VIP Magazin
15 Decembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Andreea Marin. Femeia care urăşte ploaia
Septembrie 2004, Nr. 05

Andreea Marin. Femeia care urăşte ploaia

Comentează   |   Cuprins

Data naşterii: 22 decembrie 1974

Studii: Colegiu! de Matematică şi Fizică, or. Roman, Facultatea de informatică, Universitatea „Al. I. Cuza" laşi, cursuri specializate în jurnalism
- Relaţii publice şi publicitate, BBC şi specializare la Thomson Foundation, Universitatea dinCarolinadeSud(SUA)

Experienţă: debut la 19 ani la TVR laşi în calitate de reporter prezentator; şapte ani de experienţă TV ca reporter, realizator, moderator; din 1999
- prezentatoare a show-ului TV„Surprize, Surprize"; director de comunicare la PrimeTime World Broadcast; director general la A&C PARTNERS.


Hobby: Colecţionează pălării din toată lumea, pentru care face uneori mari eforturi să le obţină.
Cartea apreciată:„A trăi pentru a-ţi povesti viaţa" de Garcia Marguez.
Oraşul sufletului: Roman, oraşul natal din inima Moldovei, spre care duc toate drumurile ei.


In faţa unei pagini albe de calculator, habar n-am cum să încep articolul despre Andreea Marin, femeia mediatizată la maximum in România care, sâmbătă de sâmbătă, umple ochii cu lacrimi sutelor de basarabeni, făcând „Surprize" miilor de oameni a căror viaţă a fost schimbată de destin. Pe lângă faptul că este Zâna Bună a românilor, este o femeie puternică şi frumoasă. Şi-a pierdut mama, dar şi-a găsit rostul în viaţă. A pierdut o dragoste, dar a găsit puteri să urce pe Acoperişul Lumii. în luptă cu viaţa, Andreea rămâne a fi o învingătoare, un exemplu demn de preluat.

În timp ce aranjăm interviul pentru „VIP magazin", revistele de dincolo nu-şi dau rând să-i publice fotografia pe coperte, numele ei fiind subiect de prima pagină. Ba în „războiul divelor" cu Mihaela Rădulescu, ba că a fost surprinsă de paparazzi într-o ţinută puţin spus intimă, ba că ar fi. Într-o amiciţie deosebită cu Ion Tiriac. Mi-am pus mâinile în cap: ce să mai scriem, atunci? Toată lumea ştie absolut totul despre Andreea Marin! Mai puţin probabil despre fata de la Roman, căreia îi plăcea matematica, care a făcut handbal de performanţă şi care a învăţat să fie bărbată de la nouă ani. Care s-a îndrăgostit, ca toate fetele din lume, de un băiat şi a trăit romantic prima dragoste.

Roman, oraşul plin cu amintiri

Cetatea Romanului i-a fost casă până la 18 ani. In împărăţia lui Creangă, visa să schimbe lumea. Era primul copil al soţilor Marin - iubit şi alintat. O numeau Druţa, Ardeiaş sau Deuţa. Larma străzilor copilăriei, cu jocuri „de-a nouă pietre", „raţele şi vânătorii" nu prevestea nicidecum furtuna de peste timp. Trăia şi cu poveştile bunicii, care îi îngăduia grădinii să se mai odihnească şi, în pragul serii, îşi lăsa mâinile pe creştetul nepoatei. Poveştile cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene erau trăite la maximă intensitate, Andreea intra cu totul în basmul adesea modificat de nota personală a bunicii şi se simţea personajul pozitiv, zâna, gâza sau Scufiţa Roşie.

