VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Iunie 2005, Nr. 14

E, totuşi, dragoste ce vine de la voi

În sfârşit, după luni de muncă febrilă, am găsit o duminică care să fie doar a noastră, a amicilor şi a partenerilor noştri. Le-am dat toate pe una, am dat cu piciorul grijilor care ne tot băteau la cap, ne-am făcut a uita că vom întârzia un pic cu acest număr (acum înţelegeţi de ce), ne-am făcut mai frumoase şi mai frumoşi ca niciodată la cele mai trendy şi stilate saloane de frumuseţe din urbe şi am ajuns la „Flamingo”... în urma preşedintelui Snegur şi a lui Alexandru Pincevschi. Am tras niţel cu obrazul (noroc că, datorită fardurilor, nu s-a văzut cât de ruşine ne-a fost) -  vedeţi că nu ştiam de punctualitatea şi exigenţa dumnealor. Ei ne-au iertat, o dată pe an se poate.

Dacă privim înapoi, ni se pare extraordinar ce ni s-a întâmplat. Avem cititori fideli care ne caută în fiecare lună şi din cauza cărora vânzătoarele de la chioşcuri măresc de câteva ori comenzile la “VIP magazin”. Valoarea personalităţilor despre care am scris noi nu suportă comparaţie cu personajele altor reviste – am scris despre oameni serioşi şi respectabili, oameni care au muncit mult pentru numele lor, iar acum aceste nume adaugă puncte grele la ceea ce înseamnă astăzi “VIP magazin”. Am confirmat de fiecare dată sloganul – revista oamenilor celebri. Avem cititori la Paris (mulţumim dlui Neguţă pentru revistele “People” expediate special pentru noi şi pentru că ne citeşte cu plăcere). Avem cititori la Londra, la Washington, în reprezentanţe diplomatice, la cele mai importante companii, la Guvern, Preşedinţie, Parlament, dar şi în numeroase familii, în multe şcoli de la sate. Oamenii vor să-şi cunoască eroii…Iar evenimentul de pe 22 mai, când am aniversat un an de celebritate, a confirmat că, virgulă, “cu multă modestie se poate face un lucru mare, adică o revistă bună”.

N-o să strigăm nici acum că suntem cei mai dintre cei mai şi o să vă permitem dvs. să ne spuneţi nouă, dar şi altora acest lucru. Suntem conştienţi că nu e încă totul bine şi ce mai trebuie să facem, ca să fie mai bine, şi promitem să facem totul aproape de perfect. Am terminat-o cu sărbătorile şi ne apucăm de treabă – ne vom bate cu micile nereuşite, ne vom preface că nu auzim ce urât ne bârfesc invidioşii care nu pot fi ca noi, şi vom merge înainte. Să ştiţi că noi simţim dacă ne înconjoară dragostea sau neiubirea. Iar dacă muncim zâmbind, înseamnă că e, totuşi, dragoste ceea ce vine de la voi spre noi.

Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+33°