VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Octombrie 2014, Nr. 124

Oameni și senzaţii

Într-o seară, butonând telecomanda, am dat peste un interviu cu Eugen Doga, la TVR. Am rămas acolo pentru că omul ăsta știe cum să nu te piardă, să te intrige prin fiecare cuvânt sau notă muzicală pe care o lansează în univers. Am discutat de multe ori cu dumnealui, i-am luat câteva interviuri, dar în seara aceea a făcut o declaraţie în premieră: „Mie nu-mi place muzica clasică! Dacă mi-ar plăcea, nu aș fi motivat să compun muzică. Cred că fiecare trebuie să încerce să ajungă pe culmea sa și, abia ajuns acolo, pe această culme, să privească și să savureze ce au scris alţii…” Acesta este secretul care l-a făcut celebru pe Doga – să renege orice fel de muzică și să fie ambiţionat să scrie ceva mai bun decât ce au scris alţii. Vă amintesc că două dintre piesele lui Eugen Doga au fost incluse într-un top al celor mai bune 200 de melodii clasice ale lumii. Clasamentul este făcut de site-ul History Rundown. Piesa „Gramofon” ocupă poziţia 83 în top, iar valsul „Dulcea şi tandra mea fiară” – locul 94.

În timp ce maestrul Doga este la TVR, maestrul Ștefan Petrache oferă un interviu pentru www.rasputin.md. Este devastat de o stare de ne-trebuinţă cu care nu poate să se împace niciodată un om, mai ales unul care a băut mult timp din cupa succesului. „În ultimii ani nu sunt mișcări de amploare, nici în dispoziţie, nici în altele. Eh, cred că mai mult mă enervez, în primul rând prin faptul că eu n-am crezut niciodată să ajung la înţelepciunea că cel mai greu lucru de pe faţa pământului nu e al atlanţilor care ţin pământul pe spate – cel mai greu lucru e să nu faci nimic, să nu poţi să faci nimic. Umblu din colţ în colţ ca o fiară mușcată… Măcar un cui aș bate, doar ca să fac ceva…”

Zilele trecute am asistat la ședinţa foto pentru această copertă. Nu am ţinut să descopăr în Marian Lupu o stare de luptă sau de război electoral… Dar, femeie fiind, am admirat liniștea și împăcarea pe care o emana cuplul Victoria și Marian Lupu. De mult nu am mai întâlnit doi oameni atât de armonioși, calmi și… aparent negrăbiţi. Stările despre care vorbesc le veţi regăsi în pozele din revistă. În detalii. În energia pe care acestea o împrăștie.

Tatiana Ţîbuleac și-a scris Decalogul de la Paris. Despre fricile ei – „o stare care mă învinge mereu, care mă muţește și mă așază în banca mea, mă provoacă și mă pune în mișcare, mă inspiră și mă răscolește, dar, în același timp, mă ţine vie”.

Iată așa… Oamenii trec pe lângă noi zilnic, cu unii vorbim, cu alţii bem un vin și ne despăţim. Dar în urma unora dintre ei rămâne ceva care ne ajută să nu-i uităm niciodată. Nu, nu e vorba de dâra unui parfum franţuzesc. E un fel de energie senzaţională, o viroză pe care o lasă după ei. Poate fi o energie tristă ca asta, cu care am rămas după comunicarea cu Ștefan Petrache. Dar poate fi ceva foarte idilic, înălţător, aerian, stare pe care ţi-o inspiră Doga, un om care parcă locuiește undeva între cer și pământ…Sau poate fi un sentiment de admiraţie pentru un cuplu care știe cum să se împace bine și atunci tu vrei să descoperi reţeta…

Ce rămâne din aceste intersecţii pasagere cu oamenii? Senzaţiile. Impresiile. Gândurile.

 

Cu drag, Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+28°