VIP Magazin
18 Decembrie 2017
Print
Print
Print
Print
Andrei Galben. În competiţie cu timpul
Iulie 2005, Nr. 15-16

Andrei Galben. În competiţie cu timpul

Comentează   |   Cuprins

Ne-am mai întâlnit şi înainte, dar, cu siguranţă, nu-şi mai aminteşte în ce circumstanţe şi cu ce ocazii. Nu fac nici un efort să-i aduc aminte. Rectorul A. Galben (sună la fel ca  Împăratul Roşu sau Împăratul Verde din poveştile cu Harap Alb) trăieşte într-o lume a propriilor griji şi vise care astăzi s-au transformat în cele mai adevărate şi palpabile realităţi. Ne aflăm la biroul său de circa douăzeci de minute. Dl academician răsfoieşte cu multă atenţie ultimul număr al revistei noastre, „VIP magazin”, să se convingă de merităm ca o personalitate dacă mărimea sa să ne acorde un interviu. Într-un final, întoarce ultima filă şi „aprinde” un verde încurajator pentru interviul nostru: „Vă ascult ...”.

Am auzit multe despre dvs., diverse bârfe pe care le-am şi uitat, rămânând doar cu impresiile create. De aceea, aş dori să aflu din prima sursă: cine este dl Andrei Galben?

Sunt o fire mai mult sau mai puţin contradictorie. Pe cât sunt de blând şi tolerant, pe atât de dur. Nu mi-e frică să-mi expun direct gândul referitor la o persoană, indiferent de funcţia şi locul pe care-l ocupă în societate. Prefer să fiu corect şi concret în tot ce realizez. Aceeaşi îmi doresc şi din partea colegilor şi partenerilor. Sunt pedant şi apreciez caracterele echitabile şi responsabile. Dispreţuiesc falsul şi minciuna.

Ştiu că poate părea straniu, dar am întors orice lovitură pe care am primit-o. Nu sunt om bogat – valorile materiale mă interesează doar în măsura în care alimentează ULIM-ul. Sunt conştient de faptul că sunt incomod pentru mulţi prin activităţile mele netradiţionale şi neordinare. Pentru faptul că nu am mers în pas cu toţi şi că am interzis implicarea studenţilor în probleme politice, am fost tratat incorect şi acuzat de trădare şi sciziune. Din cauza nedorinţei de a mă conforma curentelor de masă, am fost atras de mai multe ori în mocirlă. Adesea, colegii şi partenerii care asociau ULIM-ul cu foarte mulţi bani au încercat să mă implice în tot felul de lucruri murdare, făcându-mi promisiuni fantastice. M-a salvat intuiţia şi bunul Dumnezeu, altfel, aş fi asistat nu doar la propria mea prăbuşire, dar şi la compromiterea celor din jurul meu. Mai bine zis, dacă nu aş fi fost corect, n-aş fi putut dialoga cu Dvs. De aceea, am urât mereu intrigile şi jocurile murdare. Nu m-am lăsat ispitit de situaţii şi nu am fost niciodată prizonierul caracterului meu, adică prizonierul tentaţiilor. M-am străduit să mă autodirijez şi să nu fiu dependent de valoarea banului. Totdeauna, valorile materiale, dacă m-au însoţit, au fost dependente de mine şi nu viceversa.  Tocmai aceste relaţii au constituit unul din multiplii piloni pe care m-am bazat în activitatea cotidiană.

Sunteţi patriot?

Sunt mai mult decât patriot. Sunt născut pe acest pământ, sunt cetăţean al acestei ţări pe nume Republica Moldova, sunt parte din acest popor şi cât îmi va bate inima, cât va fi în stare să genereze idei şi energie creierul meu, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru acest meleag.


Răzbunare prin intelect

Investiţia pe care aţi făcut-o în învăţământ îşi găseşte motivaţie în copilăria dvs.?

Cu siguranţă. Am fost exploatat în modul cel mai crunt pe plantaţiile colhozului „Karl Marx” din raionul Sângerei. Nu doresc nimănui să treacă prin ce a trecut familia noastră. Am fost 13 copii şi am supravieţuit numai trei. Mama era de viţă veche - din negustori, iar tatăl – din ţărani liberi. El a participat la război şi, atunci când urma să fie creat colhozul, distincţiile militare l-au
salvat de la deportare pe viaţă. Am fost, timp de jumătate de an, fugari. Titulatura de „culaci” ne-a însoţit pe tot parcursul epocii sovietice.

