VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Valeriu Pasat scoate arhivele la lumină
Decembrie 2012, Nr. 103

Valeriu Pasat scoate arhivele la lumină

Comentează   |   Cuprins

După ani de muncă şi luni întregi petrecute prin arhivele securităţii de aici, dar şi de dincolo de hotarele Moldovei, fostul ambasador al RM la Moscova, fostul ministru al Armatei, dar şi al Securităţii, Valeriu Pasat, scoate la lumină o serie de informaţii exclusive şi documente care ilustrează pagini de istorie nu prea îndepărtată.

„13 ani de Stalinism sau RSS Moldovenească în anii 1940-1953” a fost denumirea valoroasei  expoziţii de documente, fotografii şi film adunate din arhive de Valeriu Pasat şi soţia sa, Lilia, şi vernisate la începutul lui noiembrie cu sprijinul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei. La vernisaj au fost prezenţi istorici, parlamentari, reprezentanţi ai culturii, dar în primul rând, veterani, supravieţuitori ai deportărilor.

Onorat de prezenţa mai multor reprezentanţi ai corpului diplomatic, dar şi a politicienilor de top de toate culorile politice, Valeriu Pasat a declarat pentru postul de radio „Europa Liberă”: „După ferma mea convingere, în 1940 Moldova a devenit un stat complet-incomplet… Şi cei care vorbesc că sovietizarea a fost ca un marş triumfător şi a avut rezultate pozitive în privinţa construcţiilor caselor, în privinţa învăţământului au dreptate. Şi cei care vor vedea în această expoziţie documente care vorbesc despre represiuni şi deportări tot vor avea dreptate. Or, eu nu încerc să impun nimănui punctul meu de vedere.”  

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-1°