VIP Magazin
24 Septembrie 2017
Print
Print
Print
Print
Octombrie 2004, Nr. 06

Oameni ca noi

Îndrăznesc să cred că unele poze din acest număr de revistă, inclusiv cea de pe copertă, sunt de importanţă istorică. Primii doi preşedinţi ai noştri nu au mai petrecut de mult câteva ore bune împreună.

Ne-a uimit uşurinţa cu care au zis „da". îi mai credeam rivali, purtând duşmănii ascunse în adâncurile sufletului. Dar nu mai e valabil. Şi-au strâns călduros mâinile lajolly Alon", unde ne-am dat întâlnire, constatând cu haz că „înainte erau tineri şi frumoşi, iar acum - numai frumoşi". Preşedintele Lucinschi a comandat puţin wisky, ca să i se mai şteargă din emoţii. Dar ne-a rugat să nu scriem despre asta,„ca să nu creadă lumea că beau de dimineaţă". Să nu credeţi, cel de-al doilea preşedinte nu bea de dimineaţă, dar avea misiunea grea şi responsabilă să iasă bine în fotografii alături de preşedintele Snegur şi, mai ales, de Lorena Bogza. Preşedintele Snegur nu a servit nimic, pentru că urma un tratament.

Chiar dacă preşedinţii noştri au nume de prime mărime în politică, nu ne-am propus să discutăm doar despre această perfidă doamnă. în„VIP magazin"o să-i vedeţi oameni. Oameni ca şi noi. Dar cu un simţ al umorului de invidiat, călit prin culoarele instituţiei prezidenţiale.

Vă recomand, la desert, un proiect de duminici, despre echipa PROTV Chişinău, care de cinci ani, face ştiri. Pentru dumneavoastră. Vă bat la uşă, plâng sau râd alături de dumneavoastră şi vă ajută să vă faceţi dreptate.

Tot în acest număr îl veţi descoperi pe Eugen Roşcovanu, om de afaceri şi cetăţean cu viziuni politice moderne care crede în viitorul acestei ţări. Veţi afla ce crede, ce gândeşte şi ce face profesorul Ion Mereuţă, omul de care a depins (şi depinde) viaţa a mii de oameni şi de care şi-au legat speranţele tot atâtea familii. Răsfoiţi albumul de familie al actorului Sandu Grecu şi admiraţi noua colecţie de lenjerie PALMERS, prezentată de actriţa şi cântăreaţa Diana Pleş. Vă sugerez să nu rataţi nimic.

Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+21°