VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Cele cinci stări ale Lorenei Bogza
Februarie 2013, Nr. 104-105

Cele cinci stări ale Lorenei Bogza

Comentează   |   Cuprins

Când Lorena îmi deschide uşa, căldura din casă îmi diluează zgribuliciul cu care vin de afară. Uit de nămeţi, de parbrizul îngheţat şi de tocurile care m-au făcut să merg pe gheaţă ca o echilibristă neprofesionistă. În apartamentul ei, soarele pare să fi rămas din alt anotimp. Faţa Lorenei e splendidă aşa, cadrată graţios în buclele uşor rebele, după fotoshootingul de ieri. Tare mai vreau să cred că starea ei radiantă e numai bună de dat interviuri.

Chiar este adorabilă. Fără pic de machiaj, într-un halat crem mignon, asortat neintenţionat cu biblioteca ei Cavio, în aceeaşi nuanţă... Draperiile cu flori roz şi coral pal, aduse de ea din Italia, se leagă impresionant cu trandafirii de pe tapiseria canapelei şi a fotoliului, provenite din aceeaşi ţară plină de romantism. Vinul roşu burgund (educaţia nu mi-a permis să vin cu mâna goală) şi două pahare cu picioruşe fine îşi găsesc locul pe masa rotundă din acest living floral. Lorena, care pe lângă cariera ei de toată invidia, mai e şi o bună gospodină, încropeşte cu ispiraţie un prânz călduţ şi, când masa ne înnebuneşte cu aromele şi aspectul ei de duminică, îşi ridică spre mine ochii mari şi zâmbitori: „Draga mea, sunt singură acasă, dar eu nu mănânc niciodată singură. Aşa că este minunat că ai venit!”. Iată de ce nu putem împrumuta reţete de slăbit de la Lorena – pe unele singurătatea le ţine toată ziua legate de frigider, iar pe altele, ca ea, le face să uite de mâncare… „Haide, draga mea, să fim sănătoase şi fericite!”.

Deşi au trecut aproape cinci ani de la ultima copertă cu ea, Lorena zice că nici nu prea are ce să-mi spună. „Nimic nou. Totul e pe vechi. Când sunt liberă, lenevesc, merg la shopping, mă văd cu prietenii sau ies în afara oraşului.” E la fel de îndrăgostită şi munceşte la fel de mult. A mai trecut de vreo câteva ori Moşul pe la ea cu tot felul de bunătăţi, gadgeturi, smadgeturi şi alte surprize. A fost în State, în câteva vacanţe, în rest, o vedem la televizor cu cine stă de vorbă şi care este gradul de satisfacţie pe care îl are după acest gen de comunicare…

(Text: Rodica Ciorănică)

Stare de serviciu
>> În emisiuni nu dau note politicienilor. Şi ce cred eu despre ei este… părerea mea. Prefer să o păstrez pentru mine, nu aş vrea să deranjez pe cineva.

>> Timofti. Filat. Plahotniuc. Ghimpu. Chirtoacă. Lupu. Diacov. Voronin. Dodon. Toţi sunt politicieni. Atât!

>> Ah, şi uneori ne enervăm împreună, dar din diferite motive. Ei se enervează că insist pe lucrurile pe care ei nu vor ca eu să insist. Iar eu – că evită răspunsurile pe care le aştept. Bineînţeles că încerc, pe cât e posibil, să nu arăt asta. Un moderator nu are dreptul să se enerveze. Nu ştiu în ce măsură reuşesc, dar ştiu că cei care mă cunosc foarte bine văd toate trăirile mele.

>> Niciodată nu le-am făcut vreun serviciu. Respectivele persoane trebuie să înţeleagă că nu-mi pot cere lucruri care să mă facă să abdic de la principii (că tot e un cuvânt la modă) în favoarea unei prietenii. Toţi pot fi prietenii mei, pot plânge cu ei dacă au o problemă, dar să nu creadă că în momentul în care îmi fac meseria, voi ţine cumva cont de disconfortul pe care ar putea să-l aibă ei. M-aş simţi jignită dacă un politician m-ar ruga ceva în numele prieteniei noastre...

>> Prea multă politică în televiziune? Poate. Depinde cum te uiţi. Televiziunea oferă, iar publicul vede ceea ce vrea să vadă. Eu nu sunt neapărat adepta ştirilor senzaţionale, dar realitatea demonstrează că telespectatorul e interesat de aşa ceva. Şi, pe de o parte, e firesc. E firesc să vadă ştiri despre accidente, crime şi tot felul de lucruri din astea. De ce? Simplu! Pentru că ţine de securitatea lui. Apoi vin banii. Ce se întâmplă cu ei, unde sunt în siguranţă, cum îi poate cheltui, investi. Şi, fireşte, politica. Pentru că politica înseamnă tot. Politicienii decid pentru noi, ei hotărăsc ce şi cum fac, iar noi îi taxăm la alegeri.

>> Rolul de a educa şi a nu lucra numai pe principii de audienţă îi revine televiziunii publice, pentru că ea trăieşte din bani publici. Un post privat trebuie să producă ceea ce vrea omul care ţine telecomanda. Nu pentru că aşa vrea respectiva televiziune privată, ci pentru că ea trăieşte din publicitate. Din audienţă. Trist sau nu, asta e realitatea.

>> Presa de bulevard, nu sunt adepta ei. Nu cred că presa trebuie să pătrundă în intimitatea intimităţilor. Adică în bucătăria sau în dormitorul unei persoane publice, pentru lucruri care ţin de viaţa privată a acesteia. Dar o parte a publicului e interesat de asta. Din fericire, la noi, acest domeniu nu e atât de dezvoltat. În România, ziariştii de la o astfel de presă muncesc într-adevăr... În Moldova, s-a demonstrat că ziariştii de la presa galbenă stau în birouri şi nasc bârfe... Sunt două lucruri diferite.

>> Nu m-am gândit încă să fac politică. E greu să faci politică într-o ţară în care se cunosc cu toţii, toţi  au cumetri în toate partidele – e un conglomerat de oameni fără principii clare de curente politice. Şi mai am un mare „defect”: nu mă pot supune deciziei de partid, dacă nu consider că e cea corectă.

>> Mai avem până să spunem că suntem un stat de drept, independent şi suveran. Cred că incidentul de la vânătoarea din Pădurea Domnească a scos la iveală chestiuni extrem de grave privind funcţionarea instituţiilor statului. Reforma în justiţie este absolut necesară, iar acest lucru îl spun nu eu, ci în primul rând cei care veghează asupra modului în care Republica Moldova îşi îndeplineşte angajamentele asumate. Nu mai avem dreptul să greşim ori să amânăm lucrurile. Deja suntem cu mult în urma trenului...

>> În ciuda progresului umanităţii şi al tehnologiilor, oamenii continuă să ucidă, să nască războaie. De ce? Din cauza că există interese, în primul rând economice. Totul se bazează pe ce putem lua şi de unde.

>> Dacă mi-a fost vreodată folosit numele? Poate că astfel de lucruri se întâmplă, dar eu nu ştiu despre aşa ceva... Şi pentru unii oameni din viaţa mea, prietenia cu mine nu este întotdeauna un motiv de laudă... Cândva, în perioada guvernării comuniste, o bună prietenă a avut realmente probleme din cauza că suntem apropiate. Bine că au trecut. De fapt, cine ştie dacă au trecut?

>> Dat fiind faptul că moderez o emisiune politică, nu îmi permit să fac multe lucruri, pentru că sunt o persoană cunoscută. Am grijă mereu cum mă îmbrac, cum mă comport, mă înarmez cu răbdare să ascult ce vor să-mi spună cei care mă întâlnesc. Cu alte cuvinte, sunt mereu cu garda sus!

>> Nu ştiu dacă aş putea să dispar vreodată, aşa, pur şi simplu, din meseria asta… Mi-e în sânge să văd ce se întâmplă în jurul meu. Şi în concediu stau mereu cu ipadul în mână să văd ce se întâmplă în ţară. Ştiu că va veni o zi în care va trebui să mă retrag, uneori chiar mă gândesc serios la acest lucru. Dar nu zăbovesc prea mult asupra acestei idei. Când va veni timpul, o voi face şi pe asta. Pur şi simplu am senzaţia că nu mă pricep să fac nimic altceva.

>> Prefer să împletesc tradiţionalismul cu schimbarea. Accept schimbările dacă ele se pliază pe convingerile mele. Cărţile îmi plac pe foaie, uneori cumpăr ziare. Revistele le răsfoiesc, şi nu le caut pe internet. Îmi place să simt mirosul de hârtie, să simt pagina între degete...

