VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Eugenia Ostapciuc. Între noi femeile
Decembrie 2004, Nr. 07-08

Eugenia Ostapciuc. Între noi femeile

Comentează   |   Cuprins

Bănuiesc că acest interviu este unul dintre puţinele pe care dna preşedinte a Parlamentului 1-a acordat în lipsa unui reprezentant al biroului de presă. A ţinut să avem o discuţie sinceră, ca între două femei. Şi parcă ne-a reuşit. Am aflat cum este funcţia de lider pentru cea mai importantă femeie din stat. Dar nu numai...

Dnă preşedinte, aş prefera să începem acest interviu cu o relatare pur omenească, departe de emoţiile şi nervii încercaţi de politică despre care aflăm din programele de ştiri, mai ales. Vorbiţi-ne, vă rog, despre lucrurile din viaţa dvs. pe care noi nu le cunoaştem sau le cunoaştem mai puţin. Am avut parte de o copilărie grea şi ceea ce pe atunci îmi doream foarte mult, nu am avut niciodată. Nu m-am jucat cu surorile, pentru că diferenţa de vârstă dintre noi era de 18, 16 şi, respectiv, de 7 ani. Astfel, am copilărit mai mult singură. Părinţii mei aveau peste 40 de ani când am apărut eu pe lume. îi iubeam foarte mult, dar mă simţeam oarecum jenată când dădeau pe la şcoală, deoarece erau mai în vârstă decât părinţii colegilor mei. A doua problemă care mă presa psihologic era că nu aveam hainele pe care le aveau mulţi copii. În clasa a treia, ţin minte, mi s-au dezlipit cizmele de cauciuc pe care le purtam din toamnă până în primăvară, când treceam la sandale, iar meşterul nu a reuşit să mi le repare la timp. Am mers la şcoală cu încălţămintea fratelui meu şi mă sfiiam să ies la tablă. îmi părea că toţi se uită doar la bocancii mei mari şi grei. Până la sfârşitul orelor nu am ieşit din bancă, deşi ceilalţi copii poate că nici nu observaseră ce aveam în picioare.

Aţi învăţat bine, în ciuda lipsurilor?

Nu pot să spun că am fost chiar eminentă, în clasă erau câţiva copii care învăţau mai bine. Mă împăcăm îndeosebi cu algebra şi geometria, dar stăteam mai rău cu istoria şi limba rusă. In schimb, graţie capacităţilor organizatorice, am fost aleasă preşedinte al Unităţii pionereşti din şcoală. Asta însemna ceva. Vroiam foarte mult să merg la şcoală încă de pe la vârsta de cinci ani, însă a trebuit să mai aştept. Chiar şi când a venit timpul să merg în clasa I, nu vroiau să mă înscrie, pentru că îmi lipseau două luni până la vârsta de 7 ani. în plus, erau foarte mulţi copii în clasă. Dar am insistat şi atunci mi s-a pus condiţia să învăţ pe de rost o poezie şi să o recit cât se putea mai bine. Ţin minte şi azi, am recitat poezia "Tractorul" în faţa clasei şi am fost înscrisă în catalog, îmi mai amintesc că odată trebuia să strângem şi să aducem la şcoală seminţe de salcâm pentru săditul fâşiilor de pădure, iar eu nu am adus, deşi disciplina era pentru mine un lucru foarte important. Eram abia în clasa I şi nu mă puteam urca în copaci, de aceea l-am rugat pe tata să-mi taie o creangă de salcâm. Dar el pleca la lucru dimineaţa devreme şi se întorcea acasă târziu, aşa că nu a reuşit să-mi îndeplinească rugămintea...

Învăţătoarea era, se vede, o femeie nu prea înţeleaptă şi pe toţi, care nu am colectat seminţe, ne-a bătut cu muchia riglei peste palme, apoi ne-a trimis acasă, după părinţi. Eu nu le-am spus la  i mei ce mi s-a întâmplat şi mi-am asumat toată responsabilitatea. Nu vroiam să-i fac să sufere. Această tristă amintire mi-a rămas pentru toată viaţa.


