VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Daniel Racovizza. În căutarea perfecţiunii
August 2013, Nr. 110

Daniel Racovizza. În căutarea perfecţiunii

Comentează   |   Cuprins

Am păşit pragul atelierului său într-o după-amiază toridă pentru a-l descoperi, a-l descoase de gânduri şi pentru a admira piesele vestimentare cu inscripţia DR. Daniel Racovizza m-a întâmpinat zâmbitor, dând curs invitaţiei la discuţie. În biroul său fiece element şi fiece colţ are propria istorie. E un loc ce-ţi dă mai mult senzaţia că ai păşit în locuinţa unui om, nu în spaţiul său de lucru, doar manechinele şi cuierele cu haine îţi amintesc de predestinarea sa.

O fi oare un fapt specific oamenilor de creaţie? Tablourile sale, sculpturile în ceramică, manuscrisul cu poezii din sertar, pe calculator – melodiile compuse de el, iar pe perete – atârnate medaliile de la sambo şi prima sa încălţăminte, toate vorbesc despre persoana lui. Modă, pictură, actorie, poezie, muzică, sport… deşi cuprinde atât de multe direcţii ale artei, rezultatele sale nu pierd din calitate, Daniel fiind perfecţionist în fiecare domeniu. Are atâtea îndeletniciri, încât discuţia cu el nu s-a putut rezuma la un interviu monotematic. Pentru şedinţa foto, l-am invitat câteva zile mai târziu acolo unde ia naştere inspiraţia.

>> M-am născut în Sadova, Călăraşi. Am venit în Chişinău pe când eram în gimnaziu şi am început să fac cursuri intensive de pictură, antrenamente foarte complicate de sambo. Da, am venit să mă fac campion la sambo, depunând toate eforturile în acest sens. În paralel, am început să învăţ la şcoala de fotomodele şi, mergând pe podium, într-un anumit moment mi s-a aprins o scânteie în cap care arde până în prezent ca un foc continuu – să fiu creator de modă.

>> Cei şapte ani de acasă pentru mine au fost enorm de importanţi. Pentru fiecare persoană, aceştia sunt ca atunci când pui o floare în grădină şi îi torni apă zi de zi până se înrădăcinează. Eu am avut parte de apa corectă şi oxigenul corect ca să prind rădăcini şi să fiu o persoană ca lumea, să nu fiu un bădăran. Dorinţa de muncă şi tot ce fac în prezent au crescut din acea sămânţă sădită de părinţii mei.  

>> Am fost întotdeauna implicat în diverse activităţi şi mâncam bătaie la şcoală foarte des. Acest fapt m-a îndemnat să fac sambo. Ca să mă pot apăra. După aceasta, cei răi mâncau la moacă de la mine.

>> Cu toate acestea, nu am prea rezolvat cu pumnul chestii mari din viaţa mea, acesta a intrat în joc doar în situaţii excepţionale, când nu aveam cu cine vorbi. Puterea cuvântului e mult mai mare decât puterea pumnului. Dar depinde şi cum spui cuvântul.

>> Am în sânge o nevoie puternică de a crea. În italiană se zice „potente bizoni”. Am oscilat toată viaţa între formele artei: muzică, pictură, actorie, design, până la urmă am scris şi poezii, am scos o carte şi vreau să o lansez pe a doua. La fel cum obişnuieşti să te speli pe dinţi, obişnuieşti să creezi, iar după ce ai prins gustul, nu mai poţi să te dezveţi.

>> Nu sunt zile în care să nu-mi vină inspiraţia. Se va întâmpla o catastrofă dacă aceasta va dispărea. Îmi alimentez creativitatea cu muzică bună, cu un apus de soare, o călătorie. Ideea uneia dintre colecţiile mele mi-a venit dintr-o simplă melodie pe care o păstrez şi în prezent pe calculator.

