VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
DiBo. Primul Album.
Octombrie 2010, Nr. 78

DiBo. Primul Album.

Comentează   |   Cuprins

L-am cunoscut la prima ediţie a „Fabricii de Staruri”. Activ, independent şi rebel, a cam dispărut din vizorul nostru pentru o perioadă. Dar nu a stat degeaba, iar acum avem şi dovada – primul CD semnat DiBo şi intitulat „Вознеси моё слово” a fost lansat recent.

Evenimentul de lansare a avut loc într-un club de noapte, sub cerul liber. DiBo a fost susţinut şi felicitat de foştii colegi din trupa BNB, de Broono, de Alexandru Belenkii şi de Olia Tira, care au interpretat câteva piese înainte de recitalul artistului. Toţi interpreţii au cântat live, acompaniaţi de „Alex Calancea Band”.

Piesa care a dat denumirea albumului a fost lansată la unul din concertele „Fabricii de Staruri” şi e prima pe CD. „Aceasta piesă conţine practic toate problemele sociale. Am încercat şi cred că mi-a reuşit să fac ascultătorul să simtă la maxim cât de dură poate fi viaţa cu unii oameni şi să-l conving să nu rămână indiferent la ceea ce se întâmplă. Sper ca cei care m-au înţeles să transmită mai departe sensul vieţii fără război, ură şi nedreptate”, spune DiBo.

Albumul „Вознеси моё слово” conţine 13 piese – material la care DiBo a lucrat timp de şase ani. Versurile îi aparţin, iar la muzică și la alte aspecte a colaborat cu Alexandru Belenkii, Veceslav Daniliuc, Broono, Eduard Lopatenco, Oleg Zolotarev , Andrei Avramenco, Roman Canţîr, „Alex Calancea Band”. La apariţia acestui album a contribuit şi fratele lui, Gicu Nicolaescu, dar şi o persoană care a dorit să-şi păstreze anonimatul, „pentru că nu face fapte bune pentru celebritate”, explică DiBo. L-au susţinut, desigur, şi părinţii, şi prietenii. Nu ne-a spus câte exemplare vor fi puse în vânzare, dar ne-a asigurat că vor fi atâtea, de câte va fi nevoie.

Majoritatea pieselor de pe CD sunt în limba rusă, aşa că albumul are şanse mari de a cuceri ascultătorii din tot spaţiul CSI. Totuşi, DiBo ne-a promis că pe viitor vor apărea mai multe piese în română. Mai mult decât atât, DiBo de acum lucrează la al doilea album. O piesă este înregistrată deja, se numeşte „Подари любовь” şi o vom auzi la posturile de radio în curând.  

(Irina Tribusean)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Felicitari, bravo...asa sa mergi mai departe Dibo..Pacat ca nu sunt in tara....Bafta!!!!
Ciupercuta   -  
28 Octombrie 2010, 18:30
Sus ↑
Bravo. Sa o tii tot asa....
Vero   -  
07 Decembrie 2010, 12:09
Sus ↑
esti bravo Dibo !!!
Anisoara   -  
23 Ianuarie 2011, 12:40
Sus ↑
ESTII SOoPER
???   -  
09 Februarie 2012, 08:18
Sus ↑
eSTi minunat..!
???   -  
09 Februarie 2012, 08:19
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău