VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Călin Vieru. Un artist venit de pe baricade
Aprilie 2010, Nr. 72

Călin Vieru. Un artist venit de pe baricade

Comentează   |   Cuprins

A intrat în politică acum un an şi ceva. A fost o decizie care i-a surprins pe foarte mulţi, mai ales că numele lui Călin Vieru s-a asociat întotdeauna cu afacerile de succes. Într-un fel sau altul, mezinul din Vieri gustase demult din „pâinea” domeniului, având în vedere atacurile din presă asupra lui Grigore Vieru din ultimii ani şi procesele de judecată iniţiate.

Un lucru nu au reuşit să vorbească: despre decizia politică. Este practic singurul parlamentar de la noi care vine la şedinţele legislativului îmbrăcat la patru ace şi papion. Flancat de notorietatea tatălui, încearcă să aducă în viaţa noastră - fără Grigore Vieru - picături din adevărul lui Grigore Vieru. Am stat de vorbă ore în şir, despre medicină şi dragoste, suflet şi burtă, cinovnici şi politicieni, despre metafizică, copilărie şi nonconformism. Călin Vieru este un nonconformist, un artist, un luptător, un gânditor.

Dle Vieru, cum vi se pare viaţa de parlamentar?
Nimic deosebit. Un fel de zoroastrism politic. Noi, parlamentarii, împărţim Parlamentul în două: în partea dreaptă se face serviciul divin, iar în partea stângă – ritualul păgân.

Nu aţi renunţat încă la celebrul şi comentatul papion? Jurnaliştii au scris atâtea despre accesoriul dvs.
Îl port stăruitor şi am să vă spun de ce. După mine, cravata este singurul accesoriu nefuncţional din garderoba bărbatului. Şi dacă protocolul nu-mi permite să intru la Parlament cu gâtul gol, mi-am ales o bucată de materie mai mică.

Până la acest pas spre politică, niciodată nu v-aţi exprimat opţiunile politice. Eraţi axat numai pe business, n-aţi făcut exces de zel ca să vă faceţi o persoană publică. Astăzi sunteţi un politician cu păreri şi cu trăiri interioare. Cum le-aţi ţinut până acum în frâu?
Nu mi-am dorit niciodată un trai tihnit şi aşezat. Nu-mi place viaţa dozată şi sterilă a cărui viitor se citeşte uşor. Din acest motiv, m-am plictisit şi de business: acolo creşte burta şi se distruge sufletul. Nu aveţi dreptate când spuneţi că am ţinut în frâu trăirile interioare. Astăzi sunt mai mult în atenţia mass-media şi din acest motiv sunt mai public ca altădată.

Care a fost acel moment care v-a răsturnat totul pe dinăuntru şi v-a făcut să faceţi acest pas?
Acel accident tragic din ianuarie anul trecut. Până atunci ştiam cu toţii de faptul că îl avem pe Grigore Vieru, duhovnicul nostru şi straja neclintită a valorilor noastre. Când ne-a părăsit, eu, ca şi mulţi alţii, nu am avut altă soluţie decât să încerc să acopăr, cât de puţin, măcar cu un strop, acest gol.

Ca om de afaceri, aţi avut probleme cu regimul comunist?   
Cinovnicii au o gândire aparte, pe lângă faptul că sunt foarte obraznici cu majoritatea dintre noi, viaţa lor, totuşi, este guvernată nu de instincte şi de aspiraţii, ci de interdicţii şi frică. Teama unui scandal prea zgomotos i-a făcut să mă ocolească.

Pentru că a fost Grigore Vieru alături...
Aveţi dreptate. Acum cu certitudine pot să vă spun că am fost şi sunt om de afaceri numai şi numai datorită tatălui.

