VIP Magazin
22 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Chiril Lucinschi. Lordul zilelor noastre
Noiembrie 2008, Nr. 55

Chiril Lucinschi. Lordul zilelor noastre

Comentează   |   Cuprins

Toamna obligă la sobrietate şi nobleţe. Este anotimpul în care natura, prin frunzele arămii căzute, caută armonia în sufletele noastre, obosite, parcă, de zbuciumul unui an gata să ne zică „pa!”, iar noi ne conformăm subconştient situaţiei. Avem şi nobili, chiar dacă doar în suflet şi nu ridicaţi în rang de „Coroana Britanică”. Aşa am ajuns la ideea unei atmosfere tipice englezeşti, prin realizarea şedinţei foto în care vestimentaţia stilată, cît şi alte elemente de epocă, au făcut echipă cu eleganţa şi cumsecădenia lui Chiril Lucinschi şi a familiei sale. Nu am ezitat nici să-i „scanăm” gîndurile vizavi de viaţa, familia sa şi tot ce-l înconjoară.

Chiril Lucinschi este mezinul familiei lui Petru Lucinschi, ex-preşedinte al RM. În vîrstă de 38 de ani, pe care îi face pe 14 noiembrie, este diplomat de specialitate (Academia Diplomatică din Moscova). Preşedintele consiliului de directori al “AnaliticMedia-Grup” S.A., patronează două posturi tv – „TV7” şi „ТНТ Bravo”. Preşedintele fundaţiei “Europa Liberă Moldova“. Vice-preşedinte al Comitetului Naţional Olimpic. Este căsătorit cu Ana şi are patru copii: Petru, Alexandra, Egor şi Pavel.

În familia noastră, am simţit mereu grija părinţilor. În pofida serviciului tatălui meu, nu am simţit „urmările” politicii - despre aceasta nu se vorbea deloc. Am simţit că părinţii au nevoie de mine. Familia noastră e bazată pe un cuplu ideal al părinţilor. Pentru mine, este modelul familiei fericite, pe care l-am împrumutat şi eu şi pe care mă străduiesc să-l respect – înţeleg cum asta influenţează mintea copilului, pentru care această relaţie este foarte frumoasă şi importantă.

Pierderea mamei... Nu m-am împăcat nici pînă acum cu aceasta. Nici tatăl, nici fratele… Cu cît trece mai mult timp, cu atît e mai greu şi mai dureros pentru noi să conştientizăm lipsa ei. Deşi, filozofic gîndind, mă prind la ideea că acest lucru este
inevitabil şi ne aşteaptă pe toţi – sîntem temporari pe acest pămînt. Oricum, astea nu pot acoperi sentimentele legate de pierderea unui om atît de apropiat. Nici nu le pot descrie.

Cu fratele mai mare mă băteam în permanenţă, cînd eram mici. Altfel, nu avem o familie numeroasă – am un singur frate şi preţuiesc acest fapt tot mai mult, odată cu trecerea timpului şi sper ca sentimentul să fie reciproc. Purtăm acelaşi nume de familie şi sîntem responsabili pentru asta. Acum avem o relaţie foarte bună. Nu e una tradiţională dintre fratele mai mare şi mezin - sîntem prieteni. Adică, nu ne leagă doar acelaşi nume şi aceeaşi familie.

Niciodată nu mi-am impus imaginea de copil cuminte, pentru a părea mai bun ca  fratele meu – aşa eram eu. Sergiu era mai iute, îl captiva lumea din afara familiei – cred că vroia să ştie foarte multe lucruri şi curiozitatea lui îl dirija spre o oarecare independenţă.

Moscova, pentru mine, e la fel de aproape ca şi Chişinăul. Ar fi ciudat să zic altceva – este locul unde m-am căsătorit, unde s-a născut primul copil, unde trăieşte socrul meu şi odihneşte pe veci soacra. Este oraşul natal al soţiei şi nu pot desconsidera aceasta. Este un oraş foarte mare, foarte frumos şi, e oraşul meu, pînă la urmă – 21 de ani din viaţă nu-i ştergi cu buretele.

