VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Nebunia unei zile - Figaro la Chişinău
Octombrie 2008, Nr. 54

Nebunia unei zile - Figaro la Chişinău

Comentează   |   Cuprins

Compania de teatru a lui Evghenii Mironov a prezentat recent la Chişinău spectacolul „Figaro. Evenimentul unei zile”, la invitaţia „Arutin Art Bureau” şi a Companiei „Moldcell”. Negocierile pentru aducerea spectacolului la Chişinău au durat un an şi jumătate. Chiar dacă onorariile actorilor moscoviţi au fost trecute sub confidenţialitate absolută, putem presupune că „Figaro” ar fi costat aproximativ 60.000 de euro, dintre care 4.000 de euro s-au cheltuit doar pentru transportarea decorului.

Pînă la urmă, cifrele contează mai puţin. Mai ales cînd e vorba de un eveniment teatral de excepţie şi de un spectacol pe care nu ai cum să-l vezi în fiecare zi. Nu ai de unde, pentru că şi la Moscova „Figaro” se joacă rar, din considerentul că în distribuţie să află actori de cinema. Şi totuşi, Evghenii Mironov, cunoscutul actor, după ce a înfiinţat propria companie de teatru în 2006, şi-a convins prietenii şi colegii de platou să participe la acest proiect de suflet, în care a debutat în calitate de producător. Spectacolul a fost jucat în afară doar în Ucraina, Estonia şi Letonia. În cadrul unui after party select de la hotelul „Flowers”, Mironov, care, de regulă nu participă la sindrofii, a rămas de această dată pînă la două de noapte, impresionat de receptivitatea publicului de la Chişinău (pe care l-a clasat pe locul I!).

Figaro al lui Evghenii Mironov a ieşit mai melancolic şi filosofic, spre deosebire de filfizonul clasic a lui Beaumarchais. Mironov, care a evitat elegant orice „contact” cu jurnaliştii de la Chişinău, preferînd să aranjeze luminile şi să repete monologurile, a declarat într-un context că „piesa nu este atît de veselă, ca la prima vedere”. Comedia, în schimb, a bulversat întreg Chişinăul – unii s-au aruncat spre ultimele colecţii din dulapuri, ceilalţi – spre casele de bilete, saloanele de frumuseţe şi spălătoriile auto. Nimeni nu a putut rata „nunta” lui Mironov de la Chişinău (indiferent de preţul biletelor, care au variat de la 400 la 2000 de lei), Teatrul de Operă şi Balet adunînd celebrităţi pe scaun pătrat, de la miniştri, politicieni la cunoscuţi oameni de afaceri.   

Noul Figaro este glamouros, stilat, poartă costum negru a la Armani, are o voce joasă, seducătoare chiar, vorbeşte o rusă spilcuită şi adaptată la slangul de pe Rubliovka, ştie şi niţel de engleză (mai ales cuvîntul de ocară din patru litere), cîntă la pian piese de Serge Gainsbourg (Vîsoţki al Franţei) şi se încumetă să ne atragă într-o zi plină de nebunie... Spectacolul, compus de Kiril Serebrennikov, unul din regizorii ruşi la modă, se desfăşoară cu o viteză uluitoare, unde avem parte de replici, glume usturătoare, şampanie, salată „olivier” şi muzică rock, în care Figaro ba e aici, ba e acolo... ba rîde, ba se revoltă, obosit de intrigi, minciuni şi eşecuri, care, de fapt, ne face să tragem concluzii din propriile greşeli. Un spectacol efervescent, pe care îl vom ţine minte încă mult timp înainte, dăruit cu mărinimie de Compania „Moldcell”, care continuă să ne impresioneze prin deschiderea sa spre proiecte culturale de excepţie şi de calitate. (Rodica Trofimov)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°