VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Octombrie 2013, Nr. 113

Chişinăul meu

Chişinăul anilor ’80. Circ. Negri. Plombir. Aveam 9 sau 10 ani când îl descopeream. O săptămână de vacanţă în căminul unde locuia mătuşa mea, studentă la Agricol, era cel mai mare premiu. Simina pleca la examene, iar mintea mea se chinuia să caute soluţia cum să traversez cele două sensuri ale bulevardului  Tineretului (azi Grigore Vieru) ca să ajung fără să mă calce vreo maşină la frigiderul cu plombir de lângă actualul Fortus. Reuşeam. Îmi alegeam o mamă sau un tată dintre trecătorii care aşteptau la semafor şi traversam cuminte alături de ei...  Seara Simina mă ducea la circ. Nu se putea să vii la Chişinău fără să mergi acolo. Ţin minte o fetiţă de vârsta mea, extraordinar de frumoasă, care râdea de clovni legănându-se uşor şi delicat spre rândul din faţă. Pe mine nu mă amuzau clovnii. Dar încercam să mă legăn şi să râd ca ea. Ca să nu se vadă că sunt de la ţară… Nu uit cum Elizabeth, colega din Panama a mătuşii mele, m-a întrebat: Rodica, tî govorishi po russki? Şi eu, sfioasă, am răspuns  într-o rusă aproape impecabilă: Aleakă…

Chişinăul anilor ’90. Căminul 6. Cola, Snickers, Sangheli şi Ţara Românească! La 16 ani am devenit studentă la Jurnalism. În ordine cronologică, cei zece ani s-au aranjat cam aşa… război în Transnistria, poliţia care voia să ne aresteze pentru „trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” cântat pe străzi după miezul nopţii. Frontul Popular, Cernei, Godea şi mica noastră revoluţie împotriva guvernului Sangheli. Odaia caldă din căminul 6, o cameră de duş parcă suficientă pentru 79 de odăi, ulei, cartofi, ceapă şi brânză aduse de acasă sau împrumutate de la vecini… Nimic cumpărat. Visam să am vreodată un salariu din care să-mi ajungă de pantofi noi… Cola şi Snickers erau cele mai mari răsfăţuri. Apoi a venit FLUX-ul, cafelele de vineri cu cei mai importanţi oameni ai ţării, articole pe prima pagină, încrederea în sine, salarii la timp, prima casă…

Chişinăul anilor 2000. VIP magazin. Dorinţa de a nu mai lucra pentru alţii. Scepticism. Publicitate în Moldova? Nu, nu va fi! VIP-uri? Nu… ce vorbiţi? În limba română? N-o să meargă! Nu i-am crezut. Din lipsă de alternativă. Am mers înainte pas cu pas. Greu. Acum nu e mai uşor. Am înţeles că lucrurile durabile nu vin uşor. Şi că munceşti pentru ele în fiecare zi.

Chişinăul actual. Nu am mers încă în troleibuzele noi. Nu am ajuns încă să mă plimb sub felinarele puse de Chirtoacă în Valea Morilor. Nu beau Coca-Cola si nu mănânc Snickers. Mai mult agitată decât calmă. Un Chişinău în care nu mai sunt un copil. Un Chişinău cinic, care nu crede în poveşti. Un Chişinău în care trebuie să ţi se pară firesc să pierzi oameni să câştigi alţii în loc. Sper că mai buni. Un Chişinău generos uneori, în care vrem să facem multe. În care ne împiedicăm, cădem, ne ridicăm şi mergem mai departe. Îmi dau seama că liniile drepte nu-mi par interesante. Un Chişinău în care nu am timp să-mi iau copilul de la şcoală, să merg pe jos, să mă opresc, pur şi simplu… şi să inspir aerul acestei toamne. Despre spectacolul cu Porubin îmi povesteşte Galina, iar despre festivalul de jazz – Cătălin. Nu am timp să iubesc acest oraş. Nu am timp să-i admir stările, poate un pic primăverile… Şi totuşi, I love Chişinău…

Cu drag, Rodica Ciorănică

Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+33°