Omul de afaceri Nicolae Ciornîi spunea că este nevoie de mulţi bani ca să intri în politică. Pe dvs. cât v-a costat „biletul de intrare”?
Oameni ca Nicolae Ciornîi, businessman de calibru mare, cred eu că sunt nevoiţi să perceapă lumea ca o piaţă. Cea mai scumpă marfă de pe tejghele este politica (fiţi atenţi, se comercializează fără TVA). Ca să devii stăpân peste acest produs, într-adevăr, în majoritatea cazurilor, trebuie să vii cu un sac de bani. Dar acest lucru nu-ţi garantează că vei deveni peste noapte nabab, iar spre sfârşitul săptămânii, calif. Poţi să vii cu un vagon de bani şi tot să scapi locomotiva. Şi invers. Uitaţi-vă, de exemplu, la profesorul Hotineanu sau la profesorul Şleahtiţchi, la Nagacevschi, Tănase, Godea, Ţap sau Leancă. Biletul lor de intrare se măsoară în orice, numai nu în bancnote. Aşadar, unul vine cu banul, altul – cu capul, al treilea – cu autoritatea. Ceea ce ţine de mine, biletul meu de intrare nu a costat bani. Vreau să cred că invitaţia mea în viaţa politică a fost una à la Hesse: „Intrarea se plăteşte cu minţile”.

Vă cunoşteaţi cu Vlad Filat? Cum v-aţi integrat în echipa PLDM?
Ne cunoşteam de vreo 7-8 ani. Ne-am cunoscut ca oameni de afaceri şi am purtat relaţii corecte. Acum suntem în altă dimensiune, cea politică. Pe semne că aici tronează cu totul alte legi, iar eu sunt lăsat numai ca un senior la această competiţie. Nu cred că am să mă conformez vreodată cu astfel de reguli de joc. Iar ceea ce ţine de PLDM, acolo sunt oameni care mă acceptă şi pe care îi înţeleg foarte bine. Îmi vine uşor cu dânşii şi sper că şi eu, la rândul meu, sunt agreat de ei.

În ce domeniu credeţi că aţi putea contribui în calitatea dvs. de deputat?
Sunt idealist în relaţiile cu oamenii. Din acest motiv, sunt convins că nu există oameni prost pregătiţi sau incapabili, există oameni nu la locul lor. Dacă ar fi să cereţi de la oameni numai ceea ce pot să vă ofere, de la pescar – peşte, de la ostaş – luptă, de la doctor – însănătoşire, de la iubită – dragoste, atunci lucrurile s-ar aşeza de minune. Personal, m-aş regăsi pe făgaşul culturii. Aici m-aş consuma cu adevărat.   

Cum se împacă tipul rafinat, spilcuit şi monden cu deputatul care trebuie să meargă şi în teritoriu, să îndure frigul din casele de cultură şi să frământe noroiul de la ţară?
A merge în teritoriu înseamnă a descoperi ceva nou. Acest teritoriu este un peisaj cu mii de forme inedite. Nu poţi să nu descoperi ceva nou. Personal, mi s-a întâmplat un lucru ciudat şi neobişnuit. Mi-a plăcut să fiu orator. Să-mi fie iertată nemodestia, dar sper că am şi nişte calităţi de tribun, poate am şi puţină carismă, dar poate şi un dram din acel magnetism care ţine întreg auditoriul electrizat. Şi încă ceva: când ajungi să fii într-o strună cu publicul, contactul tău fizic la un moment dat trece în unul metafizic şi devii un întreg cu auditoriul.

Bine, dar lumea când e flămândă, desculţă, nu are urechi pentru metafizică...
Când lumea nu mai are urechi să audă şi nici ochi să vadă, atunci în joc intră instinctele. Iar atunci când în joc intră instinctele, omul devine mult mai aproape de natura-mamă. Atunci când omul devine mai lipit de natură, cea din urmă începe să-l ajute. O forţă divină, o mână invizibilă intervine spre a ajuta omul. Confucius afirma că „Raţiunea supremă intervine în economie atunci când evenimentele se desfăşoară nu spre binele poporului”. Un fel de panteism economic, dacă doriţi.

V-aţi dorit postul de ministru al Culturii?
Nu, nu mi-am dorit.

Ce nu aţi reuşit să vorbiţi cu tata?
N-am reuşit să vorbesc despre intrarea mea în politică.

Cum a fost acest an fără el?
Un an şters şi cenuşiu. Nu am vibrat nici măcar atunci când am punctat categoric. Este vorba despre victoriile repurtate asupra bolşevicilor şi naramzaţilor.

Un mesaj cam agresiv din partea unui artist, care niciodată nu a arătat că-l interesează politica...
Sunt un „artist” venit de pe baricade, căci mă produc ca „artist” numai pe baricade, altă scenă nu am.

Cum e politica pe dinăuntru?
Mai toată vremea mi-a fost silă de clasa politică din Moldova. Şi am să vă spun de ce: de la bun început eram sub conducerea brigăzilor de colhoznici ale agrarienilor, apoi sub conducerea brigăzilor roşii ale bolşevicilor, ca până la urmă să asistăm la un circ al absurdului, conduşi de un dulău miliţienesc înhăitat cu un maimuţoi în călduri. Iar ceea ce ţine de actualii politicieni, ce să vă spun, cu părere de rău, am apucat să aflu despre ei mai mult decât avea să-mi placă. Am cunoscut cercuri şi indivizi care nu mi se potrivesc deloc. Mai bine rămâneam în campanie electorală, acolo eram cavaleri şi fraţi. Astăzi suntem doar nişte rude, foarte şi foarte îndepărtate.

Ne amintim şi acum de dedicaţia din „Albinuţa” - fiilor mei Dorel şi Călin. Ce simţeaţi când puneaţi mâna pe această carte?
Aveam 14 ani când s-a lansat „Albinuţa”. Cred că nu realizam toată greutatea evenimentului. Dacă ar fi fost ca în „Prinţ şi cerşetor” să devin peste noapte principe... Adică să mă trezesc cu o carte dedicată în premieră, aş fi avut sigur emoţii. Dar lucrurile acestea se întâmplau firesc în casa noastră  -  se dedicau poezii mamei, bunicii, fratelui.  

Ce vă aduceţi aminte despre anii 1989-1990? Cum era, în anii ceia, să fii băiatul lui Grigore Vieru?
Am înţeles atunci un lucru: am şansa să văd din nou lumea în toată splendoarea ei şi s-o iubesc din nou. La fel cum o savuram pe când eram copil. Vă aduceţi aminte – „ca un copil aştept dimineaţa, până la lacrimi mi-e dragă viaţa”. Cu părere de rău, lucrurile nu au evoluat cine ştie ce nici măcar în noul mileniu. Ca şi pe vremuri, întâlneşti o grămadă de rătăciţi, laşi, mancurţi etc. Şi este nevoie din nou să le explici că Grigore Vieru nu a fost un xenofob sau terorist.

Credeţi că politicieni de genul lui Iurie Roşca au şanse să revină în politică? Dar comuniştii?
Roşca sigur că se visează din nou intrat, parte din aleşii aleşilor. Şi să ştiţi că are şanse, fiindcă unul ca dânsul joacă tot timpul cu mâinile sub masă. Viclenia, trădarea şi ţeapa sunt instrumentele lui. Istoria ne arată că indivizii de seama lui revin pe linia de plutire. Îmi va părea foarte rău dacă vom fi din nou traşi pe sfoară de această râie naţională. În ceea ce priveşte comuniştii, aici pot să vă spun sigur - comunismul este mort şi îngropat!

Dar dacă actuala Alianţă face nişte paşi greşiţi, comuniştii vor reveni, nu aşa de masiv, dar vor reveni...
Da, Alianţa face greşeli, suntem cu toţii oameni. Şi chiar dacă greşelile se vor ţine lanţ, să nu vă fie frică de un lucru: comuniştii nu vor reveni niciodată. V-am spus şi repet comunismul este e-r-a-d-i-c-a-t! Să vedeţi cum în cel mai scurt timp „suveranii pontifi” vor fi schimbaţi. Bătrâna stirpe ortodoxă va fi înlocuită cu una nouă. Se va renunţa la seceră şi ciocan, la alte simboluri, cred eu, în bună parte chiar la ideologie se va renunţa. Nu vor mai fi purpurii, vor fi de un roz imaculat, lustruiţi până la socialişti, foarte la modă azi în Europa.

Unde există mai multă moralitate, în afaceri sau în politică?
În afaceri se întâlneşte, dar este un atavism, în politică – există, dar este o anomalie.

În ce vă asemănaţi cu tatăl dvs.?
În primul rând, fizicul: chipul şi vocea. Pe interior, sunt la fel de credul, la fel de sincer, cred cu desăvârşire în cumsecădenia oamenilor (aici şi tata a fost un idealist), vorba lui: „tovarăş îmi este omul inteligent şi frate omul cumsecade”. Pot să merg îndelung sub steagul aceluia în care cred, dar şi de la el aş dori, dacă nu dragoste, măcar respect mutual.

Cum era Grigore Vieru acasă, vă întreba dacă aţi cumpărat pâine, lapte?
Din punct de vedere fizic, era în acelaşi timp şi prezent şi lipsă. Muncea toată ziulica în cabinet, fără ca să ştim de el, dar mama avea grijă ca noi să umblăm în vârful degetelor. Fratele meu şi eu, cu părere de rău, nu dădeam dovadă de ascultarea pe care un fiu o datorează părinţilor, eu fiind şi un fan al muzicii rock.Obişnuiam să bag „decibeli” puternici şi mă pomeneam cu tata în odaie. De obicei, nu-mi făcea observaţii verbale, doar privea pătrunzător, ca să-mi devină totul clar. Îmi puneam căştile, savurând în continuare riffurile închegate şi mustoase din „Smoke on the water”.

Dar fratele Teodor pe ce segment se poziţiona?
Fratele, fiind mai mare, se poziţiona în altă zonă, în lumea „cea mare”. Gaşca lui îşi dădea întâlniri în oraş, prin parcuri, la terase. Acum este colonel. Colonel în trupe regale, nu, greşesc ... în cele papale.

La un moment dat, aţi preferat medicina business-ului...
După tata, cea mai frumoasă profesie este cea de doctor. Şi eu am aceeaşi părere. E frumoasă, dar nu pentru mine. V-am mai spus: nu-mi doresc un trai idilic. Mereu vreau să mă rup de la tot ce-i static, sedentar, anchilozat.

Lumea speculează faptul că natura afacerilor dvs. n-a corespuns valorilor pe care le-a promovat tatăl dvs.
Până la urmă, tata a fost foarte mândru de realizările mele din lumea afacerilor. Nu l-a interesat mult subiectul, miezul afacerilor, că e club, restaurant sau led publicitar. L-a interesat opinia publică faţă de Călin Vieru - om de afaceri. Din gura lumii a aflat că fiul lui în business este unul cinstit, cumsecade, nu a tras ţepi, nu a devalizat bănci, nu a privatizat fabrici, uzine sau case întregi. Afacerile, pe care le-a reuşit, le-a reuşit prin inimă, suflet, lacrimi şi sudoare.

Aţi simţit sprijinul autorităţilor, atunci când v-aţi început afacerile, fiind băiatul lui Vieru? Sau oricine ar fi putut avea acces la micile proprietăţi de pe str. 31 August?
Ar fi bine să fie ele toate proprietăţi, cele din 31 August. Cu părere de rău, cu titlu de proprietate este numai Patiseria „Delice d’Ange” şi lotul de pământ de 700 m. p. de lângă Ambasada României. Dacă aş avea sprijinul autorităţilor, aş fi transformat în proprietate şi celelalte afaceri din str. 31 August, dar nu a fost să fie. Clubul, restaurantul şi terasa sunt toate cu statut de chirie. Doritori de a pune mâna pe aceste afaceri au fost mulţi. Să ne amintim (nu fără zâmbet) de fostul ministru al culturii, Cozma, vânătorul de cai verzi. Acest rege al cartofilor vorbea deschis pe coridoarele ministerului că Vieru are „prea multe” şi că ar fi bine să se împartă. Vă aduceţi aminte de Şarikov, nu-i aşa?

