VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
HD voice în premieră mondială la Chişinău
Octombrie 2009, Nr. 66

HD voice în premieră mondială la Chişinău

Comentează   |   Cuprins

Pentru lansarea noului standard de calitate a sunetului nu s-a ales Franţa, Anglia sau România. Moldova a fost ţara care a găzduit şi a fost subiectul acestei premiere mondiale, HD voice, pe data de 9, luna a IX-a, 2009, la ora 9.09 seara. HD voice este viitorul comunicării mobile, iar clienţii Orange Moldova sînt primii în lume care trăiesc această experienţă inedită.

Sigur că a fost meritul echipei Orange în primul rînd, care a muncit luni de zile la acest proiect şi a păstrat maxima discreţie pînă la lansarea lui.  

Astfel, cu Orange şi HD voice Moldova a intrat în istoria telefoniei mobile de a treia generaţie. Aşa cum HD voice înseamnă o calitatea impecabilă a apelurilor voce în telefonia mobilă la momentul actual, Orange Moldova a făcut senzaţie în cele mai serioase publicaţii ale lumii.

Potrivit Orange, deşi calităţile tehnice ale telefoanelor mobile au evoluat mult de la apariţia telefonului, este prima oară, după aproape un deceniu, cînd se reuşeşte îmbunătăţirea calităţii vocii în telefonia mobilă. Astfel, vocea celor dragi va fi mult mai firească, chiar şi atunci cînd veţi vorbi în şoaptă veţi avea senzaţia că cel cu care vorbiţi este alături. Iar zgomotele de fundal vor fi vizibil atenuate. Pentru a vă delecta cu această performanţă mondială, puteţi procura în reţeaua Orange un telefon Nokia 6720c, singurul telefon din lume compatibil cu HD voice.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău