VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Alexandru Spiridon. Moldoveanul cu inimă de samurai
Ianuarie 2005, Nr. 09-10

Alexandru Spiridon. Moldoveanul cu inimă de samurai

Comentează   |   Cuprins

Alexandru Spiridon a păşit pentru prima dată pe un teren de fotbal la vârsta de numai 4 ani şi a cam rămas acolo în următorii 40. Timp de patru decenii, a tot făcut scheme de joc şi a căutat situaţii de gol, alergând după balon distanţe comparabile cu mai multe tururi ale globului pământesc. In acest răstimp, soarta 1-a lovit necruţător de mai multe ori: mai întâi, i-a "luat" picioarele cu câteva zile înainte de Campionatul mondial din Japonia, unde urma să înfrunte, împreună cu selecţionata de tineret a URSS, echipa lui Diego Maradona. Unul dintre cei mai buni atacanţi ai selecţionatei a trebuit să vizioneze meciul la televizor, scrâşnind din dinţi pe un pat de spital. După meci, în care au pierdut cu 3:2 în faţa argentinienilor, coechipierii 1-au vizitat cu fruntea-n pământ,: "Eh, Saşca, de-ai fi jucat cu noi, îl "băteam" pe Maradona!". Mai târziu, scăpând ca prin minune cu picioarele neamputate, a revenit în sportul mare şi tot pe un teren de fotbal a văzut moartea cu ochii, atunci când într-un duel aerian a fost lovit la tâmplă de portarul selecţionatei Albaniei. A supravieţuit din starea de moarte clinică doar graţie prezenţei de spirit a portarului Stracoşa, cel care-1 accidentase. Dar nici după acest accident Spiridon n-a abandonat fotbalul, chiar dacă trauma suportată a pus cruce pe cariera lui de jucător. El este genul de om care nu renunţă la idealurile şi planurile sale nici frânt în două. Nu degeaba am zis în titlu că are inimă de samurai.

Născut: 20 iulie 1960

Studii: Institutul de Cultură Fizică şi Sport 1976-1992-echipa
Nistru, 386 meciuri, 72 de goluri
1976-1978- membru al selecţionatelor de juniori şi tineret ale URSS, 30 de meciuri, 12 goluri
1992-1996-antrenor principal la Zimbru
- Chişinău, campion timp de cinci ani consecutiv
1995 - calificarea în 1 /16 Cupei UEFA 1997-1999 - antrenor principal laTiligu -Tiraspol, echipa care, timp de 3 ani, s-a aflat pe locul doi în Campionatul Republicii Moldova, participarea la Cupa UEFA 2000-2001 - antrenor principal la Zimbru
- Chişinău, cu care a jucat de două ori în preliminariile Ligii Campionilor, calificarea în 1/16 Cupei UEFA 1990-1995-căpitanul Selecţionatei aţionale
a RM, 26 de meciuri, 8 goluri
1990-1999 antrenor secund al Selecţionatei RM
2001 - antrenor principal al Naţionalei RM

Titluri: Antrenor emerit al Republicii Moldova
Cel mai bun antrenor al anilor 2000 şi 2001 Cel mai bun antrenor stranierîn 2004

L-am întîlnit la Chişinău în ajun de Crăciun. Era grăbit, ca întotdeauna, în fugă şi-a văzut părinţii şi prietenii, în fugă a vizitat pe cineva la spital şi tot în fugă am discutat despre fotbal şi despre cariera lui.