>> Fiecare pictură este o parte din viaţa mea. Un tablou l-am pictat în anul 2000, când am fost campionul republicii la tineret, altul – la 24 de ani după ce am devenit campionul republicii la categoria maturi, la fiecare victorie pictam, şi asta nu organizam eu, ci Cel de Sus. Pe unul din tablouri este forma mâinii mele. Ascuţeam un creion şi mi-am înfipt cuţitul în mână… Am pus mâna pe pânză şi am lăsat sângele să-i contureze forma. Apoi, pentru că sângele se face cafeniu peste câteva zile, l-am împrospătat cu vopsea. Sub vopseaua aceea este sângele meu.

>> Când am început a desena, profesorul meu mi-a zis, să facem puţină psihologie, iar eu m-am gândit: „La ce-mi trebuie?”. Am realizat mai apoi că până la urmă totul se bazează pe psihologie, pentru că atunci când desenezi cuiva ceva, mergi în sufletul lui, iei desenul, îl scoţi şi îl pui pe hârtie. Când nu ştii pentru cine pictezi, o faci deja din intuiţie. În toată chestia asta sunt mai multe dedesubturi pe care nu le cunosc toţi. E ca şi cum ar fi o floare micuţă, de 7 cm, iar rădăcinile sale depăşesc jumătate de metru.

>> Când ştii psihologie, poţi să fii mai greu minţit ca de obicei. Am învăţat acest domeniu atât din viaţă, cât şi din cărţi. Dar este mai interesant atunci când faci un curs specializat de psihologie şi după îl aplici în realitate.

>> De câte ori lansez o carte sau scriu, nu o fac pentru public, ci pentru mine însumi, pentru sufletul meu. Poezia a pătruns în viaţa mea ca în cea a oricărui adolescent, în perioada când vine inspiraţia, doar că la adolescenţi, de obicei, inspiraţia dispare odată cu maturitatea. La mine, nu a făcut altceva decât să evolueze. Şi acum scriu, am un manuscris în sertar ce urmează să dea naştere unei noi cărţi de poezii.

>> Am făcut actorie cu regretatul Ion Popescu şi cu Mihai Ţărnă. Chiar am început să mă filmez cu vreo câţiva ani în urmă într-un film artistic, coproducţie Bucureşti-Chişinău, dar au fost stopate filmările din motive financiare. Viaţa mea de actor abia începe…

>> Lucrarea artistului, fie ea sculptură, pictură, poezie, este acelaşi biotop de energie. S-a stabilit ştiinţific că omului, când creează ceva, îi lucrează o anumită parte din cortexul occipital. Poezia, pictura, vestimentaţia, tot ce fac eu, să zicem că au acelaşi biotop de energie.

>> Toată viaţa mea am fost omul aventură. Odată am ieşit cu febră la campionatul republicii la sambo numai ca să ştiu dacă voi câştiga sau nu. Şi am câştigat. Am fost campion al Republicii Moldova în 2004.

>> Tot aşa, dintr-o aventură, în speranţa că „hai, poate văd ceva, găsesc ceva”, am plecat la Milano, să cunosc altfel moda. Şi Cel de Sus a aranjat totul în aşa fel încât am intrat pe uşa din spate în această bucătărie, nu pe cea din faţă. Când intri prin culise la un spectacol, vezi mult mai multe nuanţe interesante la artişti decât atunci când stai pe scaunul spectatorului. Activitatea mea la Milano a fost exact aşa. Această etapă din viaţa mea m-a învăţat cel mai mult.

>> Iniţial, Milano nu mi-a îndreptăţit aşteptările. Plecasem pentru ceva şi m-am trezit fără nimic. Prin urmare, mi s-a propus să lucrez în securitate şi am acceptat timp de câteva săptămâni, făcând astfel încât moda să-mi fie cât mai aproape, iar realizarea visului meu – cât mai posibilă. Într-o zi, şeful de acolo, un designer de vreo optzeci de ani, s-a uitat în ochii mei şi a zis: „Tu nu ai privire de agent de pază. Ai ochi plini”, simţea arta din mine, iar eu ştiam unde vreau să ajung. De acolo am învăţat nişte scheme pe care nu le ştiu toţi şi Îi mulţumesc Lui Dumnezeu că le cunosc eu.

