-şi anunţa scopul vizitei. Au trecut şi la masă, dar vorbeau despre vrute şi nevrute, numai nu despre peţit. Uitaseră cu desăvârşire pentru ce veniseră, deşi de acasă au pregătit conocării şi vorbe de duh. Până când dna Marin nu a mai răbdat şi i-a întrebat pe şleau de ce au venit. „Am venit să o cerem pe Doina în căsătorie…”

O nuntă ca-n poveşti
persoană de o cultură deosebită, Doina l-a înţeles şi l-a sprijinit pe Ion în tot ce a făcut. La părinţii ei, el a văzut cea mai impresionantă bibliotecă personală din câte a întâlnit. I-a fost primul dascăl de literatură universală. Prin ea a descoperit opera marilor scriitori ruşi, americani şi englezi, marii poeţi francezi şi germani, precum şi marea literatură a secolului al XX-lea. Â

A fost o nuntă ca-n poveşti, pe măsura lor. Cu peste 450 de invitaţi. O nuntă după toate tradiţiile moldoveneşti, cu prosoape croşetate personal de soacra cea mică. Lumea suna acasă la Doina ca să întrebe cât costă biletul la nunta lor. Nu s-a auzit niciodată să se vândă bilete la vreo nuntă. Naşi le-au fost Ala şi Alexei Rusu, o familie excepţională. În 1982 s-a născut băiatul lor, Cristofor.

Cu chitara prin satele moldovei
După căsătorie, îi aştepta o perioadă grea. De afirmare, de tăcere, de luptă interioară. Inspirat de Doina, muza sa, Ion compune mai multe cântece de dragoste, însă de fiecare dată este respins la televiziunea moldovenească. Aveau luni când trăiau numai din salariul ei de profesoară.

Graţie ambiţiei, unei încăpăţânări caracteristice oamenilor de creaţie, Ion Aldea-Teodorovici a reuşit să intre de unul singur în „lumea mirifică a compozitorilor şi interpreţilor de notorietate”, aşa cum el singur zicea. Vroia să se afirme cu orice preţ. În acea perioadă face cunoştinţă cu poetul şi dramaturgul Dumitru Matcovschi şi scrie muzică la piesele de teatru ale maestrului - „Abecedarul”, „Tata”, „Pomul vieţii” şi la textele „Bucuraţi-vă”, „Focul din vatră”, „Amurg de toamnă”. Colaborează cu Anatol Ciocanu, Gheorghe Urschi, Anatol Codru. Mai târziu face cunoştinţă cu poetul Grigore Vieru. Prima ieşire a Doinei şi a lui Ion în scena mare s-a produs la Palatul Naţional la serata de creaţie a lui Vieru în 1981 cu piesa „O serenadă”. Ion fiind cel care i-a dat Doinei primele lecţii de canto şi a format-o ca interpretă.

Сu timpul, devin cei mai buni prieteni şi unul dintre cele mai de succes tandemuri de creaţie din Moldova. Grigore Vieru o încurajează şi el pe Doina să cânte pe scena mare.

Însă cineva n-o avea la inimă pe Doina şi apariţiile lor televizate erau în permanenţă cenzurate. Erau scoşi din grila de emisie fără nicio explicaţie. Acelaşi lucru se întâmpla şi la televiziunea unională, unde Ion Aldea-Teodorovici dacă a apărut o dată sau de două ori.

În 1986 compozitorul creează formaţia „DiATE”, iar spectacolul de debut al acesteia se va întipări mult timp în memoria melomanilor prin prospeţimea sa şi îndrăzneala de a aduce în scenă teatrul muzical. Melodii ritmate, de dragoste, ţinute scenice stilate, ce depăşeau cadrul sovietic al estradei. O Doină cochetă şi un Ion romantic. Se întâmpla în anii de glasnost gorbaciovist, când puteai simţi primii curenţi de aer proaspăt şi liber. „Un nume pe zăpadă”, „O serenadă”, „Floare dulce de tei”, „Comment ça va”, „Ala-bala”, „Fuga-fuga”. Ţinutele elegante şi foarte stilate ale Doinei au devenit sursă de inspiraţie pentru multe domnişoare din acea perioadă. Ea parcă anticipa tendinţele modei şi putea, cu ajutorul croitoreselor, să transforme o ţesătură simplă şi neinteresantă în ceva foarte şic.