>> E greu de spus ce va fi cu presa scrisă. Toţi încearcă să supravieţuiască. Este clar că pierde teren şi internetul câştigă. Nu ştiu care e soluţia, dar toată lumea e în căutare de soluţii. Asta a fost tema majoră a discuţiilor noastre la întâlnirile din SUA, din septembrie anul trecut. Toţi caută acel inedit pe care să-l găseşti doar în ziar. Oricât de trist ar fi pentru unii, viitorul pare să se cheme internet...

>> Cine mai scrie azi o scrisoare? Parfumată, pusă în plic… Cine mai aşteaptă trei zile sau patru, sau cinci ca epistola să ajungă la destinaţie? Şi totuşi, vremurile acelea erau frumoase, pline de emoţie, deosebite, cu mult suflet...

 Starea sufletului
>> Chiar dacă sufletul nu se studiază la anatomie, cred că el e cea mai frumoasă parte a corpului meu, de la urechi la picioare... Pentru că e mare. Generos. Şi toată lumea încape în el, din păcate.

>> Anul care tocmai s-a scurs a fost... încă un an. Destul de trist pe final... Una dintre prietenele mele de suflet, pe care am cunoscut-o la scurt timp după ce am venit în Moldova, a trecut în nefiinţă. A avut cancer la sân. Este o pierdere extrem de grea. Chiar dacă nu ne sunam cu lunile, ea mi-a fost mereu foarte aproape. Simt un gol imens şi mă simt mai neajutorată de când nu mai este. Mereu era optimistă şi era acolo pentru mine...

>> Am o stare a sufletului care mă face să-mi reevaluez priorităţile. Sunt multe lucruri pe care mi le doresc, dar nu reuşesc să le fac, fie din lipsă de timp, fie din cauza că nu mă pot organiza suficient de bine. De o bună perioadă de timp îmi doresc să merg la sală, dar cred că nu suficient de mult, de aceea încă nu am ajuns. Am nevoie de asta pentru starea generală, dar şi pentru că, astfel, voi fi obligată să mănânc mai bine... Am vrut să mă mai duc la dansuri, apoi să iau lecţii de canto, dar nu am reuşit să fac nimic din toate astea...

>> Simt că în orice clipă… lucrurile s-ar putea schimba. Spre bine.

>> Singurătatea e o condiţie care îmi place uneori, când am nevoie să-mi încarc bateriile ori să iau vreo decizie mai dificilă. Se întâmplă să obosesc de tot ce se întâmplă în jur, de viteza cu care ne mişcăm spre nu ştiu unde. Şi atunci prefer să mă retrag cu mine însămi – să analizez lucrurile, să gătesc ori pur şi simplu să ascult muzică, ori să văd un film.

>> Nu prea am timp să stau la bucătărie, deşi încerc să îmi fac. Îmi place să gătesc, astfel mă relaxez. Dar nu îmi place să mănânc singură, aşa că prefer să gătesc atunci când am pentru cine.

>> Mă simt confortabil şi cald acasă, alături de mămica. Dar astfel de ipostaze sunt atât de rare! Atunci nu am nicio grijă, vegetez, pur şi simplu. Imediat cum deschid ochii dimineaţa, mămica îmi aduce cafeaua. Apoi mă întreabă la fiecare zece minute ce mănânc, cum mă simt, dacă am nevoie de ceva, mă copleşeşte cu grija şi atenţia ei... Sunt clipele în care mă pot lăsa sută la sută descoperită, fără gândul că nu mă va înţelege corect ori că mă va judeca pentru ceva... Ştiu că, indiferent ce voi face, ea mă va sprijini şi mai ştiu că aşa arată dragostea necondiţionată, sinceră şi imensă. La fel, îmi dau toată liniştea şi siguranţa din lume îmbrăţişările bărbatului de lângă mine. Mi-s dragi serile în care stăm de vorbă ori, pur şi simplu, tăcem împreună.

>> Mă interesează cu adevărat ce spun despre mine oamenii apropiaţi sau cei care au nume. În general, atrag atenţia la critici constructive, mai ales la cele venite de la cei apropiaţi. Am învăţat să nu mă intereseze răutăţile anonimilor. Şi apoi, sunt conştientă de faptul că, atât timp cât eşti o persoană publică, trebuie să te aştepţi că există unii care neapărat vor avea de spus răutăţi. Cu un om care are nume şi prenume, şi are şi curaj să vină să-mi spună în faţă, sunt gata să discut. Cu laşii nu am nicio treabă.

