VIP Magazin
19 Noiembrie 2017
Print
Print
Print
Print
Noiembrie 2009, Nr. 67

Rodica CioranicaA fi om e un lucru mare

Îmi place meseria noastră pentru că ne dă o mulţime de ocazii să privim oamenii şi lucrurile şi din interior, şi de la distanţă, astfel ca să ne putem face păreri cît mai aproape de cele obiective. Asta nu înseamnă că altcineva, un medic sau un profesor, nu poate gîndi obiectiv, dar ei au mai puţin contacte personale cu oamenii publici.

Am văzut luna asta oameni care au o poziţie socială şi financiară de invidiat, şi, totodată, o mare cultură şi simplitate în comunicarea cu oamenii. Mă refer la persoane de care, la prima impresie, te temi să te apropii, pentru că au o afacere care se vede, o maşină mai bună, o haină ca din ultima ediţie „Elle”. Şi totuşi... aparenţele, din fericire, înşeală. Pentru că tot luna asta, am întîlnit şi altfel de oameni, care abia încearcă să reuşească într-o mică afacere, care nu şi-au construit încă un nume, dar pe care ţi-e foarte greu să-i abordezi, să-i întrebi ce mai fac şi cum le merge. Părerea despre sine este atît de sus cocoţată, deşi chiar nu înţelegi pe ce se ţine acolo, sus...

„A fi om e un lucru mare”, au zis-o mai mulţi, dar mie îmi plăcea intonaţia cu care o spunea ex-premierul Tarlev. E singurul lucru pentru care o să-l ţin minte ca premier. Îmi plac oamenii care au muncit pentru ceea ce au astăzi şi care rămîn exact aşa ca pînă la... Un om de afaceri de la nord, din industria zahărului, îmi povestea că acum 20 de ani vindea românilor de dincolo cele două volume ale lui Marin Preda editate aici, în coperţi respectabile. Sigur că afacerile lui au evoluat departe din acel punct. Omul şi-a pornit mai multe afaceri, a creat locuri de muncă, semnează conturi de plată cu zerouri, dar el, presupun, a rămas acelaşi. Zic presupun, pentru că nu l-am cunoscut atunci. Nu aveam cum. Chiar dacă Preda făcea parte şi din viaţa mea. Dar altfel. Eu eram un copil încîntat că părinţii i-au dat bani să-l cumpere pe Marin Preda de la „Luminiţa” din sat. Şi mulţi ani după aceea nu am găsit o carte care să mă tulbure la fel de mult ca „Cel mai iubit dintre pămînteni”.

Vreau să cred ca noi, „VIP magazin” adică, reuşim să descoperim oamenii pe care viaţa îi face să-şi şlefuiască aurul din ei. Bogdan Muraru, şeful de la Avon, apare în premieră în revistă. Interviul cu el mi-a insuflat un respect enorm pentru persoana a cărei regulă, luată de acasă, este să trateze cu respect tot ce-l înconjoară.  Bogdan m-a convins încă o dată că nici o întîmplare din viaţa noastră nu e o simplă întîmplare. Ele, întîmplările, ne schimbă destinul sau, poate, ne împlinesc soarta.

Tot aici, vi-l prezentăm pe cel mai mare găgăuz al nostru, Mihail Formuzal, persoană de o rară cultură şi educaţie, un om care nu şi-a deschis afaceri de cînd a devenit şef al găgăuzilor, dar şi le-a închis. Nu ştiu dacă mulţi dintre noi ar fi capabili de asemenea sacrificii, dar, pentru el, Jos pălăria! V-o mai prezentăm pe scandaloasa şi revoluţionara Natalia Morari, cea care a bulversat Moscova şi, mai tîrziu, Chişinăul, dar şi pe cele mai promiţătoare colege de breaslă, cele care vin din urmă şi vor să ne facă concurenţă! Frumoaaaase fete! Şi mai avem noi autori la topurile din cultură, politică şi afaceri. Nu că cei vechi nu ar fi fost buni, sînt prietenii noştri, dar o revistă e deschisă mereu spre noi stiluri de a scrie şi viziuni fresh. Sînt o mulţime de lucruri bune de pomenit despre acest număr, dar vă las să le descoperiţi singuri. Lectură plăcută!

Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+4°