15 goluri în cinci meciuri

Alexandru Siridon: Am început să joc fotbal la 4 ani, la Edineţ. A trebuit să-1 mint pe antrenorul secţiei de fotbal din localitate, spunând că am 7 ani, pentru că altfel, îţi dai seama, nu mi-ar permis să joc. Eram destul de isteţ, descurcăreţ şi "atletic" pentru vârsta de 4 ani, astfel încât antrenorul m-a crezut şi m-a înscris în echipă. Aşa a început mica mea aventură fotbalistică. Am jucat iniţial pentru echipa din Edineţ, iar în 1974 am fost remarcat şi invitat în selecţionata de tineret a Moldovei. Intr-un turneu la Iaşi, am câştigat trofeul "Cel mai bun golgheter al turneului", marcând 15 goluri în cinci meciuri. Eram tare de tot. Mi-au propus să mă înscriu la un internat sportiv, secţia fotbal, dar am refuzat: vroiam să termin şcoala, iar părinţii au fost de aceeaşi părere. Am absolvit şcoala cu medalie. încă pe când eram la Edineţ, am fost invitat în selecţionata de juniori a Uniunii Sovietice - era o performarţă strălucită pentru acele timpuri. Cu aceasta am participat la multe turnee şi, timp de 2 ani, n-am pierdut nici un meci.

Între Nistru-Chişinâu şi Dinamo-Kiev

Eram considerat cel mai de perspectivă jucător al Uniunii Sovietice, astfel că ofertele curgeau gârlă - de la Dinamo-Kiev, Spartac-Moscova, Torpedo-Moscova. Selecţionerii acestor cluburi mă "vânau" la Şeremetievo şi prin alte aeroporturi internaţionale. Pe atunci eram ceva mai patriot şi am refuzat de fiece dată să joc pentru ei. Îmi ziceam: "De ce să ridic nivelul fotbalului în alte republici, când pot juca acasă?"

Acum înţeleg că aceasta a fost prima mea greşeală regretabilă. De aceea am şi fost pedepsit mai târziu. În 1978, cu doar o săptămână înainte de Campionatul mondial în Japonia, mi-am fracturat foarte serios piciorul stâng şi medicii vorbeau de amputare. Fiind deja o persoană foarte cunoscută, au chemat elicopterul şi m-au dus la Chişinău. Două luni am stat la pat, astfel încât toţi puseseră deja cruce pe cariera mea fotbalistică. Trebuie să vă spun, însă, că am un caracter puternic, nu mă las învins uşor. După asta am mai jucat 20 ani cu acest picior, dar n-am realizat nici jumătate din ceea ce mi-a dat Dumnezeu.

"Mama lui de comsomol!"

Toate acestea din cauza unui meci amical, organizat prin filiera komsomolului. Antrenorul mi-a spus că vroiau să anunţe pe întreg stadionul: uite, ăsta e Alexandru Spriridon care va merge în Japonia la Campionatul mondial. Echipa mea, deja fără mine, s-a calificat în finală şi a pierdut cu 3 : 2 în faţa selecţionatei argentiniene în care atunci juca Maradona (de altfel, el aşa a şi devenit cunoscut). După ce m-am externat, mi-am continuat cariera la Nistru-Chişinău, pentru care am jucat mai mult de 350 de meciuri. Din 1976 până în 1981, am învăţat la Institutul Pedagogic "Ion Creangă".

În 1981 am făcut armata în capitala Ucrainei, jucând, totodată, fotbal la SK Kiev, antrenat pe atunci de Vladimir Muntean. Am depus jurământul în cojoc şi căciulă de ondatră, pentru că şi în armată n-am făcut alteva decât să joc fotbal.

într-un timp eram antrenor principal la Zimbru şi, concomitent, antrenor secund, jucător şi căpitan al echipei naţionale. în 2000, când naţionala a pierdut cu 6 : 0 meciul cu Suedia, mi s-a propus să preiau echipa naţională şi s-o antrenez pentru celelalte patru meciuri câte rămăseseră. Atunci selecţionata condusă de mine a bătut Azerbaidjanul cu 2 : 0, aceasta fiind prima victorie în 7 ani, cât a trecut de la victoria asupra Georgiei. După încheierea preliminariilor campionatului mondial, preşedintele FNF nu mi-a prelungit contractul şi, astfel, am rămas fără lucru. Doi ani am şomat. Rămânând fără şofer, am urcat singur la volan, lucru care m-a disciplinat. Anul trecut, am preluat echipa Nistru-Otaci, cu care am concurat pentru titlul de campion cu Sheriff-Tiraspol. Nu ne-a reuşit, pentru că Sheriff are o infrastructură mai puternică. Mai târziu, cu ajutorul lui Arcadie Zaporojanu, am făcut cunoştinţă cu Mircea Lucescu şi am devenit antrenor secund la Şahtior-Doneţk.

