VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Cesare De Montis: „Sunt surprins că tinerii moldoveni absolvesc economia, dar nu-şi lansează o afacere”
Mai 2008, Nr. 49

Cesare De Montis: „Sunt surprins că tinerii moldoveni absolvesc economia, dar nu-şi lansează o afacere”

Comentează   |   Cuprins

A venit în Moldova în 2005 pentru a conduce delegaţia Comisiei Europene la Chişinău. Este italian de origine, inginer al apelor şi pădurilor după specialitate şi are 24 de ani de experienţă în instituţiile Uniunii Europene. A venit La Chişinău cu soţia sa, Floriana Morelli, şi ea italiană, arhitect de specialitate. Doamna a reuşit deja să înveţe limba română şi participă în mod regulat  la evenimentele de caritate organizate de Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova.

Vă mai amintiţi cum v-aţi simţit când aţi coborât din avion, care a fost prima impresie despre ţara noastră?

Am aterizat într-o după-amiază frumoasă a lunii septembrie. Nu ştiam pe nimeni în această ţară, nu mai fusesem niciodată aici, dar am fost foarte surprins de primirea călduroasă de care am avut parte în aeroport. O mulţime de personalităţi au venit să ne întâmpine, reprezentanţi ai corpului diplomatic, ai Ministerului de Externe. Asta m-a făcut să mă simt confortabil imediat. A fost ceva deosebit, pentru că nu se întâmplă la fel în restul lumii. Această atitudine a demonstrat dorinţa Moldovei de a avea o relaţie privilegiată cu UE.

Cum s-a întâmplat că aţi ajuns în Moldova? A fost alegerea dvs.?

În munca noastră este greu să alegi, depindem de evoluţia relaţiilor politice dintre state. În cazul Moldovei, lucrurile au decurs foarte repede. În 2005, guvernarea de la Chişinău s-a reorientat spre Uniunea Europeană şi noi am acceptat să deschidem o reprezentanţă aici. Delegaţia trebuia condusă  de o persoană cu experienţă, care să cunoască bine mecanismele de funcţionare a Comisiei Europene. Eu tocmai îmi finisasem mandatul în Venezuela şi eram disponibil. S-a întâmplat spontan, am fost anunţat şi am luat primul avion spre Chişinău.

Cred că nu toată lumea înţelege ce înseamnă Comisia Europeană şi cu ce se ocupă. Ne puteţi explica?

Comisia este una din instituţiile Uniunii Europene, care are funcţia de organ executiv. Noi venim cu iniţiativa, apoi trebuie să-i convingem pe toţi cei 27 de membri s-o accepte. Suntem cel mai important interlocutor al ţărilor din lumea a treia, pentru că inspectăm, propunem, oferim sfaturi, apoi raportăm statelor membre.

Depun multe eforturi pentru a le explica aceste lucruri interlocutorilor mei din Moldova. Ei cred că există un şef cu care vorbeşti şi problema se rezolvă. În Europa nu ai un şef, ai mulţi şefi, ceea ce înseamnă că procesul de luare a deciziilor este unul foarte complex şi lent. E frustrant, dar noi spunem că UE funcţionează ca un motor cu diesel – e foarte greu de pornit, dar dacă îl porneşti nu se mai opreşte, e implacabil.

Sunteţi primii reprezentanţi ai Comisiei Europene în Moldova. Cum v-aţi acomodat?

A trebuit să stăm 16 luni într-o cameră de hotel, până am găsit o casă potrivită, care să fie aprobată de Bruxelles. Dar nu ne putem plânge. Când deschidem o reprezentanţă nouă, ştim că primii lucrează pentru cei care vin după ei. E ceva obişnuit pentru viaţa diplomatică.

Mai greu a fost cu lucrurile personale, care au fost trimise, din greşeală, într-un orăşel din Bulgaria, numit Noua Moldovă. Le-am primit cu 6 luni mai târziu, în iarna lui 2006. Era un ger cumplit şi toate lucrurile îngheţaseră complet. Cel mai rău mi-a părut pentru colecţia de cactuşi, pe care am pierdut-o.

Ce s-a schimbat în ţara noastră în aceşti trei ani de când locuiţi aici?

În 2005, în Moldova erau doar 3 ambasade europene. Astăzi aveţi 10. În lume sunt puţine state care au evoluat atât de repede. Delegaţii ale Comisiei Europene vin foarte des la Chişinău, ceea ce înseamnă că intensitatea relaţiilor dintre Moldova şi UE a crescut exponenţial.

S-a lucrat foarte mult în domeniul legislativ, un număr impresionant de legi şi regulamente au fost îmbunătăţite. Acum trebuie să implementăm ceea ce am obţinut pe hârtie. Puteţi avea cele mai bune legi din lume, dar ele sunt absolut inutile dacă nu sunt aplicate. Textele legislative sunt bune, dar nu e suficient. E ca o maşină – dacă ai un motor foarte bun, dar nu ai roţi, nu poţi merge cu ea. În cazul nostru, motorul e foarte bun, dar roţile sunt încă prea mici.

Dar pe când vom avea şi roţile potrivite?

Ceea ce e azi în Europa s-a obţinut în 15 ani. Voi veţi evolua mai repede în unele domenii, pentru că aveţi susţinerea noastră. Cred că peste 10 ani această ţară va fi de nerecunoscut, va fi o altă Moldovă. Vor fi mai multe edificii, mai multe afaceri, mai multe drumuri bune. Sperăm doar ca oamenii să rămână la fel.

Cum apreciaţi relaţiile dintre Moldova şi vecinii noştri – Ucraina, România?

Orice ţară trebuie să depună eforturi pentru a avea relaţii cât mai bune cu vecinii săi. Sincer, suntem foarte dezamăgiţi să vedem că lucrurile nu stau deloc aşa în cazul relaţiei cu România. Cred că ambele ţări ar trebui să depună eforturi pentru un interes comun. Cu Ucraina relaţiile s-au îmbunătăţit. De când şi-a început activitatea Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina, încrederea între aceste două state a crescut. Asta e bine, mai ales că aveţi o problemă comună – Transnistria. Ucraina este partenerul vostru cheie pentru a o soluţiona.

Apropo de Transnistria, ce părere aveţi despre această chestiune?

Noi credem că aceasta e o problemă îngheţată mai degrabă, decât un conflict. Din toate conflictele ţărilor fostei URSS, acesta ar trebui să fie cel mai uşor de soluţionat. Facem tot ce putem să vă ajutăm. Încercăm să-i convingem pe oamenii de afaceri din Transnistria că este în interesul lor să facă parte din Moldova şi să fie în relaţii bune cu noi, iar ei deja pot vedea avantajele. Ceea ce nu s-a rezolvat în 15 ani, nu se poate rezolva în doi, dar fiţi siguri că UE vă susţine.

Credeţi că Moldova depinde de Rusia?

Noi depindem de Rusia pentru gaze naturale, iar Rusia depinde de noi pentru piaţa de desfacere. Nu e o relaţie de dependenţă, ci de colaborare. Noi nu i-am cerut Moldovei să aibă relaţii rele cu Rusia pentru a ne face pe plac. Din contra, încurajăm Moldova să vorbească cu Rusia şi să aibă relaţii bune cu ea. Unii cred că pentru a fi în relaţii bune cu Europa trebuie să fii în relaţii rele cu Rusia. Nu este deloc adevărat.

Poate că Rusia nu vrea ca noi să devenim parte a Europei?

Ei nu au spus asta niciodată. Din contra, Rusia este conştientă de aspiraţiile voastre, care nu sunt împotriva lor. Desigur, ei sunt interesaţi să menţină o prezenţă puternică în Moldova, în special din punct de vedere economic. Dar eu nu am auzit nici un oficial rus care să spună că, dacă voi intraţi în Europa, ei vor rupe relaţiile cu voi. Nimeni nu îi cere Moldovei să aleagă.

Mulţi tineri pleacă din Moldova. Dacă aţi încerca să-i convingeţi că merită să rămână sau cel puţin să se întoarcă, care ar fi 3 argumente pe care le-aţi utiliza?

În această ţară sunt o mulţime de capacităţi neexploatate. 90% din ceea ce se vinde în magazine este de import. Sunt surprins să văd că o mulţime de tineri absolvesc facultăţile de economie, dar nu-şi lansează o afacere. Remitenţele care vin în ţară sunt utilizate pentru consum, dar e timpul ca aceşti bani să fie investiţi în ceva productiv. Gândiţi-vă la viitorul acestei ţări. Ajutoarele din afară nu pot înlocui investiţiile private.