>> „Cu atâta sârguinţă şi devotament faţă de această specialitate, poţi învăţa mai mult decât la o academie de modă”, mi-a zis cineva când eram în Milano.

>> Kung-fu este un miros de luptă în fiecare stil de luptă, moda este un gen de kung-fu în toate tipurile de activitate, şi în poezie, şi în cântec, şi în jurisprudenţă dacă vreţi, în economie, peste tot. Cine-i deţine secretele şi strategiile, acela obţine succesul.

>> Chiar şi oamenii care nu percep moda sunt victimele ei. Până la urmă ea nu lasă uitat pe nimeni. Fiecare om, fie el deştept sau prost, vrea să arate bine, cu mai puţin sau mai mult bun-gust, astfel având indubitabil tangenţe cu moda.

>> E foarte obositor şi greu, pe alocuri stupid să te ţii în pas cu moda. În fond, este foarte important să te îmbraci cu bun-gust, să se ducă puţin cont de tendinţe, să nu se exagereze.

>> Accentul merită a fi pus pe personalitatea ta, nu pe cea a hainei. Am citit pe un site de socializare fraza: „Oamenii sunt mai ieftini ca îmbrăcămintea lor”, trist, dar adevărat. Aproape întotdeauna vestimentaţia este oglinda sufletului şi ea reprezintă mereu un mesaj. Chiar dacă nu te aude şi nu te ascultă, când te vede îmbrăcat cu ceva, omul percepe mesajul şi este foarte important ca acesta să fie adecvat şi să-l perfecţionăm.

>> Fără să vreau, obişnuiesc să analizez oamenii după cum arată, este şi o întreagă psihologie în spate. Aş putea să privesc un om şi să-i povestesc despre el, dar nu o fac pentru a nu supăra pe nimeni.

>> Planific să lansez în curând colecţia de costume pentru bărbaţi. Câteodată, moda pentru bărbaţi cere mai multă perseverenţă decât o colecţie de haine pentru femei. O rochie poţi să o faci mai avangardistă, cu croială neobişnuită, la bărbaţi este important să se menţină stilul geometric. Ca şi la femei, se ascund minusurile şi se etalează plusurile.

>> Un proiect foarte mare, care este ca şi copilul meu, e costumul Ligii Cavalerilor Ordinului Ştefan cel Mare – cel mai înalt grad de luptă din Republica Moldova. Este un costum de paradă, cu stofe foarte scumpe şi absolut toate elementele de garnisire sunt efectuate manual, năstureii sunt făcuţi la nivel de giuvaere. Uniforme de acest gen nu sunt în ţara noastră. Totul este realizat din materiale naturale, piele, mătase, catifea.

>> În trecut, am studiat şi designul încălţămintei, chiar am fost designer la o fabrică de încălţăminte pentru o perioadă. Am de gând să lansez şi o colecţie de pantofi, dar voi realiza această idee puţin mai târziu. În prezent, sunt concentrat doar pe vestimentaţie.

>> Există concurenţă pe piaţa de modă din Moldova. Apropo, tot în „VIP magazin”, în cadrul unui interviu de acum cinci ani am spus că peste vreo cinci ani sunt sigur că vor exista fashion weekuri la noi şi designeri care o să concureze între ei. A trecut acel interval de timp şi avem designeri care concurează, avem săptămâni ale modei.

>> Pentru mine, e important orice manifest în moda din Republica Moldova, dar mă concentrez mai mult spre Răsărit. Unde sunt solicitat, acolo plec.

>> De fapt, tot succesul meu se datorează echipei mele. Am o echipă foarte bună. Este important că toată lumea este dedicată cu tot sufletul în ceea ce face. Suntem o echipă de sufletişti. Niciodată nu facem ceva pur şi simplu şi, chiar dacă se întâmplă să greşim din punct de vedere tehnologic, desfacem haina de o sută de ori până nu este obţinută forma ideală.

