VIP Magazin
16 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Cristina Panfil. Primăvara începe cu tine, sau… din tine
Mai 2014, Nr. 120

Cristina Panfil. Primăvara începe cu tine, sau… din tine

Comentează   |   Cuprins

Lumea ei nu are margini, doar un cer senin spre care tinde să se înveţe a zbura prin intermediul visurilor realizate. Lumea ei se învârte în jurul feciorului său Mateo. Pentru el, dar şi pentru alţi copii a conceput Academia de Instruire FasTracKids la Chişinău. Cristina e o primăvară, aşa o caracterizează şi prietenii săi. E o femeie ce radiază de bunăvoinţă şi  îi inspiră pe cei din jur la fapte frumoase. Primăvara este şi anotimpul în care s-a născut, iar de fiecare dată, de ziua ei de naştere, 11 aprilie, natura îi face o surpriză – copacii doldora de flori. Primăvara o inspiră pentru că e anotimpul în care se conturează feminitatea fină, naivă, curată, acel tip de feminitate pe care l-am sesizat din prima clipă în care am văzut-o.

>> În viaţă vreau să învăţ să zbor. Zborul, în acest context, însemnând libertatea în a acţiona, în a visa, în a alege. Când nu poţi să-ţi realizezi visurile şi stai pe loc, viaţa trece, iar tu aşa şi nu înţelegi pentru ce ai trăit. Dacă începi să zbori prin viaţă, să te bucuri de natură, de soare, de tot, reuşitele sunt pe măsura aşteptărilor. Dar aşa e făcută viaţa omenească încât uităm să ne bucurăm şi să vedem lumea de sus, privim în jos, ca de la nivelul muşuroiului, nu de la cel al păsării.

>> Nu neapărat libertatea este importantă pentru mine, ci faptul de a putea să-ţi trăieşti viaţa cu rost, iar rostul îl găseşti în afara coliviilor.

>> America este, practic, a doua ţară a noastră. De la 15 ani împart existenţa între America şi Moldova. Jumătate din timpul meu era petrecut aici, jumătate în SUA. Eu am fost selectată printre opt elevi din Moldova care au beneficiat de un program de schimb cultural prin Corpul Păcii. După aceea, în fiecare an, plecam în SUA, iar la doar 20 de ani am început să lucrez pentru o companie americană şi o reprezentam aici, în Moldova.



Fişier:
Nume: Cristina Panfil
Funcţie: Director FasTracKids Moldova
Data şi locul naşterii: 11 aprilie 1980, or. Soroca
Studii: juridice
Hobby: gătitul, pescuitul şi şofatul

>> Nu contează ce oportunităţi mi-ar fi oferit America, pentru că America oferă fiecăruia posibilitatea să-şi realizeze visurile, nu pot să ignor că sunt totuşi crescută, născută în Moldova şi nu pot să ignor faptul că noi putem face o schimbare pentru ţara noastră, noi, mai ales copiii care la vârsta de formare a personalităţii am fost duşi într-o altă ţară, am avut parte de un schimb de experienţă,  am deprins anumite calităţi şi chiar era sau ar fi minunat dacă fiecare dintre noi s-ar întoarce acasă şi ar face o schimbare.

>> Am făcut alegerea să nasc în SUA pentru ca feciorul meu să aibă posibilitatea de a alege. Eu nici până în prezent nu am acte americane, nu am tins niciodată să le fac, lui i-am dat libertatea să aleagă unde vrea să fie, mi-am propus să-i lărgesc orizonturile şi să-i dau posibilităţi mai multe.

>> Pot să spun că în America sunt ambasadoarea culturii moldoveneşti şi reprezint Republica Moldova. Alături de tatăl lui Mateo am deschis un restaurant moldovenesc în America pentru ca toată cultura noastră să fie centrată acolo, e restaurantul „Moldova” din New-York, Brooklyn. Prin urmare, tatăl lui Mateo reprezintă Moldova în SUA prin restaurant, eu aduc suflul şi cultura americană în Moldova prin diverse programe implementate. Avem şi foarte multe publicaţii despre Moldova în „New York Times”. Când este în America, Mateo se implică activ în administrarea restaurantului.

>> Pot să spun că sunt fericită când sunt alături de Mateo şi sunt toţi sănătoşi, şi sunt bine, dar nu... eu mă simt cu adevărat fericită când simt că pot face lucruri de care beneficiază mai mulţi oameni, feciorul meu, oamenii dragi mie. Sunt fericită când ei sunt mândri de mine şi pot împărţi cu mine bucuria. Mă simt fericită când există o echipă întreagă de oameni care cred, mă urmează şi vor să împartă cu mine ideile, mă simt fericită când îndreptăţesc aşteptările celor din jur. Când sunt utilă şi ceea ce am făcut dă roade.



>> FasTracKids este o şcoală deschisă în anul 2009 pentru Mateo. Iniţial am crezut că e o activitate temporară. Am început un business ca să-i ofer fiului meu posibilităţi de dezvoltare la fel de bune ca cele din Statele Unite. Înţelegeam că atunci când sunt în Moldova, vreau ca el să beneficieze de aceleaşi studii, să nu piardă acest timp important în dezvoltarea sa timpurie. Am avut alături o echipă de oameni care m-a ajutat enorm, unii veneau la spălat ferestre, alţii la aranjat mobila, alţii m-au ajutat să obţin un credit financiar ca să pot porni această afacere. Singură nu aş fi reuşit să deschid această şcoală, chiar având o dorinţă enormă.