Nu pot să uit nici astăzi cum, în vara lui 1964, când mama mea s-a împotrivit demonstrativ dictaturii preşedintelui de colhoz, un tractor a intrat în grădina noastră şi a tras o brazdă, lăsând o urmă adâncă în inima familiei noastre. Împreună cu fratele, eram dominaţi pe atunci de gândul răzbunării fizice faţă de răufăcători. Însă îi mulţumesc bunului Dumnezeu că ne-a dat putere şi clarviziune, îndepărtându-ne de la acel gând. Precum nimic nu trece în viaţă fără urmă, nici acea batjocoră nu a putut să nu-şi lase amprenta, grăbind maturizarea noastră. Am înţeles că fărădelegile trebuie pedepsite, dar nu prin forţă fizică, ci prin puterea intelectului. De aceea, am dorit să fac studii care, de altfel, m-au ajutat să devin cel care sunt.

Deşi am un caracter rebel şi răzbunător, timpul a şters ura din sufletul meu, făcând loc respectului faţă de epoca trecută. Sunt conştient că într-un stat capitalist, chiar şi cu acele valori materiale pe care le aveau părinţii (până la transmiterea averii în gospodăria colectivă au avut în posesie 10 ha de pământ arabil, 120 ovine, 4 boi, 4 cai, un car şi un plug etc.), nu ar fi avut posibilitatea să-mi dea studiile respective, în schimb sovieticii mi-au oferit această şansă. Astfel, ura pentru sistemul sovietic s-a redus. Lecţia vieţii pe care am moştenit-o de acasă m-a transformat, m-a educat. Şi, precum părinţii mei au fost ajutaţi de oameni buni, la fel şi noi, urmaşii lor, am hotărât să-i răspundem destinului prin bine, răzbunându-ne pentru fărădelegile şi umilinţa ce ne-a fost adusă doar prin potenţialul intelectual.

O Sorbonă la Chişinău

Vă mai amintiţi cum a apărut ULIM-ul?

A fost o idee a mea în care au crezut foarte puţini. M-am luat cu timpul la întrecere şi am încercat să-l depăşesc. Sunt 13 ani de când, fără un ban în buzunar, ne-am apucat, împreună cu alţi 27 colegi din mediul universitar şi academic, să dăm viaţă celui mai impresionant proiect universitar privat. Nici n-am observat cum s-au scurs aceşti ani. Sunt copleşit de atâtea probleme, încât nu reuşesc să meditez asupra filozofiei timpului. Am spus-o şi continui să afirm - succesul ULIM-ului se datorează nu numai mie personal, nu doar unui grup de profesori, ci întregii societăţi, inclusiv scepticilor şi oponenţilor.

Cine sunt sau cine au fost, mai exact, oponenţii dvs?

Foşti colegi din mediul intelectual universitar, academic şi, pur şi simplu, naivi care nu au crezut nici pentru o clipă în posibilitatea realizării unui proiect asupra căruia ar fi trebuit să muncească un întreg Cabinet de miniştri. Cred că nu exagerez dacă spun că 99,99 la sută dintre ei erau siguri de insuccesul acestei idei, inclusiv fondatorii (27 persoane fizice).

Visul meu a fost şi rămâne de a transforma ULIM-ul într-o Sorbonă a Moldovei, într-o bijuterie a învăţământului universitar din Europa.

Totuşi, cine v-a ajutat financiar la începuturi?

Bunul Dumnezeu şi educaţia pe care am primit-o de la părinţii mei – Catinca şi Ilie Galben. Numele lor îl poartă gimnaziul din satul natal Sloveanca, raionul Sângerei.

Când a apărut ideea, m-am adresat mai multor reprezentanţi ai conducerii de atunci, însă ei o priveau ca o propunere a unui cadru universitar puţin dement. Această pornire a fost provocată şi de faptul că intelectualii rămăseseră de izbelişte, pe când cei fără studii se scăldau în belşug. Mi-am pus drept scop să mobilizez colegii de breaslă şi să ne promovăm singuri în condiţiile relaţiilor de piaţă.  În ce măsură am reuşit, este cunoscut.

Ar fi o eroare să se creadă că totul a decurs uşor. A fost o perioada anevoioasă şi complicată. De nenumărate ori am mers pe muchie de cuţit. Cu toate acestea, dacă ar trebui s-o iau de la început, aş face-o, deşi sunt conştient că am sacrificat cel puţin 15 ani de viaţă normală. Astăzi, ULIM a devenit un model pentru intelectualitatea din ţară şi de peste hotare, un model pentru prezentul şi viitorul copiilor noştri.

