VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
50 cei mai influenţi moldoveni în 2005
Februarie 2006, Nr. 22

50 cei mai influenţi moldoveni în 2005

Comentează   |   Cuprins

Pe fundalul notelor de adio ale anului trecut, „VIP magazin” şi „Elita media” a adunat o bucată din lumea bună  a capitalei la New York pentru lansarea primei ediţii a „50 cei mai influenţi moldoveni ai anului 2005”. Deşi nu este situat chiar în oraşul  New York, unde nu avem cursă aeriană directă, clubul cu acelaşi nume este o locaţie mai mult decât potrivită pentru cei care cunosc gustul petrecerilor mondene.
 
Am reuşit să păstrăm surpriza până aproape de finalul serii, aşa că abia după ce curiozitatea a atins cotele maxime, am expus sub privirile nerăbdătoare primul număr de „50...”.  Ca să mai tragem din emoţii, am încercat să licităm acest prim număr, banii urmând să fie vărsaţi în fondul următorului top de la finele anului viitor, unde sperăm să încapă mai mulţi... moldoveni şi mai mulţi oameni  influenţi.  Primii au intrat în joc dnii Ion Sturza, şeful Rompetrol şi Alexandru Pincevschi, şeful Elita-5 (a nu se confunda cu „Elita media”) cu care au concurat compatrioţii Sinan Bora, patronul Dedeman-ului, şi  Halim Ateş, şeful Moldcell-ului. Şi când ediţia licitată mai era să intre în posesia dlui Pincevschi, contra 3000 de lei, a intrat în joc şi cunoscutul om de afaceri Gabriel Stati, care a pus pe contul următoarei ediţii 5000 de lei, astfel păstrându-şi un loc şi în celălalt număr şi asigurându-şi titulatura de ctitor al acestuia. O investiţie fără de care Gabriel, la volumul afacerilor sale, oricum ar fi nimerit în top.

Mai departe. „Influenţii” prezenţi în sală şi-au pus, cu pixul împrumutat de dl Serafim Urechean,  autografele şi urările de bine, fiecare pe articolul lui, şi abia după ce ediţia cu autografe a intrat în posesia dlui Stati,  iar Geta Burlacu i-a mai zis un cântec, şi-au primit şi ceilalţi cadourile.

Pentru că vip-urile noastre au stil şi educaţie, nu am priceput dacă cuiva nu i-a plăcut locul în top. E şi firesc, pentru că supăraţi pot fi doar cei care nu au nimerit printre cei 50. Toţi s-au arătat mulţumiţi şi au plecat cu speranţa că ne vom mai întâlni cu aceeaşi motivaţie şi „ la anul pe vremea asta” (adică deja în acest an pe la sfârşit). Asta depinde doar de cât de importanţi ne vor părea ei în anul acesta.  Ne-a părut rău că din cauza că dl premier Tarlev a ezitat până în ultimul moment dacă face sau nu să vină la eveniment, s-au zbătut în chinul provocat de aceeaşi întrebare - „oare?” - şi ceilalţi oficiali şi membri ai cabinetului. Oricum, noi nu facem politică şi credem că exponenţilor puterii şi opoziţiei le-ar fi stat bine alături şi s-ar fi simţit exact ca la o petrecere de familie unde au voie să meargă fără şefu’. S-ar fi simţit ok şi la noi, am rezervat şi mese de biliard, şi piste de bowling pentru cei mai influenţi moldoveni, din păcate, a doua zi era zi de muncit şi... au riscat mai puţini să iasă la birouri cu cearcăne pe sub ochi. Cei mai curajoşi au fost, până la urmă, colegii din presă şi clienţii noştri de publicitate, cărora le suntem recunoscători pentru solidaritate şi atmosferă. Atât din restaurantul New-York, „VIP magazin” ai legătura.

Apropo. Cine sunt cei 50, ce fac, de unde au putere, bani şi nume, cum arată, dacă au sau nu mustaţă, dacă poartă ochelari şi dacă sunt chiar moldoveni, aflaţi din „50 CEI MAI INFLUENŢI MOLOVENI ÎN 2005”, o publicaţie de calitate pe care o puteţi găsi în toate punctele de presă. (R.C.)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+12°