VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Nunţile sezonului. Igor Stribiţchi şi Olga Busuioc
Septembrie 2011, Nr. 89

Nunţile sezonului. Igor Stribiţchi şi Olga Busuioc

Comentează   |   Cuprins

Igor Stribiţchi, membru al trupei „Akord”, şi interpreta Olga Busuioc se cunosc de mult. Au avut parte de o istorie de dragoste furtunoasă, care a culminat cu o nuntă de vis şi o lună de miere în stil italian.

În vara anului 2002, corala „Gloria” a colegiului de muzică „Ştefan Neaga”, unde Igor era tenor şi Olga altistă, a plecat la un concurs internaţional în Spania. Atunci a şi început povestea de dragoste a acestui cuplu „muzical”. Igor a minţit-o pe Olga că rămâne în Italia, în Padova, unde locuia mama lui la moment. „Era un test, vroiam să văd cât de mult ţine la mine”, îşi aminteşte Igor. Autocarul porneşte, Olga plânge şi îi face lui Igor semn cu mâna, care i-a transmis, printr-un prieten, un inel ca amintire. Tot autocarul, mai puţin Olga, ştia că Igor stătea ascuns pe scaunul din spate, acoperit cu o plapumă groasă, la o temperatură de 35-38 de grade Celsius. După două ore, autocarul staţionează şi toată lumea iese afară, ultima coboară Olga şi observă, printre lacrimi, cu ochii roşii şi împăienjeniţi, silueta unui flăcău ciufulit, roşu, în pantaloni scurţi gri şi cu o privire  satisfăcută. Olga nici nu l-a putut certa de emoţii. „Aşa şi a început prima filă din povestea noastră. Pe parcursul a trei ani şi jumătate am trăit momente frumoase şi foarte frumoase”, spune Olga.

Apoi a urmat Academia de muzică, perioadă în care fiecare s-a ocupat de cariera sa şi nu au mai avut timp pentru a continua relaţia. Igor a „crescut” în formaţia „Akord”, iar Olga a debutat la operă, cu rolul principal în spectacolul „Iolanta”, alături de tatăl ei, Nicolae Busuioc. A făcut şi un masterat în Italia cu Mirela Freni. Apoi, drumurile lor s-au intersectat din nou. În vara anului 2010 Olga a primit un mesaj de la Igor pe o reţea de socializare. „M-a surprins cu textul „Ascultă melodia! Ce mesaj înţelegi din ea?”. Era piesa idolului său, Filip Kirkorov «Мы так не лепо розошлись».”, povesteşte Olga. S-au reîntâlnit spontan, dar de data asta nu s-au mai despărţit.

Cererea în căsătorie a avut loc în decembrie, în Veneţia, pe o gondolă, în prezenţa mamei lui Igor. Desigur, propunerea a fost acceptată şi sărbătorită cu multe emoţii pozitive. Nunta a fost planificată pentru două zile. Pe 3 august a avut loc cununia religioasă, la Mănăstirea Hâncu. În faţa Domnului i-au cununat naşii Ecaterina şi Ghenadie Focşa, prieteni foarte buni cu care se cunosc de mai mulţi ani. Petrecerea de nuntă a avut loc la 10 august, la Sala de Aur. „Vrem să le mulţumim celor de la «Sala de Aur» pentru surprizele de care am avut parte. Am rămas încântaţi”, spun tinerii căsătoriţi. Au sărbătorit alături de 180 de invitaţi – rude, prieteni şi colegi din showbiz, printre care Nelly Ciobanu, Vitalie Dani, Adrian Ursu, Karizma, Iurie Badicu, Adriana Ochişanu, Ion Paladi, Anişoara Puică. Tinerii au apelat la două agenţii de mariaj, care le-au asigurat o nuntă în stil retro, combinat cu elemente moderne, în nuanţe de roz pal şi albastru marin. S-au respectat toate tradiţiile de nuntă moldoveneşti, cu mici modificări. Primul dans al mirilor a fost un adevărat spectacol, pe piesa „Prima dragoste” – un duet înregistrat de Igor şi Olga acum şase ani. Au avut o coregrafie clasică, dar cu destule piruete, aşa că mireasa a avut nevoie de o rochie mai comodă – din mătase naturală, cu paiete, atlaz şi cristale Swarovski. De fapt, fiecare din ei a avut mai multe ţinute. La cununie, mireasa a purtat o rochie gândită chiar de ea, în conformitate cu tendinţele dictate de creatorii italieni. Au inspirat-o creaţiile semnate de Zuhair Murad şi Ellie Saab. Mirele a purtat un costum de un albastru deschis, care se asorta perfect cu ţinuta miresei. La nuntă, Olga a purtat o rochie din colecţia anului 2011 a casei de modă Pronovias, cumpărată de la Milano, iar Igor – un costum negru Dolce&Gabbana, procurat din Veneţia.

Imediat după nuntă, tinerii au plecat în luna de miere – zece zile pe insula Sardinia, un cadou din partea părinţilor. Le dorim şi noi casă de piatră şi aşteptăm continuarea acestei frumoase istorii de dragoste!

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°