Ideea de a face studii în diplomaţie a venit din partea tatălui
– simţea el că îmi stă în fire. Am şi lucrat la Ministerul de Externe, la Agenţia pentru Atragerea Investiţiilor din cadrul Guvernului, al cărei director am fost. La un moment dat, mi s-a părut că pot să fac ceva mai mult în afara unei instituţii de stat. În plus, e greu să lucrezi cînd tatăl tău este preşedintele ţării şi nu doreşti ca acest fapt să fie interpretat incorect. Totdeauna am căutat ceva mai greu, simţeam că trebuie să mă autodepăşesc şi am încercat pe cont propriu…

Businessul este o şcoală foarte bună – aici cunoşti toate dedesubturile economiei şi vieţii noastre. Am şi „ars” de multe ori pe parcurs – consider că e o plată pentru „studiile superioare” obţinute în lumea afacerilor. Acum, le ştiu pe toate. Pot vorbi cu oricine, pentru că ştiu cum funcţionează mecanismele.

„Specificul moldovenesc” este un fenomen foarte interesant şi se referă la toate domeniile vieţii, inclusiv şi la afaceri. Dacă nu ai rude, cunoscuţi, colegi de studenţie, cumetri, n-ai făcut nimic. Orice problemă, de cel mai neînsemnat nivel, nu poate fi soluţionată fără „ajutor”. Am decis să facem abstracţie de aceste reguli cînd am schimbat contorul de gaze şi s-o facem cum scrie cartea, chiar dacă a durat vreo două luni. Soţia a mers la cursuri de şcolarizare, pe la pompieri, „Chişinău-Gaz”, a stat cuminte la coadă etc. A suportat toate astea, chiar şi din curiozitate. Mai în glumă, nici nu aveam alte posibilităţi, pentru că nimeni nu ar fi luat de la noi mită. Ulterior, am fost „certat” de către o persoană competentă, pentru că nu m-am adresat la timp, fiindcă s-ar fi rezolvat totul într-o zi…

În Moldova, mă deranjează opţiunea oamenilor în momente cruciale pentru ţară. Cînd se spune cu auto desconsiderare că „mămăliga nu explodează”, ceea ce vorbeşte despre verticalitatea noastră, şi că, în ultimul timp, comercializarea principiilor proprii a devenit o normalitate. Mă deranjează că nu este bine determinat sistemul de valori care parcă este, dar parcă nu-i, că sîntem eliminaţi din sistemul economic mondial şi, sarcastic vorbind, crizele economice mondiale nu ne afectează.

Mă scoate din sărite indisciplina, lipsa ambiţiei pentru dezvoltare. Este o mare crimă, de fapt, să te opreşti la un anumit nivel, avînd capacităţi pentru mai multe. De chestiile „comunitare” mărunte, de care dau mereu, mă străduiesc să fac abstracţie şi să le privesc ca atare... Nu-mi exteriorizez trăirile. De fapt, e o problemă şi e problema mea.

Miturile în jurul meu şi al familiei mele nu mă afectează şi nu mă surprind. N-am fost eu primul şi nici ultimul – pe undeva e şi firesc ca familiile primelor persoane în ţară să fie mereu în centrul atenţiei. Că ce se vorbeşte, în multe cazuri, e denaturat, e o altă întrebare. Oamenii vor să asculte ceea ce vor ei, pentru ce sînt pregătiţi. Faptul că mulţi ne văd trăind pe picior mare şi super fericiţi doar mă bucură, bine că nu ne au de nenorociţi şi amărîţi. Ce ţine de mine, nu m-am ascuns niciodată de mass-media, dădeam curs invitaţiilor la diferite evenimente. Eu nu întreprind absolut nimic pentru existenţa unui mister în jurul meu.

Tata pune mult suflet şi suferă la fiecare neadevăr auzit la adresa sa şi a familiei. Îi explic că imaginea familiei noastre este preconcepută în mintea oamenilor ca una bogată şi pe care n-o poţi schimba. Este un risc, pînă la urmă, pe care ni l-am asumat… Nu avem ce ascunde, nu am furat, ieşim în faţa oamenilor fără pază, afacerile mele sînt transparente, avem prieteni care ne apreciază şi asta contează pentru noi mai mult decît opinia denaturată, aşa zis „publică”.