Dar şi în aceste condiţii, muzica celor doi nu convine, prea puternică este cenzura. Ion schimbă de două ori  denumirea formaţiei - mai întâi în „Vizavi” şi apoi în „Telefon”. În această situaţie, compozitorul ia chitara, pe Doina şi împreună cu Gheorghe şi Maria Urschi încep să dea dea spectacole prin satele Moldovei. Astfel ajung să fie cunoscuţi şi iubiţi de toată lumea.

În concertele lor i-a însoţit şi poetul Grigore Vieru. Sau Doina şi Ion l-au însoţit pe marele poet la întâlnirile sale cu publicul? Nu mai conta, din moment ce formula lor de trei devenise deja un tot întreg, una de geniu. Colaborarea dintre marele compozitor şi marele poet, avea să dea naştere pieselor-simbol ale anilor de renaştere naţională.

Anii '90, ani de graţie divină

În anii de renaştere naţională, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici sunt cei care se angajează în cel mai direct mod pe „frontul” eliberării naţionale. Prin cântec, aveau să-şi aducă incontestabila contribuţie la promovarea valorilor naţionale, de revenire la alfabetul latin, tricolor şi limba română. În anii 1989-1991, Ion Aldea-Teodorovici creează piesele sale de rezistenţă – „Reaprindeţi candela”, „Mănăstirea Căpriana”, „Răsai!”, „Maluri de Prut”, „Suveranitatea”, „Eminescu”, „Trei culori”, „Pentru ea”, „Clopotul învierii”. Doina îşi schimbă şi ea imaginea, devine mai sobră şi poartă maramă. Întrebată despre o altă abordare a repertoriului, Doina a spus într-un interviu că e vorba „de o trăire lăuntrică a mea. Am simţit şi eu necesitatea de a susţine aspiraţiile poporului meu. Şi am făcut ceea ce a fost în puterile mele. Acum sunt fericită că am fost alături de Grigore Vieru şi Ion Aldea-Teodorovici, atunci când au semnat aceste creaţii sacre, cântece care au convins publicul că şi oamenii de artă sunt cu ei, cu luptătorii pentru simbolurile neamului”.

ântându-l pe Eminescu, Ion Aldea-Teodorovici a devenit el un Eminescu în conştiinţa tuturor românilor. Odată, în drum spre Bucureşti, depăşind viteza, Ion a fost oprit de un agent de circulaţie care l-a salutat: „Să trăiţi, dom’ Eminescu!”. „Am încălcat regulile, dar nu sunt Eminescu, sunt Aldea-Teodorovici”, l-a corectat compozitorul. „Să trăiţi dle Aldea-Teodorovici! Să trăiţi dle Eminescu!”.

În 1989, cuplul Aldea-Teodorovici pleacă pentru prima dată în România. Cântă la Podul de flori. Fac cunoştinţă cu poetul Adrian Păunescu, care rămâne fascinat de ei doi. În una din primele întâlniri scriu împreună, timp de doar câteva ore, „Maluri de Prut”. Împreună cu Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, artiştii susţin o serie de concerte în România, unde adună săli arhipline. Publicul îi primeşte cu braţele deschise. De multe ori, concertele au loc în aer liber şi lumea umple până la refuz pieţele şi stadioanele.

e împrietenesc cu băieţii din „Holograf”, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Angela Similea, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă. Este perioada când Doina şi Ion îşi fac noi planuri de creaţie. Devin cunoscuţi în cercurile artistice ale Bucureştiului, câştigă, în 1991, la Concursul de Muzică Uşoară de la Mamaia premiul „Cel mai bun cântec”. A rămas legendară fraza Doinei pe care ea a rostit-o la Mamaia: „Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău să vă aduc salutul libertăţii noastre”. În recitalul ei de la Mamaia, Mirabela Dauer „rupe” jumătate din timpul rezervat ei, oferindu-l frăţeşte Doinei şi lui Ion, spre uimirea şi supărarea unor organizatori ai festivalului.

1991 este un an plin, frumos, productiv – la „Electrecord” din Bucureşti apare discul „Răsai” al compozitorului Ion Aldea-Teodorovici şi al poetului Grigore Vieru, cu opt piese.

În toamna aceluiaşi an, Doina filmează la Băile Herculane, cu ajutorul unei echipe de la „Telefilm” şi Ilie Cristescu documentarul „Dragostea ce mişcă sori şi stele”, unde este protagonistă, cântând şi dansând. Şi-a dorit enorm acest film, muncind zile întregi la filmări, repetând până la perfecţiune mai multe secvenţe. La un moment dat, ar fi spus: „Dacă nu fac acum filmul, nu-l fac niciodată!”…

În acelaşi an, editura „Hercules” le decernează premiile „Cel mai bun compozitor” şi „Cel mai bun interpret”. În iunie 1992, Ion participă la Festivalul Internaţional de Muzică de la Braşov, „Cerbul de Aur” la secţiunea „debut discografic” cu piesa „Eminescu”.