>> Ca spectator, încerc să fiu prezent la orice săptămână a modei din lume. Am făcut prezentări în Mamaia, Bucureşti, Milano, Kiev şi Minsk. Interesant este că efectul îl simt momentan – când ies pe podium, simt energia publicului. Sau ieşi pe podium în calitate de creator de modă şi simţi energia publicului, sau ieşi pe podium cu medalia la gât şi ochiul vânăt ca să o simţi, este o stare de nedescris care îmi încarcă bateriile.

>> Dacă sunt împlinit?... Nu, mai am până la asta… eu toată viaţa mea nu am fost împlinit. Regret că puteam să muncesc mai mult, dar nu am făcut-o. Munca îmi dă o împlinire sufletească foarte importantă. Am avut norocul să coincidă şi cu pasiunea mea, şi cu hobby-ul, cu tot.

>> Câteodată mă ghidez de două rânduri dintr-o poezie. „Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori, cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.” Avem o călătorie pe acest pământ şi important este ca această călătorie să o petrecem într-un mod destoinic.

>> Da, sunt un pic egoist, dar nu sunt egocentrist. Niciodată nu am fost încântat de propria persoană şi am fost foarte dur cu mine, foarte critic. Am avut o educaţie spartană faţă de mine însumi. Ţin minte, când eram sportiv, dacă nu reuşeam ceva în luptă, mă pedepseam singur. Toţi plecau acasă, iar eu rămâneam în sala de sport până când mi s-a întâmplat să-mi pierd cunoştinţa. Odată eram mai slab la aruncătura din partea stângă şi, ca să-mi întăresc mâinile, m-am urcat pe funie fără picioare şi cu o greutate legată la mijloc. Am ajuns până sus, nu mi-au rezistat mâinile şi am alunecat pe frânghie arzându-mi-le.

>> Am învăţat că „viaţa publică, până la urmă, nu suportă viaţa personală”. Ţin foarte mult la viaţa mea personală şi de aceea nu o fac cunoscută publicului.

>> Prin greutăţi spre stele. Cu cât mai înaltă e urcarea, cu atât mai grea este căderea. Eu am căzut de multe ori în viaţa asta, iar cum am depăşit aceste lovituri şi cum m-am ridicat din nou, nu ştie nimeni.

>> Sunt într-o ceartă continuă cu mine… o ceartă constructivă.

>> Nimic nu e uşor în viaţa asta, dar totul este posibil atât timp cât o faci cu suflet.

>> Viaţa mea e ca un mozaic plin de pietricele. Pietricelele cele mai importante din el sunt deja puse şi dacă ar fi scoasă o pietricică dintre ele, nu aş mai fi eu.

>> Insuccesele construiesc succesul întotdeauna. Nu poţi să fii campion până când nu eşti bătut măcar o dată.

>> În sambo întotdeauna îmi respectam toţi adversarii şi niciodată nu arătam punctele mele slabe. Cel mai de temut adversar este acela care are ochii liniştiţi, pentru că de la omul liniştit poţi să te aştepţi la lovituri mult mai puternice decât de la cel ce ar da emoţiile pe faţă. Acest fapt este aplicabil şi în viaţă, şi în modă, şi în business, şi în politică.

>> Am o problemă tare mare. Iubesc Chişinăul mai mult ca pe orice, în oricare oraşe mari mă duc, stau o săptămână-două, nu mai mult, şi revin acasă. Aici m-am născut, am crescut, m-am format, am luat la moacă.

>> Se zice că arma cea mai de temut a femeii este slăbiciunea ei. O femeie adevărată este femeia puternică, sigură pe ea, femeia care are mai mult statutul de prădătoare decât de erbivoră, leoaică… Femeia trebuie să stea nu în spatele bărbatului, ci alături.

>> Trebuie să credem în cel de Sus şi în acela pe care-l vezi în oglindă când te speli pe dinţi.

>> Vorbesc în citate, da… se răsfrâng simptomele faptului că am citit mult când eram copil.

(Text: Doina Popa, foto: fotoroom.md)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°