VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Iunie 2012, Nr. 98

Rodica CiorănicăDacă…

Dacă am face o revistă rea (citiţi răutăcioasă), aş scrie despre vedetele de televiziune (nu toate) care abia aşteaptă să le punem în revistă, pe copertă sau măcar pe ultima pagină, după care să ne acuze că promovăm oameni fără substanţă. Lucrurile excepţionale făcute de „VIP magazin” trec invizibile pe lângă vânătorii de senzaţii supte din degetul mic de la piciorul stâng al producătorului. Dacă am face o revistă rea, aş da nume, dar nu merită respectivii atâta publicitate, nici un rating prea ţipător nu au, iar emisiunile lor de neinspirată inspiraţie rusească nu au o audienţă care să-i facă şi auziţi (citiţi influenţi).

Dacă am face o revistă rea (citiţi ranchiunoasă), aş scrie despre prietenii care se folosesc de noi şi apoi nu ne mai răspund la telefoane. Despre nesimţire. Despre avariţie. Despre ce vedem, dar preferăm să trecem cu vederea. Despre cei care vin la ziua noastră şi apoi strigă la microfon cine şi cum a mâncat olivie-ul. Despre cum atitudinea frăţească se poate transforma în una foarte glacială, foarte business, după ce omul şi-a făcut interesele.

Dar fiindcă facem o revistă bună (în toate sensurile), şi fiindcă suntem altfel, avem puterea să râdem. Din toate înveţi în viaţa asta. Doar că uneori prea multe teme ni se dau pentru acasă… Am înţeles că dacă pierdem un om sau un lucru înseamnă că acel om sau lucru nu trebuie să fie lângă noi. Dacă la prietenia cu tine renunţă un om care îţi creează emoţii proaste înseamnă că aşa trebuie să se întâmple, înseamnă că e timpul să-ţi alegi mai atent oamenii cu care te înconjori şi în faţa cărora te deschizi prea mult.

În editorial, scriu tare rar despre oamenii foarte vizibili din ediţia pe care o ţineţi în mâini. Eu am rămas în minte cu cei care se văd mai puţin... Galina şi Anatol Botnaru de la Pensiunea Butuceni, fiica lor Lenuţa, oameni de o nemaipomenită lumină şi energie… (îi cunoaşteţi în pagina 90). Îmi mai stă în minte părintele Sergiu şi biserica sa, pe care am descoperit-o acum câteva seri. O întâmplare divină. Nu ştiu cum s-a întâmplat să vrem să ne plimbăm în parcul de la Porţile Oraşului exact în ziua în care auzisem despre această bisericuţă din lemn, de o vechime de 370 de ani, mutată bârnă cu bârnă de la Hârjăuca, unde se prăbuşea, la marginea Chişinăului, în Valea Crucii. E o poveste pe care mi-ar plăcea să o scriu în ediţia următoare.

Dimineţile, înainte de a pleca la muncă, îmi place să-mi savurez de la terasă cafeaua. Contemplu mahalalele noi ale Durleştiului (da, ştiu că nu e glamouros să spui că stai în Durleşti), casele nefinisate, copacii încă tineri, soarele, oamenii, copiii din aceeaşi generaţie, şi văd cum va arăta totul peste câţiva ani. Aici, viaţa fierbe tumultuos, aici nu e loc pentru depresii. Aici, lumea parcă abia a început… Îmi place să mă uit înainte, să văd doar ceea ce contează.

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+23°