După absolvirea a şapte clase am mers la tehnicum, cum se numeau pe atunci colegiile. Nu prea visasem la asta, ştiind că părinţilor mei le va fi greu să mă întreţină. Fetele din cameră au observat că mă alimentam prost şi directoarea, căreia i s-a transmis acest lucru, 1-a invitat pe tata, să-1 probozească pentru că numi trimite bani şi eu mănânc doar pâine şi terci de griş. M-am bucurat când l-am văzut pe tata, dar primul gând care mi-a trecut prin cap a fost: de unde a luat el 10 ruble ca să vină până la Chişinău? Mai târziu am aflat că atunci când au citit împreună cu mama scrisoarea directoarei, le-au dat lacrimile. îmi mai trimiteau uneori coptură, când venea cineva la oraş, dar bani nu aveau de unde. Dacă împrumutau de undeva 5 ruble, tot eu aveam grijă şi mă gândeam cum să le dăm înapoi. Cam aşa a fost. Dar, cu toate greutăţile, oamenii erau nu ştiu cum mai curaţi, mai buni la suflet. Noi trăiam azi mai bine decât ieri, şi speram să trăim mâine mai bine decât azi.

Lipsa hainelor frumoase v-a împiedicat probabil să visaţi şi la băiatul drag inimii ?

E drept că nu prea aveam ce îmbrăca. Dar exteriorul meu fizic îi făcea pe băieţi să întoarcă capul după mine, când treceam pe alături. De regulă, eram lipsă de la seratele studenţeşti, dar dacă mă duceam uneori, atunci împrumutam de la prietene ba o pereche de pantofi, ba o bluziţă, sau, de mai multe ori, nişte mărgele. Desigur, am îndurat lipsuri, dar ele au avut şi un anumit rost în viaţa mea: m-au făcut să cunosc foarte bine ce înseamnă să lupţi pentru o viaţă mai bună, să-ţi câştigi banul prin muncă cinstită.

Ştiu că aţi absolvit economia la Institutul „Plehanov" din Moscova. Ce aţi ales mai întâi - căsătoria sau institutul?

Într-adevăr, studiile superioare le-am căpătat la Moscova. Dar nu am fost nevoită să aleg între căsnicie şi studii. Mă căsătorisem la 19 ani, iar la 20 deja aveam un fecior. Soţul m-a susţinut mult, aşa că am reuşit să fac faţă greutăţilor.

Cum s-a produs intrarea dvs. în politică?

Am fost membru, iar, mai târziu, şi lider al organizaţiei comsomoliste de la Direcţia raională pentru alimentaţie publică. Pe urmă am fost secretar al organizaţiei primare de partid şi am crescut cu ideile Partidului Comunist. Nu m-am întrebat niciodată, cum se întreabă alţii, în care partid să intru ca să-mi fie mai bine. Am mers împreună cu acest partid şi la greu, şi la bine. Şi am făcut-o nu dintr-o nostalgie faţă de trecut, ci pentru că în centrul programului acestui partid se află omul şi problemele lui.

Ce aţi făcut în perioada în care comunismul a fost interzis la noi?

A fost o perioadă de aşteptare. Fusesem invitată să ader la Partidul Democrat Agrar, care pe atunci avea majoritatea în Parlament, dar am refuzat, fiind convinsă că Partidul Comunist va fi înregistrat din nou. De aceea, nu m-am înscris în altă formaţiune politică.

Cum aţi ajuns preşedinte al Parlamentului? Ce aţi simţit când vi s-a oferit acest post?