Care este cheea succesului într-o carieră de fotbalist?

În fotbal trebuie să fii maximalist; dacă ai decis să joci fotbal, trebuie să-i consacri acestui sport toată viaţa. Nu trebuie să te piezi în băutură, distracţii selecte sau baruri, pentru acestea este timp mai târziu, spre apusul carierei. Fotbalul îţi cere să i te consacri cu desăvârşire, să fii gata să-i jertfeşti sănătatea şi timpul tău liber. Doar atunci poţi obţine anumite succese.

Dacă ar fi să comparaţi fotbalul moldovenesc din perioada sovietică cu cel moldovenesc de azi, ce aţi avea de spus?

Nu ai ce compara. Fotbalul moldovenesc e la pământ. Nu se lucrează cu copiii, nu se construiesc terenuri pentru ei, în infrastructura cluburilor e un adevărat dezastru. Dacă nu vom investi azi în copii, fotbalul nostru nu va avea viitor. Vom fi nevoiţi să mizăm mai mult pe stranieri, deşi, conform exigenţelor europene, fotbaliştii străini care joacă pentru echipele din Moldova nici nu pot fi numiţi stranieri. Pentru comparaţie: Şahtior-Doneţk 1-a achiţionat pe Matusalem (fost jucător la Brescia, Italia) plătind 15 milioane de euro. Acesta, după o perioadă de acomodare, a devenit cel mai bun fotbalist al anului în Ucraina. Ţineţi cont că e vorba de Ucraina care are trei echipe calificate în cupele europene: Dinamo-Kiev, Şahtior-Doneţk şi Dnepr-Dnepropetrovsk. La noi, un stranier se cumpără cu 30 de mii de dolari. Inchipuiţi-vă ce jucător e acesta! Cu riscul de a mă repeta, spun că R. Moldova are un campionat mult mai slab decât pe timpuri. Imaginaţi-vă, după jumătate de campionat, Sheriff este înaintea Zimbrului cu 16 puncte! Asta înseamnă că, gata, campionatul s-a terminat... îmi amintesc cu nostalgie timpurile când lângă Stadionul Republican nu aveai cum parca maşina. Pe atunci, dacă-i făceai cuiva rost de un bilet la un meci, îi deveneai cel mai bun prieten.

Dacă ar fi să faceţi o selecţionată a Moldovei, a tuturor timpurilor, pe cine şi pe ce poziţii i-aţi convoca?

Portar: Nicolae Cebotari, liberou: Ion Karas, fundaşi: Gheorghe Tegleaţov şi Anatolie Râbac, mijlocaşi: Radu Rebeja, Alexandru Curtianu, Pavel Ciobanu, Alexandru Maţiura, Igor Dobrovolschi, atacanţi: Serghei Rogaciov, Serghei Cleşcenco.

În ce relaţii sînteti cu Mircea Lucescu?

În relaţii foarte bune. Bine că mi-aţi amintit, trebuie să-1 felicit cu ocazia conferirii titlului de cel mai bun antrenor al anului în Ucraina. (Scoate telefonul: "Nea Mircea, felicitări pentru titlu, nu de mult am aflat, mă bucur pentru Dvs.!")

Cum e să lucrezi alături de Mircea Lucescu?

în primul rând, e o mare cinste să lucrezi pentru un club cum este Şahtior-Doneţk, care îl are ca preşedinte pe businessmanul Renat Ahmetov - un om care trăieşte efectiv cu grijile echipei. Iar a lucra alături de nea Mircea e foarte interesant; este un geniu în strategie şi tactică şi are şi o experienţă valoroasă. Nu degeaba a câştigat cu Galatasaray în Cupele Europene. De la dumnealui învăţ multe lucruri şi cred că şcoala pe care o fac lucrând în compania lui mă va ajuta mult.

