VIP Magazin
17 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Sexy ladies’ Happy hours
Aprilie 2010, Nr. 72

Sexy ladies’ Happy hours

Comentează   |   Cuprins

Deznodământul proiectului a fost lansarea ediţiei „50 cele mai sexy femei din Moldova în 2010”, produsă de revista „VIP magazin” cu importantul suport al partenerilor - DESSANGE Paris şi NOBIL Spa, care au fost alături şi la eveniment. Aşa că, cele mai atrăgătoare şi seducătoare femei din Moldova au venit la invitaţia gazdelor evenimentului – încântătoarele Ileana Puică (sales director hotel CODRU) şi Rodica Ciorănică (director „VIP magazin”).

Toate s-au reunit într-un cerc absolut sexy şi absolut feminin, în care bărbaţi au fost foarte puţini şi aceştia prezenţi doar din obligaţiuni de serviciu. Au servit cu toţii, însă, irezistibilul liquer „Baileys Irish Cream” - partenerul evenimentului, care avea să ofere, concomitent, o atmosferă incendiară, dar şi o comunicare plăcută. A fost prilejul să se clarifice treaba cu gustul pentru că se ştie, „Baileys” este gustul desăvârşit al frumuseţii. „Coloana sonoră” a reuniunii celor 50 de sexy plus alte frumuseţi de speţă feminină a fost asigurată, în „prefaţă”, de band-ul „Nikorason’g”, continuat apoi, în „cuprins”, de Adrian Ursu şi de „Formaţia de Aur”.

Nu a lipsit „partea oficială”, în care cele două gazde şi prezentatoare ale evenimentului au salutat publicul, făcându-şi complimente, reciproc, desigur. Cuvântul cel mai frecvent utilizat în acest mediu superb a fost „sexy”, iar întrebările adresate invitatelor au fost, în special, „cum e să fii?” şi „ce faci pentru asta?” Cum e şi firesc, în centrul atenţiei a fost cea care, în proaspăta ediţie, deţine întâietatea topului, prezentatoarea PRO TV Chişinău, Natalia Cheptene. Femeie modestă, de fapt, şi-a motivat reuşita prin faptul că este des „pe sticlă” şi are şanse mai multe de a apărea în faţa potenţialilor votanţi. Natalia a fost „fair play” şi a menţionat că cel puţin zece din frumuseţile prezente în Sala Albă a hotelului CODRU în acea seară ar merita să se afle pe primul loc în „top 50 sexy”. Prezenţa Nataliei în fruntea clasamentului a fost contestată de o singură persoană – Dragoş Popa – băieţelul Victoriei Popa, cel care, întrebat cine crede că e „cea mai-cea” mai din Moldova, a răspuns dezinvolt: Victoria Popa!

Audienţa a primit câte o pungă din partea organizatorilor. Avea acolo ediţia din martie a revistei „VIP magazin” şi suplimentul „50 cele mai sexy femei din Moldova în 2010”. Minute în şir, fetele au fost ocupate cu despachetarea şi studierea atentă a produsului, examinarea pozelor şi a poziţiilor ocupate de fiecare. Deh, femeile! Cu interesul şi curiozitatea satisfăcută, s-a trecut şi la partea „neoficială” - cheful – fetele au încins hora şi s-au distrat pe cinste. Karizma şi Lilu nu s-au împăcat cu lipsa publicului masculin şi au invitat la dans doi muzicieni din „Formaţia de Aur”. Din acelaşi motiv, Marcel Toma, de la „VIP magazin”, a fost „nevoit” să danseze cu Dianna, Mariana Şura, Lily Lozan, Cristy Rouge şi Elena Condorachi, fără a-şi trage respiraţia. Greu. Sergiu Gavriliţă, redactor-şef „VIP magazin”, care a „aterizat” la petrecere direct din avion, nu a fost „iertat” nici el, fiind dansat de către Violeta Marian. Singurul bărbat care „a scăpat” a fost Adrian Ursu, care avea o scuză serioasă: cânta! În plus, nu era lăsat din ochi de soţie - Doina – foarte frumoasă şi ea, dar şi foarte severă, aşa că tentativele fetelor s-au risipit, înainte să se nască. Soţiile…

Text: Marcel Toma.
Foto: www.fotoroom.md


 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Natalia Cheptene the best... restul sint falsee
lilia   -  
28 Mai 2010, 23:01
Sus ↑
ei da da cine ma rog esti tu sa zici ca sint false restul Halal de tine fatuko ku nume fals haha
fetele superbe toate si pozitive Adrian Ursu a fost bravo
pt lilia   -  
31 Iulie 2010, 08:17
Sus ↑
Ecaterina Sau the BEST fetica din Moldova!!!!
CHASOKTAT   -  
18 Martie 2011, 12:44
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°