De atunci, a prins a crede că lumea reală poate împrumuta speranţa şi bunătatea de la poveştile cu final fericit. „Am încercat, încerc şi astăzi - deşi la lumina zilei lucrurile sunt mult mai complicate, nu-i aşa? - să trezesc în cei din jur sufletul de copil pentru care totul e posibil, chiar şi zborul fără aripi. Nu trăiesc într-o lume fantezistă, sunt în egală măsură un om raţional, căutând echilibrul între cele două extreme", zice Andreea. Era o fată ambiţioasă şi bună la carte, dar băieţoasă când escalada pomii şi gardurile vecinilor. Asculta doar în măsura în care credea că maturul de lângă ea are dreptate. Norocul Andreei e că a avut întotdeauna bun-simţ şi nu a depăşit limitele. Când o făcea boacănă, era pedepsită să lase joaca de dragul surioarei mici, pe care trebuia s-o adoarmă - nimic nu i se părea mai greu, ea fiind un copil neastâmpărat, argint viu, nu alta.

De aceea, orice cadou trebuia să-1 merite. Mai ales de Crăciun, în povestea căruia credea fără nici o urmă de îndoială. Moşul (al cărui rol era interpretat ireproşabil de bunicul Andreei) venea de departe, cu sacul şi ceaslovul de obrăznicii la subţioară, după ce, cu săptămâni înainte, Andreea îi scria cu strângere de inimă cea mai sensibilă scrisoare din an. încerca să-1 îmbuneze, cântându-i la pian. „Trebuia SĂ MERIT, nu am cunoscut capriciul în copilărie şi le sunt recunoscătoare celor dragi că m-au crescut cu picioarele pe pământ". Intr-un an, însă, Moşul şi-a uitat mănuşile acasă şi Andreea a recunoscut două palme familiare şi parcă nici mustaţa, nici barba nu mai erau adevărate, iar vocea ... era cea de bunic. A fost un pas spre maturizare. Uneori, îi este dor să fie copilul pus în faţa ceaslovului cu obrăznicii... La şcoală a fost o elevă sârguincioasă, terminând clasele primare cu zece pe linie. Nu s-a depărtat prea tare de nota maximă nici mai târziu. I-a plăcut îndeosebi matematica. Când era la liceu, şi-a luat revanşa pentru părul scurt. A tânjit după părul lung, dar n-o lăsau părinţii, probabil, era mai comod să o tundă scurt, băieţeşte. Tot în liceu s-a îndrăgostit pentru prima oară. Era un băiat inteligent, cu ochii verzi, pătrunzători, mai pe scurt, genialul şcolii. întotdeauna i-au plăcut oamenii cu potenţial, chiar dacă pe atunci, fiind îndrăgostită lulea, nu vedea atât de clar...

Tatăl ei avuse ideea să o înscrie la handbal - el făcuse sport de performanţă şi miza mult pe educaţia sănătoasă. îşi dorea ca fetele sale să ştie câte puţin din toate. Era de părere că în viaţă trebuie să poţi să te descurci onorabil în orice situaţie, nu e de-ajuns să înveţi din cărţi. Aşa se face că Andreea a învăţat dans, pian, mandolină, muzicuţă, acordeon, handbal, tenis etc.

La nouă ani, a înţeles de ce viaţa este o luptă crâncenă. Un tragic accident rutier i-a răpit mama. Ploua infernal pe drumul lor spre mare. Ploaia i-a şters lacrimile, a spălat rochia roşie a mamei... S-a stins în braţele ei. Să n-o întrebaţi pe Andreea de ce urăşte ploile. Niciodată. De atunci, lumea din jur căpătase alte nuanţe, alte înţelesuri. Dintr-o dată, se făcuse mare. Existau alături ochii trişti ai tatălui şi ai surorii. Renunţase la micile plăceri ale copilăriei, până şi la îngheţata mult râvnită. „Mă durea durerea tatălui. Totul ce făceam era ca să-i readuc echilibrul. Cum puteam. Speram că vom fi iarăşi fericiţi, precum I eram odată. Acum el râde din nou şi cred că cel mai important e că se bucură de realizările copiilor lui".