Pentru mulţi politicieni şi ziarişti alegerea mea în fruntea Legislativului a fost un şoc. Personal, am aflat despre intenţia colegilor cu câteva zile înainte. M-a invitat preşedintele fracţiunii, actualul preşedinte al ţării, dl Vladimir Voronin, şi mi-a spus să mă pregătesc psihologic, pentru că fracţiunea îmi va face o propunere foarte importantă. Şi mi-a mai zis să am cu mine la prima şedinţă a Parlamentului nou ales, pentru orice eventualitate, şi nişte pastile de validol. Când am înţeles despre ce este vorba, i-am sugerat să le recomande validol şi deputaţilor din Opoziţie. El nu se aşteptase la acest răspuns...

Probabil, dl preşedinte credea că este singurul care deţine o doză atât de mare de umor... Dar, în general, cum a fost să veniţi de la Soroca în marea politică?

Am fost aleasă deputat în anul 1998. Ştiam că în Parlament sunt reprezentate mai multe partide, dar niciodată nu am crezut că în sala de şedinţe a Legislativului pot fi auzite atâtea insulte şi scandaluri. Eram şocată să aud, de la tribună, unde a fost Solonari aseară, apoi venea la microfon Solonari şi spunea unde a fost Matei, iar pe urmă Matei vorbea de altcineva. Ascultând ce se vorbea în Parlament, mă gândeam la mâinile înnegrite de tutun ale unor femei de la ţară, care îmi povesteau cu durere despre problemele din satul lor, şi mă întrebam: cum să fac legătura dintre aceste două realităţi - dintre tărăboiul de la tribună şi nevoile oamenilor? După asemenea şedinţe în plenul Parlamentului, nu-mi puteam reveni multă vreme.

Dar aţi avut şi dvs. deputaţi mai veseli. Mi-l amintesc perfect pe dl Zlacevschi, actualul ambasador la Bucureşti...

În Parlamentul trecut eram în opoziţie şi dl Zlacevschi se străduia întotdeauna să le răspundă, mai inspirat, democraţilor... Dar de fapt încă de pe atunci ne-am concentrat toate eforturile spre informarea alegătorilor despre ceea ce se întâmplă în Legislativ şi în ţară, şi am ajuns să fim susţinuţi de majoritate. Nu cred că au făcut-o dintr-o nostalgie pentru trecut. Dacă ar fi fost vorba de nostalgie, atunci am fi câştigat încă în 1995... Acum, văzând atitudinea preşedintelui ţării faţă de mine, îmi dau seama că am fost o candidatură potrivită pentru acest post şi că alegerea mea nu a fost întâmplătoare. Era nevoie de o persoană devotată ideii, dar nu propriilor interese. Ar fi | destul să ridic receptorul pentru ca să mi se rezolve orice problemă, dar nu am făcut niciodată acest lucru. Mă gândesc întotdeauna la oamenii care ne-au acordat încredere, dar şi care au mare nevoie de noi. Dacă ajungem cu bine la finele acestui mandat, atunci, cum spune dl preşedinte Voronin, tragem corabia la mal, ieşim toţi din ea şi mergem în faţa alegătorilor, ca să le spunem ce am reuşit să facem în patru ani şi ce avem de făcut mai departe.

Cât de mult vă deranjează faptul că cea mai importantă parte a intelectualităţii nu este alături de Partidul Comuniştilor?

Pot să vă spun că lucrurile la acest capitol stau mai altfel decât în 2000. Mulţi intelectuali s-au convins că PCRM şi-a modificat programul, că este un partid modern, care ţine cont de evoluţiile din lume. E alta atitudinea noastră şi faţă de proprietatea privată, şi faţă de religie, şi faţă de reformele democratice. Lucrăm insistent pentru ca Moldova să devină memb asociat în Uniunea Europeană. Sunt nişte schimbări axate pe realitate.

Cum vă simţiţi în fruntea unui colectiv de bărbaţi deştepţi şi maliţioşi, de multe ori ?