Voi vă aflaţi între lumea latină şi cea slavă, vorbiţi două-trei limbi.

Moldova ar putea deveni legătura dintre aceste două lumi. Am văzut ceva care mi-a plăcut – aţi deschis call-center-uri. Când un italian sună la o companie telefonică pentru a raporta defecţiuni pe linie i se răspunde din Moldova şi el nici nu-şi dă seama de asta, pentru că i se vorbeşte într-o italiană impecabilă.

Cred că viitorul tinerilor din Moldova e luminos, dar ei trebuie să fie inventivi, creativi şi să muncească.

Care sunt, totuşi, domeniile cu cea mai mare perspectivă, cele în care merită să investeşti?

În primul rând, serviciile turistice şi tot ce are legătură cu ele. Nu doar un hotel, dar şi transport, şi catering, şi PR. E un domeniu foarte vast, în care cererea depăşeşte cu mult oferta. Nu înţeleg de ce nu se investeşte în agricultură. Aveţi condiţii foarte bune, puteţi produce cereale de calitate superioară. Investiţi în căpşuni, cultură care necesită muncă şi îngrijire manuală, pentru că aveţi forţă de muncă ieftină. Vinul vostru nu corespunde standardelor europene, pentru că îl produceţi pentru piaţa din Rusia, diferită de cea din Europa. Îmbuteliaţi vinul în sticle de 0,7 l, iar standardul european e de 0,75 l, de aceea containere cu vin din Moldova nu sunt acceptate pe piaţa din Europa de Vest. Sunteţi o ţară agricolă, dar importaţi tot utilajul pe care îl utilizaţi în agricultură. De ce? Nu cred că vă lipsesc oportunităţile, doar că în Moldova încă nu e suficient de dezvoltată capacitatea de a deveni antreprenor şi spiritul de afaceri.

Povestiţi-mi despre viaţa dumneavoastră aici. Ce faceţi în timpul liber, în zilele de odihnă?

Dacă e timp frumos, călătorim prin Moldova, facem multe poze. Ne place să mergem în afara capitalei, natura este foarte frumoasă aici. E păcat că nu prea ai unde să te opreşti peste noapte sau să iei masa.

Cum vi se pare mâncarea noastră? Aveţi preferinţe culinare, un local preferat?

Ne place bucătăria moldovenească, sunteţi extrem de mediteranieni. Mâncarea de aici seamănă foarte mult cu cea din Italia. Şi în Italia avem mămăligă, dar se numeşte „polenta” şi se găteşte doar iarna. De obicei, gătim acasă, dar mai mergem şi la restaurante. Ne place foarte mult cum se găteşte la „Bucur”, la „Taifas”.

Aveţi mulţi prieteni la Chişinău, în Moldova?

Oamenii sunt foarte prietenoşi, te invită imediat la ei acasă, e ceva frumos. Chişinău e un oraş mare, dar are totuşi anumite elemente ale unui sat, pentru că toţi se cunosc între ei, ceea ce e neobişnuit pentru Europa. Ajungi să nu mai ai parte de intimitate, pentru că oriunde ai merge, întâlneşti pe cineva cunoscut. De fiecare dată când zbor spre Italia, întâlnesc două sau trei persoane cunoscute în avion.

Care sunt defectele moldovenilor?

Moldovenii sunt convinşi că au cel mai bun vin din lume, dar nu este adevărat. Cel mai bun vin e în Italia!

Vă lipseşte ceva aici? De ce vă este dor cel mai mult?

Aproape nimic. Poate doar marea. În Italia stăm pe malul mării şi vara ne e dor de ea, uneori. Nici aerul nu e prea diferit, doar iarna e mai frig. Ne place în Moldova, mai ales pentru că e sigur în stradă, cu excepţia unor şoferi mai nebuni. Jefuirea băncii e primul lucru cu adevărat periculos care s-a întâmplat de când suntem aici.

Ce le-aţi spune celor care trebuie să vină în Moldova?

Mi-a spus cineva că plângi când afli că trebuie să vii în Moldova, apoi mai plângi o dată, când trebuie să pleci. Asta pentru că e puţină informaţie despre ţara voastră. Aici te simţi bine, poţi lucra productiv şi îţi pare rău să pleci...

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°