...S-a căsătorit la 20 de ani, cu Cristi Gheorghiţă, pe care 1-a cunoscut întâmplător. A fost cea mai fericită întâmplare pe care a trăit-o. Drumurile lor s-au separat acum câţiva ani, devenind doi oameni maturi, cu vise şi planuri de viitor diferite. Nu regretă că s-a căsătorit atât de devreme. „Anotimpul din noi nu ţine seama de calendarul agăţat în cui". Aceasta a fost încă o lecţie a vieţii. Provocările au continuat, dar a ştiut să înlăture bolovanii din cale şi să nu se împiedice de pietricele. De aceea a şi reuşit în televiziune. La aproape 30 de ani ai săi, Andreea Marin a devenit una dintre cele mai îndrăgite femei din România, o profesionistă apreciată, iar dincolo de „dulcea surpriză Andreea" există, pur şi simplu, femeia.

Viaţa ta s-a schimbat pentru că ai fost omul potrivit la locul potrivit sau ai tins întotdeauna la ceva mai mult?

Şi una, şi alta. Norocul, însă, ţi-1 faci cu multa trudă, cu mâna ta. Nu cred în minuni, cel puţin, mie nu mi se întâmplă, deşi visez uneori.


Ce nu au reuşit să scrie jurnaliştii despre tine?

De pildă, că iubesc liniştea, deşi viaţa mea este un vulcan şi, din moment ce încă nu abandonez „pista", înseamnă că aşa mi-o doresc. De fapt, jocul extremelor, nu viaţa liniară este ceea ce mă face să simt că trăiesc. Faptul că ştiu să trăiesc şi într-un hotel de cinci stele, şi pe un vârf de munte, în cort. Mă simt bine cu prietenii de-o viaţă duşi de cal, în căruţă cu fân, dar şi purtând un costum fără reproş. Asta sunt eu, un om complex, nu doar o imagine.

Ai visat să ajungi pe piscurile popularităţii?

Nu, nu m-am visat atât de departe, dar nici nu am avut niciodată un complex, o limită în a visa, în sensul că am crezut întotdeauna în propriile forţe şi, pe diferite trepte ale evoluţiei, m-am simţit stăpână pe destinul meu, astfel încât nu am tânjit să ajung aici, nu mi-am propus asta de la început, căutând o cale spre a atinge vârful. A fost un drum firesc, în raport cu efortul, imaginaţia, puterea de concentrare, dragostea, deschiderea, loialitatea, ambiţia puse în joc.

Prin ce crezi că ai cucerit publicul?

Prin naturaleţe, fiind eu însămi. Nu cred în reţete, nu cred în strategii care să meargă în cazul meu aşa cum au mers în cazul altora, propria reţetă este bunul-simţ şi credinţa în calea pe care am ales-o.

Care sunt aspectele mai puţin plăcute ale celebrităţii?

Faptul că alţii cred că ştiu mai bine decât tine cum e viaţa ta, ce e în sufletul tău, care-ţi sunt gândurile şi frământările. Şi-ţi creionează un portret la care adaugă zi de zi ingrediente care să le convină, dar care se depărtează îngrijorător de mult de tine, cea reală.

Ce ai făcut ca să nu deraiezi pe cealaltă parte a faimei?

Am privit doar înainte şi n-am abandonat ideile în care credeam, asumându-mi obstacolele. Am lăsat câinii să latre. Am rezistat ispitelor câştigului pe termen scurt, am refuzat compromisul, pentru că mi se pare mult mai important să dorm cu conştiinţa împăcată, decât să mă fac frate cu dracul pentru a ascunde ceva de care n-aş putea fi mândră. îmi place să ştiu că nu are nimeni reproşuri grave să-mi facă. Evident, e o utopie să crezi că toată lumea te poate iubi: sunt un om realist şi îmi dau seama că nu e posibil, dar fac tot ce ţine de mine ca să rămân dreaptă. Simbolul meu este farul care rezistă furtunii.

Până unde poate ajunge ambiţia ta profesională?

Nu mai sunt la nivelul ambiţiilor care mă împing spre ziua de mâine, am depăşit acest stadiu. Ştiu doar că pentru mine nu exista „nu pot", ci doar „nu am pus destulă forţă şi imaginaţie" ca să împlinesc un vis. Nu-mi impun limite, dar nici target-uri irealizabile. Aplic politica sănătoasă a paşilor mici şi temeinic făcuţi, cu destulă cumpătare.

Ce surprize ne aşteaptă o dată cu schimbarea formatului emisiunii „Surprize, Surprize"?

Am revenit pe 11 septembrie în direct, mai mult nu pot să vă spun, suntem... surprinzători, nu-i aşa?

Există o altă Andreea Marin în timpul prezentării „Surprizelor"?

Nu, e pur şi simplu o altă ipostază şi e firesc să nu fiu în faţa a milioane de oameni, sâmbătă seara, ca gazdă într-un show de televiziune, aşa cum sunt acasă sau pe terenul de sport. E normal să fii diferit în funcţie de situaţie, aşa sunteţi şi dvs., negreşit, şi asta nu înseamnă nici că jucaţi un rol, nici că sunteţi alt om, ci doar că aveţi capacitatea flexibilităţii.

Nu te simţi „uzată" după cinci ani de prezentare a aceleiaşi emisiuni?

Credeţi că doctorul se simte „uzat" să tot vindece sau dascălul - plictisit să-şi înveţe ucenicii? Nici gând, atâta vreme cât există probleme de rezolvat şi oameni cărora le sunt utilă, voi fi acolo pentru ei.

Ce ştii despre publicul tău, extrem de fidel, de la Chişinău?

Că este foarte sensibil, sufletist şi că îl simţim sprijinindu-ne, ceea ce e foarte important ca imbold pentru munca noastră, ne stimulează şi ne dă speranţe.

Ce "surpriză " din Basarabia te-a emoţionat cel mai mult?

Pentru mine toate surprizele sunt importante, mi-e greu să le clasific, sinceră să fiu. Fiecare are un loc al ei în memoria mea afectivă.

Ai fost vreodată în stânga Prutului?

Nu încă, dar ştiu că voi ajunge. Am fost eu pe Acoperişul Africii şi nu voi rata ocazia să merg şi la fraţii din vecinătate.

Crezi în „Surprize" fără de sfârşit?

Cred în bucuria lor şi în amintirea pe care o surpriză frumoasă ţi-o poate lăsa în suflet pentru totdeauna.

Cui ai vrea să-i faci „surpriza cea mare"?

Tatălui meu, anunţându-1 într-o zi că va fi bunic.

Kilimanjaro, SUA, Thailanda... Ce urmează în continuare?

A fost şi Cuba de curând, urmează poate Vietnamul, Ţara de Foc şi... cine ştie?

Ziceai că eşti dependentă doar de dragoste. Dacă nu ai fi iubită, ce ai face?

Aş continua să iubesc. Dragostea este unica slăbiciune pe care accept s-o hrănesc.

Prin ce te-au marcat bărbaţii din viaţa ta?

Prin faptul că au scos ce era mai bun din mine şi m-au îmbogăţit sufleteşte şi spiritual, fiecare la timpul său şi în felul său.

Ai trecut printr-o căsnicie. Lui i-a fost mai greu să suporte celebritatea ta sau ţie "necelibritatea " lui?

Nici una, nici alta. Aceasta nu a fost o problemă pentru nici unul dintre noi, nu asta ne-a determinat să decidem de a o lua pe drumuri diferite, ci faptul că aveam fiecare visul său, altul decât al partenerului. Am avut maturitatea să hotărâm astfel, deşi ne-am separat iubindu-ne. Nu am regrete.

„Femeia activă trebuie să înveţe să fie felină când vine acasă". Ai reuşit să înveţi această lecţie?

Parţial. Sunt încă pe băncile şcolii, hi hi!

Cine îţi sunt prietenii?

Oameni simpli, cumsecade, fără un CV stufos, dar cu inimi de aur.

Ce face familia ta?

Sora mea lucrează în domeniul vânzării maşinilor de lux, deşi a terminat Dreptul. Locuim împreună. Frăţiorul meu este încă pe băncile şcolii, părinţii sunt tineri ca spirit pentru că „obrăzniciile" noastre nu-i lasă să respire.

Viaţa ta este în continuare o luptă?

Parez loviturile grele, luptând. Nu există cale înapoi.

Rodica Trofimov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Super interviul
Nina   -  
29 Mai 2012, 15:17
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°