>> Bârfele se nasc pentru ca oamenii să aibă despre ce vorbi. Imaginaţi-vă că cei care nu au cu ce se ocupa nu ar avea despre ce vorbi!... De aceea născocesc bârfe. E şi asta o profesie – născocitori de bârfe... La începutul PRO-lui, când nu aveam experienţă, ele mă afectau, sufeream… Acum am imunitate. S-au spus despre mine tot felul de lucruri, ba chiar m-au măritat şi răsmăritat de zeci de ori. Cu cine nu le-a fost lene. Ei şi? Oamenii au nevoie de poveşti. Şi nu ai cum să îi opreşti.

Stare de amintiri
>> Cea mai complicată perioadă din viaţa mea a fost primul an după ce am venit în Republica Moldova. Un an extrem de dificil. Deşi nu planificasem să rămân aici, odată ce am luat această decizie, a trebuit să mă acomodez, să-mi găsesc un loc de muncă, un loc unde să stau... A fost greu, dar a fost şi o colosală lecţie de viaţă. M-am convins că sunt capabilă să mă descurc, oricât de greu ar fi.

>> Pentru mine, venirea la Chişinău a fost ca şi cum aş lua viaţa de la capăt… chiar am luat-o de la capăt. Familia mea a rămas în România, prietenii mei, la fel, iubitul meu de atunci, la fel. Aici am luat totul de la capăt, am pierdut unele lucruri, dar am câştigat altele. Prietenii mi i-am păstrat până acum şi sunt tare încântată de acest lucru.

>> Am învăţat limba rusă după ureche, nu am studiat-o. Primele cuvinte au fost uzuale – salut, mulţumesc... M-a ajutat mult televizorul, pentru că mă uitam la ştiri şi încercam să înţeleg o frază, cunoscând doar câteva cuvinte. Ce nu înţelegeam, întrebam. Şi aşa am învăţat.

>> Marele regretat din viaţa mea este tata. Au trecut 15 ani de când nu mai este, dar eu tot îl aştept. Şi mi-e tare dor de el! Pe părinţi nu-i poate înlocui nimeni şi este îngrozitor când nu mai sunt. Este un gol pe care nu îl poate umple nimeni niciodată. Mi-a fost cel mai bun prieten, iar eu am fost Loru tatei. La fel ca şi mama, a avut grijă să nu-mi lipsească nimic niciodată. Deja eram mare, eram pe picioarele mele, şi ei tot aveau grijă să nu duc lipsă de nimic. Mămica şi acum face asta. Mă sună foarte des doar să mă întrebe dacă am mâncat. Şi trebuie să-i spun repede ce, că, altfel, crede că spun minciunele.

>> Îmi place că am reuşit să îmi croiesc un drum în viaţă prin puterile mele, am reuşit să-mi demonstrez că pot.

Stări ascunse
>> Cel mai mult mă tem de Dumnezeu. Eu mă tem a priori... Încerc să nu provoc suferinţă, pentru că ştiu că El le vede pe toate, le cântăreşte şi îţi dă înapoi pe măsură.

>> Trebuie să credem în Dumnezeu. Şi în noi. Mă reculeg şi mă restabilesc în biserică. Şi nu atunci când e plină de lume, ci atunci când merg singură şi mă pot aduna. Când nu e nimeni care să mă incomodeze. Nu reuşesc prea des să asist la slujbe, dar când am nevoie să vorbesc cu Dumnezeu, pot zăbovi în biserică timp îndelungat...

>> Nu sunt o plângăreaţă, deşi mai plâng din când în când...  Pot să plâng urmărind un film (chiar dacă l-am mai văzut de câteva ori înainte) ori când ascult o piesă sau citesc o carte. Dar, de regulă, plâng singură. În alte circumstanţe încerc din răsputeri să mă abţin, şi nu din cauza că mi-aş arăta slăbiciunile, ci pentru că ştiu cum mă simt eu când cineva plânge – mă doare că nu ştiu ce să fac.

>> Toată lumea îmi spune că sunt foarte puternică, dar eu ştiu că pot fi la fel de sensibilă. Atunci când mă răneşte cineva, sufăr foarte tare. Dar mă pot răni doar oamenii apropiaţi şi, din fericire, asta se întâmplă foarte rar.

>> Dacă înjur? Da, se mai întâmplă. Înjur mai mult în limba rusă. Însă nu înjur oamenii. Înjur ignoranţa, nesimţirea sau tupeul... Dar vă asigur că nu e grav.

>> Prietenele mele sunt nişte femei foarte puternice. Au mereu la ele sfaturi şi timp pentru mine. Au copii şi soţi şi sunt din diferite domenii de activitate. Una e procuror, una e avocat, câteva sunt jurnaliste, una e director la o firmă, una e în Italia şi o duce minunat, alta e, la fel, în Italia şi ne enervează că a uitat ce puternică este de fapt. Toate sunt deosebite şi le mulţumesc că sunt!

>> În afară de Loru tatei, Lobzic e cea mai veche poreclă sau dezmierdare la care am fost supusă. A fost născocită de dl Vasile Botnaru încă la Basa press, de la iniţialele cu care semnam ştirile – lbz. Acum prietenele îmi spun iubiţica, iubi, soarele meu. Destul de însorite toate... Lorenica-păpuşica-frumuşica. Aşa îmi zice un prieten pe care şi eu îl dezmierd când stă în frig, aşteptând să prindă infractori. De câte ori ninge, îl sun şi îi spun: „Edic-Edicuţ-drăguţ, ninge peste tine, hai în casa mea, unde-i cald şi bine”. Şi el răspunde: „Ei, Lorenica, păpuşica, frumuşica, eu sunt în zasadî”...

Starea inimii
>> Inima mea e plină de viaţă şi de speranţa că lucrurile se vor schimba în bine. Şi că voi avea mai mult timp pentru mine ori că voi învăţa să îl folosesc mai bine pe cel pe care îl am. Din fericire, nu am avut de înfruntat probleme serioase. Dumnezeu chiar mă iubeşte şi mi-a adus în cale oameni minunaţi.

>> Nu-mi place când sunt neajutorată şi nu pot găsi soluţii rapide. Nu-mi permit luxul să mă gândesc prea mult la ceva. Sunt condamnată să găsesc soluţii rapide...

>> Dacă sunt de acord că bărbaţii sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus? Of, ce-mi mai plac întrebări de-astea! Offf... Cred că toţi sunt de pe Pământ, secretul e să se întâlnească cei care trebuie cu cei care trebuie.

>> Mi-s dragi femeile care… indiferent ce li s-ar întâmpla, au puterea să o ia de la capăt, se pot întreţine singure, nu sunt dependente de soţ şi nu acceptă să fie umilite.

>> Când m-am sărutat prima dată? Mai curând aş vorbi despre îmbrăţişare. Mi se pare mai profundă ca stare, o îmbrăţişare care contopeşte sufletele... Sau o strângere de mână...

>> Ce nu pot suporta la un bărbat? Prostia. Nu mă mai aventurez să continui cu noţiuni gen trădare, minciună...

>> Ce mă îngrijorează? Să nu mă îmbolnăvesc... În astfel de momente realizăm cât de singuri suntem, chiar dacă avem oameni dragi şi prieteni buni în preajmă. Până la urmă, prin această experienţă treci singur, eşti tu cu tine însuţi. Sigur, pe lângă cei apropiaţi, unul dintre primii oameni care ar sări în ajutorul meu este Cătălin. Şeful meu.

>> Cine este bărbatul care aduce lumina în viaţa mea? Este un om puternic şi sensibil în acelaşi timp, este generos şi cu un dezvoltat simţ al umorului. Cred că nu vă aşteptaţi să-i dau numele?! Nu am să o fac. Prefer ca măcar ceva din viaţa asta să păstrez pentru mine.

>> În dragoste sunt romantică... Pot să merg cu bomboane la el la birou. Şi el are mereu bombonele pentru mine. Ori pot să gătesc şi să luăm cina acasă, deşi asta se întâmplă mai rar. Pot să-l pup când se aşteaptă mai puţin. Pot să mă înfurii tare, tare şi să-mi treacă repede. Pot să mă supăr, să mă cert (deşi cu el e greu să te cerţi) şi apoi să uit de ce naiba m-am certat. Pot să-l recunosc într-o piesă care îmi place şi să i-o trimit. Şi el face la fel...

>> O femeie poate iubi ori de câte ori… întâlneşte bărbatul care îi poate oferi ceea ce are ea nevoie, ceea ce caută. O femeie are nevoie să fie împlinită, să fie în siguranţă, să se simtă iubită. Şi îl va căuta pe cel care va reuşi să facă toate astea pentru ea.

>> Vreau să trăiesc dragostea cu câteva condiţii. Să am alături partenerul care mă iubeşte, mă respectă şi are încredere în mine.

>> Nu sunt, nici pe departe, o femeie perfectă… Am prea multe pretenţii, am ridicat ştacheta prea sus, inclusiv pentru mine. Am prea mari aşteptări, muncesc până târziu, am uitat să mă distrez şi fac foarte rar acest lucru.

>> Trebuie să oferi totul într-o relaţie, dar să nu uiţi niciodată de tine. Să nu devii total dependent de cel de alături, indiferent despre ce fel de dependenţă este vorba. Dacă, Doamne-fereşte, se întâmplă ceva – nenorociri, trădări, minciună – trebuie să te poţi ridica şi să poţi merge mai departe. Aşa e viaţa. Trebuie să lăsăm un loc doar pentru noi, o rezervă din care să ne adunăm...

>> Vreau să cred că într-o zi mă voi trezi dimineaţa (poate mai devreme decât o fac acum) şi că voi avea destul timp pentru oamenii pe care-i iubesc, pentru a doua plecare la Ierusalim, la Praga pe care nu am văzut-o niciodată, pentru China şi pentru India.  Şi mai vreau să învăţ să nu aştept nimic de la alţii. Asta încă nu pot...

>> Fiica mea (când va fi să fie) va fi deşteaptă şi cuminte, ca mine şi ca tatăl ei, care sper să-mi lumineze fiecare clipă din viaţa mea...

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

FF Frumos Lorena!
Salutari din Canada!
Rodstar   -  
13 Martie 2013, 16:47
Sus ↑
Bravo voua.
izman ivan   -  
15 Martie 2013, 23:35
Sus ↑
Te respect Loredana atit de mult,as vrea sa pot sa invat mai multe lucruri de la tine,ma bucur pu un interviu care emana atita caldura sufleteasca. Succese si in continuare!!!!!!!!!!!!!!!!!
Lena   -  
22 Martie 2013, 00:31
Sus ↑
Apreciez mult profesionalismul Dv.,Isteţimea şi curajul!Aveţi o"profunzime" în gîndire de admirat! Păcat că nu se molipsesc şi alţi prezentatori...Mult succes şi realizări frumoase şi în plan sentimental!!!
Lucia   -  
25 Martie 2013, 17:44
Sus ↑
Imi placea enorm de mult emisiunele ei , cele de pe vremea comunistilor. Imi pare ca era mai curajoasa in privinta intrebarilor. Acum insistenta si felul de a intreba sunt altfel parca mai cu grija alese, de parca nu ar vrea sa supere persoanele invitate. Nu stiu, as putea gresi, dar asta imi e parerea. Oricum o apreciez mult si o admir. O cred UNICA in felul ei de a fi si in profesionalismul pe care il are.
lucesa   -  
29 Martie 2013, 16:00
Sus ↑
Chiar am descoperit o altă Lorena decît cea pe care o vedem la tv, te apreciez mult pentru curajul de a dezvălui totul despre tine. îți doresc să-ți realizezi toate visele!
Eugenia   -  
24 Aprilie 2013, 17:16
Sus ↑
Sa îți dea Dumnezeu multă fericire, Draga Lorena! (Pentru ca meriti...)
Anisoara P   -  
02 Iulie 2013, 16:38
Sus ↑
Respect si succesece frunoase si realizari pe viitor.
Lidia   -  
28 Iulie 2013, 13:32
Sus ↑
bravo
Lidia   -  
28 Iulie 2013, 13:34
Sus ↑
Gîndul,cuvîntul și fapta îți aparțin și sînt în armonie...demne de urmat. Împărtășește-le celor din jur. Mulți au nevoie de etalon. Ai posibilitatea de a o face. Fericire ție și celor dragi sufletului,care am înțeles,că e destul de încăpător.
Marina   -  
30 Iunie 2014, 19:56
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°