VIP Magazin
22 Octombrie 2018
Print
Print
Print
Print
„Vinăria Purcari” la 185 de ani de la fondare!
Noiembrie 2012, Nr. 102

„Vinăria Purcari” la 185 de ani de la fondare!

Comentează   |   Cuprins

De sărbătoarea naţională a vinului, „Vinăria Purcari”, cea care a dus faima vinurilor moldoveneşti în lume, a celebrat 185 de ani de la fondarea Conacului Purcari. Acest frumos eveniment i-a adunat pe veritabilii preţuitori ai vinului şi ai muzicii clasice atât din ţară, cât şi de peste hotare. Înalţi demnitari de stat, diplomaţi, oaspeţi din străinătate, oameni de afaceri, experţi în vinificaţie, toţi au fost provocaţi să descopere plăcerea şi bucuria împlinirii celor mai rafinate dorinţe ale lor: Bizet, Rahmaninov, Puccini, Chopin, celebre scene de balet şi cele mai bune vinuri de Purcari au fost savurate din plin la sărbătoarea vinului şi a muzicii care au făcut istorie.

Chiar înaintea începerii evenimentului, în cadrul Zilei Naţionale a Vinului, prim-ministrul Republicii Moldova a înmânat companiei „Vinăria Purcari” Premiul Mare pentru contribuţia remarcabilă în domeniul vinicol. Acest premiu este acordat pentru succesele pe care le-a înregistrat vinăria în ultimii ani, dar şi pentru promovarea imaginii republicii noastre pe arena internaţională.

Evenimentul dedicat aniversării a fost conceput şi realizat într-un spectacol inedit de muzică clasică şi balet în aer liber. Gazdele concertului au fost Orchestra simfonică condusă de dirijorul, compozitorul şi distinsul muzician Gheorghe Mustea alături de soliştii Operei Naţionale, precum şi renumiţii artişti de balet Cristina şi Alexei Terentiev.

Surpriza serii a fost lansarea unui nou vin – „Ice Wine de Purcari”, dar şi a unei serii limitate a vinului „Negru de Purcari Vintage 2009 anniversary limited edition”, în cantitate de 8185 de sticle. Vinurile au fost prezentate de renumitul oenolog italian Federico Giotto.

Oaspeţii au avut parte de o sărbătoare pe care nu o vor uita prea uşor. Sub bolţile unei seri calde de toamnă, ei s-au lăsat desfătaţi din plin de mireasma şi nobleţea vinului de Purcari, de muzica clasică plină de romantism şi sensibilitate. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°