VIP Magazin
17 Octombrie 2017
Print
Print
Print
Print
Iunie 2007, Nr. 38

Rodica CioranicaNoi înşine, cu sau fără confort

Vreau să cred că eroii noştri sunt anume aşa, ei înşişi, indiferent de gradul de confort pe care l-au obţinut în timp. Că nimic, nici luxul, nici cariera, nici banii nu le poate afecta integritatea morală. Cu  toţii venim de acolo unde s-a născut veşnicia. Fiecare dintre noi poate înmărmuri la o margine de câmpie ca să inspirăm setoşi aerul ce ne aminteşte de rădăcini. Şi totul e ok dacă avem moralul controlabil. Eu cred că putem avea totul. Lumea, toate lacrimile, dar şi toate împlinirile ei. Şi putem rămâne noi înşine. Adevăraţi, puternici şi simpli…  Spaţiul ce urmează vreau să-l cedez unei cititoare, Aneta Gonţa, care ne-a impresionat cu un mesaj din care m-am inspirat în rândurile de mai sus şi ne-a dat o temă pentru acasă. Poate aflăm şi alte puncte de vedere.

“Sunt o cititoare fidelă a revistei pe care o faceţi împreună cu echipa dvs. Vă admir, aşa cum vă admiram şi la „Flux”-ul lui Constantin Tănase (mai întâi, al lui Val Butnaru, nota red.)  deşi e o perioadă pe care mi-o amintesc ca prin vis. Citesc cu o sete nebună toate materialele pe care le faceţi, de la prima până la ultima pagină. Descopăr oameni minunaţi, aproape perfecţi, frumoşi şi care se simt foarte bine în cea mai săracă ţară din Europa. Nu-i invidiez, dar uneori mă doare. Poate e şi asta un fel de invidie. Ne prezentaţi o lume pe care majoritatea moldovenilor nu o cunosc. Şi e plăcut să evadezi în această lume, imaginându-ţi cum ar fi să trăieşti şi tu în ea, măcar o zi. E o revistă tare de tot şi o achiziţionez în fiecare lună cu multă dragoste şi respect. Dar vreau să vă rog ceva. Citiţi gândurile mele simple pe care la ataşez la acest mesaj. Le-am scris după ce am citit “VIP”-ul de acum câteva luni, gândindu-mă la dvs.”

Parfum de femeie
“…Femeia modernă este, în concepţia de masă, femeia frumoasă şi sclipitoare, cu tone de fard pe ea, cu haine scumpe care-i permit să se considere superioară, femeia-conducător, ai cărei copii aşteaptă disperaţi să audă o poveste cu Feţi-Frumoşi, femeia cu unghii false, cu maşină personală, cu dădacă angajată pentru a-i educa odorul şi cu bucătăreasă care-i prăjeşte cartofii…Femeia puternică, în concepţia mea, este alta. Cea care în fiecare dimineaţă o ia de la capăt, după o zi în care munca ei nu a fost apreciată şi după o noapte pe care a împărţit-o în două reprize de lacrimi: una pentru că a visat la altă viaţă în toţi anii când a fost cea mai bună elevă şi studentă, şi alta pentru cel pe care îl aşteaptă de o viaţă. Care se mărită şi face copii din dragoste. Care nu se mărită, dar face copii cu bărbatul iubit, iar peste ani, despărţiţi fiind, are curajul să-i spună copilului ei că tatăl lui a fost şi rămâne cel mai minunat om de pe pământ. Care trăieşte o viaţă cu acelaşi bărbat şi-l iubeşte la fel ca în prima zi. Care are două perechi de blugi şi câteva bluze pe care le schimbă şi le asortează diferit, dar care arată în fiecare zi altfel. Care, după şase ore petrecute în faţa elevilor învăţându-i cea mai frumoasă limbă din lume, iese pe deal… Care renunţă la luptele ce nu au nici un rost, deşi par cele mai importante lupte din viaţa ei. Pe care o încântă un sat moldovenesc. Care mai crede în Dumnezeu, după ce viaţa nu a răsfăţat-o sub nici o formă. Ador această femeie.”

Frumos…

Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+22°