Nu vă apasă celebritatea tatălui?
Tot ce vine de la părinţi nu are cum să te apese. Invers, îţi dă aripi, te face să zbori.

După divorţ, v-aţi împărţit afacerile cu fosta soţie?
Tot ce are titlu de proprietate (patiseria, lotul pentru hotel, apartamentul, casa pe pământ), plus restaurantele, le-am lăsat soţiei. Restul, adică cluburile (toate în chirie), mi le-am păstrat.

Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria dvs.?
Cineva spunea că până la cinci ani copilul comunică foarte mult cu lumile paralele. După care filmul se rupe, cineva foarte grijuliu şterge din memorie aceste evenimente şi totul începe de la zero. Iată de ce nu avem amintiri până la cinci anişori. Vreau să vă spun că am reuşit să rup o amintire din acea zonă. Locuiam atunci pe strada Tineretului. Noaptea, am ţâşnit din cameră la balcon şi deodată tot cuprinsul nopţii se făcuse mult mai întins, mai adânc, iar întunericul se făcuse vizibil şi peste tot în văzduh pluteau aparate mici de zbor, rotunjite cu elice şi cu un omulean micuţ la bord. Din toate câte se mişcă prin văzduhul nostru – păsări, insecte, stele, aparate de zbor nimic nu e în stare să repete acea plutire a elicopteraşelor. De parcă ele se supuneau cu totul altor legi fizice. Ceva asemănător am descoperit în „Luceafărul” nostru – „Cobori în jos Luceafăr blând, alunecând pe o rază”. Am certa convingere că nu a fost un vis.

Cu siguranţă, multe dintre personalităţile din cultură, politică s-au perindat prin casa părintească. Pe cine admiraţi cel mai mult?
Din copilărie ţin foarte mult la Spiridon Vangheli. Venea des pe la noi. Astăzi sunt absolut convins că nu ai cum să comunici prin opera ta cu copiii, dacă singur nu eşti un copil. Nenea Spiridon era un copil mare cu care mă înţelegeam de minune. Dumnealui a fost unul dintre puţinii care foarte atent mi-a ascultat „povestea cu elicopteraşele”. A fost singurul care a crezut. Acum îl admir pe regizorul Ungureanu – carisma lui, harul lui de povestitor şi ascuţimea minţii mă fac să-l ascult ore întregi. Îmi place Andrei Strâmbeanu, fiindcă nu are frică de nimeni şi nimic. Port un deosebit respect pentru Ştefan Petrache şi mă mândresc că-l cunosc.

Astăzi, cuvântul căror oameni contează pentru dvs.?
M-am străduit să urmez nişte rânduieli clasice, să nu ies din voia părinţilor. Cu toate că deseori am încălcat acest lucru, anume ei sunt acei al căror cuvânt a contat şi contează pentru mine.

Ce personaj istoric vă este drag?
Un erou din romanul „Naşul” de Mario Puzo. Nu vă spun care anume, ca să nu stârnesc comentarii strâmbe.

Dar lider politic?
Nicolas Sarkozy. Revin la tipajul personalităţilor care nu vor să se supună regulilor clasice şi clişeelor, aceşti oameni mă impresionează. Îmi plac oamenii care încalcă (în sensul bun al cuvântului), fără teamă, rânduiala clasică, regulile de joc, cu alte cuvinte, sparg paradigmele... aşa s-a purtat Einstein şi a răsturnat lumea.

De ce depinde nivelul de cultură al unei ţări?
Marii gânditori, începând de la acei antici şi până la acei din secolul XX, în diferite forme spuneau acelaşi lucru: înainte de a face cântec, poezie sau pictură, omul trebuie să aibă foc unde să se încălzească, o bucată de pâine şi un acoperiş deasupra capului. Toate ţările care au trecut prin crize au pornit de la această premisă - să îndestuleze oamenii cu pâine. Cine face acest lucru? O fac cei care ţin şi cuţitul şi pâinea, adică politicienii. Nu sunt un „old parliamentary hand”, nici măcar unul mediu. Dar politicienii cei grei vreau să vă spun că au absoluta nevoie de politicieni ca alde noi. Atunci când ei, prin înţelepciunea şi vizionarismul lor politic, vor aduce ţara la avânt economic şi belşug, este foarte important ca această prosperitate să corespundă şi avântului bunului gust, rezurecţiei spirituale. De ce  nu avem cultură? Fiindcă politicienii se axează pe îndestularea oamenilor cu pâine şi îi scot în afara jocului pe acei politicieni care cultivă sufletul.

Ce vă place mai mult, acupunctura sau presopunctura?
Sărutopunctura.

Mai aveţi timp de lecturi? Ce cărţi aveţi acum pe noptieră?
Nici o zi din viaţa mea nu trece fără a citi ceva. Mintea îmi este mereu deschisă pentru tot ce este nou, indiferent dacă voi avea sau nu nevoie de asta în viaţă. A învăţa ceva nou înseamnă evoluţie şi progres. Pe noptieră stă H. Hesse pentru citit, dar şi  O. Henry cu Ilf şi Petrov, pentru recitit.

Cine sunt cele mai importante femei din viaţa dvs.?
Cele moştenite de părinţi nu se lasă schimbate uşor precum o cămaşă. Descendentul din Vieri ce poate să vă răspundă la astfel de întrebare? Cea mai importantă femeie din viaţă este mama.

Ce contează cel mai mult într-o relaţie de cuplu?
Dragostea.

Vă consideraţi un om de succes?
Filosoful se visează businessman, businessmanul – poet, poetul – cardiochirurg, nimic nu este perfect pe lume. Oameni de succes, la fel ca şi oameni totalmente fericiţi, nu există. Există doar segmente de succes în viaţa noastră.

(Interviu realizat la sfârşitul lunii februarie)


Text: Rodica Trofimov
Fotografii: Florin Tăbîrţă

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

am citit cu atentie interviul-frumos..E o persoana admirabila,si demna de tot respectul ca si tatal lui de altfel,regretatul Grigore Vieru..
Admiratie pentru Calin Vieru   -  
06 Mai 2010, 21:14
Sus ↑
Un interviu demn de fiul unui poet cu renume nu numai în Moldova. Bravo.
Vasile   -  
07 Mai 2010, 20:24
Sus ↑
Se poate despre protagonistul interviului ca e cel putin o persoana interesanta. .la nivel de instinct, adica pritre randurile raspunsurilor mi se pare ca puterea lui vine chiar din fragilitatea lui (aici, ca profil psihologic).. fragilitate (psihica) puternica -e ceea ce il caracterizeaza, dupa mine
l121   -  
11 Mai 2010, 00:33
Sus ↑
Pur si simplu uimitor si fascinant!mult respect si admiratie...
diana   -  
11 Mai 2010, 10:44
Sus ↑
Mi s-a umplut inima de bucurie! Admirabil! Vlastarul geniului Grigore Vieru insufla incredere.
Vali   -  
13 Mai 2010, 11:24
Sus ↑
L-am cunoscut pe Calin Vieru in campania electorala . Are dreptate, cind vorbea electriza publicul. Discursurile sale erau foarte diferite:si ca mesaj, si ca forma.I-am spus-o, a multumit fara a se infoia in pene. Cu parere de rau, el nu se va regasi niciodata in politica.Este mult prea murdara politica, in general, si cea moldoveneasca, in particular.
imbold   -  
18 Mai 2010, 14:42
Sus ↑
interviul mi se pare prea artificial... de ce oare?
Nata   -  
25 Mai 2010, 16:20
Sus ↑
Belissime frasi :)))))
bb   -  
28 Mai 2010, 19:00
Sus ↑
mmmm..ti-as face o sarutupunctura ....sper ca nu am fost prea obraznica...
eu   -  
10 Iunie 2010, 20:15
Sus ↑
smoke on the water.... o daaaaa
deep purple   -  
23 Iunie 2010, 13:18
Sus ↑
E genial.Simplu si genial.Merci intervievatoarei!
Lilliy   -  
01 Decembrie 2010, 00:10
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°