>> Misiunea noastră la FasTracKids este să tindem să facem o schimbare pentru ziua de mâine, crescând liderii de mâine, cei care pot să lucreze în echipă, care pot să asculte păreri, care pot să facă aşa încât echipa să-i urmeze, cei care pot să comunice şi să accepte diferenţele, care pot să gândească şi să aibă soluţii în orice situaţie critică. Cultivăm valori mature în copii mici. FasTraKids este o franciză internaţională, aici copiii vin de la un an şi jumătate, noi îi creştem până merg la şcoală şi după. Avem familii care vin şi ne mulţumesc pentru realizările copiilor lor, care spun că fără noi ei nu ar fi putut să înţeleagă sau să descopere care este talentul copiilor lor.



>> Educaţia din America se diferenţiază de cea de aici prin principiul de centrare. Totul este centrat pe copil, pe necesităţile lui individuale. Ei nu încearcă să aducă copilul la ceva standardizat, orice abordare este personalizată. Mi-a plăcut mult faptul că îi permit copilului să-şi dezvolte creativitatea. Noi abia acum ne învăţăm să dezvoltăm la copii creativitatea şi înţelegem importanţa ei ca virtute.

>> Este foarte complicat să creezi o echipă într-un SRL, dar vreau să menţionez că noi avem o echipă de profesori care cred în mine, în filosofia companiei şi care sunt foarte dedicaţi. Ei cred atât de mult în misiunea noastră, încât formează un tot întreg. Fără această echipă nu am fi avut un asemenea impact. Ei înţeleg că noi facem o schimbare, o schimbare pentru societate, o schimbare pentru viitor.

>> Mama a fost cea care m-a protejat şi a putut să mă inspire mereu. Ea a lucrat foarte mult timp în pedagogie. Nu conta faptul că salariile erau mici sau că se întâmpla să nu primească un ban, ea se dedica 100% profesiei. Mama a fost mentorul meu, m-a ghidat pe această cale.

>> Îmi mai doresc copii, iar misiunea mea este să fiu o călăuză, să pot da o îndrumare copiilor mei ca ei să devină mai buni decât mine. Dar, chiar dacă ei vor alege să aibă o fermă şi să stea acolo şi să se simtă bine, voi accepta alegerea lor, vreau ca ei să înveţe să-şi trăiască viaţa aşa cum îşi doresc.

>> Încă nu sunt împlinită, nu mă pot compara cu un lac liniştit, sunt mai degrabă o mare în valuri. Realizez că fiecare zi trece şi că eu pot face mult mai mult, de aceea nu pot avea liniştea. Am acum nişte planuri pe care trebuie să le realizez, îmi fac griji să nu pierd cumva timpul în zadar.

>> O femeie nu trebuie să împrumute puterea unui bărbat ca să obţină succesul. Ea trebuie să poată să-i inspire pe cei puternici, femeia trebuie să fie dăruitoare, să fie mai mult inspiraţie decât putere.



>> Există o şcoală a vieţii care ne costă şi energie, şi emoţii, şi bani, şi lacrimi, şi efort şi ar fi zadarnic dacă ai depune din toate, ai irosi, dar nu ai însuşi lecţia şi ai călca după în aceeaşi groapă. De la 15 ani trăiesc şcoala vieţii. Până atunci am fost crescută într-o lume în care eu eram prinţesa şi toţi mi se dăruiau. La 15 ani am început să cred în forţele proprii şi să spun că doar cerul e limita.

>> În fiecare dimineaţă cer putere, cer luminare, cer o călăuză, în fiece zi cer o îndreptare, un sprijin, o luminare cum să merg mai departe, pentru că noi, pământenii, fără D-zeu nu putem păşi corect în viaţă. În ultima vreme simt anume această putere şi sprijin. Încep să ascult fiece semn al Lui, să am smerenie, împăcăciune, discernământ.

>> Nu sunt ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Dacă am fost lovită peste un obraz, încerc să mă gândesc ce am făcut ca acest om să procedeze astfel şi chiar îl întreb ce motiv are. De fiecare dată încerc să-l înţeleg. Sunt omul compromisurilor. Ofer deseori merite oamenilor înainte ca să fie demni de ele.

>> Îmi place când oamenii mă acceptă aşa cum sunt şi când văd esenţa, nu aspectul. Nu înţeleg oamenii care camuflează ceea ce sunt în interior, îmi place când este o armonie între interior şi exterior, nu poţi să fii o viperă în interior şi înger la suprafaţă. Sunt ceea ce sunt, nu mă ascund, nu mă intimidează nimic. Sunt adevărată.

>> Soroca e oraşul sufletului meu. I-am înţeles valoarea, autenticitatea, acum, după mulţi-mulţi ani de zile. Încep să înţeleg cât este de frumos, special, extraordinar, spiritual, istoric… cât este de plin de valoare acest oraş şi sper că se va găsi un primar sau un gospodar în oraşul acesta care va înţelege că Soroca este o extraordinară destinaţie turistică. În America, când vorbeam despre Soroca, ei ştiau multe despre ea. Mă mândresc că am fost născută anume acolo şi anume acolo am crescut.

>> Mă îndeamnă la fapte măreţe faptul că viaţa este trecătoare şi că trăim o singură dată.

>> De fiecare dată mi-e frică să accept o schimbare în viaţa mea, şi de fiecare dată o schimb.

>> În ultima perioadă, viaţa m-a învăţat să cred în minuni. Tot continui să învăţ să cred în mine însămi. Am învăţat că pentru a aprecia lucrurile, trebuie să te înveţi să le apreciezi atunci când le ai, nu atunci când le pierzi. Să te bucuri, să lauzi, să mulţumeşti.

>> Trei cuvinte-valori în viaţa mea. Adevăr. Dăruire. Dragoste.

(Text: Doina Popa, Foto: Ion Pleş Alexandru)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°