Nu pot să spun că este uşor pentru o femeie să se afle în fruntea Parlamentului. Dar în anii care au trecut după alegerea mea în acest post, am învăţat să fiu calmă, să nu trec prin suflet chiar tot ce se spune şi tot ce se întâmplă. Mulţi dintre cei mai scandaloşi deputaţi chiar mi-au mărturisit că adesea în sala şedinţelor în plen ei fac spectacol în faţa ziariştilor, iar după ce presa pleacă, ei nu mai au de ce se revolta la microfoane. încerc să discut cu toţii omeneşte, dar înţeleg că fiecare are programul său... Chiar şi dl Roşea a spus odată că-i pare rău că trebuie să vorbească în aşa mod cu o doamnă, dar, din păcate, regretul său a durat doar câteva secunde... în situaţiile similare, mă gândesc tot timpul la cei peste 850 de mii de alegători care ne-au votat acum patru ani, la cei care ne susţin şi astăzi, care apreciază eforturile noastre, ne mulţumesc pentru că au gaz, apă, pentru că le-am majorat pensia de la 85 la 330 de lei, pentru că au crescut salariile, bursele şi aşa mai departe.

Aţi afirmat că nu aţi ridicat niciodată receptorul ca să vă rezolvaţi o problemă personală. Soţul nu se supără, poate vrea şi el o maşină mai bună?

El este un om modest şi se mulţumeşte cu ceea ce avem. Lucrează în firma unui prieten vechi, pe care 1-a întâlnit absolut întâmplător pe când ne mutasem la Chişinău. Locuim în "scandaloasa" casă de pe strada S. Laz o, într-un apartament confortabil, dar numai cu două odăi. Ne sunt vecini câţiva funcţionari din aparatul parlamentului, care au stat în rând peste zece ani şi au primit aceste locuinţe nu demult.

Funcţia de preşedinte al Parlamentului v-a făcut mai dură?

Nu aş putea spune acest lucru. A fost o şcoală bună, care mi-a adăugat experienţă de viaţă, m-a făcut să-mi controlez mai bine emoţiile, să reacţionez mai calm la situaţiile neprevăzute.

De ziua dvs. v-au felicitat şi deputaţii din Opoziţie?

Da, desigur, din toate fracţiunile, precum îi felicit şi eu, la rândul meu. La urma urmei, nu suntem numai oponenţi politici, dar şi colegi de Parlament sau, pur şi simplu, oameni.

Ziceam de un dialog ca între femei, dar tot despre politică am vorbit. Mă întreb dacă acest post v-a făcut să acordaţi o mai mare atenţie look-ului dvs. Trebuie să aveţi permanent ţinute sobre, dar şi elegante. De unde vi le procuraţi?

Aveţi dreptate, postul de preşedinte impune anumite cerinţe în acest sens. Am o croitoreasă care îmi coase de ani de zile. Ea consultă reviste de modă, mă ajută cu sugestii. Se străduieşte să nu repete anumite modele sau detalii. Dar, cu toate că suntem criticaţi că avem salarii foarte mari, nu-mi pot permite să am atâtea câte i-ar trebui unei doamne care deţine un post atât de înalt. Mai ales când ştiu că poporul deocamdată trăieşte mult mai rău.

Cât timp pierdeţi dimineţile cu coafura şi machiajul?

Nu prea mult, după cum vedeţi. Mă trezesc la 6.30, pregătesc micul dejun, iar pe la 7.30 ies din casă.

Ce v-ar plăcea să faceţi dacă nu veţi mai fi preşedintele Parlamentului?

Desigur, mi-aş dori să mai deţin un mandat de deputat, pentru că, după sutele de întâlniri din toate raioanele republicii, pe care le-am avut în ultimii patru ani, voi avea o nostalgie enormă după alegători. Dar acest lucru îl va decide partidul. Eu nu am de gând să fac scandal dacă nu mi se va oferi nici un post.

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+23°