Doina şi Ion se află deja mai mult la Bucureşti, au o locuinţă acolo. Compozitorul încearcă să se descurce şi pe plan financiar, pornind câteva afaceri. Visează la un teatru muzical, „Unirea”, cu scenă şi hotel pentru artişti şi nimic se pare că nu putea să-l oprească din vis.

… Funeraliile Doinei şi ale lui Ion au avut loc la 3 noiembrie 1992. Accidentul rutier ce le-a smuls vieţile s-a produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, la kilometrul 49 de Bucureşti. Se despărţiseră de doar câteva ore de prietenul lor Adrian Păunescu. Veneau acasă. În acel noiembrie dureros aveai impresia că la Chişinău se anunţaseră o nouă Mare Adunare Naţională. Mii de oameni au venit în capitală pentru a-şi lua rămas-bun de la cei doi mari artişti. De la cele două simboluri ale renaşterii naţionale, care au cântat cu atâta pătrundere şi emoţie valorile unui neam.

Chiril Gaburici, director general Moldcell:
Multe s-au schimbat timp de 20 de ani.  Ţara despre care au cântat cu atâta pasiune Doina şi Ion Aldea-Teodorovici a trebuit să se adapteze unor alte realităţi, s-a modernizat şi s-a lăsat cucerită de tehnologii avansate. Oamenii acestei ţări s-au schimbat şi ei, au devenit mai rezistenţi. Şi totuşi, atunci când răsună muzica lui Ion şi a Doinei, ceva vibrează în fiecare dintre noi şi ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Creaţia lui Ion Aldea-Teodorovici  face parte din patrimoniul cultural al neamului nostru, rămâne veşnic vie, merită să fie cunoscută de tânăra generaţie. Pentru compania Moldcell  este o onoare să poată susţine adevăratele valori cu care Moldova se poate mândri. Ne implicăm de fiecare dată când e posibil, deoarece credem că avem personalităţi impresionante, pe care trebuie să le cunoaştem şi să le apreciem. Moldcell activează de 12 ani pe piaţa locală şi tot de 12 ani sprijină oamenii de artă din Moldova, promovându-i şi comemorându-i atunci când este cazul. Vă invit să parcurgeţi cu plăcere dosarul „VIP magazin” şi să redescoperiţi cuplul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici… 

Raisa Vieru, soţia regretatului poet Grigore Vieru:
… Erau plecaţi permanent de acasă. Ion venea cu maşina şi-l lua pe Grigore. Mergeau la întâlnirile cu publicul, unde toată lumea îi aştepta cu sufletul la gură. Au început să colaboreze intens prin anii ’80. Aşa a fost dat de la Dumnezeu să se întâlnească două mari talente şi să se creeze o simbioză rar întâlnită pe tărâmul creaţiei. Iar noi cu toţii să avem marele noroc de a-i avea. Ion era tot timpul respectuos, iar Grigore – nerăbdător să-i asculte noile melodii. Îmi amintesc cu cât drag îi spuneau Ion şi Doina „nene Grig”, iar el îi susţinea în toate proiectele lor de creaţie. Atâta dragoste era între ei doi! Atâta bun-simţ, educaţie şi omenie cum am văzut la Doina şi Ion nu am mai întâlnit până în ziua de azi. Interpretau dumnezeieşte piesele născute din durerile noastre, ale tuturor. Doina avea un timbru inconfundabil şi o ţinută scenică extraordinară. Iar muzica lui Ion purta amprenta unui mare talent. Au fost barzii ce au cântat cântecele potrivite scrise la momentul şi timpul potrivit. Cu piesele despre Tricolor, grafie latină, limba română cântate de Ion şi Doina Aldea-Teodorovici pe textele lui Grigore Vieru am reuşit să obţinem libertatea noastră. 

Silvia Hodorogea, jurnalist:
I-am admirat de la bun început pentru melodiile care parcă  izvorau din sufletul nostru. Erau despre bucuriile şi,,mai ales, despre durerile şi dramele neamului. Îmi era dragă sinceritatea, frumuseţea lor spirituală, felul de a comunica cu oamenii, fără a-şi da aere de vedete. Ion şi Doina erau o pereche extraordinară care atrăgea privirile oriunde – în scenă, pe stradă. Doina – frumoasă, rafinată, inteligentă, Ion – mereu plin de idei şi proiecte muzicale, bonom, direct, sincer. I-am cunoscut mai bine prin anii ‘90, când moderam eu, dar şi Viorica Cucereanu, Alina Radu, Aneta Grosu, prima emisiune matinală a televiziunii, „Nota Bene”. Răspundeau cu plăcere invitaţiei de a veni în direct şi de a ne vorbi despre unele cântece. Multe dintre ele au răsunat în premieră absolută în emisiunea noastră. Păstrez şi acum o candelă pe care am adus-o acasă la emisiunea în care Ion a interpretat „Reaprindeţi candela în căscioare”.

S-a legat între noi o prietenie. Îmi amintesc că, în 1991, în februarie, Doina era cu piciorul în ghips şi au venit la ziua mea. Erau binedispuşi, cu gândul la viitorul teatru „Unirea” pe care visau să-l deschidă la Bucureşti, cu ajutorul unui oltean extraordinar, Matei Vintilă.

În ultimele luni de viaţă, erau mai mult pe drumuri. Bucureşti-Chişinău şi invers. Vorbeam mai mult la telefon. I-am spus lui Ion că vreau să prezentăm la televiziune ultima lor piesă, „Noaptea marii beţii”. Exact cu o săptămână înainte de accident, Ion venise la Chişinău şi se afla în casa noastră. Îmi explica de ce nu poate veni. „Uite, aici cânt eu, aici – Doiniţa, apoi trebuie să cânte corul, orchestra”. Vroia să mai lucreze la piesă. Era ceva nemaipomenit, care aşa şi nu s-a realizat…

La concertul „Dragostea ce mişcă sori şi stele”, în cadrul căruia fiul lor Cristi, care a moştenit harul părinţilor, alături de mai mulţi interpreţi, a cântat melodiile celor doi artişti. În premieră, după plecarea în veşnicie a celor doi, soliştii au fost acompaniaţi de o orchestră adevărată, cu aranjamente special realizate de Dorel Burlacu. Am văzut cum înălţătoarele cântece ale lui Ion şi Doina trăiau o nouă viaţă. A fost o mare revelaţie şi aşa va fi mereu, cât visăm la dragoste, valori, tricolor, patrie. 

Ştefan Petrache, interpret:
… S-ar fi putut ca Ion să scrie încă foarte multă muzică şi foarte bună. Nu numai cântece, ci şi muzică serioasă, romanţe, piese instrumentale. Avea un suflet… Pe cât era el de mare, pe atât era şi sufletul lui. Ei doi s-au completat din punct de vedere a creaţiei, Ion domina în muzică, Doiniţa l-a cizelat, l-a şlefuit sub aspect literar, inclusiv în pronunţie. Felul lui de a citi poezia, de a o simţi este meritul Doinei. De aceea în multe piese de ultimă oră muzica lui Ion se preta exact la versuri. Probabil un mare impact asupra lui l-au avut Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi. Sunt cu adevărat fenomenale, fantastice piesele scrise pentru dramaturgia lui Matcovschi! Perioada de renaştere naţională i-a făcut mai apropiaţi de pătura intelectualilor, de purtătorii gândurilor şi mesajelor de libertate. Iar ei au fost foarte sinceri în cântecele lor, erau mereu inspiraţi de timpurile de afară, inspiraţi şi motivaţi de simţul de libertate şi independenţă. Au fost adoraţi, iubiţi, primiţi, dar şi înstrăinaţi de multe ori. 

Valentin Dânga, compozitor:
Ion Aldea-Teodorovici nu mi-a fost nici prieten, nici duşman, mi-a fost doar coleg de breaslă. De aceea pot să vorbesc cu toată sinceritatea şi admiraţia despre excepţionalul său har melodic, despre acele cântece ce poartă amprenta unui suflet muzical deosebit. Aldea nu a mimat, nu a minţit şi nu a speculat în muzica sa nimic. Sinceră, limpede, de o înaltă calitate profesională, muzica pe care a semnat-o ne-a cucerit pe toţi, fără deosebire, muzicieni şi spectatori. Mă bucur că am reuşit să i-o spun şi atunci când era încă în viaţă, ori de câte ori ascultam împreună vreun cântec de-al său la Consiliul Artistic al Radioteleviziunii. Şi de data asta, îi ziceam, ai născut un şlagăr... 

Rodica Verbeniuc, şeful secţiei Comunicări corporative, compania Moldcell:
Recent am primit un mail pe care l-am citit ca pe o revelaţie… În  acel mesaj  se spunea că în viaţa noastră, din timp în timp, intră oameni cu o anumită menire:  pentru o clipă, un sezon sau pentru o viaţă întreagă. Aceştia ne sunt trimişi de Sus pentru a ne ajuta să depăşim nişte obstacole, să soluţionăm careva dificultăţi, să împărtăşim nişte cunoştinţe acumulate cu cei care au stringentă nevoie de ele sau să-i ajutăm la rândul nostru să ajungă la nişte adevăruri pentru a înfrunta mai curajos Viaţa. Conţinutul mesajului mă urmăreşte de ceva timp şi încep să accept mai uşor că nimic nu ni se întâmplă fără o cauză… şi, după ce mi-am făcut listuţa cu „trimişii de Sus”, am simţit că asemenea liste pot fi ticluite pentru o naţiune întreagă…

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, două suflete-pereche, două inimi gemene, indubitabil formează lista Trimişilor de Sus pentru Moldova. Au venit pe această lume şi au marcat destine… prin Creaţia, Prestaţia şi Credinţa lor… Au convertit zeci de suflete să-şi iubească limba românească, scrisul latin, să se-nchine la lucrurile sfinte, să-l reînfieze pe Eminescu, să-şi respecte neamul şi ţara…. Au ştiut ca nimeni alţii să comunice duios, profund şi tulburător care sunt acele adevărate valori ale unui om şi ale unei naţiuni care fac parte din Eternitate… Prin acest omagiu, vreau să mulţumesc Domnului că am avut parte de Dânşii.  S-au dus înapoi de unde ne-au fost trimişi – tot împreună, pentru că doar în doi reuşeau să respire…

Text: Rodica Trofimov, Doina Popa.
Fotografii: Mihai Potârniche, Andrei Mardare, Constantin Grigoriţă, arhiva personală a familiei Aldea-Teodorovici.
Mulţumim tuturor pentru sprijin – Eugenia Marin, Cristi Aldea-Teodorovici, Boris Parii, Rodica Mahu, Nicolae Roibu şi Anatol Caciuc, Ştefan Petrache, Petre Mălai, stabilit de 20 de ani în Germania, Alexandru Cazacu.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Etern in inima noastra!
Cristina   -  
15 Iulie 2012, 10:37
Sus ↑
da e foarte trist
liliana   -  
08 Septembrie 2012, 16:29
Sus ↑
Miau placut de aceste 2 inimi gemene...
Loredana   -  
23 Octombrie 2012, 17:22
Sus ↑
extraordinar de emotionant sa citesti despre creatia celor doua pasari in acelasi zbor...
silvia   -  
03 Noiembrie 2012, 19:01
Sus ↑
ei neau aratat muzica adevarata
Proto   -  
23 Noiembrie 2012, 12:23
Sus ↑
in ei a trait moldova , patria
ruslan   -  
25 Ianuarie 2013, 18:32
Sus ↑
Pacat ca asemenea oameni au o viata atat de scurta si se nasc atat de rar!
Nu cred ca poporul roman ii merita, prin ceea ce este el astazi!
Nelu, Urziceni   -  
31 Octombrie 2013, 18:45
Sus ↑
floarea culturii Moldovenesti
gheuca   -  
11 Aprilie 2014, 13:15
Sus ↑
ei sint laudaMoldovei!!!
ariana   -  
05 Noiembrie 2014, 16:24
Sus ↑
ei sint laudaMoldovei!!!
ariana   -  
05 Noiembrie 2014, 16:24
Sus ↑
sint lauda Moldovei!!! nu trebuia sa dispara aceste flori muzicale
ariana   -  
05 Noiembrie 2014, 16:26
Sus ↑
ei sint florile muzicale ale Moldovei!!!
ariana   -  
05 Noiembrie 2014, 16:27
Sus ↑
ei sint florile muzicale ale Moldovei!!!
ariana   -  
05 Noiembrie 2014, 16:27
Sus ↑
cintecele lor imi plac atit de mult incit atunci cind le asciltma cuprind emotiilesi traesc niste sentimente extraordinare.neamul nostru apierdut niste eroicare auluptatt pentru limba siobiceiurile acestui popor. ma inchin in fata lor, dumneyeu sai odihnesca in pace
constantin dombrovschi   -  
28 Septembrie 2015, 14:56
Sus ↑
si nu au fost beat?
igor   -  
21 Octombrie 2015, 13:45
Sus ↑
unde sunt notele pentru pian la cintecul" Bucura-te scris latin"
oleg   -  
11 Noiembrie 2015, 14:54
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°