Politica moldovenească,  pentru mine, este absolut incoerentă, în care lipseşte dorinţa de a realiza ceva pentru oameni etc. Astăzi, văd că interesele personale sînt în faţa celor statale sau comunitare. Nu văd nimic rău în lupta pentru putere – este scopul oricărei formaţiuni politice sănătoase. Întrebarea e, odată acaparată, ce se face cu această putere? În interesele cui este folosită? Dacă în interesul propriu sau pentru protejarea şi extinderea afacerilor, nu mai vorbim despre interesul statului. Deocamdată, nu prea văd oameni din categoria guvernanţilor care să servească interesul statului. De aceea nu fac politică. Am conştientizat că nu am ambiţie pentru politică care m-ar impune să-mi schimb verticalitatea principiilor pentru a fi împreună cu puterea sau, măcar, pe aproape de ea.  

Nu pot spune că nu mă interesează politica. Ştiu ce înseamnă şi cum se face. Din fire, eu sînt un „om de stat”, mai mult decît un businessman. Pot să lucrez şi să-mi aplic cunoştinţele în folosul statului. De aceea şi afacerea mea ţine de mass-media, pentru că este specifică, diferă de comerţul „pur” sau altceva. Revenind la primul gînd, singur nu faci mare lucru - totul depinde de echipa compusă din părtaşi de idei. Important e ca aceasta să fie într-un gînd cu tine, să nu te compromită. În acest caz, aş fi gata pentru o carieră politică. Ce post voi ocupa eu e un lucru secundar. Dar este foarte important ca, prin această funcţie, să deţii pîrghiile necesare pentru realizarea practică a ideilor.

Mass-media, în Republica Moldova, nu e o afacere foarte rentabilă. Părerea mea. Cred că face primii paşi conform legilor economice generale şi rentabilitatea domeniului e în viitor. Ne dezvoltăm foarte rapid, pentru că trebuie să ajungem lumea din urmă. Există un decalaj foarte mare între preţuri şi bugetele alocate publicităţii dintre România, Moldova şi Ucraina. Consider că foarte mulţi bani din publicitate nu ajung la noi şi se referă nu doar la televiziuni. Aici ar trebui să intervină statul şi să creeze acel cadru legal, în care noi să putem lucra şi cîştiga. Nu se discută problema deloc. Mai mult, ni se cere să respectăm legislaţia, dar nimeni nu pune întrebarea cît de eficiente sînt aceste legi pentru starea pieţii respective la moment. Nimeni nu se întreabă ce trebuie de schimbat în plan legislativ pentru a dezvolta această industrie. Dar, cred că cer prea mult, atît timp cît statul, în loc să fie echidistant faţă de piaţă, participă activ la dezvoltarea ei, dar nu în sensul pozitiv. Ca urmare, dezvoltarea întîrzie…

Nu putem inventa „bicicleta moldovenească” în televiziune - totul se face pe căi bătătorite de alţii. Mai devreme sau mai tîrziu, vom fi şi noi în rînd cu lumea sau, mă rog, în urma ei… Există nişte reguli universale care se referă şi la noi, pe care, odată şi odată, le vom aplica, dar ar fi bine s-o facem noi înşine şi cît mai repede. Faptul că avem o piaţă mai „săracă”, faţă de vecinii noştri, nu poate fi o scuză pentru a inventa reguli noi, „moldoveneşti”. Există o părere universală că atunci cînd piaţa depăşeşte bugetul de 20 de milioane (şi nu de lei), atunci putem vorbi despre o dezvoltare. Abia după pragul acesta ar urma să apară emisiunile proprii, fapt ce ar însemna începutul televiziunii moldoveneşti private în contextul principiilor internaţionale.
 Postul tv pe care îl patronez nu are nimic în  comun cu politica. Nu sînt politician, ca televiziunea mea să lucreze pentru mine sau pentru partidul meu. Încercăm să facem televiziunea la care să aibă acces orice opinie publică, a unui partid sau politician, dacă are ceva de spus. Vreau să se facă jurnalistică ca meserie şi nu să se promoveze unul sau altul.

