VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Octombrie 2005, Nr. 18

Ce bine că e bine

După o minunată lecţie de muzică dată de moldoveni la Cerbul de Aur nu am mai vrut să-i dau dreptate lui Alexandru Vaculovschi care declară în interviul din această ediţie că basarabenii sunt priviţi la Bucureşti ca nişte articole de “second hand”. Nu mai contează cum suntem priviţi, pe anumite segmente, dar acolo unde facem treabă bună, unde ne respectăm, unde avem demnitate şi demonstrăm calitate, putem da replici în stare să schimbe toată construcţia opiniei despre moldoveni.

Ca să revin la Braşov, spectacolul bine regizat şi formaţiile aproape ireproşabil alese (cu două mici excepţii totuşi) ne-a creat impresia euforică că uite, se face lumină, ieşim cu toţii din promiscuitate, clipim miraţi din ochi, ne îndreptăm spatele, ne scuturăm de complexe şi… zâmbim cu toată sinceritatea şi satisfacţia pe care le poate aduna un zâmbet. Asta se cheamă fericire. Un anume fel de fericire. O lecţie de demnitate, de patriotism. Nu e mult spus - o lecţie de patriotism o putem primi şi prin frumeseţe, şi prin lucru făcut pe nota zece.  

Am regăsit-o pe Anastasia Lazariuc mai frumoasă decât era la 20 de ani, iar Ion Suruceanu, idolatrizat în spaţiul ex-sovietic, mai puţin în România, a provocat aplauzele furibunde ale mulţimii readucându-l în scenă pe Dan Spătaru.  Ar mai fi crezut Pavel Stratan că va cânta pe o scenă cu Lazariuc şi Suruceanu? Exact acum un an, când ne-a dat un interviu, nici nu visa. Băieţii din redacţie îi luaseră billet pentru Vaslui şi urma să plece încolo la unul din primele concerte în România.

Sigur că Pavel Stratan nu e Grigore Vieru, dar nici nu trebuie să facem comparaţia. Faptul că Pavel plânge de-adevăratelea de fiecare dată când interpretează “Visul”, când constată că “timpu-aşa-i de crud, cu dânsul încă nimeni prieten nu s-o făcut”, ne lasă muţi.  La fel cum ne-a lăsat şi Dan Bălan cu neaşteptata sa prestaţie live. Gata. Ne-am liniştit. Dan o să se descurce bine, poate chiar foarte bine, fără vechea componenţă a trupei O-zone. Dan a trăit muzica pe care a cântat-o şi ne-a surprins plăcut.  Şi finalul cu Zdubii ieşiţi parcă dintr-un underground de-al lui Kusturika a fost frumos. De un mioritism nonconformist în care nu este loc de convenienţe.

Credeam pe bune că nu avem muzică adevărată la Chişinău. Sau avem foarte foarte puţină muzică adevărată. De când a plecat Ion Aldea-Teodorovici. Şi pe urmă Petre. De când s-a supărat Eugen Doga pe noi sau pe administraţiile care au condus ţara. De când Ştefan Petrache s-a apucat să ridice case de locuit. De când Anatol Chiriac nu mai vrea să scrie muzică pe degeaba. Şi totuşi, parcă lucrurile s-au schimbat la Braşov. S-au poate ne-am demonstrat nouă înşine că impresia că nu avem muzică, valori, este falsă. Ce bine că e bine.

Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+14°