VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Nunţile sezonului - Cristina Postica şi Valentin Prijilevschi
Februarie 2013, Nr. 104-105

Nunţile sezonului - Cristina Postica şi Valentin Prijilevschi

Comentează   |   Cuprins

S-au cunoscut în 2009, stând la coadă la Ambasada SUA – ambii participau într-un program Work and Travel. Au aflat imediat că amândoi merg în același stat şi chiar în acelaşi oraş.

Cum toată echipa din Moldova a locuit în acelaşi hotel, au avut ocazia să se cunoască mai bine şi să se îndrăgostească în cele patru luni petrecute pe tărâmul american. Cererea în căsătorie a venit pe neaşteptate, într-o zi din februarie 2012. Deşi Valentin planificase o cină într-un restaurant, nişte oaspeți care nu mai plecau i-au făcut să stea acasă. După ce au rămas singuri, el a scos inelul, iar ea a fost luată prin surprindere, pentru că nimic nu prevestea acest eveniment. Apoi au participat la un concurs organizat de Prime FM şi Leogrand şi au câştigat, aşa că nu mai trebuiau să-şi caute o sală de nunţi. Nunta a avut loc la 28 septembrie, în cercul celor mai apropiați oameni – rude şi prieteni. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°