Televiziunea pe care o fac nu este, încă, ce-mi doresc. Nici un om din echipa noastră nu poate să spună că e mulţumit de ceea ce este la moment. Noi sîntem atît de departe de idealul nostru şi de ceea ce vrem să facem, dar ne confruntăm cu circumstanţele existente, reieşind din care, cred că facem ceea ce putem, după posibilităţile atît tehnice, cît şi financiare. Dorinţa, însă, e să facem mult mai mult.

Am mai avut o afacere la care ţin foarte mult şi la care voi reveni. Producţia de ţuică, pe care am sistat-o pentru că nu dispuneam de mijloace proprii. Fabrica respectivă suportă şi acum consecinţele „crizei exporturilor” în Rusia, fapt ce ne încurcă să revenim la producere. Mă bucură că oamenii au apreciat înalt produsul respectiv. Era o idee apărută spontan prin 2000, la bucătărie, în timpul unei discuţii cu tatăl şi fratele. Ca urmare a „dezbaterilor”, am început cercetarea familiei de băuturi, foarte largi, de fapt - wiskey, gin, calvados, palinka, gorilka etc. Această băutură, pe care francezii o numesc „eau de vie” (apa vieţii), mi s-a părut destul de interesantă şi cu perspectivă de export. Am obţinut o calitate şi o imagine foarte bună şi, spre regretul meu, a trebuit să explicăm tuturor că e vorba de ţuică şi nu de vodcă sau rachiu…  

Familia mea e destul de numeroasă şi alte „întăriri” nu se prevăd. Una ar fi cîinele pe care l-am luat copiilor… Primul copil l-am numit Petru şi ultimul – Pavel. Este un ciclu logic şi aici am pus punct. E o glumă, dar mă bucur că Dumnezeu mi-a dăruit atîţia copii şi m-a făcut fericit. Mă mîndresc cu ei – sînt patru, dar absolut diferiţi. E interesant să-i vezi cum se schimbă, cum cresc şi, cu părere de rău, cresc foarte repede şi nu prea observăm aceste schimbări. Mă bucur că sînt reviste – „VIP magazin”, în speţă - care ne „impun” să facem poze. Viaţa trece foarte repede, iar singur nu ai timp s-o faci. Ai nevoie de un eveniment special sau jubileu…

Discreţia soţiei mele este un avantaj al ei. Este foarte sinceră, nu este arogantă. Dacă ar fi nişte cazuri în care să se schimbe? Poate. Viaţa impune nişte schimbări. De fapt, sînt sigur de asta, doar că nu faţă de oameni. Ar schimba-o responsabilitatea şi alte atribuţii, în funcţie de situaţia familiei. În orice caz, ar avea de urmat exemplul părinţilor noştri…

Doi metri - atît măsor. Poate, ar fi o jumătate de centimetru peste. A şi fost cauza determinantă în a practica baschetul – la 15 ani măsuram 1,96 m. Am început tîrziu să fac acest sport, de pe la 16 ani – urma să recuperez toate etapele pregătirii, pe care alţii le-au făcut la vîrste mai mici.  

Text: Marcel Toma
Foto: www.fotoroom.md
Stil: Olga Vladimir
Coafură şi machiaj: salonul „Langeles”
Locaţie: Parcul Dendrariu din Chişinău
Mobilier: salonul „Monte Cristo”
Automobil: „Packard”, a.p. 1938;  
Tel: 069 75 05 65
Vestimentaţie: Magazinul „Hugo Boss”; Bd. Ştefan cel Mare, 132, tel: 22 61 19.
Magazinul „Salon DG”;
Bd. Ştefan cel Mare, 132,
tel: 22 52 63.
Magazinele „Vizită”, „Valenti”


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

It's GREAT. A very intelligent person. He deserves to be one of the political leaders of our country.And I'd like to say that I have a special respect for Ana. Being from Moscow she CAN speak Rumanian Language unlike a lot of our politicians. GOOD FOR YOU.
Margarita   -  
08 Septembrie 2010, 22:51
Sus ↑
Dl. Chiril Lucinschi sunte?i un om agreabil, cu o famile normala, a?ezata,
Maneanu Varvara Magdalena   -  
01 August 2013, 12:14
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-3°