VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Bătălia pentru Chişinău. Veaceslav Iordan. „Ştiu exact ce trebuie să fac”
Mai 2007, Nr. 37

Bătălia pentru Chişinău. Veaceslav Iordan. „Ştiu exact ce trebuie să fac”

Comentează   |   Cuprins

Este candidatul sprijinit de formaţiunea de guvernământ. A câştigat încrederea oamenilor prin muncă şi responsabilitate. Desemnarea sa în calitate de primar interimar de Chişinău, l-a stimulat să devină mai exigent cu angajaţii municipalităţii. În schimb, nu are timp ca să răspundă la telefoanele prietenilor. După interviul nostru, avea 18 apeluri nepreluate pe mobil…

Domnule Iordan, cum vă simţiţi în rolul de candidat la Primărie? Mulţi vă sprijină, alţii nu vă cunosc deloc. Unii spun că vă aşteaptă o mare bătălie, alţii – că nici nu are rost să vă avântaţi în luptă.

Decizia de a-mi înainta candidatura la postul de primar a fost luată de Partidul Comuniştilor şi eu am privit acest lucru ca pe un fapt absolut normal. Timp de trei luni, m-am aflat în postul de primar interimar şi am reuşit să cunosc îndeaproape problemele Chişinăului, dar să aflu şi soluţiile, astfel încât ştiu exact ce trebuie să fac.   

Ce simţiţi – frică, emoţii?

Nu simt nimic din toate acestea. Ştiu că trebuie să avem un oraş frumos şi văd cum ar fi un oraş-model. Ultima mea ieşire din ţară a fost prilejuită de summitul de la Istanbul. Am fost încântat să văd cum un oraş cu 18 milioane de locuitori poate fi şi frumos, şi curat, şi inundat de lumină. Se simte că oamenii sunt mândri de ţara lor: la fiecare geam fâlfâie drapelul Turciei. Nu pot să vă redau cât de impresionat am fost  de acest oraş – de casele vechi, de locurile istorice, de zonele de odihnă, toate amenajate bine şi cu gust.

Nu simt nici o frică pentru ceea ce urmează. Nu mai este el „dracul atât de negru” pe cât pare. Bătălia va fi doar una politică. Până la urmă, decizia aparţine alegătorilor. Iar potrivit sondajelor, ei vor să vadă oraşul curat, iluminat, cu multă verdeaţă, dar mai ales cu o administraţie municipală căreia îi pasă de omul de rând, de necesităţile vitale ale acestuia. Şi tocmai asta facem. Diferenţa dintre mine şi concurenţii mei este că eu nu afirm că vom veni şi vom face – noi realizăm deja aspiraţiile chişinăuienilor.

Ţin minte un reportaj de la o vizită a dvs. la o casă de copii. Aveţi o atitudine şi nişte programe speciale pentru această categorie socială?

Grija pentru copiii fără familie, fără casă este una dintre sarcinile noastre principale. Faptul că promitem să reparăm şi să construim străzile, de exemplu, este datoria noastră, pentru asta primim bani din fondul rutier, din bugetul municipal. Să faci drumuri nu este deloc un act de eroism. Un gest cu adevărat uman ar fi dacă am soluţiona problemele veteranilor şi ale copiilor. Renovăm acum azilul pentru bătrânii rămaşi singuri. O altă problemă dureroasă e cea a copiilor din orfelinate, care cresc, pleacă din casele de copiii în lumea mare şi apoi sunt nevoiţi să se întoarcă în aceleaşi internate, dar deja căsătoriţi, cu familii, cu soţii însărcinate. Avem 106 familii de acest fel. Şi toate au nevoie de spaţiu locativ. Suntem datori să le oferim un acoperiş de-asupra capului.

Şi ce veţi face? Veţi construi un bloc doar pentru familiile venite din orfelinate?

