VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Mai 2008, Nr. 49

Rodica CioranicaVârstele perfecte

Uite că fuge încă o primăvară. Nici nu am reuşit să ne trecem în bloguri sau jurnalele din calculator cele mai de succes proiecte ale ei. Trei luni a ezitat, primăvara, ca o femeie indecisă, între 7 şi 25 de grade, între ploi leşinate şi soare stăruitor.

În fiecare primăvară, poate din cauza sărbătorilor, obişnuim să ne întoarcem în locurile unde ne-am lăsat inima. Acolo ne-am zdrelit prima oară genunchii, am învăţat să zburăm şi am căzut îndureraţi în neanturile inconştiente ale minţii, atunci când a trebuit să pierdem oamenii care au scris cele mai calde pagini în albumul nostru de familie. Ne amintim de ei mai ales în cele mai luminate zile din primăveri, mergem şi le ducem flori, ne facem reproşuri, în gând, că venim atât de rar, sorbim vin la morminte, vărsând simbolic şi în iarbă câteva picături, şi vorbim despre ei, cei care ne-au dus de mână, ne-au spus poveşti şi cărora noi le spuneam bunici.

Vârsta la care i-am mai avut încă mi se pare şi azi cea mai fericită. Poate tot din cauza primăverilor cu cărăruşi răcoroase şi moi pe tălpile goale, pe care alergam spre ei.  Sau poate din cauza zborului. Zburam atât de sus, zâmbind...

La 17 ani descopeream alt fel de fericire - oraşul alb din piatră, cu troleibuze care ne deschideau oftând uşile. Săream în ele pe uşile din spate, o droaie de tineri, râzând fără măsură şi fără motive, cu amoruri studenţeşti în cap, cu grija bibliotecilor înfiorător de reci care nu aveau nici o şansă în primăverile noastre...

La 25 am mai descoperit un tip de fericire – cea care vine de la siguranţa pe care ne-o oferea locul care se numeşte acasă (un colţişor al nostru), copilaşul care venise sau era pe drum, locul sigur de muncă, articolele semnate în ediţii cu renume. Aveam perspectiva că am putea creşte de la reporteri la redactori respectabili ai rubricii politică sau societate. Ce viitor!

La 30 ne simţim aşa cum nu am fi crezut niciodată la 16. Am fi pus pariu că 30 e vârsta depresiilor. Frumoasă dezamăgire. Bătrâneţea ni se pare departe şi trăim cu iluzia că o vom putea stăpâni, atunci când va trage mai sigură de uşă.

Cum e mai încolo, echipa noastră încă tânără nu prea ştie. Dar s-ar putea să nu fie chiar atât de rău. Ne uităm la familia Berdos de pe copertă. Sunt fascinanţi şi, admirându-i, ne prindem la regretul că nu mai reuşim să-i ajungem din urmă, adică să avem şi noi câte trei copii la vârsta minunată pe  care o au ei acum. Ne uităm la cuplul Frumusachi şi răscolim speriaţi prin ziua de ieri, întrebându-ne dacă nu cumva am pierdut ceva pe drumul nostru prin viaţă...

Această ediţie de revistă e născută, simţită, gândită, scrisă în flori de mai.  Din ea puteţi reinventa zborul, visul, zâmbetul, culoarea, o bucăţică de viaţă.

Lectură frumoasă!

Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°