Spiridon despre femei

Ce calităţi trebuie să aibă o femeie care vrea să câştige simpatia lui Alexandru Spiridon?

În primul rând, trebuie să poată crea confort. Un antrenor de fotbal trebuie să simtă şi să aibă certitudinea că acasă este aşteptat cu bucurie şi căldură. Acest lucru este cel mai important. Sigur, femeia trebuie să fie foarte interesantă. Să fie inteligentă, să poţi comunica cu ea pe diferite teme. Mulţi spun că fotbaliştii sunt oameni mărginiţi şi acesta e un mare neadevăr. De exemplu, toţi fotbaliştii de la Şahtior îşi încep ziua răsfoind ziarele, şi nu doar rubricile sportive, dar şi politice. în timpul zborurilor, pe mulţi dintre ei îi poţi vedea în faţa computerelor. De exemplu, în toiul campaniei prezidenţiale din Ucraina, ei urmăreau foarte atent ştirile politice pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în ţara lor. Dar să revenim la sexul frumos. O femeie trebuie să fie gingaşă, binevoitoare, deşteaptă şi, bineînţeles, frumoasă. Dacă vă interesează familia mea, pot să vă spun că am o fiică şi doi nepoţi. Fiica este căsătorită cu ex-jucătorul Zimbrului, georgianul Ado Ahalaia, care joacă acum pentru Dinamo-Tbilisi. Locuiesc la Tbilisi.

Se spune că necredincioşii încep să-şi facă cruce doar atunci când începe un cutremur de pământ, iar fotbaliştii - când au de executat lovituri decisive...


Eu cred în Dumnezeu, dar nu-mi place să afişez acest lucru. E ceva personal. Merg la biserică pentru că acolo găsesc linişte. Am şi o cruce de la Ierusalim la care ţin foarte mult. Ştiţi, fotbalul este un sport foarte stresant şi tensunea creşte odată cu banii care sunt în joc. Poate cineva crede că fobaliştii primesc bani pe degeaba, - ei bine, nu este aşa. Pentru a rezista în industria fotbalistică în care circulă sume importante de bani, trebuie să ai nervi de otel. Mi-ar veni mult mai greu să fac faţă stresului dacă nu aş fi credincios. Dar nu-mi place să vorbesc despre asemenea lucruri; relaţia mea cu Dumnezeu, precum am mai spus, e de natură foarte personală...

Ar mai fi multe lucruri de discutat cu antrenorul nr. 2 de la Şahtior, dar nu i-am putut răpi prea mult timp pentru că-l aştepta echipa şi pentru că mai aveam de realizat şedinţa foto. Alexandru se simte uşor stânjenit: "Nu ştiu ce fel de fotografii o să faceţi, eu nu sunt la patru ace ca Arcadie Zaporojanu, sunt într-un trening, aşa cum ies pe teren". Fetele din redacţie îi cercetează pe furiş vestimentaţia de la Hugo Boss şi Armâni, întrebându-se în tăcere de ce şi-ar face cineva ca Alexandru Spiridon griji pentru felul în care arată. La cei 45 de ani neîmpliniţi, Alexandru ar putea lesne afirma că are 30. Fetele au aflat şi secretul tinereţii lui. Spiridon nu fumează de mult, iar de când a plecat de la selecţionata Moldovei, a renunţat la băuturile spirtoase. Nu bea chiar şi atunci când are motiv serioase - bunăoară, când echipa sa, Şahtior, câştigă al 50-lea meci în jumătate de an. La bancheturi este bărbatul prietenos care serveşte ceai cu frişca. Iar pe teren, este antrenorul de fier în care Mircea Lucescu are toată încrederea atunci când îi lasă echipa pentru a pleca în România. Dar despre aceste lucruri sperăm să vă povestim ceva mai târziu, în numerele viitoare.

Igor Pânzaru

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+30°