Ţin să menţionez că niciodată nu am confundat buzunarul ULIM cu cel personal, nu mi-am construit vile, castele, imobile etc., ca mulţi alţii. Totul a fost investit întru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a ULIM. Sunt conştient: mi-am ridicat monument în timpul vieţii. Această realitate îi deranjează pe mulţi. De aceea, controalele financiare la ULIM sunt foarte frecvente, însă nu mă afectează. Consider că e un lucru firesc. Până în prezent există visători care mai contează pe eventuale erori din partea conducerii Universităţii Libere Internaţionale din R. Moldova. Timpul este cel mai corect arbitru sau judecător.

Cu ce V-aţi ocupat până la acest proiect managerial? Nu aţi venit din business?

Cea mai mare bogăţie a mea au fost studiile de la Biblioteca Naţională, pe atunci Biblioteca republicană „N. Krupskaia”. Acolo mi-am petrecut tinereţea, acolo am savurat din dulceaţa vieţii. Erau frecvente cazurile când lipseam de la ore pentru a “şterge praful de pe cronicile bătrâne” din fondul acestei biblioteci. Lecţiile la Facultatea de Istorie (cu tot respectul faţă de profesorii mei de la Universitatea de Stat) erau adesea plictisitoare. Aceeaşi situaţie a fost atunci când mi-am ales teza de doctorat pe o temă de la intersecţia dreptului şi a istoriei. După susţinerea primei teze de doctor în ştiinţe, am iniţiat două laboratoare ştiinţifice la Institutul Pedagogic „I. Creangă”, în cadrul căruia activau 24 de cadre didactice şi academice. Aceste laboratoare au activat până în 1991, înregistrând rezultate notorii. Nu cunosc evoluţia acestor centre ştiinţifice după plecarea mea.

Este adevărat că la ULIM au şansa să studieze tineri dotaţi şi fără posibilităţi financiare?

Sunt foarte mulţi dintre aceştia. Politica de promovare a tinerilor dotaţi din familii socialmente vulnerabile este promovată la ULIM în speranţa că durerea şi tragedia prin care am trecut vor fi mai puţin simţite de tânăra generaţie. Dar există şi cazuri contradictorii care mă fac să cred că unii abuză de toleranţa mea. Sunt înţelegător şi încerc să-i ajut pe cei care merită atenţie şi sprijin, dar mă deranjează să văd că unii dintre cei care spun că nu au bani pentru studii  vin la universitate cu „Mercedes”-ul, se îmbracă bine şi, prin diferite canale, cer scutiri de taxe. Evident, societatea noastră este deja polarizată, dar e important ca acest fenomen să se producă prin respectarea personalităţii, cumsecădeniei, omeniei şi bunului simţ. Banii nu dau dreptul nimănui să umilească pe cineva care se află pe o treaptă mai inferioară. De aceea, nu voi permite ca fenomenele negative din copilăria mea, cât şi cele din prezent să afecteze realităţile care mă privesc.

Cum este familia dvs.?

De-am realizat ceva în viaţă, am reuşit numai datorită soţiei Antonina. Fiica Gabriela se află acum în California, iar feciorul Ilian se ocupă de afaceri. În familie petrec puţin timp şi de toate se ocupă soţia mea. Îmi pare rău că nici unul dintre copii nu-mi urmează calea. Fiica are succes în SUA, a făcut studii medicale. Ea are şanse să mă depăşească după mulţi parametri. De aceea, este normal să mă gândesc cine va fi succesorul meu la ULIM. Nepoţii vor putea să mă urmeze numai dacă vor fi capabili şi receptivi.

Copiii sunt căsătoriţi şi noi am rămas singuri acasă.  Încep serviciul la ora 8 şi mă întorc seara, pe la 21. Nu mi-am permis niciodată să-mi jignesc soţia şi mă străduiesc să cultiv această atitudine şi copiilor mei. Sunt rector la ULIM, iar acasă rector este soţia, care e medic de profesie. Ea nu şi-a permis niciodată să se implice în treburile mele profesionale şi de serviciu. Altminteri, eventualele probleme în familie, cu certitudine, s-ar fi reflectat asupra activităţii cotidiene. Dacă acasă, în familie, e totul bine, am garanţia că va fi la fel şi la serviciu.

…Dnul Galben nu dispune de mai mult timp decât a planificat. Încheie discuţia cu noi şi fuge la treburile pe care le-a abandonat la Universitate. Noi mai rămânem la taclale cu dna Antonina, o doamnă pentru care aş înşirui aici o sută de epitete. “Ştiţi, soţul meu este cu totul altul atunci când vine vorba de copii. Devine o altă persoană, care  nu are nimic în comun cu rectorul de la ULIM. Pierde din duritate, dispar controversele din el, lăsând să se vadă doar un tată cald şi iubitor...”

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Self Made
A.H.   -  
19 Aprilie 2011, 00:48
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău