VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Martie 2015, Nr. 127-128

Cele două lumi din noi…

Uneori am senzaţia că, deși stăm în același oraș, locuim de fapt în două lumi paralele.

În una dintre ele se merge la concerte, la expoziţii de pictură, la prezentări made in Moldova. Aici se pictează în vin, se vorbește despre artă, se discută despre evoluţia politică și economică a ţării prin prisma persoanjelor de care depind aceste evoluţii. Aici se merge la sindrofii la care se toarnă șampanie, se omagiază oameni, se lansează produse noi. În lumea asta ne pupăm de trei ori pe obraji de fiecare dată când ne vedem și, de multe ori, simulăm, fără să ne dăm seama bucuria că ne-am văzut.

A doua lume este una mult mai tristă. Mai apatică. Mai transparentă. Și mai sinceră. De multe ori nici nu ne amintim că ea există. Uneori, o putem observa, rușinaţi, în cel mai bun caz, dimineţile la ora 5, în staţiile de autobuz, când ne grăbim la aeroport spre destinaţii unde avem de rezolvat afaceri sau mergem ca să ne încărcăm bateriile. O masă uniformă din zeci de oameni zgribuliţi, vineţii, conformaţi unei vieţi pe care au visat-o altfel, dar foarte demult. În lumea asta se bea șampanie doar de revelion, în ea culorile sunt zgârcite, de parcă pictorul a vrut să facă economie de vopsele, zâmbetele sunt rare, de parcă ar costa bani, iar privirea lipsită de speranţă face parte din lookul de fiecare zi…

Și totuși undeva aceste lumi se intersectează. Și în una, și în cealaltă există drame și fericiri. Speranţele dispar, periodic, și dintr-o lume, și din cealaltă. Dacă renunţăm la ambalaje, suntem la fel. Diferenţa este că dacă îi arăţi zilnic unui om partea proastă a lucrurilor, el se va transforma într-un suflet în care nu pătrunde lumina. Or, noi aducem reflecţiile unei lumi colorate și luminoase. E mai ușor să trăiești în ea și să îi ajuţi și pe ceilalţi. În fine, culoarea lumii în care alegi să locuiești ţine de tine, de interiorul tău. Pentru că dacă știi că locul tău e la uzină sau la fabrica de textile, dacă tu îţi iubești locul de muncă și ești obișnuit să fii în stradă la 5 dimineaţa, cu siguranţă ai parte și de bucurii pe care le știi doar tu. Probabil că ești unul dintre primii oameni care văd cum primele raze intră în oraș, în timp ce alţii doar visează la un răsărit.

Vreau să citești în acest număr povestea Nataliei Colesnic, fata care vede doar răsăritul, doar lumina, doar speranţa, fata care a învăţat să trăiască zâmbind în clipele când lumea ei se prăbușea. Trăiește fiecare zi ca pe un nou început, ca pe o nouă primăvară. Poate reușești să schimbi ceva. 

Cu drag, Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+28°