Reprofilăm acum o instituţie medicală cu cinci etaje. Vom face din ea garsoniere, locuinţe sociale. Suntem la etapa de proiectare. Am putea să le propunem şi front de muncă tinerilor din orfelinate, fiindcă cei mai mulţi dintre ei au însuşit o meserie. Iar noi, la întreprinderea de deservire a spaţiului locativ, avem nevoie de sudori, de mecanici, adică de muncitori calificaţi. Acum avem un sudor la patru sectoare. Cred că vom găsi de lucru pentru fiecare. Trebuie să stimulăm muncitorii, să le creăm condiţii ca să-şi poată întreţine familiile.

Vă simţiţi mai confortabil la Primărie decât la Calea Ferată, v-aţi adaptat la rolul de edil?

„Confortabil” nu cred că este cuvântul potrivit. Nu am venit pentru confort, ci ca să muncesc.

Ce aţi vrea să schimbaţi în Chişinău?

Mă simt foarte ataşat de acest oraş. Sunt patriot, pentru că în ţara aceasta am învăţat a merge, aici am învăţat să vorbesc şi aici vreau să fac ordine.

La ce vârstă aţi fost pentru prima oară în capitală?

Eram elev şi am venit într-o excursie la EREN. Ghidul ne-a explicat  cum cresc arborii, arbuştii şi viţa de vie, iar noi, copiii, am rămas impresionaţi. A doua oară am fost la Teatrul de Vară, cu ansamblul de dansuri al şcolii. Să ştiţi că mi-a plăcut foarte mult să dansez.  

Visaţi pe atunci să locuiţi într-un oraş mare?

Nu, nici vorbă. Noi eram educaţi altfel, pe atunci ni se părea că toată viaţa nu o să ieşim din sat. Fiind mezinul la părinţi, aveam totul – casă, grădină la Chircăieştii mei…  Nici prin gând nu-mi trecea să mă duc undeva departe. După primul an de studii la Institutul de Construcţii în Gospodăria Comunală din Harkov, am plecat la armată, iar când am revenit acasă, era primăvara devreme şi m-am angajat ca tractorist. Am lucrat până în septembrie, am făcut un capital suficient pentru a relua studiile, la anul doi. După Harkov, am trecut cu traiul la Chişinău.

Oraşul a fost frumos cândva – şi nu vreau să învinuiesc pe nimeni – dar acum s-au aruncat mulţi în construcţii. E clar că a construi e mai uşor decât a întreţine. Fondul locativ şi străzile se deteriorează, dar nu s-a ţinut, se pare, cont de aceasta şi, cu anii, oraşul, mai ales cartierele locative, au luat un aspect jalnic.

De ce vă spuneam că-s patriot? Vreau ca, în cel mai scurt timp, să zicem în doi ani, Chişinăul să fie un oraş-model. Programul electoral pe care îl prezint este nu numai al primarului, ci şi al  tuturor cetăţenilor municipiului Chişinău. Îl vom aproba împreună şi îl vom realiza tot împreună.

Ce costuri presupun realizarea programului, planului urbanistic, iluminarea străzilor?

Ne ajung banii care sunt în buget. Sunt suficienţi, nu trebuie decât să-i  gestionăm corect.

Presa vă acuză de autoritarism.

Îmi doresc ca orice locuitor al acestui oraş să se simtă în siguranţă. Iar siguranţa vine din disciplină. Funcţionarii municipali sunt la fel de importanţi ca şi maşinistul care conduce trenul. De el depinde viaţa pasagerilor. Căci se ştie că fără disciplină nu există rezultate. Este adevărat că, în primele zile, unora li s-a părut un abuz de putere faptul că de la ei se cere disciplină, dar, până la urmă, s-au deprins cu acest stil şi chiar a început să le placă. Fiecare trebuie să-şi îndeplinească funcţiile de serviciu: pentru asta sunt salarizaţi funcţionarii. Celui care nu-i convine, scrie cerere şi decide singur ce face mai departe.

Ce candidaturi pentru postul de primar a mai avut puterea?

Nu pot să ştiu. Trebuie să înţelegeţi că eu nu sunt membru al biroului politic. Dar mi-am asumat această mare responsabilitate, fiind sigur că ştiu şi pot să schimb lucrurile în acest oraş.

Vă deranjează faptul că, până acum, nici un candidat din partea Partidului Comuniştilor nu a câştigat alegerile în municipiu? Credeţi că veţi răsturna această realitate?

Chiar şi dlui preşedinte i-am spus că eu nu sunt om politic. Sunt un manager, sper bun, şi vreau ca oraşul nostru să se schimbe în bine din toate punctele de vedere. Vă aduc doar un exemplu. Eu am luat în primire un oraş neiluminat, ardeau doar câteva becuri pe străzile centrale. Acum, capitala este iluminată în proporţie de 70 la sută, iar până în vară, va atinge 80 la sută.

Salturile în carieră schimbă oamenii: dvs. v-aţi simţit ameninţat de acest pericol?

Dacă omul nu şi-a schimbat numărul de telefon, deja e bine. Altceva e că nu pot răspunde la toate apelurile.

Cât durează ziua dvs. de muncă?

De la 7 dimineaţa până seara la 8, se poate întâmpla şi până la 9… Dis-de-dimineaţă fac turul oraşului ca să văd cu ochii mei situaţia. La 7.20 sunt deja în birou. Îmi vine greu să vă spun când îmi închei lucrul. Muncesc atât cât este nevoie.

Cum credeţi, există invidie la moldoveni?

Poate este, dar eu unul nu o văd. Am fost educat în altă manieră. La studii am mers fără bani, fără relaţii, pile. Şi cariera mi-am făcut-o doar prin muncă.

Părinţii, probabil, sunt mândri de dvs.?

Pentru că numele meu apare tot mai des la radio, tv, în ziare, mama îşi face tot mai multe griji pentru mine. Dar totodată se bucură, pentru că îmi cunoaşte bine calităţile, ştie de ce sunt în stare.

Iar soţia, se bucură şi ea?

Este psiholog de profesie şi dă dovadă de multă înţelegere.

V-aţi căsătorit relativ târziu: cum este familia dvs.?

Diferenţa de vârstă dintre mine şi Ludmila, soţia mea, este de patru ani. Avem doi copii – Vlad şi Cristian. Au venit pe lume unul după altul şi soţia nu a reuşit să meargă la serviciu, să se realizeze şi ea. Deocamdată, „singura” ei preocupare este să aibă grijă de casă, de copii, să mă înţeleagă şi să aibă răbdare.

Care e relaţia cu vecinul de peste drum, dl Vasile Ursu?

Una normală. Ne sunăm, nu am avut nimic de împărţit, de vândut, de cumpărat. Am lucrat împreună. Trebuie să înţelegem că nimeni nu e veşnic într-un fotoliu. Nici el, nici eu.

Până la urmă, cum a fost? Dl Ursu v-a desemnat în calitate de succesor?

Da, prin dispoziţia pe care a semnat-o sub aplauzele Consiliului municipal.

Pe cine îl consideraţi un concurent redutabil în această campanie?

Îi cunosc foarte puţin pe adversarii mei, dar nu cred că aş avea de ce să-mi fie frică.  

Sunteţi un luptător?

Da, desigur.

De regulă, pentru ce luptaţi?

Pentru dreptate.

Care a fost cea mai mare bătălie din viaţa dvs.?

Abia urmează.

Ziarele au scris că aveţi îndoieli că o să vă susţină tot partidul. De ce?

Nu am spus aşa ceva.

Care sunt primii oameni care v-au felicitat atunci când aţi fost desemnat în calitate de candidat?

Preşedintele ţării.

Şi ce v-a spus?

Să muncesc aşa şi mai departe, ca oamenii să înţeleagă că merită să locuiască într-un oraş nou. Frumos. Curat. Schimbat la faţă. Modern.

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+30°